ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2083/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 252 din 22 noiembrie 2010

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și

fiscal, a admis cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta SC

A. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și a suspendat

executarea Deciziei de impunere nr. 242 din 28 septembrie 2010 și a Raportului

de inspecție fiscală din 28 septembrie 2010, până la pronunțarea fondului

cauzei cu privire la legalitatea actelor administrative.

Pentru a hotărî

astfel instanța a reținut că în urma inspecției fiscale privind taxa pe

valoarea adăugată pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2007, s-a

concluzionat că SC A. SA datorează majorări de întârziere de la 26 februarie

2007 până la 27 decembrie 2007 în cuantum de 278.750 RON, aferentă TVA în

cuantum de 1.469.693 RON, întocmindu-se în acest sens raportul de inspecție

fiscală din 28 septembrie 2010, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere

nr. 242 din 28 septembrie 2010. Împotriva celor două acte administrativ fiscale

în conformitate cu art. 205 și urm. C. proc. fisc., reclamanta a formulat

contestație, înregistrată la Agenția Națională de Administrare Fiscală din 25

octombrie 2010 precum și prezenta acțiune privind suspendarea executării celor

două acte.

Curtea a apreciat că

în cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat, întrucât există o

îndoială puternică cu privire la ambele acte administrativ fiscale, reprezentată

de faptul că în raportul de inspecție fiscală s-a reținut că societatea

reclamantă nu datorează TVA către bugetul de stat, inspecția fiscală

nestabilind diferențe față de soldul sumei negative a TVA solicitată la

rambursare și soluționată cu control ulterior, neexistând neconcordanțe nici

între TVA declarată și evidențiată în fișa analitică pe plătitor.

De asemenea, Curtea a

constatat că este îndeplinită și cea de a doua condiție a pagubei iminente, în

situația în care suma stabilită cu titlu de majorări de întârziere în cuantum

de 278.750 RON, pentru care s-a stabilit termen scadent prin decizia de

impunere contestată, reprezintă o cincime din rezultatul exercițiului financiar

pe anul 2009, al societății reclamante, ce are un cuantum de 1533.941 RON,

astfel că executarea sumei stabilită cu titlu de majorări de întârziere ar duce

la perturbarea activității SC A. SA, cu consecințe atât pentru reclamantă, cât

și pentru partenerii comerciali și pentru salariații acesteia.

În fine s-a reținut

că posibilitatea suspendării executării actelor administrative unilaterale,

individuale sau normative este consacrată și de documente emise de organisme

internaționale, în condiții similare cu reglementarea prevăzută de art. 14 din

Legea contenciosului administrativ, Recomandarea R nr. 89/8 din 13 septembrie

1989 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei statuând că instanța

acordă suspendare atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și

intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ este de natură a

crea pagube semnificative, dificil de reparat și când există și argumente

juridice valabile față de regularitatea actului contestat.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Cererea de recurs a fost

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în

motivarea ei s-a arătat că prima instanță a făcut o greșită aplicare a

dispozițiilor art. 14(1) din Legea nr. 554/2004 deoarece în speță nu s-a făcut

dovada de către societatea intimată nici a existenței cazului bine justificat

și nici a pagubei iminente, nefiind răsturnată prezumția de legalitate și

veridicitate de care se bucură actul administrativ și care determină principiul

executării din oficiu a acestuia. S-a subliniat că problema producerii unei

pagube iminente nu poate fi pusă atâta vreme cât conform bilanțului depus pe

anul 2009 societatea reclamantă avea o cifră de afaceri de 123.578.703 RON.

Prin întâmpinare,

intimata SC A. SA a invocat excepția lipsei de interes a recursului dat fiind

că suma de bani, stabilită cu titlu de obligație fiscală în sarcina sa, a fost

achitată, conform extrasului de cont atașat și depus la dosar. Asupra fondului

cererii de recurs, intimata a apreciat ca fiind corectă și legală sentința pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

În temeiul art. 137

C. proc. civ., examinând excepția lipsei de interes invocată de

intimata-reclamantă, Înalta Curte reține că aceasta nu este întemeiată și o va

respinge.

Ca și cerință pentru

nașterea dreptului la acțiune, interesul trebuie să fie legitim, personal și

direct, născut și actual, sub acest ultim aspect doctrina și jurisprudența

stabilind că interesul trebuie să existe la momentul la care este formulată

cererea.

Or, în cauză la

momentul exercitării de către Agenția Națională de Administrare Fiscală a căii

extraordinare de atac în mod evident această autoritate avea și are un interes

legitim având în vedere că prin sentința recurată s-a întrerupt provizoriu

executarea actelor administrativ fiscale al căror emitent este, până la

pronunțarea pe fondul cauzei care are ca obiect anularea acestora.

Prin faptul plății

sumei de 278.750 RON, necontestat și dovedit cu ocazia extrasului de cont

curent din 2 februarie 2011 interesul recurentei nu își pierde caracteristicile

mai înainte arătate, așa încât nu se poate aplica sancțiunea consacrată de

practica judiciară și care a stabilit că în prezența acestei excepții de fond,

peremptorii și absolute, și a admiterii ei, acțiunea va fi respinsă pentru

lipsă de interes.

Examinând cauza prin

prisma criticii aduse de recurenta-pârâtă și subsumată motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație

și Justiție reține că recursul este nefondat și va fi respins în consecință.

Probatoriul

administrat de instanța fondului a format acesteia convingerea că se impune

aplicarea art. 14(1) din Legea nr. 554/2004, iar măsura suspendării celor două

acte administrativ fiscale a fost argumentată, făcându-se o analiză atentă a

celor două condiții impuse de legiuitor care se identifică cu sintagmele „caz

bine justificat” și „pagubă iminentă” explicate prin art. 2(1) lit. t) și lit.

ș) din Legea nr. 554/2004 și constatându-se îndeplinirea lor cumulativă.

La cercetarea sumară

a aparenței de legalitate a actelor administrativ fiscale reprezentate de

Decizia de impunere nr. 242/2010 și de raportul de inspecție fiscală nr. X/2010

judecătorul fondului nu s-a mărginit doar la legislația națională incidentă, procedând

și la o evaluare din perspectiva principiilor cuprinse în Recomandarea nr. R

(89)8 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre

privind protecția provizorie în materie de contencios administrativ.

Această abordare este

corectă, căci potrivit Recomandării măsurile de protecție provizorie (care în

speță îmbracă forma suspendării executării) se pot acorda îndeosebi dacă

executarea actului administrativ este de natură să cauzeze prejudicii grave,

reparabile doar cu dificultate, și sub condiția existenței unui caz prima facie

împotriva validității actului respectiv, fără ca aplicarea unei astfel de

măsuri să influențeze decizia instanței sesizate cu contestarea pe fond a

actului administrativ.

Verificarea

exigențelor impuse de norma națională și de cea europeană cu valoare de

recomandare s-a făcut prin observarea circumstanțelor cauzei deduse judecății,

așa cum rezultă din considerentele sentinței, astfel că jurisprudența instanței

supreme în materie și invocată de ambele părți apare ca nerelevantă, aplicarea

acestei măsuri de excepție de la regula executării din oficiu a actului

administrativ trebuind a fi privită în funcție de specificitatea fiecărui

demers judiciar în parte.

Văzând și

dispozițiile art. 312(1) C. proc. civ. și art. 14(1) din Legea nr. 554/2004

modificată și completată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

lipsei de interes a recurentului invocată de intimata-reclamantă SC A. SA.

Respinge recursul

declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței

civile nr. 252 din 22 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 7 aprilie 2011.