ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1849/2012

Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, revizuenta SC H. ROMÂNIA SRL a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 92 din 28 aprilie 2011 a Tribunalului Olt, în contradictoriu cu SC A.R.A.V.I.G. SA Slatina. Revizuenta a depus la dosar precizări, arătând că ipoteza legală a cererii de revizuire ce face obiectul dosarului de față este cea prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., iar hotărârile judecătorești pe care le consideră ca fiind potrivnice au fost pronunțate de către Tribunalul Olt, respectiv decizia 92 din 28 aprilie 2011 pronunțată în materie civilă în dosarul nr. 4039/207/2010 și de către Curtea de Apel București, respectiv decizia penală nr. 132 din 25 ianuarie 2007, pronunțată în dosarul nr. 2649/87/2006.

Susține revizuenta că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., fiind vorba de : de hotărâri potrivnice date de instanțe de grade deosebite (Curtea de Apel București, respectiv Tribunalul Olt); în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, respectiv, SC A. SA, în calitatea sa specială de asigurător, pe de o parte, și SC H. ROMÂNIA SRL, în calitate de parte responsabilă civilmente (acestea fiind calitățile de fond ale părților litigante, care au dat substanță demersurilor judiciare, atât în dosarul penal, cât și în dosarul civil).

Precizează revizuenta că sintagma ,,una și aceeași persoană’’, astfel cum prevede textul de lege pentru existența motivului de revizuire, este îndeplinită în speța de față dacă se are în vedere că în ambele cadre judiciare(atât cel penal, cât și cel civil) s-au pronunțat două hotărâri care sunt potrivnice asupra unui aspect determinant care vizează raportul dintre asigurător, pe de o parte și partea responsabilă civilmente, pe de altă parte; astfel, potrivit deciziei penale nr. 132 din 25 ianuarie 2007, asigurătorul răspunde pentru plata despăgubirilor civile(față de părțile civile sau, prin subrogare, față de inculpat sau partea responsabilă civilmente) până la limita maximă de 300.000 lei(doar pentru ceea ce ar depăși această sumă ar reveni răspunderea exclusivă și solidară a inculpatului și a părții responsabile civilmente) pe când potrivit deciziei nr. 92 din 28 aprilie 2011, asigurătorul răspunde pentru plata despăgubirilor civile (față de părțile civile sau, prin subrogare, față de inculpat sau partea responsabilă civilmente) până la limita maximă de 100.000 lei (iar pentru ceea ce ar depăși această sumă ar reveni răspunderea exclusivă și solidară a inculpatului și a părții responsabile civilmente); fiind evident că sub acest aspect, hotărârile judecătorești menționate sunt potrivnice.

Pentru motivele expuse, revizuienta consideră că se impune admiterea cererii de revizuire și, pe cale de consecință, în temeiul art. 327 teza a II-a C. proc. civ., anularea celei de a doua hotărâri, soluție care urmează să fie pronunțată de instanță. Au fost anexate, în copie, sentința penală nr. 97 din 13 februarie 2006 pronunțată de Judecătoria Roșiori de Vede în dosarul nr. 2958/2005; decizia penală nr. 186/A din 08 noiembrie 2006 pronunțată în apel de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. 2649/87/2006; decizia penală nr. 132 din 25 ianuarie 2007 pronunțată în recurs de Curtea de Apel București în dosarul nr. 649/87/2006 și hotărârea pronunțată în materie civilă, respectiv decizia nr. 92 din 28 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr. 4039/207/2010.

Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 220 din 20 octombrie 2011, în raport de temeiul cererii de revizuire a făcut aplicarea art. 322 alin. (2) C. proc. civ. și a admis excepția de necompetență materială invocată de revizuentă și a declinat competența de soluționare a cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție. Revizuenta a depus concluzii scrise. Înalta Curte, examinând cererea de revizuire constată că aceasta este nefondată pentru motivele ce se vor arăta: Prin decizia nr. 132 din 25 ianuarie 2007 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 2649/87/2006 a admis recursurile părților civile G.M.A., G.A.

și G.F. împotriva deciziei penale nr. 186 din 8 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Teleorman, a casat în parte decizia recurată și, rejudecând în fond a majorat prestația periodică instituită în favoarea minorei G.A. la 802 lei lunar, a menținut celelalte dispoziții și a respins ca nefondate recursurile declarate de inculpatul N.S.C. și de asigurătorul SC A.R.A. SA, sucursala Olt, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 92 din 28 aprilie 2011 a admis recursul declarat de pârâta A.R.A.V.I.G. SA, sucursala Olt, în contradictoriu cu intimata – reclamantă SC H. ROMÂNIA SRL împotriva sentinței nr.607 din 2 noiembrie 2010, a modificat sentința recurată în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta SC H. ROMÂNIA SRL ca neîntemeiată.

În fundamentarea acestei din urmă soluții, instanța de recurs a reținut printre altele, că argumentul instanței de fond, susținut de intimata SC H. ROMÂNIA SRL în întâmpinare, în sensul că prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosar penal nr. 2649/87/2006, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat limita până la care asigurătorul RCA este ținut că suporte despăgubirile, este lipsit de temei legal întrucât plafonul maxim de despăgubire este prevăzut de lege, iar instanțele stabilesc numai natura juridică a răspunderii asigurătorului, persoana vinovată de producerea accidentului, persoanele civile care au dreptul la despăgubiri, persoanele responsabile civilmente, precum și cuantumul despăgubirilor, acesta neputând însă depăși limita maximă prevăzută de lege.

A concluzionat instanța de recurs că judecătorul fondului a stabilit greșit obligația asigurătorului la plata sumei de 6.122,85 lei reprezentând contravaloarea prestației periodice datorată de reclamantă minorei G.A., întrucât suma depășește plafonul maxim prevăzut de lege. Revizuirea pentru cotrarietate de hotărâri întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: - existența unor hotărâri judecătorești definitive care să fie potrivnice; - hotărârile judecătorești să fie pronunțate în dosare diferite; - să existe triplă identitate de părți, obiect și cauză; - în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți; în atare situație executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat. În prezenta cauză revizuenta a solicitat anularea deciziei nr. 92 din 28 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt invocând excepția autorității de lucru judecat în raport cu decizia nr. 132 din 25 ianuarie pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul penal nr. 2649/87/2006.

Prin decizia a cărei reformare se solicită instanța a pus în discuție excepția autorității de lucru judecat privind limita până la care instanța penală, în dosarul nr. 2649/87/2006 a apreciat că sunt datorate despăgubirile de către asigurator, astfel cum lesne se poate remarca, în considerentele evocatei decizii, la pag.8, rândurile 11-23. Așa fiind, întrucât excepția autorității de lucru judecat – pe care chiar revizuenta a folosit-o ca argument în apărare în cadrul recursului – a fost analizată în cel de-al doilea proces, revizuenta nu mai poate invoca din nou aceeași excepție în calea de reformare a revizuirii, în speță operând principiul puterii de lucru judecat. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondată cererea de revizuire.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC H. ROMÂNIA SRL TIMIȘOARA reprezentată de M.Ș. de revizuire a deciziei nr. 92 din 28 aprilie 2011 a Tribunalului Olt și a deciziei penale nr. 132 din 25 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2012.