ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 23/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, la data de 16 iunie 2010, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe

pârâtul Ministerul Justiției, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 15 din

Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Ordinului nr. 3363/C din 15

decembrie 2009 a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea

ordinului atacat.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale, respectiv

existența cazului bine justificat, prevenirea unei pagube iminente, efectuarea

procedurii prealabile și existența unei acțiuni pe rolul instanței, pentru

anularea actului administrativ atacat.

Sub aspectul condiției

„cazului bine justificat”, reclamanta a criticat Ordinul M.J.L.C. pentru vicii

de formă și a arătat că, față de împrejurarea că, prin sentința penală de

condamnare, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii

dreptului de a ocupă o funcție ori de a desfășura o activitate de natura

aceleia folosite cu ocazia săvârșirii infracțiunii în temeiul art. 71 alin. (5)

C. pen., pârâtul nu-i poate aduce atingere dreptului de a profesa atâta timp

cât măsura interzicerii dreptului este suspendată.

A mai arătat

reclamanta că în speță nu sunt îndeplinite condițiile arătate de art. 23 alin. (1)

lit. f) din Legea nr. 36/1995 și anume infracțiunea săvârșită nu este gravă și

nu aduce atingere prestigiului profesiei pentru a putea dispune încetarea

calității de notar public.

De asemenea, a

susținut că față de împrejurarea că practica judiciară în materie a Curților de

apel și a I.C.C.J. în cauze similare este unitară în sensul admiterii cererii

de suspendare, printr-o eventuală respingere a cererii s-ar încălca art. 6.1.

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și anume dreptul la un proces

echitabil.

În ceea ce privește

paguba iminentă, reclamanta a arătat că în situația în care nu își poate

exercita profesia se găsește în imposibilitatea asigurării mijloacelor de

existență.

Prin sentința civilă

nr. 3457 din data de 20 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantei ca

neîntemeiată.

În motivarea acestei

hotărâri, prima instanță a apreciat că în cauză nu se conturează existența

„cazului bine justificat”, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea

nr. 554/2004, respectiv împrejurări legate de starea de fapt sau de drept care

sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

Astfel, ordinul

contestat a fost legal emis de către Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești în temeiul art. 23 din Legea nr. 36/1995, urmare a condamnării

definitive a reclamantei, iar suspendarea executării pedepsei accesorii

prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei închisorii ca urmare a aplicării dispozițiilor

art. 71 alin. (5) C. pen., nu atrage inaplicabilitatea cazului de încetare a

calității de notar public ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 23 alin. (1)

lit. f) din Legea nr. 36/1995.

A arătat instanța de

fond că prima măsură reprezintă o modalitate de executare a pedepsei dispusă de

instanță ca urmare a individualizării pedepsei, fără a produce însă consecințe

cu privire la condamnarea dispusă, condamnare ce reprezintă singura condiție

cerută de lege pentru aplicarea dispozițiilor legale referitoare la încetarea

calității de notar public, independent de modalitatea de executare a pedepsei

și de aplicare sau nu a pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c)

C. pen.

Curtea a respins

susținerile reclamantei privind caracterul infracțiunii pentru care a fost

condamnată, apreciind că săvârșirea infracțiunii de fals intelectual aduce

atingere prestigiului profesiei de notar public, venind în contradicție

flagrantă cu scopul activității notariale și subminând prezumția de validitate

și forță probantă de care trebuie să se bucure actele întocmite de notarul

public.

Criticile reclamantei

privind viciile de formă ale actului administrativ contestat au fost respinse

ca nefondate, instanța de fond reținând că ordinul atacat în prezenta cauză a fost

semnat de secretarul de stat A.B. căreia i-a fost delegată această atribuție

prin Ordinul ministrului justiției nr. 2734/C din 12 octombrie 2009, iar lipsa

mențiunii cu privire la calea de atac, instanța competentă și termenul de

exercitare a căii de atac nu atrage nelegalitatea ordinului.

Instanța de fond a

mai apreciat că nici cerința pagubei iminente, așa cum este definită de art. 2

alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, nu este întrunită în speță,

prejudiciul invocat de reclamantă ca urmare a imposibilității de exercitare a

profesiei reprezentând o consecință a condamnării sale definitive pentru

săvârșirea unei infracțiuni ce are legătură cu activitatea sa profesională.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta B.M., invocând critici care se

circumscriu motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată când este lipsită de temei legal

ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În esență, recurenta

susține, în criticile formulate, că instanța de fond a interpretat și aplicat

în mod greșit dispozițiile legale privind suspendarea executării actului

administrativ, respectiv art. 14-15, art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, prin aceea că a apreciat ca fiind neîndeplinite cumulativ

condițiile existenței unui caz bine justificat și a iminenței producerii unei

pagube.

