ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3021/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3021/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 110 din 05 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova,

secția penală, inculpatul M.O.C., a fost condamnat după cum urmează:

- la 10 ani închisoare și 5 ani interzicere

a drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului

de a alege, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen., cu

aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. (faptă din 29 august 2011);

- la 2 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea

art. 320

1

C. proc. pen. (faptă din 29 august 2011).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a aplicat

inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 ani închisoare și 5 ani interzicere

a drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului

de a alege.

Inculpatul a fost lipsit de drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a

alege, în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din

durata pedepsei durata reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 14

septembrie 2011, la zi, iar în temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut

arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus

confiscarea cuțitului din inox cu plăsele din corn de cerb, cu lungimea totală de

15 cm, iar lățimea de 2,5 cm, identificat prin procesul-verbal de cercetare la fața

locului din data de 29 august 2011, folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii

de omor.

S-a luat act că partea vătămată D.J. nu

s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen. rap. la art. 998-999 C. civ., inculpatul a fost obligat să-i plătească părții

civile D.M. suma de 100.000 RON cu titlu de daune morale și 10.000 RON daune materiale,

iar minorului M.A.M., prin reprezentant M.(D.)R.V., o sumă lunară de 500 RON, cu

titlu de prestație periodică, cu începere de la data de 29 august 2011 și până la

majoratul minorului, precum și suma de 100.000 RON cu titlu de daune morale.

Au fost respinse ca neîntemeiate cererile

formulate de părțile civile V.C., D.L., F.M., privind obligarea inculpatului la

plata de daune materiale și morale.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul

a fost obligat să plătească statului 1.700 RON cheltuieli judiciare, din care suma

de 400 RON, reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu pentru inculpat și pentru

partea civilă minoră M.A.M., va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut următoarele:

Inculpatul M.O.C. este căsătorit cu M.G.L.

și au împreună un copil minor; M.G.L. mai are doi copii minori dintr-o căsătorie

anterioară.

Sus-numiții nu s-au înțeles ca soți și,

după ce au conviețuit în mai multe locații (ultima dată la domiciliul părții vătămate

D.J. - tatăl numitei M.G.L.), din luna martie 2011 cei doi s-au despărțit în fapt

și au locuit separat.

M.O.C. a locuit la mama și sora sa în Ploiești,

iar M.G.L. a rămas în continuare cu cei trei copii, la părinții săi, în comuna Berceni.

După despărțirea în fapt de soțul său,

M.G.L. a avut o relație cu M.V.

Pe fondul acestei situații, în seara zilei

de 27 august 2011, M.V. a venit la locuința familiei D., unde, în camera ocupată

de M.G.L., a rămas împreună cu aceasta, pentru câteva zile.

În dimineața zilei de 29 august 2011, în

jurul orelor 04.30, inculpatul M.O.C., înarmat cu un cuțit, a pătruns fără drept

în curtea locuinței familiei D. și a intrat în camera în care dormeau M.V. împreună

cu M.G.L. și cei trei copii minori ai acesteia.

Imediat, l-a atacat cu cuțitul pe M.V.

și l-a lovit în piept.

Deși luați complet prin surprindere, cei

doi au ripostat, M.V. apărându-se cu așternutul, iar M.G.L., la îndrumările acestuia,

a ieșit din casă, s-a înarmat cu o scândură și l-a lovit peste mână pe inculpat,

care, pe moment, a scăpat cuțitul.

Profitând de situație, M.V. a reușit să

fugă din casă afară, însă fiind rănit, a fost din nou prins de inculpat, care a

luat cuțitul, l-a urmărit și i-a aplicat câteva lovituri în torace după care, în

fugă, a plecat din zonă.

Acțiunea a fost urmărită și de martorul

M.M.F., care înnopta în locuință și care, speriat de violența acțiunii, nu a intervenit

în niciun fel, conform declarației martorului.

Urmare a loviturilor de cuțit aplicate

de inculpat, M.V. a decedat.

