ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1720/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11 octombrie 2010, reclamanta I.A. în contradictoriu cu pârâtul C.U.N.P. din România, a solicitat anularea Hotărârii nr. 3 din 10 aprilie 2010 emisă de C.D.U.N.N.P. din România și a celorlalte acte administrative care au stat la baza emiterii acesteia, criticând, implicit, și Hotărârea nr. 236/2010 a Consiliului Uniunii.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Hotărârea nr. 236/2010, Consiliul Uniunii a menținut Hotărârea Consiliului de Disciplină, prin care a fost sancționată cu observație scrisă pentru refuzul de a preda sigiliul, registrele și lucrările notariale pe perioada de suspendare temporară a activității, fiind reținut și refuzul de a pune în aplicare, de îndată, Ordinul de suspendare din activitate, cu toate că la data aplicării acestuia, se afla în curs de judecată pentru suspendarea executării acestui act administrativ.

Reclamanta a susținut că măsura luată împotriva sa este nelegală si netemeinică, întrucât, potrivit Legii speciale a notarilor publici și activității notariale, prin suspendarea temporară, notarul public nu își pierde calitatea dobândită, putându-se vorbi despre pierderea acestei calități numai în cazul în care notarul a fost condamnat definitiv sau a fost suspendat din funcție ca urmare a unei condamnări, în conformitate cu dispozițiile art. 42 din Legea nr. 36/1995. Numai în această din urmă ipoteză notarul este obligat să predea sigiliul, registrele notariale și arhiva, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cazul său. A precizat că prin adresa nr. 4136 din 20 ianuarie 2010, Ministerul Justiției i-a comunicat ca la reînceperea activității să se adreseze Camerei Notarilor Bacău pentru restituirea acestor înscrisuri, a sigiliului și a altor acte predate.

Ulterior, prin adresa nr. 86112 din 24 august 2010, a susținut că Ministerul Justiției și-a îndreptat eroarea, precizând că: „legea nu reglementează obligația notarului public de a depune sigiliul, registrele și lucrările în ipoteza suspendării din funcție dispuse ca sancțiune disciplinară", neputându-se reține în sarcina reclamantei nepredarea acestora. Reclamanta a mai arătat că, la data de 29 octombrie 2009, doi membri ai Colegiului director al Camerei Notarilor Bacău s-au deplasat la biroul acesteia, însoțiți de patru jandarmi înarmați pentru a pune în aplicare Ordinul de suspendare din funcție, procedându-se la emiterea unui proces-verbal constatator în care s-a consemnat că, potrivit legii contenciosului administrativ, orice acțiune de executare se suspendă până la judecarea cauzei, pe rolul instanței de judecată aflându-se cererea de suspendare provizorie a executării ordinului de suspendare formulată de reclamantă.

La data de 1 noiembrie 2009 a fost închisă efectiv, activitatea biroului notarial. Mai arată reclamanta că, doar în luna martie 2010, a aflat că este citată de Consiliul de disciplină în sensul celor prezentate mai sus. Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. 2. Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 4388 din 22 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulata de reclamanta I.A., a anulat Hotărârea nr. 236 din 3 septembrie 2010 și, în consecință, a admis contestația și a anulat Hotărârea nr. 3 din 10 aprilie 2010 emisă de C.D.U.N.N.P. din România.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, prin Hotărârea nr. 3 din 10 aprilie 2010, C.D.U.N.N.P., din România a admis acțiunea disciplinară formulată de Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Bacău împotriva reclamantei I.A., notar public, și a aplicat acesteia sancțiunea disciplinară constând în „observație scrisă". În sarcina reclamantei au fost reținute ca abateri disciplinare, refuzul de punere în aplicare a O.M.J. nr. 2545/C din 24 septembrie 2009, prin care fusese suspendată din exercițiul funcției pe o perioadă de 4 luni, și comportament care aduce atingere onoarei sau probității profesionale.

În acest sens, în motivarea hotărârii emise, Consiliul a reținut că reclamanta nu a trecut la executarea „de îndată" a ordinului care i-a fost comunicat la 13 octombrie 2009, continuând să instrumenteze acte până la data de 2 noiembrie 2009, precum și faptul că „nu a respectat dispozițiile din ordinul de suspendare de a preda sigiliul, registrele și lucrările notariale". Prin Hotărârea nr. 236 din 3 septembrie 2010 emisă de C.U.N.N.P. din România s-au respins contestațiile formulate de Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Bacău și de reclamanta I.A., menținându-se Hotărârea nr. 3 din 10 aprilie 2010. Instanța de fond a observat că, prin Hotărârea nr. 236 din 3 septembrie 2010, Consiliul a reținut că motivele invocate în contestație de reclamanta I.A.

sunt nefondate, iar sancțiunea aplicată „este în concordanță cu faptele săvârșite". De asemenea, a fost reținută incidența în cauză a dispozițiilor art. 42 alin. ultim din Legea nr. 36/1995, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (3) din Regulamentul de punere în aplicare a legii, precum și ale art. 39 lit. d) din lege.

