ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 509/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 509/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 346 din

16 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr. 3055/112/2009

au fost respinse, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâților B.I., B.C.P. și B.D. și excepția lipsei calității procesuale active

a reclamantei SC T.C. SRL Bistrița, excepții ridicate de pârâții B.I., B.C.P.

și B.D. A fost admisă excepția privind neîndeplinirea procedurii prealabile

prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., ridicată de pârâții B.I., B.C.P.

și B.D. și în consecință a fost respinsă, ca fiind prematur introdusă acțiunea

formulată de reclamanta SC T.C. SRL împotriva pârâților B.I., B.C.P. și B.D.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Bistrița

a avut în vedere următoarele:

Prin acțiunea comercială înregistrată

pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud în dosarul cu numărul de mai sus,

reclamanta SC T.C. SRL Bistrița a chemat în judecată pe pârâții B.C.P., B.I. și

B.D., solicitând în principal rezoluțiunea contractului de antrepriză încheiat

între reclamantă și pârâtul B.C.P., nematerializat într-un înscris, prin care

reclamanta s-a obligat să construiască două case pe terenurile aparținând

pârâților B.I. și B.D. (părinții pârâtului B.C.P.), identificate prin C.F. nr. 16367

Bistrița, nr. cad. 9905 și C.F. nr. 16368, nr. cad.9906, în schimb pârâtul B.C.P.

obligându-se să-l determine pe proprietarul terenului - B.I. să-i cedeze

reclamatei dreptul de proprietate asupra unei construcții și asupra terenului

pe care aceasta este edificată; cu obligarea pârâtului B.C.P. la plata sumei de

390.089,74 lei cu titlu de daune interese (contravaloarea lucrărilor executate)

și în subsidiar obligarea pârâților B.I. și B.D. la plata sumei de 390.089,74

lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții efectuate de

reclamantă pe imobilele terenuri identificate la pct. 1, aflate în proprietatea

pârâtului, conform art. 494 C. civ.

Reclamanta și-a întemeiat, în drept,

petitul principal pe dispozițiile art. 969, art. 1412, art. 1020-1021, art. 1073

și art. 1412 C. civ., iar petitul subsidiar pe art. 494 alin. (3) teza a 2-a C.

civ. În acest sens, tribunalul a constatat că este indiscutabil că contractul

de antrepriză este un contract comercial, iar pretențiile din subsidiarul

acțiunii derivă din acest contract, astfel că, în considerarea dispozițiile

art. 56 C. com. și aceste pretenții sunt de natură comercială.

Având în vedere că reclamanta și-a

intitulat acțiunea ca fiind o acțiune comercială și prin acțiunea sa, a ridicat

pretenții bănești, prin încheiere de ședință i s-a pus în vedere să facă dovada

concilierii directe, prevăzută de art. 720/1 C. proc. civ.

Referitor la excepția neîndeplinirii

procedurii prealabile prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ., invocată

de pârâți, instanța a reținut că acțiunea reclamantei este una comercială, prin

care se ridică pretenții bănești.

Instanța după o analiză amănunțită a

situației de fapt și a probelor circumscrise procedurii prealabile, a apreciat

că reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă a concilierii directe prevăzută

de art. 720

1

C. proc. civ., astfel că excepția privind

neîndeplinirea procedurii prealabile ridicată de pârâți, a fost apreciată ca

întemeiată.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială

de contencios administrativ, și fiscal, prin decizia nr. 117 din 29 septembrie 2010 a admis apelul declarat de reclamanta SC T.C. SRL Bistrița împotriva hotărârii instanței de

fond, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului

Bistrița.

A dispus darea în debit a SC T.C.

SRL Bistrița cu suma de 8.010,9 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru

judiciar, aferente fondului.

