Decizia nr. 1102/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2703/2016 a Curții de Apel București

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea ordinului nr. 1036/C din 22.03.2016 emis de către acesta.

Sentința instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2703 din data de 22 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod greșit că contractul de administrare autentificat sub nr. x/24.02.2014 la B. prin raportare la dispozițiile art. 2009 C. civ. care reglementează regulile generale ale mandatului, în realitate acesta fiind un contract de administrare fiind incidente dispozițiile art. 800 - 801 C. civ. care reglementează administrarea deplină. Intenția încheierii unui astfel de contract, arată recurentul a fost aceea ca mama acestuia să preia în mod direct efectuarea tuturor activităților agricole și creșterea animalelor ca un adevărat proprietar, aspect dovedit prin probele depuse la dosar. Instanța de fond nu a analizat niciunul din textele actelor normative invocate, respectiv art. 2 din O.G. nr. 44/2008, art. 67 Codul fiscal și art. 103 cu privire la calificarea noțiunii de activități de cultivare de cereale și creștere a animalelor care o definesc diferit față de activitatea de producție. Totodată, arată recurentul hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și cuprinde motive contradictorii raportat la procedura persoanei îndreptățite să ceară suspendarea din funcția de notar. Astfel, suspendarea din funcția de notar public s-a făcut la propunerea Biroului Executiv al UNNPR conform deciziei nr. 98/15.03.2016 primită la Ministerul Justiției la data de 23.03.2016, după emiterea ordinului contestat nr. 1036/C din data de 22.03.2016, ceea ce reprezintă un abuz. În același sens, instanța de fond nu soluționează nici capătul de cerere privind nesoluționarea plângerii prealabile formulate împotriva ordinului anterior menționat, din răspunsul formulat de către pârâtă, arată recurentul, nu reiese dacă respinge sau admite plângerea formulată, motiv pentru care consideră că răspunsul nr. x/12.05.2016 este nul de drept.

Apărările intimaților Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței civile nr. 2703 din data de 22 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Totodată, la data de 23.07.2018 a transmis în copie Ordinul Ministerului Justiție nr. 991/C/27.03.2017 privind încetarea suspendării din exercițiul funcției de notar public a recurentului A..

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Prealabil, Înalta Curte asupra excepției privind lipsa de obiect a acțiunii o apreciază ca neîntemeiată față de împrejurarea că obiectul cererii de recurs vizează anularea Ordinului nr. 1036/C din data de 22 martie 2016 emis de Ministerul Justiției. Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a invocat caracterul insuficient al motivării primei instanțe, existența unor motive contradictorii raportat la procedura persoanei îndreptățite să ceară suspendarea din funcția de notar. În ceea ce privește critica legată de caracterul insuficient al motivării primei instanțe, Înalta Curte reține că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești. Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. În cauză, Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. În ceea ce privește critica referitoare la neanalizarea cererii recurentului privind nesoluționarea plângerii prealabile formulate împotriva Ordinului nr. 1036/C/12.05.2016, se constată că prima instanță a răspuns acestor argumente atunci când a analizat, potrivit dispozițiilor legale incidente, procedura suspendării din funcția de notar public a reclamantului, chiar dacă nu a citat în mod expres această critică, fiind neîntemeiată afirmația recurentului în sensul neanalizării acestei critici. În altă ordine de idei, transpunând dispozițiile normei anterior citate, motivarea hotărârii judecătorești nu reprezintă o chestiune de cantitate și nici nu obligă instanța să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept ale părților, instanța putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive și apărări care sunt esențiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigențelor Curții Europene a Drepturilor Omului. Ca urmare, motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat. Potrivit motivului de recurs circumscris cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale incidente. Recurentul a invocat, ca argument principal, aprecierea greșită a contractul de administrare autentificat sub nr. x/24.02.2014 la B. prin raportare la dispozițiile art. 2009 C. civ. care reglementează regulile generale ale mandatului. Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 2.009 C. civ. "Mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părți, numită mandant.". Or, astfel cum rezultă din cuprinsul contractului de administrare reclamantul a acordat împuternicire mandatarei C. "pentru ca în numele meu și persoană fizică autorizată să mă reprezinte cu puteri depline pentru administrarea și conservarea tuturor activităților de producție agricolă precum și a exploatațiilor agricole … În vederea aducerii la îndeplinire a prezentului mandat … va semna în numele meu și pentru activitatea și forma de organizare oriunde va fi necesar... în vederea îndeplinirii mandatului, înțelegând că semnătura acestuia să-mi fie opozabilă în limita mai sus stabilită.". Față de prevederea legală anterior citată și față de dispozițiile contractului, mandatarul încheie actul juridic în numele și pe seama mandantului, respectiv mandatarul încheie actele juridice pentru care