ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 23/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16 iunie 2010, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Ordinului nr. 3363/C din 15 decembrie 2009 a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea ordinului atacat. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale, respectiv existența cazului bine justificat, prevenirea unei pagube iminente, efectuarea procedurii prealabile și existența unei acțiuni pe rolul instanței, pentru anularea actului administrativ atacat.

Sub aspectul condiției „cazului bine justificat”, reclamanta a criticat Ordinul M.J.L.C. pentru vicii de formă și a arătat că, față de împrejurarea că, prin sentința penală de condamnare, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a ocupă o funcție ori de a desfășura o activitate de natura aceleia folosite cu ocazia săvârșirii infracțiunii în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pârâtul nu-i poate aduce atingere dreptului de a profesa atâta timp cât măsura interzicerii dreptului este suspendată. A mai arătat reclamanta că în speță nu sunt îndeplinite condițiile arătate de art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995 și anume infracțiunea săvârșită nu este gravă și nu aduce atingere prestigiului profesiei pentru a putea dispune încetarea calității de notar public.

De asemenea, a susținut că față de împrejurarea că practica judiciară în materie a Curților de apel și a I.C.C.J. în cauze similare este unitară în sensul admiterii cererii de suspendare, printr-o eventuală respingere a cererii s-ar încălca art. 6.1. din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și anume dreptul la un proces echitabil. În ceea ce privește paguba iminentă, reclamanta a arătat că în situația în care nu își poate exercita profesia se găsește în imposibilitatea asigurării mijloacelor de existență. Prin sentința civilă nr. 3457 din data de 20 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată.

În motivarea acestei hotărâri, prima instanță a apreciat că în cauză nu se conturează existența „cazului bine justificat”, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv împrejurări legate de starea de fapt sau de drept care sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Astfel, ordinul contestat a fost legal emis de către Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești în temeiul art. 23 din Legea nr. 36/1995, urmare a condamnării definitive a reclamantei, iar suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., nu atrage inaplicabilitatea cazului de încetare a calității de notar public ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995.

A arătat instanța de fond că prima măsură reprezintă o modalitate de executare a pedepsei dispusă de instanță ca urmare a individualizării pedepsei, fără a produce însă consecințe cu privire la condamnarea dispusă, condamnare ce reprezintă singura condiție cerută de lege pentru aplicarea dispozițiilor legale referitoare la încetarea calității de notar public, independent de modalitatea de executare a pedepsei și de aplicare sau nu a pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. Curtea a respins susținerile reclamantei privind caracterul infracțiunii pentru care a fost condamnată, apreciind că săvârșirea infracțiunii de fals intelectual aduce atingere prestigiului profesiei de notar public, venind în contradicție flagrantă cu scopul activității notariale și subminând prezumția de validitate și forță probantă de care trebuie să se bucure actele întocmite de notarul public.

Criticile reclamantei privind viciile de formă ale actului administrativ contestat au fost respinse ca nefondate, instanța de fond reținând că ordinul atacat în prezenta cauză a fost semnat de secretarul de stat A.B. căreia i-a fost delegată această atribuție prin Ordinul ministrului justiției nr. 2734/C din 12 octombrie 2009, iar lipsa mențiunii cu privire la calea de atac, instanța competentă și termenul de exercitare a căii de atac nu atrage nelegalitatea ordinului. Instanța de fond a mai apreciat că nici cerința pagubei iminente, așa cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, nu este întrunită în speță, prejudiciul invocat de reclamantă ca urmare a imposibilității de exercitare a profesiei reprezentând o consecință a condamnării sale definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni ce are legătură cu activitatea sa profesională.

2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta B.M., invocând critici care se circumscriu motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În esență, recurenta susține, în criticile formulate, că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile legale privind suspendarea executării actului administrativ, respectiv art. 14-15, art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prin aceea că a apreciat ca fiind neîndeplinite cumulativ condițiile existenței unui caz bine justificat și a iminenței producerii unei pagube.