Prin încheierea din 19 octombrie

2010 Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal,

pronunțată în dosarul nr. 3055/112/2009, a dispus din oficiu îndreptarea erorii

materiale strecurate în practicaua și dispozitivul deciziei nr. 117 din 29

septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ

și fiscal, în sensul eliminării mențiunii privind darea în debit a reclamantei

SC T.C. SRL Bistrița, cu sumele reprezentând 8.020,9 lei taxă judiciară de

timbru și 5 lei timbru judiciar aferente fondului.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de Apel Cluj a reținut următoarele:

Prin prevederile art. 720

1

C. proc. civ. s-a reglementat efectuarea unei proceduri prealabile, în scopul

de a se încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă

parte.

Rațiunea reglementării menționate a

rezultat din necesitatea de a se degreva rolul instanțelor și de a simplifica

procedura soluționării cauzelor având ca obiect pretenții de natură bănească,

cauze care pot fi soluționate pe cale amiabilă și într-un termen rezonabil,

astfel încât să se dea prioritate voinței părților în ceea ce privește

soluționarea litigiilor pe cale judecătorească.

Curtea a constatat că pârâții se

prevalează de neîndeplinirea procedurii prealabile, prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ., fără a dovedi o vătămare și fără a-și manifesta voința de a

rezolva litigiul pe cale amiabilă, astfel încât să paralizeze demersul în

justiție al apelantei reclamante.

Independent de existența și

conținutul notificărilor la care a făcut referire reclamanta, Curtea a reținut

că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud sub nr. 2334/112/2009,

reclamanta SC T.M. SRL i-a chemat în judecată pe pârâții B.C.P. și B.I.,

solicitând rezoluțiunea aceluiași contract de antrepriză.

Tribunalul a anulat ca netimbrată

acțiunea, prin sentința comercială nr. 439/2009, depusă la dosar.

În raport de această stare de fapt,

scopul concilierii directe a fost realizat pe calea procedurii judiciare

anterioare (situație similară cu invocarea procedurii somației de plată ca

mijloc de efectuare a procedurii concilierii directe, unanim acceptată de

jurisprudență).

În acest sens, în practica judiciară

s-a apreciat că atunci când încercarea de conciliere a reclamantei cu cealaltă

parte a avut loc în cadrul altei proceduri, cum este cea a somației de plată, sau

când procedura concilierii a fost îndeplinită după introducerea cererii de

chemare judecată la instanța competentă, până la primul termen de judecată,

procedura prev. de art. 720

1

C. proc. civ. se poate considera ca

fiind îndeplinită - decizia comercială nr. 3184 din 30 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Nu este necesar ca în procedura

anterioară să se fi ajuns la analizarea pe fond a temeiniciei pretențiilor

reclamantei, fiind suficient ca pretențiile acesteia să ajungă la cunoștința

celeilalte părți. Sub acest aspect, faptul că în dosarul nr. 2334/112/2009 a

fost anulată ca netimbrată acțiunea nu poate conduce la concluzia că acest

demers nu poate ține loc de conciliere prealabilă.

Prin urmare, nu se poate susține că

intimații pârâți B.C.P. și B.I. nu au avut cunoștință de valoarea și natura

pretențiilor solicitate de apelanta reclamantă cât timp, înainte de promovarea

prezentei acțiuni, au fost chemați în judecată într-o altă cauză având același

obiect.

În ceea ce o privește pe pârâta B.D.,

Curtea nu achiesează la poziția reclamantei potrivit căreia procedura

prealabilă nu trebuia îndeplinită în considerarea caracterului civil al

petitului subsidiar.

În acest sens, apărările intimaților

potrivit cărora natura juridică a cauzei se stabilește în funcție de petitul

principal sunt întemeiate.

Curtea a constatat că petitul

principal, de rezoluțiune a contractului de antrepriză, o vizează și pe pârâta B.D.,

ea fiind proprietară a terenului, în devălmășie, alături de pârâtul B.I., soțul

său - extras C.F. 16367 Bistrița, nr. cad. 9905 –f.28, dosar fond.

Cu alte cuvinte, obligarea pârâtului

B.C.P. la a-i determina pe proprietarii terenului să-i cedeze dreptul de

proprietate asupra uneia dintre construcții și asupra terenului pe care era

edificată îi viza pe ambii soți B., I. și D.