a fost împuternicit, creând raporturi juridice directe între mandant și terț. Concluzionând, Înalta Curte arată că nu se poate reține că, urmarea a încheierii unui contract de administrare reclamantul nu ar mai fi desfășurat în mod direct activitățile privind cultivarea de cereale, creșterea animalelor sau valorificarea produselor obținute. În cauză, nu este vorba de deținerea formală a unei funcții private în cadrul unei întreprinderi, fără a exercita în fapt atribuțiile specifice acesteia, astfel încât să fie aptă să nu interfereze cu exercitarea funcției publice în condiții de imparțialitate și transparență decizională. Înscrisurile administrate confirmă starea de activitate a întreprinderii individuale, societatea a depus situații financiare, recurentul-reclamant a realizat venituri și a beneficiat de subvenții agricole, astfel că pot fi identificate acte de exercitare a atribuțiilor aferente funcției de administrator statutar sau a calității de persoană fizică autorizată deținute de către recurentul reclamant. Raportat la starea de fapt dovedită în cauză precum și la normele de drept material incidente în speță, Înalta Curte constată nefondate și criticile recurentului la adresa soluției instanței de fond privind faptul că activitățile agricole și de creștere a animalelor se circumscriu activităților de producție. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, "Notarul public este suspendat din funcție: a) în caz de incompatibilitate; (…), ". Totodată, dispozițiile art. 42 din același act normativ dispun în sensul că: "Suspendarea și încetarea suspendării se dispun prin ordin de ministrul justiției, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu.". De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 68 - "Exercitarea profesiei de notar public este incompatibilă cu: a) desfășurarea unei activități salarizate, cu excepția: 1. activității și funcției didactice universitare/de învățământ superior și de cercetare științifică; 2. activității literar-artistice și publicistice; 3. activității de creație tehnico-științifică; 4. calității de deputat sau senator ori de consilier în consiliile județene sau locale, pe durata mandatului; 5. calității de membru în organele de conducere sau în alte organisme ale Uniunii, ale Camerelor ori în alte organizații interne și internaționale la care Uniunea sau Camerele sunt afiliate ori cu care colaborează; 6. calității de membru într-un consiliu de administrație; 7. calității de membru în cadrul unei asociații sau fundații; b) exercitarea unei funcții publice sau de demnitate publică, alta decât cea prevăzută la lit. a) pct. 4; c) exercitarea unei funcții de judecător, procuror, magistrat-asistent sau grefier; d) exercitarea profesiei de avocat, consilier juridic, executor judecătoresc sau practician în insolvență; e) desfășurarea directă de activități de producție, comerț sau alte activități de prestări de servicii.". În acest context normativ, reclamantului i s-a reținut unul din cazurile de incompatibilitate - "desfășurarea directă de activități de producție, comerț sau alte activități de prestări de servicii" - și, potrivit legii i s-a aplicat măsura administrativă a suspendării din profesie. Recurentul a formulat critici atât în cuprinsul cererii de recurs, cât și în acțiunea formulată la fond, privind sintagma care definește starea de incompatibilitate. Înalta Curte, arată că prin Decizia nr. 7 din data de 18 ianuarie 2018 a Curții Constituționale a României s-a reținut referitor la sintagma care definește starea de incompatibilitate "că acesta își găsește corespondent în C. civ.. Suprimând noțiunea de "fapte de comerț", legea de aplicare a C. civ. redefinește conceptul, arătând că expresiile "acte de comerț", respectiv "fapte de comerț" se înlocuiesc cu expresia "activități de producție, comerț sau prestări de servicii". Prin urmare, soluția adoptată prin legea de punere în aplicare tinde să specializeze, în privința persoanelor comerciante, o alta noțiune, aceea de "exploatare a unei întreprinderi" pe care C. civ. o definește, la art. 3 alin. (3) ca fiind "exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii". Prin urmare, sintagma criticată vizează orice desfășurare directă, deci de către notarul public, iar nu prin intermediari, a unor activități care implică, cu titlu profesional, producerea de bunuri, comercializarea de bunuri sau prestarea de servicii către terți. Toate aceste activități sunt desfășurate, potrivit legii, de profesioniști, astfel că o persoană care exercită funcția publică de notar nu poate îndeplini aceste activități, circumscrise noțiunii de "exploatare a unei întreprinderi". În sensul Ordonanței de urgență nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, la care reclamantul face referire, în cuprinsul art. 2 se definește semnificația termenului de activitate economică: a) activitate economică - activitatea agricolă, industrială, comercială, desfășurată pentru obținerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani și care sunt destinate vânzării ori schimbului pe piețele organizate sau unor beneficiari determinați ori determinabili, în scopul obținerii unui profit;". Totodată, dispozițiile art. 4 din același act normativ dispun în sensul că "Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfășura activitățile economice după cum urmează: a) individual și independent, ca persoane fizice autorizate; b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale; c) ca membri ai unei întreprinderi familiale." Conform prevederilor art. 4 și art. 6 din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, persoanele