Inculpatul s-a deplasat la locuința mamei

sale din Ploiești, unde, conform afirmațiilor sale, a ingerat mai multe pastile

de „Xanax”. A fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde i-au

fost acordat îngrijiri medicale, apoi la Spitalul de Psihiatric Voila.

În cauză, instanța de fond a argumentat

că nu se poate reține premeditarea și, respectiv încadrarea faptei de omor în prevederile

disp. art. 174 rap. la art. 175 lit. a) C. pen., așa cum s-a solicitat de către

părțile civile prin apărător, la termenul de judecată din data de 29 martie 2012,

în primul rând pentru argumentele expuse de instanță în încheierea de amânare a

pronunțării din data de 29 martie 2012, iar în al doilea rând, întrucât deși inculpatul

a ajuns înarmat la locuința familiei D., nu există probe în cauză care să arate

că înarmarea s-a realizat în scopul comiterii infracțiunii de omor.

Astfel, s-a apreciat de către prima instanță

că în speță subzistă dubiul potrivit căruia este posibil ca înarmarea să se fi realizat

în scop de auto apărare în deplasarea nocturnă sau pentru intimidarea soției și/sau

socrilor și, pe moment doar, față de situația descoperită, inculpatul să fi reacționat

cu consecințele arătate, în condițiile în care, din probele administrate, nu reiese

cu certitudine că inculpatul a știut că la locuința socrilor săi, respectiv a soției,

era găzduit pentru câteva zile și M.V.

Inițial, în faza de urmărire penală, inculpatul

a refuzat să dea declarații în acest sens susținând că era sub influența substanțelor

neuroleptice și nu-și amintește.

De asemenea, nu s-a putut reține „provocarea”

ca circumstanță atenuantă legală prev. de art. 73 lit. b) C. pen., așa cum s-a solicitat

în apărare de către inculpat, prin apărătorul său, avându-se în vedere că situația

- constând în aceea că soția inculpatului înnopta cu un alt bărbat - a intervenit

în condițiile în care soții M. erau despărțiți în fapt de circa 6 luni, astfel încât

nu se poate considera că această împrejurare a fost de natură să-i provoace inculpatului

acea stare de puternică tulburare sau emoție specifică provocării.

Referitor la reținerea premeditării, în

hotărârea primei instanțe au fost menționate următoarele aspecte:

Așa cum s-a apreciat și de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, în decizia nr. 3505 din 03 noiembrie

2008, aceasta implică existența unui interval de timp între luarea rezoluției infracționale

și executarea infracțiunii, chibzuirea făptuitorului asupra modului în care va săvârși

infracțiunea și concretizarea rezoluției infracționale în acte de pregătire, de

natură a înlesni comiterea acesteia.

Prin urmare, dacă între momentul luării

rezoluției infracționale și executarea infracțiunii de omor a trecut un interval

de timp, în care făptuitorul a chibzuit asupra modului de ucidere al victimei și

a efectuat acte de pregătire, constând în înarmarea acestuia cu un cuțit și procurarea

mijloacelor pentru imobilizarea victimei, iar apoi a pătruns în imobilul în care

locuia victima, a stat ascuns în imobil mai multe ore, așteptând ca victima să rămână

singură, și a ucis-o, fapta se încadrează în prevederile art. 174 raportat la

art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. referitoare la omorul calificat săvârșit cu premeditare.

Referitor la scuza provocării, instanța

de fond, din situația de fapt reținută, din probele administrate în principal în

faza de urmărire penală, dată fiind aplicarea disp. art. 320

1

C. proc.

pen., în faza de cercetare judecătorească, pe baza unei analize atente și coroborate

a acestor probe administrate, a apreciat că nu rezultă în mod neîndoielnic că inculpatul

a săvârșit fapta de omor sub influența unei puternice tulburări și emoții, în înțelesul

art. 73 lit. b) C. pen.

Concluzia exprimată este susținută de împrejurările

în care s-au petrecut faptele și de modul în care a acționat inculpatul.

S-a reținut, în acest sens, că reacția

inculpatului nu a fost determinată de o eventuală comportare violentă a victimei

și nici de comportarea soției sale, sau de situația în care cei doi au fost găsiți

de inculpat, înnoptând împreună în aceeași cameră.

