ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 337/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 337/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Tribunalul Dâmbovița, prin
sentința penală nr. 143 din 19 aprilie 2010, a condamnat pe inculpații:
M.D. la 7 ani și 6 luni
închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de
art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) din același cod (p. văt.
C.V.).
În baza dispozițiilor
art. 65 alin. (1), (2), (3) C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) inculpatului
i s-au interzis, ca pedeapsă complementară, exercitarea, pe durata de 2 ani a
drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.
pen.
În baza dispozițiilor
art. 217 alin. (1) C. pen., inculpatul a mai fost condamnat la 4 luni
închisoare (infracțiunea de distrugere, p.văt. V.M.).
În baza dispozițiilor
art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen.s-a dispus
contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 7 ani și 6 luni
închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
menționate.
S-a făcut aplicarea
art. 71 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a
II-a și lit. b) C. pen.
M.S. la 2 ani
închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin.
(1) C. pen. (p. văt. V.M.).
În baza dispozițiilor
art. 217 alin. (1) C. pen., același inculpat a mai fost condamnat la 4 luni
închisoare (infracțiunea de distrugere, p.văt. V.M.).
În baza dispozițiilor
art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor și
executarea pedepsei cea mai grea, 2 ani închisoare.
Potrivit
dispozițiilor art. 86/1 alin. (2) raportat la art. 86/1 alin. (1) lit. b), c) C.
pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata
termenului de încercare de 4 ani, în condițiile prevăzute de art. 86/2 alin.
(1) C. pen.
Pe durata termenului
de încercare, în conformitate cu dispozițiile art. 86/3 alin. (1) C. pen.,
inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere
individualizate ca atare la pagina 28 a sentinței.
S-a dispus ca
supravegherea să fie exercitată de către Serviciul de probațiune de pe lângă
Tribunalul Dâmbovița.
Inculpatului i s-a
atras atenția asupra dispozițiilor art. 86/4 alin. (1) C. pen., raportat la
art. 83 C. pen. și art. 86/4 alin. (2) din același cod.
S-a făcut aplicarea
art. 71 alin. (1), (2) și a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b)C.
pen.
Pe latură civilă, s-a
constatat că inculpatul M.S. a achitat părții civile Spitalul orășenesc Titu,
suma de 45 lei reprezentând cheltuielile ocazionate de spitalizarea părților
vătămate C.V. și V.M.
Inculpatul M.D. a
fost obligat să plătească părții civile Spitalul Clinic Universitar de Urgență
București, suma de 12.940,89 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare
pentru partea vătămată C.V.
În baza dispozițiilor
art. 14, art. 15 și art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998, art. 999
C. civ., același inculpat a fost obligat să achite părții civile C.V., sumele
de 1500 lei despăgubiri materiale și 10.000 lei daune morale.
În baza acelorași
texte, inculpatul M.S. a fost obligat să plătească părții civile V.M., sumele
de 500 lei despăgubiri materiale și 5000 lei daune morale.
În conformitate cu
dispozițiile art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unei
bâte folosită de inculpatul M.S.
Pentru a pronunța
sentința, instanța a reținut următoarele:
Între frații M.D. și
Ș. și V.M., proprietar al unui magazin sătesc A.F. V., de mai mult timp exista
o stare conflictuală, adesea ei amenințându-se și insultându-se reciproc.
În acest context, în
seara de 16 septembrie 2008, V.M. și C.V. au oprit autoturismul Logan Van, condus
de primul, în fața magazinului amintit, iar după o discuție cu vânzătoarea M.F.,
ambii au vizitat o cunoștință și după aceasta s-au reîntors în zona
magazinului.
Imediat, autoturismul
Logan a fost înconjurat de o Dacia Break albă condusă de M.D. și de un Renault
Laguna, condus de M.S.. Aceștia, fiecare având în mână câte o bâtă, au coborât
din vehiculele amintite, s-au îndreptat spre Logan, M.D. în dreptul portierei
dreapta unde pe scaunul din Logan se afla C.V., iar M.S. la portiera stângă,
față, în dreptul scaunului ocupat de V.M. Ocupanții din Logan s-au blocat în
interiorul vehiculului.