fizice pot desfășura activitățile economice individual și independent ca persoane fizice autorizate, ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale ori ca membri membri ai unei întreprinderi familiale, după prealabila autorizare și înregistrare a acestor entități. Potrivit art. 23 din actul normativ menționat, "Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerțului. Prin urmare, în categoria comercianților intră și persoana fizică, titulară a întreprinderii individuale, după înregistrarea acestei entități juridice în registrul comerțului, astfel că activitatea desfășurată de către reclamant, de cultivare a cerealelor și creștere a animalelor se circumscrie sferei de activități calificate de legiuitor ca premise ale stării de incompatibile. Suplimentar, este de menționat că recurentul - reclamant nu doar a deținut, ci a și exercitat calitatea de comerciant, întrucât, așa cum rezultă din adresa nr. x/30.07.2015 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, ca urmare a activității economice desfășurată de persoana fizică autorizată A., în perioada 2005-2012, a depus declarații și a realizat venituri. În același sens sunt și Adresele nr. x/23.07.2015 emisă de Agenția pentru finanțarea investițiilor rurale, din care rezultă că persoana fizică autorizată, mai sus citată, a accesat fonduri europene nerambursabile pentru desfășurarea activității economice în agricultură și Adresa nr. x/31.07.2015 emisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Sucursala Bacău din care rezultă aceeași persoana a beneficiat de subvenții sub formă de plăți directe și alte subvenții specifice de plăți. Dincolo de aceste aspect, în nota de informare întocmită de Ministerul Justiție s-a reținut că din certificatul constatator emis de Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău rezultă că notarul public A. figurează înregistrat sub nr. x/2004 din data de 21.09.2004 ca persoană fizică autorizată având ca obiect de activitate cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase și plantelor producătoare de semințe. În interpretarea Codului CAEN 01 - Agricultură, vânătoare și servicii anexe din Ordinul nr. 337 din 20 aprilie 2007 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională - CAEN, această diviziune distinge două activități de bază: producția vegetală și producția animalieră. Această diviziune include agricultura organică, precum și creșterea plantelor și animalelor modificate genetic. Se includ activitățile de producție vegetală pe câmp și în sere. Așadar, rezultă cu puterea evidenței, că recurentul s-a aflat în stare de incompatibilitate, în sensul avut în vedere de dispozițiile legale anterior citate. Reglementând incompatibilitatea între cele două funcții, legiuitorul a urmărit transpunerea în legislația internă a principiului transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri. Față de criticile reclamantul vizând nerespectarea procedurii prevăzută de dispozițiile art. 74 din Legea nr. 36/1995, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut că în cauză nu a fost exercitată o acțiune disciplinară în sensul dispozițiilor anterior citate și nu a fost aplicată sancțiunea disciplinară a suspendării pe o perioadă de cel mult 6 luni, prevăzută de dispozițiile art. 76 din același act normativ, ci s-a constatat existența unui caz de incompatibilitate, care determină suspendarea până la dispariția situației de incompatibilitate. Astfel, dispozițiile art. 42 arată că suspendarea din funcție a notarului public se dispune prin ordin de Ministrul Justiției, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu. Potrivit dispozițiilor art. 78 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995 aprobat prin O.M.J. nr. 2333/C/2013,,(1) Suspendarea și încetarea suspendării se dispun, prin ordin, de către ministrul justiției, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu. Art. 79 - În cazul în care propunerea de suspendare este formulată de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii, aceasta se face în baza sesizării Colegiului director al Camerei în care notarul public își desfășoară activitatea.". Prin urmare, suspendarea poate fi dispusă și la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, astfel cum a reținut și instanța de fond. Totodată, din interpretarea dispozițiilor legale aplicabile suspendării notarului public și a celor referitoare la exercitarea acțiunii disciplinare în cazul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 73 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 36/1995 rezultă că suspendarea potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (1) lit. a) din actul normativ anterior menționat, nu este condiționată de exercitarea acțiunii disciplinare împotriva notarului. De altfel din preambulul ordinului contestat rezultă fără putere de tăgadă că temeiul juridic în virtutea căruia a fost dispusă măsura suspendării din funcția de notar public a reclamantului este cel reținut și în sentința de fond, respectiv art. 39 alin. (12), art. 41 alin. (1) lit. a), art. 42, art. 44 și art. 68 alin. (1) lit. e) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, în forma la data introducerii acțiunii, precum și ale art. 78, art. 79, art. 80, art. 81 alin. (5) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995 aprobat prin O.M.J. nr. 2333/C/2013, dispoziții legale care nu impun exercitare exercitarea acțiunii disciplinare împotriva notarului public. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2703 din data de 22 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.