ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1849/2012

Asupra cererii de

revizuire de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, revizuenta SC H. ROMÂNIA SRL a formulat

cerere de revizuire a deciziei nr. 92 din 28 aprilie 2011 a Tribunalului Olt,

în contradictoriu cu SC A.R.A.V.I.G. SA Slatina.

Revizuenta a depus la

dosar precizări, arătând că ipoteza legală a cererii de revizuire ce face

obiectul dosarului de față este cea prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

iar hotărârile judecătorești pe care le consideră ca fiind potrivnice au fost

pronunțate de către Tribunalul Olt, respectiv decizia 92 din 28 aprilie 2011

pronunțată în materie civilă în dosarul nr. 4039/207/2010 și de către Curtea de

Apel București, respectiv decizia penală nr. 132 din 25 ianuarie 2007,

pronunțată în dosarul nr. 2649/87/2006.

Susține revizuenta că

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., fiind

vorba de : de hotărâri potrivnice date de instanțe de grade deosebite (Curtea

de Apel București, respectiv Tribunalul Olt); în una și aceeași pricină, între

aceleași persoane, având aceeași calitate, respectiv, SC A. SA, în calitatea sa

specială de asigurător, pe de o parte, și SC H. ROMÂNIA SRL, în calitate de

parte responsabilă civilmente (acestea fiind calitățile de fond ale părților

litigante, care au dat substanță demersurilor judiciare, atât în dosarul penal,

cât și în dosarul civil).

Precizează revizuenta

că sintagma ,,una și aceeași persoană’’, astfel cum prevede textul de lege

pentru existența motivului de revizuire, este îndeplinită în speța de față dacă

se are în vedere că în ambele cadre judiciare(atât cel penal, cât și cel civil)

s-au pronunțat două hotărâri care sunt potrivnice asupra unui aspect

determinant care vizează raportul dintre asigurător, pe de o parte și partea

responsabilă civilmente, pe de altă parte; astfel, potrivit deciziei penale nr.

132 din 25 ianuarie 2007, asigurătorul răspunde pentru plata despăgubirilor

civile(față de părțile civile sau, prin subrogare, față de inculpat sau partea

responsabilă civilmente) până la limita maximă de 300.000 lei(doar pentru ceea

ce ar depăși această sumă ar reveni răspunderea exclusivă și solidară a

inculpatului și a părții responsabile civilmente) pe când potrivit deciziei nr.

92 din 28 aprilie 2011, asigurătorul răspunde pentru plata despăgubirilor

civile (față de părțile civile sau, prin subrogare, față de inculpat sau partea

responsabilă civilmente) până la limita maximă de 100.000 lei (iar pentru ceea

ce ar depăși această sumă ar reveni răspunderea exclusivă și solidară a

inculpatului și a părții responsabile civilmente); fiind evident că sub acest

aspect, hotărârile judecătorești menționate sunt potrivnice.

Pentru motivele

expuse, revizuienta consideră că se impune admiterea cererii de revizuire și,

pe cale de consecință, în temeiul art. 327 teza a II-a C. proc. civ., anularea

celei de a doua hotărâri, soluție care urmează să fie pronunțată de instanță.

Au fost anexate, în

copie, sentința penală nr. 97 din 13 februarie 2006 pronunțată de Judecătoria

Roșiori de Vede în dosarul nr. 2958/2005; decizia penală nr. 186/A din 08

noiembrie 2006 pronunțată în apel de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. 2649/87/2006;

decizia penală nr. 132 din 25 ianuarie 2007 pronunțată în recurs de Curtea de

Apel București în dosarul nr. 649/87/2006 și hotărârea pronunțată în materie

civilă, respectiv decizia nr. 92 din 28 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul

Olt în dosar nr. 4039/207/2010.

Tribunalul Olt, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 220 din

20 octombrie 2011, în raport de temeiul cererii de revizuire a făcut aplicarea

art. 322 alin. (2) C. proc. civ. și a admis excepția de necompetență materială

invocată de revizuentă și a declinat competența de soluționare a cauzei Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Revizuenta a depus

concluzii scrise.

