ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 337/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Dâmbovița, prin sentința penală nr. 143 din 19 aprilie 2010, a condamnat pe inculpații: 1. M.D. la 7 ani și 6 luni închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) din același cod (p. văt. C.V.). În baza dispozițiilor art. 65 alin. (1), (2), (3) C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) inculpatului i s-au interzis, ca pedeapsă complementară, exercitarea, pe durata de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza dispozițiilor art. 217 alin. (1) C. pen., inculpatul a mai fost condamnat la 4 luni închisoare (infracțiunea de distrugere, p.văt.

V.M.). În baza dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen.s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor menționate. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. 2. M.S. la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. (p. văt. V.M.). În baza dispozițiilor art. 217 alin. (1) C. pen., același inculpat a mai fost condamnat la 4 luni închisoare (infracțiunea de distrugere, p.văt. V.M.). În baza dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.

s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 2 ani închisoare. Potrivit dispozițiilor art. 86/1 alin. (2) raportat la art. 86/1 alin. (1) lit. b), c) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, în condițiile prevăzute de art. 86/2 alin. (1) C. pen. Pe durata termenului de încercare, în conformitate cu dispozițiile art. 86/3 alin. (1) C. pen., inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere individualizate ca atare la pagina 28 a sentinței. S-a dispus ca supravegherea să fie exercitată de către Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița. Inculpatului i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 86/4 alin. (1) C. pen., raportat la art. 83 C. pen.

și art. 86/4 alin. (2) din același cod. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (2) și a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b)C. pen. Pe latură civilă, s-a constatat că inculpatul M.S. a achitat părții civile Spitalul orășenesc Titu, suma de 45 lei reprezentând cheltuielile ocazionate de spitalizarea părților vătămate C.V. și V.M. Inculpatul M.D. a fost obligat să plătească părții civile Spitalul Clinic Universitar de Urgență București, suma de 12.940,89 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare pentru partea vătămată C.V. În baza dispozițiilor art. 14, art. 15 și art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998, art. 999 C. civ., același inculpat a fost obligat să achite părții civile C.V., sumele de 1500 lei despăgubiri materiale și 10.000 lei daune morale.

În baza acelorași texte, inculpatul M.S. a fost obligat să plătească părții civile V.M., sumele de 500 lei despăgubiri materiale și 5000 lei daune morale. În conformitate cu dispozițiile art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unei bâte folosită de inculpatul M.S. Pentru a pronunța sentința, instanța a reținut următoarele: Între frații M.D. și Ș. și V.M., proprietar al unui magazin sătesc A.F. V., de mai mult timp exista o stare conflictuală, adesea ei amenințându-se și insultându-se reciproc. În acest context, în seara de 16 septembrie 2008, V.M. și C.V. au oprit autoturismul Logan Van, condus de primul, în fața magazinului amintit, iar după o discuție cu vânzătoarea M.F., ambii au vizitat o cunoștință și după aceasta s-au reîntors în zona magazinului.

Imediat, autoturismul Logan a fost înconjurat de o Dacia Break albă condusă de M.D. și de un Renault Laguna, condus de M.S.. Aceștia, fiecare având în mână câte o bâtă, au coborât din vehiculele amintite, s-au îndreptat spre Logan, M.D. în dreptul portierei dreapta unde pe scaunul din Logan se afla C.V., iar M.S. la portiera stângă, față, în dreptul scaunului ocupat de V.M. Ocupanții din Logan s-au blocat în interiorul vehiculului. Constatând acest lucru, M.D. a lovit cu bâta geamul portierei, l-a spart, M.S. a făcut același lucru geamului și portierei stânga, astfel că prin spațiile create, fiecare agresor a lovit pe câte unul dintre cei doi, M.D. pe C.V., iar M.S. pe V.M. Deschizând portiera dreapta față, M.D.

a continuat să-l lovească pe C.V. în cap, peste torace, abdomen și antebrațul drept, cel lovit, prin ridicarea membrului amintit încercând să se apere. Deși căzuse peste V.M., C.V. a continuat să fie lovit de către M.D., iar când a încercat să iasă din vehicul a fost atins în cap, lovitura făcându-l să se prăvălească la sol. Concomitent, V.M. a fost lovit de către M.S. în cap, în zona urechii, a cotului drept, brațulului stâng și în piciorul drept, în acesta atunci când, dorind să se apere și-a scos membrul pe geam. La un moment dat, constatând că prietenul său C.V. căzuse la pământ, lângă vehicul, V.M. a reușit să iasă din mașină pe portiera dreapta față și s-a refugiat în magazinul lui, dar a fost urmat de cei doi atacatori, aceștia având în mâini bâtele.