Acceptând ideea potrivit căreia

acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 2334/112/2009 nu o viza și pe pârâta

B.D., Curtea apreciază că, în speță, se impune aplicarea regulilor ,,mandatului

tacit reciproc de reprezentare,, între soți, potrivit art. 31 alin. (2) C. fam.

Astfel, soții administrează și

folosesc împreună bunurile comune și dispun tot astfel de ele. Oricare dintre

soți, exercitând singur aceste drepturi, este socotit că are și consimțământul

celuilalt soț.

Prin lege s-a instituit prezumția că

oricare dintre soți, exercitând prerogativele dreptului de proprietate asupra

bunurilor comune, este considerat ca are si consimțământul celuilalt soț și că

este împuternicit să-l reprezinte.

În acest sens, îndeplinirea

procedurii concilierii prealabile față de unul dintre soți, în legătură cu un

bun comun, este apreciată de către Curte ca înlăturând eventualele vicii ale

lipsei unei astfel de proceduri față de celălalt soț.

Prin urmare, în cauză prevederile

art. 720

1

C. proc. civ. au fost îndeplinite, iar voința părților

este aceea de a se rezolva litigiul pe cale judecătorească și nu pe cale

amiabilă, instanța de fond dând o interpretare excesiv de rigidă acestor

prevederi.

Împotriva menționatei decizii,

pârâții B.C.P., B.I. și B.D. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în

concluzie admiterea recursului, în principal casarea deciziei, respingerea

apelului și menținerea hotărârii instanței de fond, ca temeinică și legală, iar

în subsidiar casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond

Tribunalului Bistrița.

În criticile formulate,

recurenții-pârâți au susținut în esență următoarele:

- că soluția de constatare a

îndeplinirii procedurii prealabile față de recurenta B.D., a fost fundamentată juridic

greșit, prin considerentele deciziei din apel pe incidența regulilor mandatului

tacit de reprezentare între soți, conform art. 35 alin. (2) C. fam., care nu

este aplicabil și că s-a făcut cu încălcarea principiului contradictorialității

impus de dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ.; că înainte de

încheierea dezbaterilor Curtea de Apel Cluj trebuia să pună în discuția

părților această problemă de drept, fiindu-i încălcat astfel dreptul la

apărare;

- instanța de apel a aplicat greșit

dispozițiile legale privitoare la concilierea directă prin raportare la cauza

dedusă judecății, atât sub aspectul petitelor formulate, cât și al persoanelor

chemate în judecată;

- dat fiind caracterul formalist al

procedurii concilierii, în mod greșit instanța de apel a apreciat că

dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. sunt incidente în cauză față de

B.C.P. și B.I., fără a fi coroborate cu art. 109 alin. (2) C. proc. civ. fără

să țină cont de faptul că aceste dispoziții au caracter imperativ, iar

modalitatea de comunicare a convocării și de efectuare a concilierii este

reglementată de alin. (2) și (3) ale art. 720

1

C. proc. civ.

Eronat s-a reținut de Curtea de Apel

Cluj argumentul că sentința civilă nr. 439/F/2009 a Tribunalului Bistrița

Năsăud echivalează cu îndeplinirea procedurii, prealabile a concilierii, în

condițiile în care prin aceasta a fost soluționat incidentul privind timbrajul

și cadrul procesual.

Cum dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. au caracter imperativ, nu se impune raportarea acestora la

existența unei vătămări pentru pârâții în cauză, în acest caz vătămarea

prezumându-se, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Intimata-reclamantă prin

întâmpinarea depusă la dosar a cerut respingerea recursului pârâților.

Înalta Curte, analizând actele și

lucrările dosarului, raportat la criticile aduse prin cererea de recurs, în

raport de dispozițiile legale aplicabile în cauză, constată că acestea sunt

nejustificate, urmând a se respinge recursul pârâților pentru următoarele

considerente:

Este de necontestat că

reglementările art. 720

1

C. proc. civ., au un caracter imperativ și

sunt de maximă actualitate, prin aceea că în procesele și cererile în materie

comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în

judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere

directă cu cealaltă parte.