Judecătorul fondului a constatat că, potrivit art. 42 din Legea nr. 36/1995 în forma în vigoare la data emiterii hotărârii Colegiului de Disciplină, doar „în cazul în care împotriva notarului public s-a luat măsura arestării preventive, ministrul justiției, la propunerea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici, va lua măsura suspendării din funcție până la soluționarea cauzei penale, potrivit legii.” Conform art. 42 alin. (3) „ Sigiliul, registrele și lucrările notarului public suspendat sau exclus vor fi depuse la Camera Notarilor Publici, sub luare de dovadă", nefiind prevăzută o dispoziție similară pentru orice altă situație în care se aplică sancțiunea disciplinară a suspendării.

Or, în condițiile în care nu există o obligație legală de predare în sarcina reclamantei, Curtea a apreciat că nu se poate reține săvârșirea abaterii prevăzute de art. 39 lit. d) din Legea nr. 36/1995. 3. Motivele de recurs înfățișate de recurenta U.N.N.P.R. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta U.N.N.P. din România, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, conform art. 304 pct. 9 cu referire la art. 3041 C. proc. civ. În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-pârâtă a prezentat următoarele critici față de soluția primei instanțe: - practicaua hotărârii nu cuprinde susținerile U.N.N.P.R., nefiind astfel respectată prevederea cuprinsă în art. 261 alin. (5) C. proc.

civ.; - o analiză corectă a actelor și a susținerilor U.N.N.P.R. ar fi impus constatarea în sensul că dispozițiile legale în materie au fost respectate, prin actele emise, raportat la faptele și evenimentele petrecute, prezentate în succesiunea lor; - sancțiunea disciplinară s-a impus ca urmare a refuzului reclamantei de a pune în executare Ordinul M.J. de suspendare, măsura predării sigiliului și a registrelor impunându-se din rațiuni de protejare a intereselor persoanelor care apelează cu bună credință la serviciul notarial; - interpretarea logică dar și aplicarea alin. ultim al art. 42 din Legea nr. 36/1995, s-a impus datorită refuzului constant al reclamantei de a pune în executare ordinul de suspendare iar textul de lege nu face distincție între suspendarea din funcție ca urmare a cercetării penale/arestării, sau ca urmare a sancțiunii disciplinare, ci se referă la „notarul public suspendat”.

4.Soluția și considerentele instanței de control judiciar Recursul nu este fondat. Examinând sentința atacată în raport de criticile ce i-au fost aduse, față de actele și lucrările dosarului și în considerarea prevederilor legale aplicabile, Înalta Curte reține că nu subzistă motive de nelegalitate de natură a antrena fie modificarea, fie casarea hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate. Recurenta-reclamantă a sesizat instanța de contencios administrativ cu cererea de anulare a Hotărârii nr. 236 din 3 septembrie 2010, emisă de U.N.N.P.R. – Consiliul Uniunii, prin care a fost respinsă contestația sa, cu consecința menținerii Hotărârii nr. 3 din 10 aprilie 2010 a Consiliului de Disciplină, și implicit a sancțiunii disciplinare aplicate, respectiv observația scrisă.

Temeiul legal al aplicării acestei sancțiuni, astfel cum rezultă din cuprinsul Hotărârii nr. 3 din 10 aprilie 2010, îl reprezintă prevederile art. 41 lit. a) raportat la art. 39 lit. d) din Legea nr. 36/1995. Potrivit acestor texte de lege: - art. 39 –Răspunderea disciplinară a notarului public intervine pentru următoarele abateri: lit. d): „comportament care aduce atingere onoarei sau probității profesionale”; - art. 41 :„Sancțiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea faptelor și constau în: a) observație scrisă”. Raportat la aceste texte de lege, ca și în considerarea prevederilor art. 42 din același act normativ, potrivit cu care numai „în cazul în care împotriva notarului public s-a luat măsura arestării preventive, ministrul justiției, la propunerea Consiliului U.N.B.R.

va lua măsura suspendării din funcție”, prima instanță a apreciat că este nelegală sancțiunea aplicată. S-a reținut astfel că nu s-a demonstrat în ce anume a constat comportamentul reclamantei ce aduce atingere onoarei sau probității profesionale, pentru a se reține săvârșirea abaterii prevăzute de art. 39 lit. d) din Legea nr. 36/1995, câtă vreme obligația de predare a sigiliului, registrelor și lucrărilor notariale menționată în adresa nr. 2430 din 12 octombrie 2009 a C.N.P. Bacău, ulterior emiterii Ordinului M.J. nr. 2545/C din 24 septembrie 2009, de suspendare din exercițiul funcției de notar nu este prevăzută expres și ca atare nu este o obligație legală, a cărei nerespectare să atragă aplicarea unei sancțiuni disciplinare.