Înalta Curte,

examinând cererea de revizuire constată că aceasta este nefondată pentru

motivele ce se vor arăta:

Prin decizia nr. 132

din 25 ianuarie 2007 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 2649/87/2006 a admis recursurile

părților civile G.M.A., G.A. și G.F. împotriva deciziei penale nr. 186 din 8

noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Teleorman, a casat în parte decizia

recurată și, rejudecând în fond a majorat prestația periodică instituită în

favoarea minorei G.A. la 802 lei lunar, a menținut celelalte dispoziții și a

respins ca nefondate recursurile declarate de inculpatul N.S.C. și de

asigurătorul SC A.R.A. SA, sucursala Olt, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Olt, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 92 din 28 aprilie 2011 a admis recursul declarat de pârâta A.R.A.V.I.G. SA, sucursala Olt, în contradictoriu cu

intimata – reclamantă SC H. ROMÂNIA SRL împotriva sentinței nr.607 din 2

noiembrie 2010, a modificat sentința recurată în sensul că a respins acțiunea

formulată de reclamanta SC H. ROMÂNIA SRL ca neîntemeiată.

În fundamentarea

acestei din urmă soluții, instanța de recurs a reținut printre altele, că

argumentul instanței de fond, susținut de intimata SC H. ROMÂNIA SRL în

întâmpinare, în sensul că prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosar

penal nr. 2649/87/2006, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat limita până

la care asigurătorul RCA este ținut că suporte despăgubirile, este lipsit de

temei legal întrucât plafonul maxim de despăgubire este prevăzut de lege, iar

instanțele stabilesc numai natura juridică a răspunderii asigurătorului,

persoana vinovată de producerea accidentului, persoanele civile care au dreptul

la despăgubiri, persoanele responsabile civilmente, precum și cuantumul

despăgubirilor, acesta neputând însă depăși limita maximă prevăzută de lege.

A concluzionat instanța

de recurs că judecătorul fondului a stabilit greșit obligația asigurătorului la

plata sumei de 6.122,85 lei reprezentând contravaloarea prestației periodice

datorată de reclamantă minorei G.A., întrucât suma depășește plafonul maxim

prevăzut de lege.

Revizuirea pentru

cotrarietate de hotărâri întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. presupune

îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

- existența unor

hotărâri judecătorești definitive care să fie potrivnice;

- hotărârile

judecătorești să fie pronunțate în dosare diferite;

- să existe triplă

identitate de părți, obiect și cauză;

- în cel de-al doilea

proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau dacă a

fost invocată, să nu se fi analizat.

Rațiunea

reglementării revizuirii prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. o

constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de

lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar

având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți; în atare situație

executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se

prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația

anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât

prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului

judecat.

În prezenta cauză revizuenta

a solicitat anularea deciziei nr. 92 din 28 aprilie 2011 pronunțată de

Tribunalul Olt invocând excepția autorității de lucru judecat în raport cu

decizia nr. 132 din 25 ianuarie pronunțată de Curtea de Apel București în

dosarul penal nr. 2649/87/2006.

Prin decizia a cărei

reformare se solicită instanța a pus în discuție excepția autorității de lucru

judecat privind limita până la care instanța penală, în dosarul nr. 2649/87/2006

a apreciat că sunt datorate despăgubirile de către asigurator, astfel cum lesne

se poate remarca, în considerentele evocatei decizii, la pag.8, rândurile

11-23.

Așa fiind, întrucât

excepția autorității de lucru judecat – pe care chiar revizuenta a folosit-o ca

argument în apărare în cadrul recursului – a fost analizată în cel de-al doilea

proces, revizuenta nu mai poate invoca din nou aceeași excepție în calea de

reformare a revizuirii, în speță operând principiul puterii de lucru judecat.

În considerarea celor

ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondată cererea de revizuire.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de revizuenta SC H. ROMÂNIA SRL TIMIȘOARA reprezentată de M.Ș. de

revizuire a deciziei nr. 92 din 28 aprilie 2011 a Tribunalului Olt și a deciziei penale nr. 132 din 25 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 aprilie 2012.