În magazin, folosind bâte, M.D. a spart o vitrină, intervenția martorei M.F. ajutându-l pe V.M. să se retragă în magazin. În tot acest timp, C.V., reușind să se ridice de la sol a fugit spre postul de poliție, pe drum el ascunzându-se într-un șanț de unde a văzut plecarea agresorilor, fiecare conducând mașina cu care veniseră. Reîntorcându-se la locul agresiunilor, C.V. a intrat și el în magazin, aici i s-a făcut rău, C.P.M. văzându-l plin de sânge pe figură și în zona capului. Incidentul descris a fost văzut și de A.M., aceasta sunând la telefonul de urgență 112, precum și de către C.P.M. și C.R.A.M., ei percepând fazele lovirii când părțile vătămate se aflau în Logan și cereau ajutor. Raportul de constatare medico-legală nr. 481/V din 24 septembrie 2008 din 02 octombrie 2008 a înscris că partea vătămată C.V.

a prezentat traumatism cranio-cerebral cu hematom extradural fronto temporal drept subjacent unei fracturi craniene temporale drepte – operat, traumatism facial cu multiple fracturi arcadă zigomatică dreaptă, aripa mare sfenoidală, perete lateral și medial orbită dreapta, hemosinus sfenoidal, etnoidal drept și frontal, mic hematom intraorbitar, traumatism toraco-abdominal și contuzie antebraț drept. S-a reținut că leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp dur, au necesitat 70-80 zile de îngrijiri medicale și i-au pus viața în pericol. În ce-l privește pe V.M., actul medico-legal nr. 1291 din 18 septembrie 2008 a înscris că a suferit multiple leziuni de violență, produse, posibil, prin lovire cu corp dur și au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale.

Serviciul județean de medicină legală Dâmbovița a precizat cu adresa nr. 481.bis/V/2008 că leziunea care a pus în primejdie viața lui C.V. a fost traumatismul cranio- cerebral și facial, cu următoarele traiecte de fractură și leziuni hemoragice cerebrale: temporal stâng drept, la nivelul scuamei, cu fragment milimetric deplasat exterior și traiect ascendent spre frontal, la proximitatea suturii coronare, cu sângerare importantă difuză din artera meningee mijlocie și ramurile ei durale cu hematom extradural fronto temporal drept subjacent (operant), lama hemtică subdurală fronto temporală stânga densitate hematică intergiral temporo-occipital stâng, arcadă zigomatică dreapta. La 23 martie 2010, cu adresa nr. 43/S, același serviciu a comunicat că punerea în primejdie a vieții părții vătămate C.V.

rezultă din potențialul letal al leziunilor, dat de tipul și gravitatea inițială a acestora. La cercetarea judecătorească, inculpații au contestat situația de fapt, în esența ei acreditând că au fost obligați să se apere în fața provocării și a atacurilor venite din partea celor doi loviți, ei susținând la un moment dat că în autoturismul lui V.M. s-ar fi aflat o sabie, aceasta a fost luată de C.V. și cu ea, el i-a amenințat, apărările lor fiind de conjunctură, aspectele necoroborându-se cu nicio probă, probatoriul administrat conturând dinamica incidentului astfel cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței, iar inculpații nu au suferit sau prezentat nicio agresiune, fie chiar de întindere redusă.

Împotriva sentinței au declarat apeluri cei doi inculpați, M.D. criticând încadrarea juridică a faptei, în opinia lui aceasta fiind infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., greșita nereținere a circumstanței atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., greșita individualizare a pedepselor, acest motiv fiind formulat și de inculpatul M.S. și ambii, greșita soluționare a laturii civile a cauzei. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 76 din 10 septembrie 2010, în baza dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul M.D., a desființat în parte, sentința apelată, sa reținut în favoarea lui circumstanțe atenuante [art. 74-76 lit. a) C. pen.] și a redusa pedepsele de la 7 ani și 6 luni închisoare, la 5 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 lit. i) C. pen. și de la 4 luni închisoare la 15 zile închisoare pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. Decizându-se contopirea pedepselor, inculpatul are de executat pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b)C. pen. Prin aceeași decizie s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.S. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței. Împotriva deciziei pronunțată în apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și ambii inculpați au formulat recursuri, cazurile de casare fiind detaliate în prezenta.

