ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2083/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 252 din 22 noiembrie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 242 din 28 septembrie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală din 28 septembrie 2010, până la pronunțarea fondului cauzei cu privire la legalitatea actelor administrative.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că în urma inspecției fiscale privind taxa pe valoarea adăugată pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2007, s-a concluzionat că SC A. SA datorează majorări de întârziere de la 26 februarie 2007 până la 27 decembrie 2007 în cuantum de 278.750 RON, aferentă TVA în cuantum de 1.469.693 RON, întocmindu-se în acest sens raportul de inspecție fiscală din 28 septembrie 2010, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. 242 din 28 septembrie 2010. Împotriva celor două acte administrativ fiscale în conformitate cu art. 205 și urm. C. proc. fisc., reclamanta a formulat contestație, înregistrată la Agenția Națională de Administrare Fiscală din 25 octombrie 2010 precum și prezenta acțiune privind suspendarea executării celor două acte.

Curtea a apreciat că în cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat, întrucât există o îndoială puternică cu privire la ambele acte administrativ fiscale, reprezentată de faptul că în raportul de inspecție fiscală s-a reținut că societatea reclamantă nu datorează TVA către bugetul de stat, inspecția fiscală nestabilind diferențe față de soldul sumei negative a TVA solicitată la rambursare și soluționată cu control ulterior, neexistând neconcordanțe nici între TVA declarată și evidențiată în fișa analitică pe plătitor.

De asemenea, Curtea a constatat că este îndeplinită și cea de a doua condiție a pagubei iminente, în situația în care suma stabilită cu titlu de majorări de întârziere în cuantum de 278.750 RON, pentru care s-a stabilit termen scadent prin decizia de impunere contestată, reprezintă o cincime din rezultatul exercițiului financiar pe anul 2009, al societății reclamante, ce are un cuantum de 1533.941 RON, astfel că executarea sumei stabilită cu titlu de majorări de întârziere ar duce la perturbarea activității SC A. SA, cu consecințe atât pentru reclamantă, cât și pentru partenerii comerciali și pentru salariații acesteia.

În fine s-a reținut că posibilitatea suspendării executării actelor administrative unilaterale, individuale sau normative este consacrată și de documente emise de organisme internaționale, în condiții similare cu reglementarea prevăzută de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, Recomandarea R nr. 89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei statuând că instanța acordă suspendare atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când există și argumente juridice valabile față de regularitatea actului contestat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 14(1) din Legea nr. 554/2004 deoarece în speță nu s-a făcut dovada de către societatea intimată nici a existenței cazului bine justificat și nici a pagubei iminente, nefiind răsturnată prezumția de legalitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ și care determină principiul executării din oficiu a acestuia. S-a subliniat că problema producerii unei pagube iminente nu poate fi pusă atâta vreme cât conform bilanțului depus pe anul 2009 societatea reclamantă avea o cifră de afaceri de 123.578.703 RON.

Prin întâmpinare, intimata SC A. SA a invocat excepția lipsei de interes a recursului dat fiind că suma de bani, stabilită cu titlu de obligație fiscală în sarcina sa, a fost achitată, conform extrasului de cont atașat și depus la dosar. Asupra fondului cererii de recurs, intimata a apreciat ca fiind corectă și legală sentința pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. În temeiul art. 137 C. proc. civ., examinând excepția lipsei de interes invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte reține că aceasta nu este întemeiată și o va respinge. Ca și cerință pentru nașterea dreptului la acțiune, interesul trebuie să fie legitim, personal și direct, născut și actual, sub acest ultim aspect doctrina și jurisprudența stabilind că interesul trebuie să existe la momentul la care este formulată cererea.

Or, în cauză la momentul exercitării de către Agenția Națională de Administrare Fiscală a căii extraordinare de atac în mod evident această autoritate avea și are un interes legitim având în vedere că prin sentința recurată s-a întrerupt provizoriu executarea actelor administrativ fiscale al căror emitent este, până la pronunțarea pe fondul cauzei care are ca obiect anularea acestora. Prin faptul plății sumei de 278.750 RON, necontestat și dovedit cu ocazia extrasului de cont curent din 2 februarie 2011 interesul recurentei nu își pierde caracteristicile mai înainte arătate, așa încât nu se poate aplica sancțiunea consacrată de practica judiciară și care a stabilit că în prezența acestei excepții de fond, peremptorii și absolute, și a admiterii ei, acțiunea va fi respinsă pentru lipsă de interes.

Examinând cauza prin prisma criticii aduse de recurenta-pârâtă și subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat și va fi respins în consecință. Probatoriul administrat de instanța fondului a format acesteia convingerea că se impune aplicarea art. 14(1) din Legea nr. 554/2004, iar măsura suspendării celor două acte administrativ fiscale a fost argumentată, făcându-se o analiză atentă a celor două condiții impuse de legiuitor care se identifică cu sintagmele „caz bine justificat” și „pagubă iminentă” explicate prin art. 2(1) lit. t) și lit. ș) din Legea nr. 554/2004 și constatându-se îndeplinirea lor cumulativă.

La cercetarea sumară a aparenței de legalitate a actelor administrativ fiscale reprezentate de Decizia de impunere nr. 242/2010 și de raportul de inspecție fiscală nr. X/2010 judecătorul fondului nu s-a mărginit doar la legislația națională incidentă, procedând și la o evaluare din perspectiva principiilor cuprinse în Recomandarea nr. R (89)8 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre privind protecția provizorie în materie de contencios administrativ.

Această abordare este corectă, căci potrivit Recomandării măsurile de protecție provizorie (care în speță îmbracă forma suspendării executării) se pot acorda îndeosebi dacă executarea actului administrativ este de natură să cauzeze prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate, și sub condiția existenței unui caz prima facie împotriva validității actului respectiv, fără ca aplicarea unei astfel de măsuri să influențeze decizia instanței sesizate cu contestarea pe fond a actului administrativ.

Verificarea exigențelor impuse de norma națională și de cea europeană cu valoare de recomandare s-a făcut prin observarea circumstanțelor cauzei deduse judecății, așa cum rezultă din considerentele sentinței, astfel că jurisprudența instanței supreme în materie și invocată de ambele părți apare ca nerelevantă, aplicarea acestei măsuri de excepție de la regula executării din oficiu a actului administrativ trebuind a fi privită în funcție de specificitatea fiecărui demers judiciar în parte. Văzând și dispozițiile art. 312(1) C. proc. civ. și art. 14(1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei de interes a recurentului invocată de intimata-reclamantă SC A. SA. Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței civile nr. 252 din 22 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2011.