ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1720/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1720/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

11 octombrie 2010, reclamanta I.A. în contradictoriu cu pârâtul C.U.N.P. din

România, a solicitat anularea Hotărârii nr. 3 din 10 aprilie 2010 emisă de

C.D.U.N.N.P. din România și a celorlalte acte administrative care au stat la

baza emiterii acesteia, criticând, implicit, și Hotărârea nr. 236/2010 a

Consiliului Uniunii.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin Hotărârea nr. 236/2010, Consiliul Uniunii

a menținut Hotărârea Consiliului de Disciplină, prin care a fost sancționată cu

observație scrisă pentru refuzul de a preda sigiliul, registrele și lucrările

notariale pe perioada de suspendare temporară a activității, fiind reținut și

refuzul de a pune în aplicare, de îndată, Ordinul de suspendare din activitate,

cu toate că la data aplicării acestuia, se afla în curs de judecată pentru

suspendarea executării acestui act administrativ.

Reclamanta a susținut

că măsura luată împotriva sa este nelegală si netemeinică, întrucât, potrivit

Legii speciale a notarilor publici și activității notariale, prin suspendarea

temporară, notarul public nu își pierde calitatea dobândită, putându-se vorbi despre

pierderea acestei calități numai în cazul în care notarul a fost condamnat

definitiv sau a fost suspendat din funcție ca urmare a unei condamnări, în

conformitate cu dispozițiile art. 42 din Legea nr. 36/1995. Numai în această

din urmă ipoteză notarul este obligat să predea sigiliul, registrele notariale

și arhiva, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cazul său.

A precizat că prin

adresa nr. 4136 din 20 ianuarie 2010, Ministerul Justiției i-a comunicat ca la

reînceperea activității să se adreseze Camerei Notarilor Bacău pentru

restituirea acestor înscrisuri, a sigiliului și a altor acte predate.

Ulterior, prin adresa

nr. 86112 din 24 august 2010, a susținut că Ministerul Justiției și-a îndreptat

eroarea, precizând că: „legea nu reglementează obligația notarului public de a

depune sigiliul, registrele și lucrările în ipoteza suspendării din funcție

dispuse ca sancțiune disciplinară", neputându-se reține în sarcina

reclamantei nepredarea acestora.

Reclamanta a mai

arătat că, la data de 29 octombrie 2009, doi membri ai Colegiului director al

Camerei Notarilor Bacău s-au deplasat la biroul acesteia, însoțiți de patru

jandarmi înarmați pentru a pune în aplicare Ordinul de suspendare din funcție,

procedându-se la emiterea unui proces-verbal constatator în care s-a consemnat

că, potrivit legii contenciosului administrativ, orice acțiune de executare se

suspendă până la judecarea cauzei, pe rolul instanței de judecată aflându-se

cererea de suspendare provizorie a executării ordinului de suspendare formulată

de reclamantă.

La data de 1

noiembrie 2009 a fost închisă efectiv, activitatea biroului notarial.

Mai arată reclamanta

că, doar în luna martie 2010, a aflat că este citată de Consiliul de disciplină

în sensul celor prezentate mai sus.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

instanței de fond.

Prin sentința nr. 4388

din 22 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a admis contestația formulata de reclamanta I.A., a anulat

Hotărârea nr. 236 din 3 septembrie 2010 și, în consecință, a admis contestația

și a anulat Hotărârea nr. 3 din 10 aprilie 2010 emisă de C.D.U.N.N.P. din

România.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut că, prin Hotărârea nr. 3 din 10

aprilie 2010, C.D.U.N.N.P., din România a admis acțiunea disciplinară formulată

de Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Bacău împotriva reclamantei

I.A., notar public, și a aplicat acesteia sancțiunea disciplinară constând în

„observație scrisă". În sarcina reclamantei au fost reținute ca abateri

disciplinare, refuzul de punere în aplicare a O.M.J. nr. 2545/C din 24

septembrie 2009, prin care fusese suspendată din exercițiul funcției pe o

perioadă de 4 luni, și comportament care aduce atingere onoarei sau probității

profesionale.

În acest sens, în

motivarea hotărârii emise, Consiliul a reținut că reclamanta nu a trecut la

executarea „de îndată" a ordinului care i-a fost comunicat la 13 octombrie

2009, continuând să instrumenteze acte până la data de 2 noiembrie 2009, precum

și faptul că „nu a respectat dispozițiile din ordinul de suspendare de a preda

sigiliul, registrele și lucrările notariale".

Prin Hotărârea nr. 236

din 3 septembrie 2010 emisă de C.U.N.N.P. din România s-au respins contestațiile

formulate de Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Bacău și de

reclamanta I.A., menținându-se Hotărârea nr. 3 din 10 aprilie 2010.