Astfel, în ceea ce

privește existența unui caz bine justificat, instanța de fond trebuia să

constate îndeplinirea acestei condiții din faptul că ordinul atacat nu este

motivat, delegarea secretarului de stat să semneze ordinul atacat este

nelegală, emiterea ordinului la 2 ani de la pronunțarea deciziei penale de

condamnare nu mai era oportună, ordinul atacat nu conține elementele privind

termenul și organul la care poate fi atacat, infracțiunea săvârșită nu este

gravă și nu aduce atingere prestigiului profesiei de notar public.

În ceea ce privește

existența unei pagube iminente, recurenta susține că instanța de fond trebuia

să constate îndeplinirea acestei condiții din faptul că încetarea calității de

notar public va avea ca urmare imposibilitatea asigurării mijloacelor materiale

de existență necesare atât ei cât și familiei sale.

Ministerul Justiției

a formulat întâmpinare prin care a combătut criticile recursului și a susținut,

în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică, solicitând

respingerea recursului.

de recurs

Așa cum s-a arătat și

în expunerea rezumativă mai sus, prin Ordinul MJLC nr. 3363/C din 15 decembrie 2009

s-a dispus încetarea calității de notar public a recurentei-reclamante, cu

sediul biroului notarial la Camera Notarilor Publici Timișoara, Circumscripția

Judecătoriei Lipova, localitatea Lipova, județul Timiș.

În motivarea

ordinului s-a reținut că prin Decizia nr. 310 din 28 ianuarie 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, recurenta-reclamantă a fost condamnată definitiv

la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual,

prevăzută la art. 289 alin. (1) C. pen., cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei, reținându-se ca temei legal al măsurii de încetare a

calității de notar public dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. f) și g),

coroborate cu cele art. 16 lit. d) din Legea notarilor publici și a activității

notariale nr. 36/1995, cu modificările și completările ulterioare.

Într-adevăr, potrivit

prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, „În cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond”.

În ceea ce privește

condiția existenței unui caz bine justificat, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t)

din aceeași lege, există „cazuri bine justificate – împrejurările legate de

starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ”.

Pe de altă parte,

paguba iminentă a fost definită de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. ș), ca

fiind „prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public”.

Or, prin soluția

recurată, instanța de fond a reținut și a motivat în mod judicios

neîndeplinirea celor două condiții legale, respingând cererea formulată de

recurenta-reclamantă pentru suspendarea Ordinului nr. 3363/C/2009.

În privința

existenței unui caz pe deplin întemeiat care să justifice suspendarea unui act

administrativ care este executoriu ca urmare a prezumției de legalitate de care

se bucură, Secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și

Justiție a reținut în mod constant, în jurisprudența sa, că îndoiala serioasă

cu privire la legalitatea actului administrativ trebuie să rezulte din

împrejurări de fapt sau de drept care să afecteze în mod vădit legalitatea

actului respectiv, precum nemotivarea actului administrativ, lipsa competenței

autorității emitente, etc.

Or, în cauză, așa cum

a reținut și instanța de fond, ordinul atacat este motivat în fapt și în drept

în mod corespunzător, astfel că susținerile recurentei sunt neîntemeiate.

De asemenea, în ceea

ce privește lipsa competenței Secretarului de stat de a semna ordinul

respectiv, instanța de fond a reținut în mod corect că acesta se afla în

exercițiul unei competențe delegate de către titularul său – Ministrul

Justiției, prin Ordinul nr. 2734/C din 12 octombrie 2009.

Totodată, chiar dacă

Ordinul nr. 3363/C/2009 nu conține elemente referitoare la termenul în care

poate fi atacat și nici organul competent să soluționeze calea de atac

exercitată, instanța de fond a reținut, cu alte cuvinte, că această lipsă nu

constituie un aspect vădit de nelegalitate, fiind vorba de o nulitate virtuală,

în condițiile în care recurenta-reclamantă ar fi suferit o vătămare ca urmare a

neexercitării căii de atac, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

Cât privește critica

referitoare la oportunitatea/ neoportunitatea datei când a fost emis ordinul

atacat, instanța de recurs reține că acestea exced controlului instanței de

contencios, cât timp nu este vorba de un termen legal de emitere a actului

administrativ avut în vedere de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 36/1995.

În concluzie,

instanța de fond a reținut în mod judicios că, în cauză, nu există un caz

întemeiat care să justifice suspendarea executării ordinului atacat.

De asemenea, instanța

de fond a reținut în mod corect neîndeplinirea condiției unei pagube iminente

în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, neexercitarea

profesiei de notar public fiind consecința condamnării penale definitive, iar

nu a emiterii actului administrativ.

Astfel fiind,

recursul formulat va fi respins, soluția instanței de fond fiind legală și

temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.M.

împotriva sentinței civile nr. 3457 din data de 20 septembrie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 ianuarie 2011.