Constatând acest
lucru, M.D. a lovit cu bâta geamul portierei, l-a spart, M.S. a făcut același
lucru geamului și portierei stânga, astfel că prin spațiile create, fiecare
agresor a lovit pe câte unul dintre cei doi, M.D. pe C.V., iar M.S. pe V.M.
Deschizând portiera
dreapta față, M.D. a continuat să-l lovească pe C.V. în cap, peste torace,
abdomen și antebrațul drept, cel lovit, prin ridicarea membrului amintit
încercând să se apere. Deși căzuse peste V.M., C.V. a continuat să fie lovit de
către M.D., iar când a încercat să iasă din vehicul a fost atins în cap,
lovitura făcându-l să se prăvălească la sol.
Concomitent, V.M. a
fost lovit de către M.S. în cap, în zona urechii, a cotului drept, brațulului
stâng și în piciorul drept, în acesta atunci când, dorind să se apere și-a scos
membrul pe geam.
La un moment dat,
constatând că prietenul său C.V. căzuse la pământ, lângă vehicul, V.M. a reușit
să iasă din mașină pe portiera dreapta față și s-a refugiat în magazinul lui,
dar a fost urmat de cei doi atacatori, aceștia având în mâini bâtele.
În magazin, folosind
bâte, M.D. a spart o vitrină, intervenția martorei M.F. ajutându-l pe V.M. să
se retragă în magazin.
În tot acest timp, C.V.,
reușind să se ridice de la sol a fugit spre postul de poliție, pe drum el
ascunzându-se într-un șanț de unde a văzut plecarea agresorilor, fiecare
conducând mașina cu care veniseră.
Reîntorcându-se la locul
agresiunilor, C.V. a intrat și el în magazin, aici i s-a făcut rău, C.P.M.
văzându-l plin de sânge pe figură și în zona capului.
Incidentul descris a
fost văzut și de A.M., aceasta sunând la telefonul de urgență 112, precum și de
către C.P.M. și C.R.A.M., ei percepând fazele lovirii când părțile vătămate se
aflau în Logan și cereau ajutor.
Raportul de
constatare medico-legală nr. 481/V din 24 septembrie 2008 din 02 octombrie 2008
a înscris că partea vătămată C.V. a prezentat traumatism cranio-cerebral cu
hematom extradural fronto temporal drept subjacent unei fracturi craniene
temporale drepte – operat, traumatism facial cu multiple fracturi arcadă
zigomatică dreaptă, aripa mare sfenoidală, perete lateral și medial orbită
dreapta, hemosinus sfenoidal, etnoidal drept și frontal, mic hematom intraorbitar,
traumatism toraco-abdominal și contuzie antebraț drept.
S-a reținut că
leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp dur, au necesitat 70-80 zile
de îngrijiri medicale și i-au pus viața în pericol.
În ce-l privește pe V.M.,
actul medico-legal nr. 1291 din 18 septembrie 2008 a înscris că a suferit
multiple leziuni de violență, produse, posibil, prin lovire cu corp dur și au
necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale.
Serviciul județean de
medicină legală Dâmbovița a precizat cu adresa nr. 481.bis/V/2008 că leziunea
care a pus în primejdie viața lui C.V. a fost traumatismul cranio- cerebral și
facial, cu următoarele traiecte de fractură și leziuni hemoragice cerebrale:
temporal stâng drept, la nivelul scuamei, cu fragment milimetric deplasat
exterior și traiect ascendent spre frontal, la proximitatea suturii coronare,
cu sângerare importantă difuză din artera meningee mijlocie și ramurile ei
durale cu hematom extradural fronto temporal drept subjacent (operant), lama
hemtică subdurală fronto temporală stânga densitate hematică intergiral
temporo-occipital stâng, arcadă zigomatică dreapta.
