ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 65/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 22 ianuarie 2014, reclamanta SC A. SA a solicitat suspendarea executării actului administrativ reprezentat de decizia de impunere din 29.11.2013, emisă de Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecție Fiscală în baza Raportului de inspecție fiscala din 29.11.2013, în ceea ce privește obligațiile fiscale accesorii în cuantum de 3.149.157 RON, compuse din suma de 2.092.197 RON, reprezentând dobânzi/majorări de întârziere și din suma de 1.056.960 RON reprezentând penalități de întârziere calculate asupra bazei impozabile stabilite suplimentar în contul TVA lunar în cuantum de 7.046.400 RON pentru perioada 25.01.2011 - 25.03.2013, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii în anularea deciziei de impunere.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 77 din 02 aprilie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecție Fiscală - D.G.A.M.C., și Agenția Națională de Administrare Fiscală și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 29.11.2013, emisă de D.G.A.M.C. în ceea ce privește obligațiile fiscale accesorii în cuantum de 3.149.157 RON, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de suspendare.

În motivarea căii de atac exercitate, s-a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește existența cazului bine justificat și a pagubei iminente.

S-a susținut că motivele invocate de reclamantă în dovedirea cazului bine justificat reprezintă aspecte ce țin de fondul dreptului dedus judecății prin acțiunea în anulare și nu sunt de natură creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, fiind necesară administrarea de probe. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să poată fi constatată cu ușurință, în urma unei cercetări sumare a dreptului, având în vedere că măsurile luate în cadrul procedurii suspendării executării sunt măsuri provizorii, situație în care nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

De asemenea, arată că reclamanta nu a probat că executarea sumei ce face obiectul actului administrativ atacat i-ar crea un prejudiciu material grav, imposibil de evitat în alt mod decât prin suspendarea executării actului atacat.

În cuprinsul memoriului de recurs, Agenția Națională de Administrare Fiscală a reliefat și aspecte care în mod evident nu au legătură cu cauza, referitoare la operațiunile efectuate de o persoană fizică (B.).

1.4. Procedura derulată în recurs

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 25 septembrie 2015, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 20 noiembrie 2015.

În cadrul probei cu înscrisuri, admisibilă în recurs în temeiul art. 492 din C. proc. civ., a fost depusă Sentința civilă nr. 976 din 3 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/105/2014

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând cererea de recurs, întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte o constată nefondată, apreciind că, în mod legal, prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării deciziei de impunere, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității acesteia.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte remarcă maniera foarte generală, lipsită de concretețe, în care recurenta și-a conceput criticile formulate împotriva sentinței atacate.

Or, cât privește cazul bine justificat, în limitele permise de dispozițiile art. 14 raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prima instanță a punctat că interpretarea pe care organele fiscale au dat-o dispozițiilor art. 134

2

alin. (2) din Legea nr. 571/2003 este contradictorie.

Într-adevăr, prin adresa din 08.10.2010, răspunzând unui alt contribuabil, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii arată că:

"[...] în conformitate cu prevederile art. 134

2

alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în cazul societății care prestează serviciile și care a emis factura de avans, exigibilitatea TVA intervine la data emiterii facturii de avans.

În ceea ce privește exercitarea dreptului de deducere a TVA aferentă facturii de avans de către societate [...], precizăm, în temeiul art. 145 alin. (1) din același act normativ, că dreptul de deducere ia naștere la momentul exigibilității taxei.

Prin urmare, întrucât așa cum am arătat, exigibilitatea taxei intervine la data emiterii facturii, și dreptul de deducere ia naștere la aceeași dată."

În cauza de față, aceleași prevederi legale au primit o altă semnificație, emitentul actului administrativ-fiscal considerând că, în lipsa unor decontări între partenerii contractuali până la data de 27.02.2013 când a fost emisă factura de storno, operațiunea analizată nu are un conținut economic și nu justifica deducerea de către intimată, în luna decembrie 2010 a TVA în sumă de 7.046.400 RON, aferentă facturii de avans, cu consecința calculării accesoriilor în discuție.

Recurenta nu a combătut acest argument al primei instanțe.

În plus, Înalta Curte mai observă că intimata s-a apărat invocând mai multe clauze contractuale și o situație de fapt care nu îi este imputabilă, aspecte care nu au fost analizate în decizia de impunere.

În ceea ce privește necesitatea prevenirii unei pagube iminente, pe lângă considerentele avute în vedere de curtea de apel, Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 59 din 28 februarie 2014, Agenția Națională de Administrare Fiscală a dispus suspendarea soluționării contestației administrative pentru motive ce țin de existența unui dosar penal aflat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, care vizează mai multe societăți comerciale.

Această împrejurare este de natură să genereze o întârziere considerabilă a momentului în care, odată cu finalizarea procedurii administrativ-fiscale, intimata să aibă un acces efectiv la o instanță în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, justificând pe deplin acordarea protecției provizorii reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Un element de noutate intervenit pe parcursul judecării căii de atac a recursului îl reprezintă deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarea SC A. SA, măsură dispusă de către Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 976 din data de 03 noiembrie 2015.

Potrivit art. 75 din Legea nr. 85/2014, "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desființării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condițiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desființată sau, după caz, revocată, acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează".

În acest context, la momentul soluționării acestei căi de atac, a devenit evident că o executare silită împotriva intimatei nu mai poate avea loc, soluția curții de apel impunându-se a fi menținută și din această perspectivă.

Ca atare, pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 din C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței civile nr. 77 din 2 aprilie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2016.

Procesat de ED