Astfel, în ceea ce privește existența unui caz bine justificat, instanța de fond trebuia să constate îndeplinirea acestei condiții din faptul că ordinul atacat nu este motivat, delegarea secretarului de stat să semneze ordinul atacat este nelegală, emiterea ordinului la 2 ani de la pronunțarea deciziei penale de condamnare nu mai era oportună, ordinul atacat nu conține elementele privind termenul și organul la care poate fi atacat, infracțiunea săvârșită nu este gravă și nu aduce atingere prestigiului profesiei de notar public. În ceea ce privește existența unei pagube iminente, recurenta susține că instanța de fond trebuia să constate îndeplinirea acestei condiții din faptul că încetarea calității de notar public va avea ca urmare imposibilitatea asigurării mijloacelor materiale de existență necesare atât ei cât și familiei sale.

Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a combătut criticile recursului și a susținut, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică, solicitând respingerea recursului. 3. Soluția instanței de recurs Așa cum s-a arătat și în expunerea rezumativă mai sus, prin Ordinul MJLC nr. 3363/C din 15 decembrie 2009 s-a dispus încetarea calității de notar public a recurentei-reclamante, cu sediul biroului notarial la Camera Notarilor Publici Timișoara, Circumscripția Judecătoriei Lipova, localitatea Lipova, județul Timiș.

În motivarea ordinului s-a reținut că prin Decizia nr. 310 din 28 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurenta-reclamantă a fost condamnată definitiv la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută la art. 289 alin. (1) C. pen., cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, reținându-se ca temei legal al măsurii de încetare a calității de notar public dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. f) și g), coroborate cu cele art. 16 lit. d) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, cu modificările și completările ulterioare.

Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”. În ceea ce privește condiția existenței unui caz bine justificat, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeași lege, există „cazuri bine justificate – împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

Pe de altă parte, paguba iminentă a fost definită de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. ș), ca fiind „prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”. Or, prin soluția recurată, instanța de fond a reținut și a motivat în mod judicios neîndeplinirea celor două condiții legale, respingând cererea formulată de recurenta-reclamantă pentru suspendarea Ordinului nr. 3363/C/2009.

În privința existenței unui caz pe deplin întemeiat care să justifice suspendarea unui act administrativ care este executoriu ca urmare a prezumției de legalitate de care se bucură, Secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut în mod constant, în jurisprudența sa, că îndoiala serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ trebuie să rezulte din împrejurări de fapt sau de drept care să afecteze în mod vădit legalitatea actului respectiv, precum nemotivarea actului administrativ, lipsa competenței autorității emitente, etc. Or, în cauză, așa cum a reținut și instanța de fond, ordinul atacat este motivat în fapt și în drept în mod corespunzător, astfel că susținerile recurentei sunt neîntemeiate.

De asemenea, în ceea ce privește lipsa competenței Secretarului de stat de a semna ordinul respectiv, instanța de fond a reținut în mod corect că acesta se afla în exercițiul unei competențe delegate de către titularul său – Ministrul Justiției, prin Ordinul nr. 2734/C din 12 octombrie 2009. Totodată, chiar dacă Ordinul nr. 3363/C/2009 nu conține elemente referitoare la termenul în care poate fi atacat și nici organul competent să soluționeze calea de atac exercitată, instanța de fond a reținut, cu alte cuvinte, că această lipsă nu constituie un aspect vădit de nelegalitate, fiind vorba de o nulitate virtuală, în condițiile în care recurenta-reclamantă ar fi suferit o vătămare ca urmare a neexercitării căii de atac, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

Cât privește critica referitoare la oportunitatea/ neoportunitatea datei când a fost emis ordinul atacat, instanța de recurs reține că acestea exced controlului instanței de contencios, cât timp nu este vorba de un termen legal de emitere a actului administrativ avut în vedere de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 36/1995. În concluzie, instanța de fond a reținut în mod judicios că, în cauză, nu există un caz întemeiat care să justifice suspendarea executării ordinului atacat. De asemenea, instanța de fond a reținut în mod corect neîndeplinirea condiției unei pagube iminente în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, neexercitarea profesiei de notar public fiind consecința condamnării penale definitive, iar nu a emiterii actului administrativ.

Astfel fiind, recursul formulat va fi respins, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.M. împotriva sentinței civile nr. 3457 din data de 20 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 ianuarie 2011.