La 23 martie 2010, cu
adresa nr. 43/S, același serviciu a comunicat că punerea în primejdie a vieții
părții vătămate C.V. rezultă din potențialul letal al leziunilor, dat de tipul
și gravitatea inițială a acestora.
La cercetarea
judecătorească, inculpații au contestat situația de fapt, în esența ei
acreditând că au fost obligați să se apere în fața provocării și a atacurilor
venite din partea celor doi loviți, ei susținând la un moment dat că în
autoturismul lui V.M. s-ar fi aflat o sabie, aceasta a fost luată de C.V. și cu
ea, el i-a amenințat, apărările lor fiind de conjunctură, aspectele
necoroborându-se cu nicio probă, probatoriul administrat conturând dinamica
incidentului astfel cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței, iar
inculpații nu au suferit sau prezentat nicio agresiune, fie chiar de întindere
redusă.
Împotriva sentinței
au declarat apeluri cei doi inculpați, M.D. criticând încadrarea juridică a
faptei, în opinia lui aceasta fiind infracțiunea de vătămare corporală gravă,
prevăzută de art. 182 C. pen., greșita nereținere a circumstanței atenuante a
provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., greșita individualizare a
pedepselor, acest motiv fiind formulat și de inculpatul M.S. și ambii, greșita
soluționare a laturii civile a cauzei.
Curtea de Apel
Ploiești, prin decizia penală nr. 76 din 10 septembrie 2010, în baza
dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de
inculpatul M.D., a desființat în parte, sentința apelată, sa reținut în favoarea
lui circumstanțe atenuante [art. 74-76 lit. a) C. pen.] și a redusa pedepsele
de la 7 ani și 6 luni închisoare, la 5 ani închisoare pentru tentativă la
infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174
lit. i) C. pen. și de la 4 luni închisoare la 15 zile închisoare pentru
infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.
Decizându-se
contopirea pedepselor, inculpatul are de executat pedeapsa cea mai grea, de 5
ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării
drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b)C.
pen.
Prin aceeași decizie
s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.S.
S-au menținut restul
dispozițiilor sentinței.
Împotriva deciziei
pronunțată în apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și ambii
inculpați au formulat recursuri, cazurile de casare fiind detaliate în
prezenta.
Recursul declarat de
parchet este fondat.
În procesul
individualizării pedepsei, avându-se în vedere criteriile generale prevăzute de
art. 72 C. pen., se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal,
de limitele de pedeapsă înscrise în textul incriminator, de gradul de pericol
social al faptei, de persoana inculpatului, de împrejurările care atenuează sau
agravează răspunderea penală.
Totodată, avându-se
în vedere art. 52 C. pen., pedeapsa trebuie să constituie o măsură de
constrângere și un mijloc de reeducare, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii
de noi infracțiuni.
Ca atare, atingerea
scopului pedepsei este condiționată de cuantumul acesteia. El asigurând
echilibru între componentele criteriilor de individualizare, dar și de
motivarea în drept și în fapt, pe datele cauzei, a modului în care instanța s-a
orientat.
Raportând la cauză
aceste deziderate, simpla constatare că înainte de 16 septembrie 2008 între
familia inculpatului M.D. și partea vătămată V.M. au existat diferende, nu
conduce la reținerea de circumstanțe atenuante cu influența asupra câtimii pedepsei.
Împrejurările de fapt
ale cauzei, respectiv lovirea, de către inculpat a părții vătămate C.V. cu o bâtă
în zona capului, a feței, doborârea la pământ, urmărirea victimei, distrugerea
vehiculului, a unor obiecte de mobilier din magazin, demonstrează pericol
social grav, faptele s-au comis în concurs, iar inculpatul, nici un moment nu a
regretat incidentele și nu a fost sincer.
