ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1080/2012

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 51 11/2011 a Judecătoriei Bistrița pronunțată în dosarul nr. 11108/190/2010 a fost admisă excepția de necompetență materială a Judecătoriei Bistrița și s-a declinat soluționarea acțiunii civile în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud. Tribunalul Bistrița-Năsăud, prin sentința civilă nr. l518/F din 2 septembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. 2981/112/2011, a declinat în favoarea Judecătoriei Bistrița competența de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanta Universitatea „Babeș Bolyai" Cluj Napoca, împotriva pârâților M.A.R.B., B.S. (nasc. A.), A.A. și A.K.E. și Statul Român, prin Comuna Șieu-Măgheruș.

S-a constatat ivit un conflict negativ de competență între Tribunalul Bistrița-Năsăud și Judecătoria Bistrița și s-a dispus trimiterea dosarului instanței competente să hotărască asupra acestui conflict de competență, aceasta fiind Curtea de Apel Cluj. Examinând acțiunea și actele dosarului, Curtea de apel a reținut că în dosarul inițial nr. 14/1999 al Judecătoriei Bistrița, reclamanta a formulat o acțiune în constatare având ca obiect imobile teren și construcții, iar valoarea indicată în acțiunea civilă introductivă, era de 19.038.840 lei vechi ROL. Ulterior, în rejudecare, reclamanta a depus un script la data de 08 aprilie 2011, intitulat „acțiune civilă modificată" în care indică valoarea imobilelor ca fiind peste 500.000 lei noi.

Potrivit Deciziei nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, Dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 282 alin. (1) C. proc. civ. se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac. sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare. Prin urmare acțiunea în constatare este tratată ca și acțiunea în realizare, din punct de vedere al stabilirii competenței primei instanțe și a căii de atac.

Curtea de apel a constatat că, atât timp cât valoarea era indicată la data introducerii acțiunii ca fiind 19.038.840 lei vechi, potrivit art. 2 pct. l lit. b) C. proc. civ. în forma în vigoare la data înregistrării acțiunii civile inițiale, 04 ianuarie 1999, tribunalul judeca în primă instanță doar procesele și cererile în materie civilă al căror obiect este de peste 150.000.000 lei vechi ROL, este evident faptul că Judecătoria Bistrița era competentă material, în baza art. l pct. l C. proc. civ., să judece cererile care au obiect o valoare mai mică de 150.000.000 lei vechi, la data investirii în funcție de valoarea indicată în acțiunea civilă introductivă Chiar dacă același articol, art. 2 pct. l lit. b) C. proc.

civ., în forma actuală în vigoare Ia data depunerii acțiunii civile modificate prevede că tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect este de peste 500.000 lei, trebuie sesizate prevederile art. 18 1 C. proc. civ., în vigoare din 2000, deci și la data sentinței civile nr.5111/2011 a Judecătoriei Bistrița dată în dosarul nr. 11108/190/2010, care prevăd că instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect. Împotriva acestei soluții a declara recurs pârâtul A.F. care a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul stabilirii competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția civilă, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În opinia recurentului, conflictul negativ de competență a fost soluționai pe baza unui text de lege care nu a existat în momentul pronunțării sentinței civile nr. 1659/1999 din 17 martie 1999 a Judecătoriei Bistrița. Prevederile art. 18 1 C. proc. civ. au fost introduse în cod abia prin O.U.G. nr. 138/2000. Deci sentința atacată încalcă principiul ultraactivității legii. Recurentul a mai susținut că, și în condițiile în dacă s-ar face abstracție de aplicarea nelegală a prevederilor art. 18 1 C. proc. civ., chiar și atunci competența materială de soluționare aparține tribunalului, în raport cu valoarea bunului dedus judecății și care este superioară pragului de 150.000.000 lei vechi (ROL), adică 15.000 RON, avut în vederea la stabilirea instanței competente.

Recurentul a susținut că, în caz de nevoie, va depune dovezi privitoare la valoarea din 1999 a imobilelor. Faptul că în anul 1999 instanța de judecată nu s-a preocupat de verificarea valorii declarate de reclamantă are o explicație simplă: înainte de pronunțarea Deciziei nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție acțiunile în constatare - potrivit practicii judecătorești majoritare - nu se timbrau la valoare, deci competența materială nu se stabilea în funcție de valoarea acțiunii. Recurentul susține că și aplicarea acestei Decizii încalcă principiul ultraactivității legii. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat și se îl va respinge pentru următoarele considerente: Este nefondată critica potrivit căreia hotărârea atacată ar fi lipsita de temei legal și data ca încălcarea sau aplicarea greșita a legii [art. 304, alin. (1), pct. 9 C. proc.

civ.]. Potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., în reglementarea existentă în vigoare la data înregistrării acțiunii civile inițiale adică la 04 ianuarie 1999 tribunalul judeca în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect este de peste 150.000.000 lei vechi ROL, iar același articol în forma actuală în vigoare la data depunerii acțiunii civile modificate prevede că tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect este de peste 500.000 lei.