Împrejurarea că niciuna din aceste două

persoane nu a exercitat direct acte de agresiune sau amenințare la adresa inculpatului

este lipsită de relevanță în analiza efectuată, câtă vreme în psihicul inculpatului

nu a fost produsă starea de emoție și puternică tulburare specifică provocării,

ca urmare a unui potențial pericol la care s-ar fi considerat expus inculpatul.

(în acest sens este și decizia nr. 3337 din 27 septembrie 2010 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția penală).

În drept, instanța de fond a reținut că

faptele inculpatului M.O.C., care, la data de 29 august 2011, pe timp de noapte

și înarmat cu un cuțit, a pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate

D.J., unde, cu mai multe lovituri de cuțit, l-a omorât pe M.V., a întrunit elementele

constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu și de omor, prev. și ped.

de art. 192 alin. (2) C. pen. și art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a)

C. pen.

La individualizarea pedepsei pentru fiecare

dintre infracțiuni prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.,

persoana inculpatului, care nu are antecedente penale și a avut o atitudine sinceră

pe parcursul procesului penal, dar și gradul de pericol social concret al faptelor

și impactul social al acestora.

În ceea ce privește latura civilă, instanța

de fond a reținut că din probele administrate pe latură civilă, în prezent minorul

M.A.M., fiul victimei, se află în grija bunicii paterne, mama sa, numita M.(D.)R.V.,

fiind plecată din țară de mai mulți ani, fiind despărțită în fapt de victima M.V.,

de la momentul acestei despărțiri minorul rămânând în grija tatălui, iar după decesul

acestuia, în grija bunicii paterne, care îi asigură o creștere corespunzătoare,

mama necontribuind cu nimic la creșterea și educarea minorului de care nu s-a mai

interesat.

Pentru aceste motive, instanța de fond

a apreciat că partea vătămată minoră M.A.M. nu și-ar fi putut face singură apărarea,

avându-se în vedere evenimentele pe care a fost nevoită să le parcurgă într-o perioadă

scurtă de timp, și, în temeiul dispozițiilor art. 173 alin. (3) C. proc. pen., a

dispus numirea unui apărător din oficiu.

Referitor la sumele solicitate de către

partea civilă D.M., Tribunalul a apreciat însă că aceste sume sunt exagerate și

nedovedite, cu referire în special la daunele materiale. Astfel, este de necontestat

că partea civilă D.M. a efectuat anumite cheltuieli cu înmormântarea fiului său,

precum și cu pomenile creștinești aferente și că a suferit un prejudiciu moral ca

urmare a decesului fiului său, precum și că pierderea acestuia i-a produs o traumă

psihică greu de depășit, astfel încât cererea de acordare a daunelor materiale și

morale este întemeiată.

Sub aspectul cuantumului daunelor morale

solicitate, însă, Tribunalul a reținut că scopul pentru care legiuitorul a permis

repararea prejudiciului moral este acela de atenua și de a compensa, în măsura în

care este posibil acest lucru, suferința persoanei prejudiciate și nu acela de a

repune victima în situația anterioară săvârșirii infracțiunii, ceea ce este imposibil

în asemenea cauze.

Totodată, la determinarea cuantumului prejudiciului

moral s-a avut în vedere scopul răspunderii civile delictuale, pornind de la ideea

că aceasta este guvernată de principiul acoperirii integrale a prejudiciului cauzat,

ținând seama de urmările produse, fiind de evitat deturnarea acestui scop prin stabilirea

unei pedepse private în sarcina inculpatului ori prin îmbogățirea nejustificată

a părții civile.

În acest sens, Tribunalul a apreciat că

suma de 100.000 RON, daune morale, este rezonabilă pentru acoperirea prejudiciului

moral încercat de partea civilă D.M., astfel că, în temeiul art. 14 și art. 346

C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ., a acordat această sumă.

Referitor la daunele materiale solicitate

de această parte civilă, Tribunalul a reținut, din declarațiile martorilor A.S.