Examinând punctual criticile recurentei-pârâte, în contextul factual și legal mai sus arătat, Înalta Curte reține că nu este fondată și ca atare nu poate fi primită susținerea în sensul ignorării de către prima instanță a prevederilor art. 261 C. proc. civ., pe motiv că în considerentele hotărârii nu au fost redate în detaliu conținutul întâmpinării depuse de U.N.N.P.R. și nici rațiunile pentru care au fost înlăturate apărările acesteia. Este adevărat că potrivit art. 261 C. proc. civ. hotărârea ce se pronunță se impune să cuprindă o serie de elemente, referiri, motive, expres arătate, incluzând „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților” (art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ.). Totodată însă, doctrina și jurisprudența în materie au statuat în sensul că nu se poate cere instanțelor să dea un răspuns detaliat la fiecare argument al părților, fiind apreciată ca motivată și hotărârea care cuprinde o motivare implicită a cererilor, respectiv a apărărilor formulate de părți. Din această perspectivă, Înalta Curte reține că prin hotărârea atacată, prima instanță, identificând problema de drept ce se impunea a fi rezolvată, în contextul factual în mod coerent înfățișat, a prezentat cu claritate raționamentul său în susținerea soluției adoptate, răspunzând așadar practic atât pretențiilor reclamantei cât și apărărilor pârâtei recurente, cerința cuprinsă în art. 261 C. proc.

civ. fiind astfel pe deplin satisfăcută. Nici celelalte motive de recurs înfățișate de recurenta-pârâtă cu privire la legalitatea și temeinicia soluției date pe fondul cauzei, nu sunt întemeiate. În acord cu cele reținute și de prima instanță, Înalta Curte constată că actele administrative atacate sunt nelegale întrucât neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de predare a sigiliului și registrelor notariale, reținută ca manifestare ce se poate circumscrie abaterii disciplinare prevăzută la art. 39 lit. d) din Legea nr. 36/1995, nu este expres prevăzută în ipoteza simplei suspendări din exercițiul funcției de notar, pe durată determinată, astfel cum s-a întâmplat în cauză (Ordinul M.J.

nr. 2545/C din 24 septembrie 2009). Astfel și Înalta Curte împărtășește interpretarea dată de prima instanță prevederilor art. 42 din Legea nr. 36/1995 în sensul că obligația prevăzută în alin. (3) al acestui articol, de predare a sigiliului și a registrelor fiind reglementată la acea dată, strict în ipoteza notarului suspendat ca urmare a arestării preventive, nu poate fi extinsă, de plano și alte cazuri de suspendare, în lipsa unei norme de trimitere sau a unei reglementări fără echivoc.

Interpretarea extensivă dată de autoritatea recurentă nu poate fi justificată nici prin pretinsa nevoie de protecție a interesului public, cu atât mai mult cu cât suspendarea din activitatea de notar a fost dispusă numai pentru 4 luni iar în intervalul cuprins între data de 11 noiembrie 2009 (data procesului verbal al comisiei de punere în executare a ordinului de suspendare) și data reluării activității, nu s-au exercitat nici un fel de operațiuni în sediul reclamantei, după cum a confirmat și recurenta.

Înalta Curte reține așadar că în condițiile în care nu este reglementată expres obligația notarului public de a depune sigiliul, registrele și lucrările și în ipoteza suspendării sale din funcție, dispusă ca sancțiune disciplinară, nu se poate reține că refuzul de predare a acestora către Camera Notarilor Public se circumscrie conținutului abaterii prevăzute la art. 39 lit. d) din Legea nr. 36/1995, respectiv „comportament care aduce atingere onoarei sau probității profesionale”. O atare statuare este de altfel în deplină concordanță cu principiul general de drept conform căruia atunci când există un dubiu, chiar de reglementare, acesta trebuie să profite celui în favoarea căruia este edictată norma.

În consecință, sancțiunea aplicată și menținută prin actele atacate apare ca fiind lipsită de temei legal și în mod justificat a fost anulată de prima instanță. În considerarea celor mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge așadar ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge declarat de U.N.N.P. din România împotriva Sentinței nr. 4388 din 22 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 februarie 2013.