Așa fiind,
individualizarea pedepsei astfel cum a fost realizată de către instanța de
fond, corespunzând criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., iar pedeapsa de 7
ani și 6 luni închisoare este temeinică în baza dispozițiilor art. 385/15 pct. 2
lit. a) C. proc. pen., recursul declarat de parchet va fi admis și se va
menține, în ce-l privește pe inculpatul M.D., sentința instanței de fond.
Recursurile declarate
de inculpați nu sunt fondate.
În ce privește cazul
de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 17/1 C. proc. pen. motivat de apărarea
inculpatului M.D. pe greșita aplicare a dispozițiilor art. 62, art. 63, art. 66
și art. 67 C. proc. pen., în sensul că nu s-a examinat cererea de schimbare a
încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat, „în
infracțiunea de vătămare corporală gravă cu punerea în pericol a vieții
victimei” (fila 44 dos. ÎCCJ, secția penală), din verificarea lucrărilor
cauzei, se constată că instanța de fond și cea de control judiciar au analizat
amplu și au coroborat toate probele, actele medicale, expunând în ce privește
partea vătămată C.V., că leziunea care i-a pus viața în primejdie a fost traumatismul
cranio-facial și cerebral și ea rezultă din potențialul letal al leziunilor,
dat de tipul și gravitatea inițială a acestora. Totodată, jurisprudența a
statuat că lovind victima de mai multe ori în cap și peste față, cu o bâtă din
lemn cu provocarea leziunilor deja amintite, inculpatul a acționat cu intenția
de a ucide, indirectă, și nu de a-i produce doar vătămări corporale, loviturile
datorită intensității lor, regiunii vitale în care s-au aplicat și
instrumentului folosit denotând poziția lui subiectivă. Numai împrejurări
independente de voința lui, respectiv că partea vătămată s-a apărat, era
baricadată în mașină când a reușit să se elibereze a fugit, au făcut ca lovirea
să nu-i producă moartea. Acționând astfel, inculpatul a prevăzut eventualitatea
survenirii rezultatului mai grav. Pentru existența infracțiunii de vătămare
corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) teza a II-a, punerea în
primejdie a vieții persoanei este necesar ca, pe plan subiectiv, în raport cu
rezultatul produs, inculpatul să fi acționat cu praeterintenție. Dar, în
stabilirea laturii subiective, se ține seama de toate datele de fapt: obiect
folosit, intensitatea cu care s-au aplicat loviturile, zona anatomică spre care
au fost îndreptate, urmările ce se puteau produce, astfel că fapta sa este
tentativă la infracțiunea de omor calificat.
Aserțiunile apărării
din motivele scrise sunt și derutante pentru considerentul că se „amestecă”
situația de fapt privindu-l pe M.D. cu cea privindu-l pe coinculpatul M.S.,
acesta din urmă lovindu-l pe V.M., fapta sa fiind infracțiunea prevăzută de
art. 181 alin. (1) C. pen., pentru această parte vătămată leziunile de violență
necesitând pentru vindecare 35-45 zile de îngrijiri medicale (echimoze, excoriații,
hematoame, contuzii, traumatism cranio-cerebral și facial minor).
Cum sentința și
decizia instanței de apel sunt legale și temeinice, recursurile declarate de
inculpați fiind nefondate, în baza dispozițiilor art. 385/15 pct. 1 lit. b) C.
proc. pen., vor fi respinse.
Potrivit dispozițiilor
art. 192 C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) același cod,
inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către
stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei
penale nr. 76 din 10 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală
și pentru cauze cu minori și de familie.
Casează decizia
penală sus-menționată, numai cu privire la inculpatul M.D. și menține sentința
penală nr. 143 din 19 aprilie 2010 a Tribunalului Dâmbovița.
Respinge, ca
nefondate, recursurile declarate de inculpatul M.S. și intimatul inculpat M.D.
împotriva aceleiași decizii penale.
Deduce din pedeapsa
aplicată inculpatului M.D., durata reținerii și arestării preventive de la 02
octombrie 2008 la 01 februarie 2011.
Obligă recurenții
inculpați la plata sumei de câte 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului
desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, azi 01 februarie 2011.