și A.A., că nu se poate stabili exact suma cheltuită de familia vicitmei cu înmormântarea

și pomenile creștinești, primul martor indicând suma de 10-20.000 RON, iar cel de-al

doilea, suma de 25.000 RON, în acest sens nefiind depuse acte la dosar, astfel încât

instanța îi va acorda părții civile D.M., cu acest titlu, suma de 10.000 RON, pe

care a apreciat-o ca fiind apropiată de realitate, asemenea aspecte putând fi apreciate

în mod evident și prin raportare la elemente notorii în astfel de situații, respectiv

la elemente stabilite pe cale jurisprudențială sau cutumiară, ori determinate prin

raportare la obiceiul local.

În ceea ce privește sumele solicitate de

părțile civile V.C., D.L., F.M., instanța de fond a apreciat că acestea sunt neîntemeiate,

atât sub aspectul daunelor materiale care nu au fost dovedite probator, cât și sub

aspectul daunelor morale, având în vedere că niciunul dintre frații victimei nu

a făcut dovada unei puternice legături de afecțiune pe care ar fi avut-o cu victima,

instanța neputând aprecia, în lipsa unui minimum de dovezi, care au fost relațiile

dintre frați anterior decesului victimei și nici dacă vreunul dintre aceștia a locuit

sau gospodărit împreună cu victima, așa cum au susținut în apărare, pentru a se

justifica sumele solicitate.

Astfel, referitor la daunele materiale

solicitate de către frații victimei, este evident că, chiar dacă și-au ajutat financiar

mama cu anumite sume de bani, pentru organizarea înmormântării și a pomenilor fratelui

lor, aceste sume nu au putut fi stabilite cu exactitate de către instanță în lipsa

unui minim de probe în dovedirea lor, astfel încât aceste pretenții civile au fost

respinse ca neîntemeiate.

Cu privire la daunele morale solicitate

de către frații victimei, în mod asemănător, instanța de fond Ie-a considerat neîntemeiate,

chiar dacă este indubitabil că pierderea suferită prin dispariția fratelui părților

civile V.C., D.L. și F.M. le-a provocat acestora chiar și numai suferința inerentă

pierderii oricărei alte vieți omenești, însă prin simpla condamnare a inculpatului

pentru infracțiunea de omor și pentru celelalte considerente de mai sus, instanța

apreciază că s-a acordat acestor părți civile o satisfacție echitabilă.

În asemenea împrejurări este de evitat

ca printr-o eventuală despăgubire civilă să se ajungă la o îmbogățire a părților

civile pe temeiuri străine de natura pricinii și de argumentele care ar trebui să

justifice acordarea unor daune morale.

Nu în ultimul rând trebuie menționat, prin

raportare și la regulile care guvernează moștenirea legală, perfect aplicabile pe

latură civilă într-o cauză penală, conform art. 721 C. proc. civ., că frații și

surorile victimei, numiți și colaterali privilegiați, fac parte, alături de ascendenții

privilegiați, părinții victimei, din clasa a doua de moștenitori, clasa mixtă, frații

și surorile victimei fiind rude de gradul doi cu victima, colateralii privilegiați

fiind înlăturați de la moștenire de rudele de gradul întâi, respectiv de părinții

victimei și de descendenții defunctului, ultimii făcând parte din clasa întâi de

moștenitori, părinții și descendenții defunctului, fiind totodată, alături de soțul

supraviețuitor, moștenitori rezervatari.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apei părțile civile: D.L., F.M., V.C. și D.M., precum și inculpatul M.O.C., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Părțile civile au criticat sentința apelată

doar în latură penală, formulând două motive de apel: primul în ceea ce privește

greșita încadrare juridică dată faptei, susținând că în mod greșit s-a reținut în

sarcina inculpatului doar comiterea infracțiunii de omor prev. de art. 174 C. pen.,

în realitate încadrarea juridică corectă fiind aceea de omor calificat, comis cu

premeditare, prev. de art. 175 lit. a) C. pen.

Din acest punct de vedere, apelanții au

susținut că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru existența

premeditării, și anume: intervalul de timp de la luarea deciziei, până la punerea

ei în aplicare, pregătirea faptei, precum și punerea în aplicare a rezoluției infracționale.

