ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1252/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanta SC V.A. Argeș SA, în

contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. -D.G.F.P. Argeș, a

solicitat suspendarea Deciziei de

impunere

nr. 902 din 14 mai 2010 și a raportului de inspecție fiscală nr. 41466 din 14

mai 2010.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004, precizând că prin actele fiscale contestate, s-au stabilit

obligații fiscale suplimentare în sumă de 517,229 lei, reprezentând taxa pe

valoare adăugată de 430.049 lei și majorări de întârziere de 87.180 lei.

Reclamanta a mai

arătat că aceste obligații fiscale s-au calculat în baza

Deciziei de impunere nr. 3 din 04

august 2009 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 18838/0308/2009, acte

fiscale ce sunt, însă, lovite de nulitate absolută, întrucât au fost emise cu

nerespectarea unei hotărâri judecătorești, astfel că acestea nu pot constitui

temei al calculării altor obligații fiscale a căror soartă depinde de

menținerea lor.

Prin sentința nr. 181/-CONT din 9

septembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești a admis, în parte cererea formulată de

reclamanta SC V.A. Argeș SA, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice

- A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeș și a suspendat executarea deciziei de impunere nr. 902

din 14 mai 2010 pentru TVA aferent sumei de 2.157.987 lei din Decizia nr. 452/2009,

respingând cererea de suspendare pentru restul.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a apreciat că în cauză

sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004, condiția prevenirii unei pagube iminente

fiind probată prin nu doar prin valoarea substanțială a obligației fiscale

stabilite, dar și prin inițierea procedurii de executare silită prin vânzarea

unor bunuri imobile din patrimoniul reclamantei.

Instanța de fond a reținut că așa cum

rezultă din raportul de inspecție fiscală contestat și din decizia de impunere

emisă pe baza lui, obligațiile fiscale sunt consecința determinării în sarcina

aceleiași reclamante a unor accize

suplimentare

prin Decizia de impunere nr. 3 din 04 august 2009, întemeiată și ea pe un

raport

fiscal.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că Decizia de impunere

nr.

3 din 04 august 2009, reprezentând cauza emiterii actelor fiscale contestate ,

în speță,

a făcut obiectul solicitării de suspendare la executare, iar

prin sentința nr. 162/F-

CONT/2010 s-a

stabilit suspendarea executării acestei decizii pentru suma de

2.157.987

lei, respingându-se cererea de suspendare a aceleiași decizii pentru suma de

752.102 lei.

Prin urmare,

prima instanță, având în vedere măsura suspendării dispuse

pentru suma de 2.157.987 lei,

stabilite prin Decizia nr. 3 din 04 august 2009, decizie ce a reprezentat baza

de calcul pentru TVA-ul determinat în actele fiscale contestate, a constatat că

este îndeplinită, în cauză, și condiția cazului bine justificat, apreciind că

se impune suspendarea actelor contestate în aceeași limită.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs D.G.F.P.

Argeș și SC V.A. Argeș SA, criticând soluția instanței

de fond.

Pârâta D.G.F.P. Argeș a criticat

sentința de fond, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică

pentru următoarele motive:

- soluția instanței de fond a fost

dată cu aplicarea greșită a legii întrucât suspendarea executării este o

situație de excepție, iar în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

- în mod greșit instanța de fond a

reținut că anunțul privind vânzarea bunurilor mobile vizează obligații

stabilite prin Decizia nr. 902 din 14 mai 2010,

întrucât inspecția fiscală desfășurată la SC V.A. Argeș Pitești s-a

efectuat în

baza deciziei de reverificare nr. 39098 din 06 mai 2010

emisă de D.G.F.P. pentru perioada 01 aprilie 2007-31 martie 2009, precum și

verificare taxei pe valoare adăugată pentru perioada 01 aprilie 2009-31 mai 2009.

Decizia nr. 39 din 26 martie 2010 nu a

fost cunoscută de organele de inspecție fiscală la data controlului, dar

această decizie a fost emisă pentru o amânare la plata accizelor și nu a taxei

pe valoare adăugată.

In recursul

formulat, SC V.A. SA Argeș a criticat soluția instanței de fond, susținând în

esență că instanța nu a răspuns în totalitate motivelor invocate

în susținerea acțiunii, întrucât

existau împrejurări care să pună la îndoială legalitatea Deciziei de impunere

nr. 902 din 14 mai 2010 și a raportului de inspecție fiscală nr. 41466 din 14

mai 2010 și care să conducă la suspendarea actelor atacate și în privința

accesoriilor TVA pentru suma 725.102 lei.

Examinând cauza prin prisma motivelor

invocate în recurs și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., față

de probatoriul atașat dosarului cauzei, Înalta Curte reține:

1.

Cu

privire la recursul declarat de

SC V.A. SA Argeș:

Înalta Curte

sesizată cu

soluționarea recursului declarat de SC V.A.

SA Argeș, în temeiul art. 14 alin. (4) teza a II-a din

Legea nr. 554/2004 coroborate cu dispozițiile art. 4 C. proc. civ., mai înainte

de a cerceta motivele invocate a constatat că recurenta-reclamantă nu a

respectat dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, situație în

care va respinge recursul ca tardiv formulat.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 14

alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului

administrativ, hotărârea pronunțată de instanța de fond poate fi

atacată

cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte a constatat că

recurenta

nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale prevăzute de lege în termenul

arătat

și nici nu a invocat o cauză de împiedicare mai presus de voința

recurentei, pentru repunerea în termen, sentința

fiind comunicată reclamantei la

data de 20 septembrie 2010, iar recursul

a fost declarat la data de 5 octombrie 2010, cu depășirea termenului legal.

În aceste condiții, Înalta Curte va

aplica sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în

termenul defipt de lege.

2.

Referitor la recursul declarat de pârâta

D.G.F.P.

Argeș Înalta

Curte reține că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr.554/2004 a

contenciosului administrativ, „în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente odată cu sesizarea

în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată

poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ până la pronunțarea instanței de fond".

Pe de altă

parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a

cerceta, după verificarea condiției de

admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și

paguba iminentă.

Deci, în cadrul

cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea

condițiilor de legalitate și

oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței

de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția existenței cazului „bine

justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea

judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității

actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie

evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului,

respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar,

regula executării imediate și din

oficiu a

actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia

necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate

în

cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de

răsturnare a

prezumției de legalitate, fără

a analiza, pe fond conținutul actului administrativ,

instanța având

posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Independent de conținutul motivelor de

recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond corect a apreciat că este

previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin

exercitarea de îndată a actului administrativ fiscal în raport de suma reținută

prin decizia de impunere raportată la cifra de afaceri a societății reclamante

așa cum aceasta a fost dovedită în cauză.

Înalta Curte

constată că instanța de fond, motivat și argumentat, a apreciat că există

suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără

însă ca prin aceasta, să antameze sau

să anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului

administrativ contestat.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că

susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a

pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Argeș va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC V.A. Argeș SA împotriva sentinței

nr. 181/F-CONT din 9 septembrie 2010, a Curții de Apel

Ploiești, secția

comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Respinge recursul declarat de D.G.F.P.

Argeș împotriva aceleiași sentințe nr. 181/F-CONT din 9 septembrie 2010, a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca ne fondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 2 martie 2011.