ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6897/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 975/42/2012, reclamanții S.L.C. și S.C. au chemat în judecată M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Prahova - A.I.F., solicitând anularea Deciziei nr. 7 din 28 septembrie 2012 prin care s-a respins contestația și, în consecință, anularea următoarelor acte administrative: - Dispoziția nr. 5190 din 21 august 2012 privind masurile stabilite de organele de inspecție fiscală; - Decizia de impunere privind T.V.A.

și alte obligații fiscale stabilite de inspecția fiscală pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități nedeclarate organelor fiscale din 21 august 2012; - Raportul de inspecție fiscală parțială încheiat la data de 17 august 2012, înregistrat la 21 august 2012. S-a solicitat, de asemenea, anularea în totalitate a actelor contestate, exonerarea de la plata sumelor stabilite in actele fiscale, respectiv: 144.145 lei T.V.A., 107.207 lei dobânzi si majorări de întârziere și 21.622 lei penalități de întârziere, precum si înlăturarea obligației de înregistrare ca persoană impozabilă plătitoare de T.V.A. În cuprinsul aceleiași cereri, în temeiul disp. art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanții au solicitat suspendarea executării actelor contestate până la soluționarea definitivă și irevocabila a cauzei, arătând că în cauză sunt îndeplinite condițiile privind suspendarea actului administrativ.

2. Încheierea instanței de fond Prin încheierea din 17 ianuarie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanții S.L.C. și S.C. în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Prahova - A.I.F. - Ploiești și a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 5190/2012 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin Decizia de impunere emisă sub nr. 5190 din 21 august 2012, s-a stabilit in sarcina reclamanților obligații de plată către bugetul de stat în cuantum de 272.974 lei cu titlu de T.V.A., dobânzi, majorări de întârziere si penalității, aferente unor tranzacții imobiliare considerate prin raportul de inspecție fiscale ca operațiuni taxabile.

Așa cum rezultă din Raportul de Inspecție Fiscală, s-a constatat că, în perioada ianuarie 2007 - decembrie 2011, reclamanții au efectuat 37 de tranzacții imobiliare fără sa solicite înregistrarea ca plătitor de T.V.A., din care 34 au fost considerate operațiunii scutite de T.V.A. în baza art. 141 alin. (2) lit. f) din C. fisc., iar 3 dintre ele au fost considerate ca fiind operațiuni taxabile. În cauză organele de inspecție fiscală au constatat ca începând cu luna iulie 2007, reclamanții aveau obligația de a se înregistra ca plătitori de T.V.A., având în vedere cifra de afaceri ce urma a se realiza ( peste 35.000 euro ), așa cum rezultă din autorizația de construcție obținută de aceștia. Or, a reținut judecătorul Curții de apel fără a intra în cercetarea fondului, cifra de afaceri avută în vedere de organele de inspecție fiscală trebuia sa fie una certă, cea prevăzuta in autorizația de construcție fiind una estimativă.

Ca atare, până la a se stabili prin probele ce se vor administra în cauză dacă reclamanții intra sub incidenta art. 126 alin. (1) coroborate cu art. 127 alin. (1) si (2) din C. fisc., in sensul dacă îndeplineau condițiile cerute de lege pentru a se declara personale impozabile, Curtea a apreciat ca este îndeplinită condiția ceruta de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, a existentei cazului bine justificat, pentru a se dispune suspendarea executării actelor fiscale, respectiv a deciziei de impunere. Totodată, s-a reținut că și cea de a doua condiție privind prevenirea unei pagube iminente este îndeplinită, având în vedere suma mare care trebuie executata și faptul că executarea se efectuează asupra patrimoniului persoanelor fizice.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei încheieri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta D.G.F.P. Prahova a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și susținând că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de ordine publică referitoare la competență. Astfel, susține autoritatea recurentă, prin actele administrative atacate, a căror suspendare a executării s-a solicitat, au fost stabilite în sarcina de plată a reclamanților obligații fiscale în cuantum de 272.974 lei, devenind aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 55/V2004 a contenciosului administrativ. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate motivul de nelegalitate, de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., vizând pronunțarea hotărârii cu încălcarea competenței altei instanțe, motiv invocat în cererea de recurs, Înalta Curte reține că acesta este întemeiat, raportat și la prevederile art. 304 1 și art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate. Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamanții S.L.C. și S.C. au solicitat anularea unor acte administrativ-fiscale și exonerarea de la plata sumelor stabilite de organele fiscale, respectiv 144.145 lei T.V.A., 107.207 lei dobânzi și majorări de întârziere și 21.622 lei penalități de întârziere, în cuantum total de 272.974 lei.

Față de situația de fapt expusă anterior, Înalta Curte constată că speță urmează a fi soluționat un litigiu fiscal care are ca obiect cererea de anulare a unor acte administrativ-fiscale, fiind aplicabile în materie de competență prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

În interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: - criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat. Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei.

În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță fiscală contestată în sumă de 272.974 lei , conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine secției de contencios administrativ și fiscal, a Tribunalului Prahova, competent și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași Lege. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, pe cale de consecință, va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. Prahova împotriva încheierii din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Prahova, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2013.