Cel de-al doilea motiv de apel a vizat,

de asemenea, latura penală a cauzei și a privit greșita individualizare a pedepsei,

susținându-se că, chiar în condițiile încadrării juridice dată faptei de omor de

către prima instanță, totuși pedeapsa aplicată este insuficientă deoarece inculpatul

a dat dovadă de o violență ieșită din comun, aplicând victimei nu mai puțin de 17

lovituri de cuțit, așa încât această modalitate concretă de săvârșire a faptei impune

majorarea pedepsei principale.

Apelantul-inculpat a formulat critici în

ceea ce privește individualizarea judiciară a sancțiunilor și implicit a sancțiunii

rezultante susținând că pedepsele principale aplicate sunt excesive raportat la

circumstanțele sale personale, constând în lipsa antecedentelor penale, conduita

procesuală sinceră și de accelerare a soluționării procesului dar mai ales împrejurarea

că nu a înțeles să atace dispozițiile instanței privind judecata sa în stare de

arest preventiv, conștientizând astfel gravitatea faptelor comise, împrejurări în

raport cu care se impune aplicarea unor pedepse mult mai reduse.

Prin decizia penală nr. 102 din 21 iunie

2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, au fost admise apelurile declarate de părțile civile D.L., F.M., V.C.

și D.M., a fost desființată, în parte, sentința, în latură penală, și a fost descontopită

pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev.

de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, în

pedepsele componente pe care Ie-a repus în individualitatea lor, respectiv 10 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)

și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pentru comiterea infracțiunii de

omor, prev. de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.,

și 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prev.

de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat

încadrarea juridică a faptei comise de către inculpat din infracțiunea de omor prev.

de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. în infracțiunea

de omor calificat prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea

art. 320

1

C. proc. pen. și a aplicat inculpatului, în baza acestor texte

de lege, pedeapsa de 14 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și

35 alin. (1) C. pen., a fost contopită pedeapsa astfel stabilită cu pedeapsa de

2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de

art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., și a

dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare și 5 ani

interzicere a drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu excepția

dreptului de a alege.

A fost respins ca nefondat apelul declarat

de către inculpatul M.O.C.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței penale.

A fost menținută starea de arest a inculpatului

și a fost dedusă prevenția zi.

Apelantul a fost obligat la 300 RON cheltuieli

judiciare către stat, din care 200 RON onorariu apărător din oficiu s-a dispus a

fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de apel

a reținut că, pe lângă soluțiile jurisprudențiale evocate de prima instanță în conținutul

considerentelor, Curtea constată că există și soluții contrare, care au reținut

existența premeditării ca o circumstanță agravantă a infracțiunii de omor calificat

„atunci când inculpatul, după conflictul cu victima, s-a dus acasă, s-a înarmat

și a pândit-o” (decizia penală nr. 862/1985 a fostului Tribunal Suprem, comentată

în volumul 3 - Practica judiciară penală al Academiei Române - Institutul de cercetări

juridice - autori doctor George Antoniu ș.a).

În egală măsură, s-a statuat prin decizia

penală nr. 463/1981 a fostului Tribunal Suprem, publicată în aceeași lucrare, că

„există premeditare dacă inculpatul, înarmat cu un cuțit de dimensiuni mari, și-a

așteptat soția, care părăsise domiciliul conjugal și a atras-o într-un parc, unde

i-a aplicat o lovitură în gât”.

În adoptarea acestor soluții, s-a avut

în vedere că o serie de circumstanțe pot pune în evidență existența unor acte de

pregătire a săvârșirii faptei, și anume: obținerea de informații, procurarea de

mijloace, pândirea victimei, atragerea ei într-o cursă, căutarea de complici.

Elocventă apare în opinia Curții, jurisprudența

evocată mai sus, privind înarmarea și pândirea victimei, așa încât, pornind de la

aceste soluții jurisprudențiale, Curtea, făcând o analiză detaliată a situației

de fapt, constată că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 175

lit. a) C. pen. privind existența premeditării, în raport cu următoarele argumente:

Așa cum se reține, de altfel, în rechizitoriu,

inculpatul a pătruns fără drept în locuința părții vătămate D.J., fostul socru al

inculpatului (tatăl fostei sale soții M.G.L.), de care inculpatul a recunoscut că

se despărțise în fapt de circa 1 an, știind însă că actualmente fosta sa soție avea

o relație de uniune consensuală cu victima M.V.