În acest scop, reclamanta va convoca

partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal,

precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea, iar convocarea

se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă,

telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea

textului actului și confirmarea primirii acestuia.

De asemenea, data convocării pentru

conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor,

finalizând cu rezultatul concilierii ce se va consemna într-un înscris cu

arătarea pretențiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului și a

punctului de vedere al fiecărei părți.

La rândul său, art. 109 alin. (2) C.

proc. civ., prevede expres că în cazurile menționate de lege, sesizarea

instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri

prealabile, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea

de chemare în judecată.

Chiar recurenții-pârâți, prin

motivarea recursului recunosc, că rațiunea concilierii prealabile prevăzută de

art. 720

1

C. proc. civ. este aceea de a simplifica și degreva

judecățile având ca obiect pretenții de natură bănească ce pot fi soluționate

pe cale amiabilă și într-un termen scurt.

Din această perspectivă, apare fără

echivoc că aplicarea unei norme juridice având caracter imperativ nu conduce

nici la încălcarea drepturilor procesuale recunoscute și garantate de legea

fundamentală, Constituția României, nici a dreptului la apărare, ea conferind

posibilitatea părților de a soluționa litigiul de natură comercială prin

înțelegere fiind realizată și celeritatea cauzei.

Mai mult, prevederile art. 720

1

C. proc. civ., sunt într-o deplină concordanță cu spiritul european al art. 6

pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, al echității și judecării

într-un termen rezonabil, instituindu-se o procedură specială de rezolvare a

acestor categorii de litigii ce cuprinde concilierea directă prealabilă a

părților și o procedură de judecată derogatorie de la dreptul comun.

Astfel, instanța de apel în mod

corect a apreciat că în cauză s-a realizat procedura concilierii directe și

față de recurenta-pârâtă B.D., și că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.

35 alin. (2) C. fam., și că se impune aplicarea regulilor mandatului tacit de

reprezentare între soți, că îndeplinirea procedurii concilierii prealabile față

de unul dintre soți, în legătură cu un bun comun, este apreciată în mod corect

că înlăturând eventualele vicii ale lipsei unei astfel de procedurii față de

celălalt soț, ori această situație nu echivalează cu încălcarea principiului

contradictorialității, avându-se în vedere că în motivele de recurs nu se

invocă aspecte de fond, care să atragă inaplicabilitatea textului invocat de

instanța de apel și nici o încălcare a dreptului la apărare.

Nici a doua critică nu este

întemeiată, instanța apreciind că recurenții au luat cunoștință de pretențiile

reclamantei anterior cauzei ce formează obiectul prezentului dosar, în cadrul

procedurii judiciare anterioare care a avut același obiect – dosar nr. 2334/112/2009

al Tribunalului Bistrița - Năsăud.

Neîntemeiată este și critica

recurenților pârâți prin care se susține că instanța de apel a aplicat greșit

dispozițiile legale privitoare la concilierea directă prin raportare la

petitele cererii reclamantei, avându-se în vedere că petitul principal, de

rezoluțiune a contractului de antrepriză, o viza și pe pârâta B.D., ca

proprietară a terenului, în devălmășie, alături de pârâtul B.I., soțul său,

conform extraselor de carte funciară și că obligarea pârâtului B.C.P. la a-i

determina pe proprietarii terenului să-i cedeze dreptul de proprietate asupra

unei dintre construcții și asupra terenului pe care era edificată îi viza pe

ambii soți B.

Cum din întreaga atitudine a

părților, exprimată atât în primul dosar, cât și din prezentul dosar rezultă cu

certitudine voința acestora de a rezolva litigiul pe cale judecătorească și nu

pe cale amiabilă, în raport de corespondența purtată între părți, facturile,

devizele de lucrări întocmite de părți, de existența pe rolul Tribunalului

Bistrița Năsăud și a dosarului nr. 2334/112/2009 și dosarul nr. 3055/112/2009.

Așa fiind, Curtea conform art. 311

alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâților ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâții B.C.P., B.I. și B.D. împotriva deciziei nr. 117 din 29 septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 3

februarie 2011.