ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 443/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții J.R. și D.M., au chemat în judecată pe pârâta SC U.D. SRL și au solicitat să se constate că au un drept de creanță în sumă de 79.000 Euro împotriva pârâtei care poartă asupra imobilelor terenuri înscrise în C.F. cu nr.cadastral 7100/1, 7100/2, 7100/3, 12082 și 12083 și asupra podului din blocul de locuințe înscris în C.F. cu nr.topo 8066/C/P Bistrița, imobile cumpărate cu suma de bani creditată. Prin încheierea nr. 579 din 10 februarie 2009, Judecătoria Bistrița, în temeiul dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a), art. 158 și art. 159 C. proc. civ. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița – Năsăud.

Tribunalul astfel sesizat, prin sentința comercială nr. 621 din 30 iunie 2009, a respins ca neîntemeiată acțiunea în constatare, reținând că, din probele administrate nu rezultă niciun drept de creanță al reclamanților; în procura specială prin care J.S.R. a fost împuternicit să înființeze o societate comercială nefiind menționată suma de bani pretinsă pentru această entitate juridică. Curtea de Apel Cluj, soluționând apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței pronunțate, a respins ca tardivă exercitarea căii de atac. Instanța de apel a reținut în esență că dovada de comunicare a hotărârii atacate s-a realizat prin afișare la domiciliul ales de reclamanți, care nu au menționat existența unui apartament la care comunicarea actelor de procedură să se îndeplinească, culpa aparținând reclamanților apelanți.

Împotriva deciziei astfel pronunțată, reclamanții au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenții susțin că sentința tribunalului, atacată cu apel nu le-a fost comunicată, în zilele de 9, 10 și 11 noiembrie 2009 dosarul fiind înaintat de la tribunal la judecătorie, iar cererea de repunere în termen a avut în vedere că imobilul ales ca domiciliu era compus din mai multe apartamente, iar în perioada 5 octombrie – 13 noiembrie 2009 s-au efectuat lucrări de reamenajare care au presupus demolări și reconstrucții ce făceau imposibilă îndeplinirea procedurii de comunicare, astfel cum art. 94 C. proc. civ. stabilește. Mai susțin recurenții că au dovedit situația de fapt a imobilului, care impunea agentului procedural să restituie procedura de comunicare și care constituie un motiv obiectiv care i-a împiedicat să exercite calea de atac în 15 zile.

Instanța de apel în mod greșit a considerat că procedura de comunicare cu apelanta J.R. a fost legal îndeplinită, fără a lua în considerație că la motivul afișării, agentul procedural a subliniat afișarea pe ușa principală a locuinței și pe ușa principală a clădirii, fără a se putea verifica legalitatea comunicării, cu atât mai mult cu cât imobilul are mai multe uși. Critica deciziei atacate este motivată de recurenți și pentru imposibilitatea reclamanților de a studia dosarul în zilele de 9 – 11 noiembrie 2009, de la arhiva tribunalului fiind înaintat la arhiva judecătoriei. Prin cererea din 2 februarie 2011, recurenții au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 92 alin. (4) și art. 94 C. proc.

civ., în raport cu prevederile art.16 alin. (1), art. 21, art. 24, art. 26 alin. (1), art. 53 și art. 124 din Constituția României, cerere asupra căreia instanța s-a pronunțat în ședința publică din 2 februarie 2011. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune: Prevederile art. 92 alin. (4) C. proc. civ. statuează asupra procedurii de afișare a actului de procedură pe ușa principală a clădirii, dacă nu are indicația camerei sau apartamentului. Instanța de apel verificând susținerile reclamanților a constatat, în mod judicios că dovezile de comunicare a hotărârii apelate, au fost realizate la data de 23 octombrie 2009, prin afișare la ușa principală a clădirii, constatând că nu a fost indicat numărul camerei la care să fie îndeplinită procedura.

Agentul procedural nu a învederat instanței o cauză de restituire a procedurii de comunicare, iar motivația lucrărilor de reamenajare a imobilului nu a fost sesizată de acesta. De altfel obligația părților unui proces este de a aduce la cunoștința instanței, prin petiție la dosar și părții potrivnice prin scrisoare recomandată schimbarea domiciliului, sub pedeapsa neluării ei în seamă. Ignorând dispoziția procedurală prevăzută de art. 98 C. proc. civ., apelanții recurenți suportă sancțiunea prevăzută de lege, astfel cum a fost expusă, lipsa acestora de diligență fiind judicios motivată de instanța de apel. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 77 din 4 iunie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții R.J. și M.D. împotriva deciziei civile nr. 77/2010 din 4 iunie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2011.