Chiar dacă inculpatul a afirmat că de la

data despărțirii în fapt a păstrat legături sporadice cu fosta sa soție, vizitând-o

noaptea la domiciliu, unde, de asemenea, își vizita, tot pe timpul nopții și copiii,

cu toate acestea, afirmațiile inculpatului nu sunt susținute de niciun mijloc de

probă, ba dimpotrivă, sunt combătute de depozițiile părții vătămate D.J., care,

în fața instanței de apel, a infirmat total susținerile inculpatului privind vizitele

pe timp de noapte.

Sub acest aspect, Curtea reține că este

bizară susținerea inculpatului că ar fi vizitat de mai multe ori copiii la locuința

fostului său socru, deoarece un astfel de regim de vizitare este evident impropriu

evoluției unui copil, fiind puțin probabil deci ca inculpatul să-și fi vizitat copiii

pe timpul nopții, pentru ca astfel să justifice prezența sa în noaptea respectivă

la locuința unde se afla victima.

Indubitabilă este însă împrejurarea că

pătrunderea fără drept în imobil s-a realizat în timpul nopții, la ora 04.30, inculpatul

fiind înarmat cu un cuțit, așa cum se reține chiar în actul de sesizare a instanței,

iar inculpatul recunoscând comiterea faptelor așa cum au fost descrise în actul

de sesizare, deci, implicit, înarmarea sa cu un cuțit, pe care, de altfel, l-a folosit

în mod efectiv la aplicarea de lovituri care au condus la suprimarea vieții victimei.

Pe de altă parte, este fără tăgadă faptul

că inculpatul a folosit cuțitul, care potrivit raportului medico-legal de autopsie

avea lungimea lamei de cel puțin 15 cm și lățimea de cel puțin 2-2,5 cm, aplicând

cu acest corp dur ascuțit tăietor-înțepător multiple lovituri în cavitatea toracică

și abdominală a victimei M.V., care a fost trezit din somn, fiind surprins, alături

de ceilalți membri ai familiei, de apariția intempestivă a inculpatului în imobil.

În altă ordine de idei, Curtea a constat

că potrivit propriei declarații, inculpatul locuia efectiv la data săvârșiri faptei

în Ploiești, unde ocupa un imobil cu chirie, după despărțirea în fapt de soția sa.

Așa fiind, Curtea a remarcat faptul că

deplasarea inculpatului s-a realizat la locul unde se afla victima, în comuna Berceni,

județ Prahova, observându-se că în scopul efectuării acestei deplasări inculpatul

a parcurs, de la propria sa locuință, o distanță geografică de aproximativ 20 km.

În aceste condiții, situația de fapt descrisă

mai sus conduce la concluzia existenței unei pregătiri a săvârșirii infracțiunii

în sensul înarmării inculpatului în acest scop cu un corp tăietor-înțepător apt

a ucide, care a fost în mod efectiv folosit pentru suprimarea vieții victimei, precum

și prin conceperea efectivă a unui mod de săvârșire a faptei de natură a surprinde

victima în timpul nopții, când aceasta dormea, alături de cei trei copii aflați

în imobil.

Nu pot fi acceptate ca viabile apărările

inculpatului în sensul că s-ar fi înarmat cu un cuțit deoarece se temea de agresiunile

unor potențiali dușmani, atâta vreme cât deplasarea se făcea la locuința fostei

sale soții, a cărei configurație inculpatul o cunoștea, iar deplasarea s-a făcut

pe timpul nopții, la orele 04.30, când în mod evident inculpatul știa că fosta sa

soție, cât și victima, dorm, iar întâlnirea cu potențiali „dușmani”, astfel cum

susține inculpatul, era cel puțin improbabilă, câtă vreme deplasarea s-a făcut la

ore notorii de somn, la ora respectivă fiind puțin probabilă prezența vreunei persoane

în preajma imobilului în care se afla victima.