Instanța de fond a

observat că, prin Hotărârea nr. 236 din 3 septembrie 2010, Consiliul a reținut

că motivele invocate în contestație de reclamanta I.A. sunt nefondate, iar

sancțiunea aplicată „este în concordanță cu faptele săvârșite". De

asemenea, a fost reținută incidența în cauză a dispozițiilor art. 42 alin. ultim

din Legea nr. 36/1995, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (3) din Regulamentul

de punere în aplicare a legii, precum și ale art. 39 lit. d) din lege. Judecătorul

fondului a constatat că, potrivit art. 42 din Legea nr. 36/1995 în forma în

vigoare la data emiterii hotărârii Colegiului de Disciplină, doar „în cazul în

care împotriva notarului public s-a luat măsura arestării preventive, ministrul

justiției, la propunerea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici, va

lua măsura suspendării din funcție până la soluționarea cauzei penale, potrivit

legii.” Conform art. 42 alin. (3) „ Sigiliul, registrele și lucrările notarului

public suspendat sau exclus vor fi depuse la Camera Notarilor Publici, sub

luare de dovadă", nefiind prevăzută o dispoziție similară pentru orice

altă situație în care se aplică sancțiunea disciplinară a suspendării.

Or, în condițiile în

care nu există o obligație legală de predare în sarcina reclamantei, Curtea a

apreciat că nu se poate reține săvârșirea abaterii prevăzute de art. 39 lit. d)

din Legea nr. 36/1995.

înfățișate de recurenta U.N.N.P.R.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta U.N.N.P. din România, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, conform art. 304 pct. 9 cu referire la art. 3041

C. proc. civ.

În esență, prin

motivele de recurs dezvoltate, recurenta-pârâtă a prezentat următoarele critici

față de soluția primei instanțe:

- practicaua

hotărârii nu cuprinde susținerile U.N.N.P.R., nefiind astfel respectată

prevederea cuprinsă în art. 261 alin. (5) C. proc. civ.;

- o analiză corectă a

actelor și a susținerilor U.N.N.P.R. ar fi impus constatarea în sensul că

dispozițiile legale în materie au fost respectate, prin actele emise, raportat

la faptele și evenimentele petrecute, prezentate în succesiunea lor;

- sancțiunea

disciplinară s-a impus ca urmare a refuzului reclamantei de a pune în executare

Ordinul M.J. de suspendare, măsura predării sigiliului și a registrelor

impunându-se din rațiuni de protejare a intereselor persoanelor care apelează

cu bună credință la serviciul notarial;

- interpretarea

logică dar și aplicarea alin. ultim al art. 42 din Legea nr. 36/1995, s-a impus

datorită refuzului constant al reclamantei de a pune în executare ordinul de

suspendare iar textul de lege nu face distincție între suspendarea din funcție

ca urmare a cercetării penale/arestării, sau ca urmare a sancțiunii

disciplinare, ci se referă la „notarul public suspendat”.

4.Soluția și

considerentele instanței de control judiciar

Recursul nu este

fondat.

Examinând sentința

atacată în raport de criticile ce i-au fost aduse, față de actele și lucrările

dosarului și în considerarea prevederilor legale aplicabile, Înalta Curte

reține că nu subzistă motive de nelegalitate de natură a antrena fie

modificarea, fie casarea hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în

continuare arătate.

Recurenta-reclamantă

a sesizat instanța de contencios administrativ cu cererea de anulare a

Hotărârii nr. 236 din 3 septembrie 2010, emisă de U.N.N.P.R. – Consiliul

Uniunii, prin care a fost respinsă contestația sa, cu consecința menținerii

Hotărârii nr. 3 din 10 aprilie 2010 a Consiliului de Disciplină, și implicit a

sancțiunii disciplinare aplicate, respectiv observația scrisă.

Temeiul legal al

aplicării acestei sancțiuni, astfel cum rezultă din cuprinsul Hotărârii nr. 3

din 10 aprilie 2010, îl reprezintă prevederile art. 41 lit. a) raportat la art.

39 lit. d) din Legea nr. 36/1995.

Potrivit acestor

texte de lege:

- art. 39

–Răspunderea disciplinară a notarului public intervine pentru următoarele

abateri:

lit. d):

„comportament care aduce atingere onoarei sau probității profesionale”;

- art. 41

:„Sancțiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea faptelor și

constau în:

a) observație

scrisă”.

Raportat la aceste

texte de lege, ca și în considerarea prevederilor art. 42 din același act

normativ, potrivit cu care numai „în cazul în care împotriva notarului public

s-a luat măsura arestării preventive, ministrul justiției, la propunerea

Consiliului U.N.B.R. va lua măsura suspendării din funcție”, prima instanță a

apreciat că este nelegală sancțiunea aplicată. S-a reținut astfel că nu s-a

demonstrat în ce anume a constat comportamentul reclamantei ce aduce atingere

onoarei sau probității profesionale, pentru a se reține săvârșirea abaterii

prevăzute de art. 39 lit. d) din Legea nr. 36/1995, câtă vreme obligația de predare

a sigiliului, registrelor și lucrărilor notariale menționată în adresa nr. 2430

din 12 octombrie 2009 a C.N.P. Bacău, ulterior emiterii Ordinului M.J. nr. 2545/C

din 24 septembrie 2009, de suspendare din exercițiul funcției de notar nu este

prevăzută expres și ca atare nu este o obligație legală, a cărei nerespectare

să atragă aplicarea unei sancțiuni disciplinare.