Recursul declarat de parchet este fondat. În procesul individualizării pedepsei, avându-se în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă înscrise în textul incriminator, de gradul de pericol social al faptei, de persoana inculpatului, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Totodată, avându-se în vedere art. 52 C. pen., pedeapsa trebuie să constituie o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Ca atare, atingerea scopului pedepsei este condiționată de cuantumul acesteia. El asigurând echilibru între componentele criteriilor de individualizare, dar și de motivarea în drept și în fapt, pe datele cauzei, a modului în care instanța s-a orientat.

Raportând la cauză aceste deziderate, simpla constatare că înainte de 16 septembrie 2008 între familia inculpatului M.D. și partea vătămată V.M. au existat diferende, nu conduce la reținerea de circumstanțe atenuante cu influența asupra câtimii pedepsei. Împrejurările de fapt ale cauzei, respectiv lovirea, de către inculpat a părții vătămate C.V. cu o bâtă în zona capului, a feței, doborârea la pământ, urmărirea victimei, distrugerea vehiculului, a unor obiecte de mobilier din magazin, demonstrează pericol social grav, faptele s-au comis în concurs, iar inculpatul, nici un moment nu a regretat incidentele și nu a fost sincer. Așa fiind, individualizarea pedepsei astfel cum a fost realizată de către instanța de fond, corespunzând criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., iar pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare este temeinică în baza dispozițiilor art. 385/15 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., recursul declarat de parchet va fi admis și se va menține, în ce-l privește pe inculpatul M.D., sentința instanței de fond. Recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate. În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 17/1 C. proc. pen. motivat de apărarea inculpatului M.D. pe greșita aplicare a dispozițiilor art. 62, art. 63, art. 66 și art. 67 C. proc. pen., în sensul că nu s-a examinat cererea de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat, „în infracțiunea de vătămare corporală gravă cu punerea în pericol a vieții victimei” (fila 44 dos.

ÎCCJ, secția penală), din verificarea lucrărilor cauzei, se constată că instanța de fond și cea de control judiciar au analizat amplu și au coroborat toate probele, actele medicale, expunând în ce privește partea vătămată C.V., că leziunea care i-a pus viața în primejdie a fost traumatismul cranio-facial și cerebral și ea rezultă din potențialul letal al leziunilor, dat de tipul și gravitatea inițială a acestora. Totodată, jurisprudența a statuat că lovind victima de mai multe ori în cap și peste față, cu o bâtă din lemn cu provocarea leziunilor deja amintite, inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, indirectă, și nu de a-i produce doar vătămări corporale, loviturile datorită intensității lor, regiunii vitale în care s-au aplicat și instrumentului folosit denotând poziția lui subiectivă.

Numai împrejurări independente de voința lui, respectiv că partea vătămată s-a apărat, era baricadată în mașină când a reușit să se elibereze a fugit, au făcut ca lovirea să nu-i producă moartea. Acționând astfel, inculpatul a prevăzut eventualitatea survenirii rezultatului mai grav. Pentru existența infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) teza a II-a, punerea în primejdie a vieții persoanei este necesar ca, pe plan subiectiv, în raport cu rezultatul produs, inculpatul să fi acționat cu praeterintenție. Dar, în stabilirea laturii subiective, se ține seama de toate datele de fapt: obiect folosit, intensitatea cu care s-au aplicat loviturile, zona anatomică spre care au fost îndreptate, urmările ce se puteau produce, astfel că fapta sa este tentativă la infracțiunea de omor calificat.

Aserțiunile apărării din motivele scrise sunt și derutante pentru considerentul că se „amestecă” situația de fapt privindu-l pe M.D. cu cea privindu-l pe coinculpatul M.S., acesta din urmă lovindu-l pe V.M., fapta sa fiind infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., pentru această parte vătămată leziunile de violență necesitând pentru vindecare 35-45 zile de îngrijiri medicale (echimoze, excoriații, hematoame, contuzii, traumatism cranio-cerebral și facial minor). Cum sentința și decizia instanței de apel sunt legale și temeinice, recursurile declarate de inculpați fiind nefondate, în baza dispozițiilor art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse. Potrivit dispozițiilor art. 192 C. proc.

pen., cu referire la art. 189 alin. (1) același cod, inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr. 76 din 10 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia penală sus-menționată, numai cu privire la inculpatul M.D. și menține sentința penală nr. 143 din 19 aprilie 2010 a Tribunalului Dâmbovița. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul M.S. și intimatul inculpat M.D. împotriva aceleiași decizii penale. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M.D., durata reținerii și arestării preventive de la 02 octombrie 2008 la 01 februarie 2011. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 01 februarie 2011.