Așa fiind, Curtea a constat că, raportat

la ansamblul circumstanțelor de fapt ale speței, și anume: deplasarea pe o distanță

geografică de circa 20 km, pe timp de noapte, la orele 04.30, înarmarea cu obiect

tăietor-înțepător apt a ucide și folosirea efectivă a acestuia în scopul suprimării

vieții victimei care a fost surprinsă în somn la acea oră, sunt în mod evident îndeplinite

condițiile enunțate în doctrină și în practica judiciară cu privire la existența

premeditării, fiind evidente așadar pregătirea de către inculpat a săvârșirii faptei,

precum și procurarea de mijloace în acest scop (înarmarea cu un obiect apt spre

a ucide), dar și trecerea unui interval de timp rezonabil între momentul înarmării

și cel al punerii în aplicare a rezoluției infracționale, acesta fiind în mod concret

intervalul de timp necesar parcurgerii distanței între locuința din Ploiești a inculpatului

și cea din mediul rural unde se afla victima, pe o distanță de circa 20 km.

În raport de aceste argumente, Curtea a

constatat că prima instanță a dat o încadrare juridică greșită infracțiunii de omor,

în speță încadrarea juridică corectă fiind cea a infracțiunii de omor calificat,

prev. de art. 174-175 lit. a) C. pen., atâta vreme cât sunt îndeplinite în mod cumulativ

cerințele evidențiate în doctrină și jurisprudentă pentru existența premeditării,

astfel că apelurile părților civile sunt fondate sub acest aspect.

Împotriva acestei decizii, părțile civile

D.L., F.M., V.C., D.M., alături de inculpatul M.O.C., au declarat, în termen legal,

recursurile de față.

Inculpatul, invocând cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei,

iar părțile civile majorarea pedepsei, pe care o apreciază ca fiind prea blândă

în raport cu fapta comisă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând

cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate.

Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este

o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului.

Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni, iar prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini

corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire

socială.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea

și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a C. pen.,

de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al

faptei săvârșite, de persoana infractorului și de alte împrejurări care atenuează

sau agravează răspunderea penală.

Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni

nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale

legii penale, ci are ca scop și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale

de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat,

cât și scopul mediat al pedepsei . Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei

înțelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârși

noi infracțiuni, ignorându-se valențele educative și intimidante ale pedepsei pronunțate

față de ceilalți membri ai societății.

Reeducarea sau îndreptarea condamnatului

constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri și deprinderi ale

acestuia și a inocula valențe comportamentale în strictă concordanță cu cerințele

de respectare a dispozițiilor cuprinse în normele de drept penal.

În raport cu gradul ridicat de pericol

social al faptei, reflectat de modul în care inculpatul a conceput- o și săvârșit-o

(a pătrus fără drept în locuința socrilor și a aplicat victimei, care dormea, mai

multe lovituri), precum și de datele ce caracterizează persoana inculpatului (a

recunoscut săvârșirea faptei), rezultă că instanța de apel a făcut o justă și corectă

individualizare a pedepsei și a apreciat corect, în deplin acord cu criteriile generale

de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., că 14 ani închisoare reprezintă

un cuantum necesar și suficient realizării dublei finalități a pdepsei (art. 52

C. pen.) - reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni,

așa încât nu se justifică nici majorarea pedepsei (solicitată de părțile civile)

și nici reducerea acesteia (solicitată de inculpat).

Față de considerentele ce precedă, avându-se

în vedere și faptul că, verificându-se decizia atactă în raport cu prevederile

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existența altor motive,

care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursurile declarate

în cauză să fi respinse, ca nefondate, în temeiul art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de părțile civile D.L., F.M., V.C., D.M. și de inculpatul M.O.C. împotriva deciziei

penale nr. 102 din 21 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

durata reținerii și arestării preventive de la 14 septembrie 2011, la 26 septembrie

2012.

Obligă recurentele-părți civile la plata

sumei de câte 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei

de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 26 septembrie 2012.