Examinând punctual

criticile recurentei-pârâte, în contextul factual și legal mai sus arătat,

Înalta Curte reține că nu este fondată și ca atare nu poate fi primită

susținerea în sensul ignorării de către prima instanță a prevederilor art. 261

C. proc. civ., pe motiv că în considerentele hotărârii nu au fost redate în

detaliu conținutul întâmpinării depuse de U.N.N.P.R. și nici rațiunile pentru

care au fost înlăturate apărările acesteia.

Este adevărat că

potrivit art. 261 C. proc. civ. hotărârea ce se pronunță se impune să cuprindă

o serie de elemente, referiri, motive, expres arătate, incluzând „motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au

înlăturat cererile părților” (art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.).

Totodată însă,

doctrina și jurisprudența în materie au statuat în sensul că nu se poate cere

instanțelor să dea un răspuns detaliat la fiecare argument al părților, fiind

apreciată ca motivată și hotărârea care cuprinde o motivare implicită a

cererilor, respectiv a apărărilor formulate de părți.

Din această

perspectivă, Înalta Curte reține că prin hotărârea atacată, prima instanță,

identificând problema de drept ce se impunea a fi rezolvată, în contextul

factual în mod coerent înfățișat, a prezentat cu claritate raționamentul său în

susținerea soluției adoptate, răspunzând așadar practic atât pretențiilor

reclamantei cât și apărărilor pârâtei recurente, cerința cuprinsă în art. 261

C. proc. civ. fiind astfel pe deplin satisfăcută.

Nici celelalte motive

de recurs înfățișate de recurenta-pârâtă cu privire la legalitatea și

temeinicia soluției date pe fondul cauzei, nu sunt întemeiate.

În acord cu cele

reținute și de prima instanță, Înalta Curte constată că actele administrative

atacate sunt nelegale întrucât neîndeplinirea de către reclamantă a obligației

de predare a sigiliului și registrelor notariale, reținută ca manifestare ce se

poate circumscrie abaterii disciplinare prevăzută la art. 39 lit. d) din Legea nr.

36/1995, nu este expres prevăzută în ipoteza simplei suspendări din exercițiul

funcției de notar, pe durată determinată, astfel cum s-a întâmplat în cauză

(Ordinul M.J. nr. 2545/C din 24 septembrie 2009).

Astfel și Înalta

Curte împărtășește interpretarea dată de prima instanță prevederilor art. 42

din Legea nr. 36/1995 în sensul că obligația prevăzută în alin. (3) al acestui

articol, de predare a sigiliului și a registrelor fiind reglementată la acea

dată, strict în ipoteza notarului suspendat ca urmare a arestării preventive,

nu poate fi extinsă, de plano și alte cazuri de suspendare, în lipsa unei norme

de trimitere sau a unei reglementări fără echivoc.

Interpretarea

extensivă dată de autoritatea recurentă nu poate fi justificată nici prin

pretinsa nevoie de protecție a interesului public, cu atât mai mult cu cât

suspendarea din activitatea de notar a fost dispusă numai pentru 4 luni iar în

intervalul cuprins între data de 11 noiembrie 2009 (data procesului verbal al

comisiei de punere în executare a ordinului de suspendare) și data reluării

activității, nu s-au exercitat nici un fel de operațiuni în sediul reclamantei,

după cum a confirmat și recurenta.

Înalta Curte reține

așadar că în condițiile în care nu este reglementată expres obligația notarului

public de a depune sigiliul, registrele și lucrările și în ipoteza suspendării

sale din funcție, dispusă ca sancțiune disciplinară, nu se poate reține că

refuzul de predare a acestora către Camera Notarilor Public se circumscrie

conținutului abaterii prevăzute la art. 39 lit. d) din Legea nr. 36/1995,

respectiv „comportament care aduce atingere onoarei sau probității

profesionale”. O atare statuare este de altfel în deplină concordanță cu principiul

general de drept conform căruia atunci când există un dubiu, chiar de

reglementare, acesta trebuie să profite celui în favoarea căruia este edictată

norma.

În consecință,

sancțiunea aplicată și menținută prin actele atacate apare ca fiind lipsită de

temei legal și în mod justificat a fost anulată de prima instanță.

În considerarea celor

mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge

așadar ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge declarat de

U.N.N.P. din România împotriva Sentinței nr. 4388 din 22 iunie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 februarie 2013.