Tribunalul a considerat că pentru a se determina competența materială a primei instanțe ce trebuie să judece cauza dedusă judecății trebuie avută în vedere situația de la data înregistrării acțiunii introductive, adică în 1999, iar nu cea de la data modificării acțiunii civile din 2011, ce s-a realizat în faza rejudecării, după ce sentința civilă inițială nr. 1659/1999 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 14/1999, a fost desființată tocmai pe motivul nelegalei citări a părților și încălcării principiului contradictorialității. In acest sens sunt relevante și prevederile art. 18 C. proc. civ. ce arată că instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior investirii.

intervin modificări în ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect. Față de aceste prevederi legale exprese este evident faptul că Judecătoria Bistrița era competentă material în baza art. 1 pct. 1 C. proc. civ. la data investirii în funcție de valoarea indicată în acțiunea civilă introductivă, respectiv de 19.038.840 lei vechi ROL, la data înregistrării dosarului inițial nr. 14/1999 al Judecătoriei Bistrița, iar la acea dată conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalul judeca în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect era de peste 150.000.000 lei vechi ROL.

Așa fiind, modificarea ulterioară a valorii obiectului cererii realizată după peste 10 ani în faza rejudecării cauzei nu poate atrage competența materială a tribunalului în primă instanță, chiar dacă valoarea indicată în acțiunea modificată depășește valoarea prevăzută acum de norma legală evocată, ci trebuie ca instanța legal investită inițial prin acțiunea civilă introductivă, adică Judecătoria Bistrița, să judece cauza în primă instanță, aceasta rămânând competentă material să soluționeze cauza dedusă judecății chiar dacă a fost modificată în faza rejudecării de către reclamantă, ținând cont de prevederilor legale menționate, respectiv art. 18 1 C. proc. civ., text legal aplicabil în speță și care a fost edictat tocmai pentru a se evita asemenea situații litigioase sub aspectul competenței materiale în funcție de valoarea obiectului cererii.

Oricum, tribunalul a observat că nici nu este în realitate vorba despre o modificare a acțiunii civile introductive, ci o precizare și o extindere a acțiunii introductive, pentru că pretențiile reclamantei fiind practic aceleași, doar s-au chemat în judecată ca pârâți apelanții din dosarul nr. 4998/112/2010, ceea ce era firesc, ținând cont de decizia civilă dată în acel dosar și s-au dezvoltat motivele de fapt și de drept ale acțiunii, ocazie cu care s-a susținut și că valoarea actuală a imobilelor ar depăși suma de 500.000 lei. Ar fi chiar absurd ca determinarea competenței materiale să varieze în funcție de valoarea bunurilor pe piața imobiliară cum este cazul în speță.

pentru că ar putea exista declinări succesive de competență în funcție de cum evoluează valoarea obiectului cererii, mai ales în cazul litigiilor privind imobile ce durează o perioada mai îndelungată, așa cum este și cazul de față, lucru ce ar constitui un pericol pentru buna funcționare a justiției. Întrucât, în cauză cererea inițială dedusă judecății vizează pretenții de natură civilă a căror valoare este de 19.038.840 lei vechi ROL, deci mult sub valoarea de 150.000.000 lei vechi ROL impusă imperativ de lege la data înregistrării acțiunii civile, ce conferă competență în primă instanță tribunalului, în baza prevederilor art. 158, art. 159 pct. 2 și art. 2 pct. l lit. b) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Bistrița, după cum corect s-a decis prin hotărârea recurată.

In condițiile în care relevantă este valoare pretențiilor de la data introducerii acțiunii, și față de regulile actuale de competență, tot judecătoriei i-ar reveni spre judecare pricina, față de pragul valoric de 500.000 Iei, conform art. 2 lit. b) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2005 și conform art. 18 1 C. proc. civ. Deși acest din urmă text a fost introdus prin O.U.G. nr. 138/2000, iar sentința este din 17 martie 1999, el se aplică și proceselor în curs, conform dispozițiilor tranzitorii din O.U.G. nr. 138/2000, O.U.G. nr. 58/2003, Legii nr. 195/2004, O.U.G. nr. 65/2004, Legii nr. 219/2005 și Legii nr. 201/2010 - art. XXII. Pentru toate considerentele reținute mai sus, conform art. 312 C. proc.

civ.. se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul A.F. împotriva sentinței civile nr. 22 din 27 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul A.F. împotriva sentinței civile nr. 22 din 27 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 februarie 2012.