ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6897/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Ploiești sub nr. 975/42/2012, reclamanții S.L.C. și S.C. au chemat în judecată

M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Prahova - A.I.F., solicitând anularea Deciziei nr.

7 din 28 septembrie 2012 prin care s-a respins contestația și, în consecință,

anularea următoarelor acte administrative:

- Dispoziția nr. 5190

din 21 august 2012 privind masurile stabilite de organele de inspecție fiscală;

- Decizia de impunere

privind T.V.A. și alte obligații fiscale stabilite de inspecția fiscală pentru

persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități nedeclarate

organelor fiscale din 21 august 2012;

- Raportul de

inspecție fiscală parțială încheiat la data de 17 august 2012, înregistrat la 21

august 2012.

S-a solicitat, de

asemenea, anularea în totalitate a actelor contestate, exonerarea de la plata

sumelor stabilite in actele fiscale, respectiv: 144.145 lei T.V.A., 107.207 lei

dobânzi si majorări de întârziere și 21.622 lei penalități de întârziere,

precum si înlăturarea obligației de înregistrare ca persoană impozabilă

plătitoare de T.V.A.

În cuprinsul aceleiași

cereri, în temeiul disp. art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanții

au solicitat suspendarea executării actelor contestate până la soluționarea

definitivă și irevocabila a cauzei, arătând că în cauză sunt îndeplinite

condițiile privind suspendarea actului administrativ.

instanței de fond

Prin încheierea din

17 ianuarie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanții

S.L.C. și S.C. în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P.

Prahova - A.I.F. - Ploiești și a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 5190/2012

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că, prin Decizia de impunere emisă

sub nr. 5190 din 21 august 2012, s-a stabilit in sarcina reclamanților

obligații de plată către bugetul de stat în cuantum de 272.974 lei cu titlu de

T.V.A., dobânzi, majorări de întârziere si penalității, aferente unor

tranzacții imobiliare considerate prin raportul de inspecție fiscale ca

operațiuni taxabile.

Așa cum rezultă din Raportul

de Inspecție Fiscală, s-a constatat că, în perioada ianuarie 2007 - decembrie

2011, reclamanții au efectuat 37 de tranzacții imobiliare fără sa solicite

înregistrarea ca plătitor de T.V.A., din care 34 au fost considerate operațiunii

scutite de T.V.A. în baza art. 141 alin. (2) lit. f) din C. fisc., iar 3 dintre

ele au fost considerate ca fiind operațiuni taxabile.

În cauză organele de

inspecție fiscală au constatat ca începând cu luna iulie 2007, reclamanții

aveau obligația de a se înregistra ca plătitori de T.V.A., având în vedere

cifra de afaceri ce urma a se realiza ( peste 35.000 euro ), așa cum rezultă

din autorizația de construcție obținută de aceștia.

Or, a reținut

judecătorul Curții de apel fără a intra în cercetarea fondului, cifra de

afaceri avută în vedere de organele de inspecție fiscală trebuia sa fie una

certă, cea prevăzuta in autorizația de construcție fiind una estimativă.

Ca atare, până la a

se stabili prin probele ce se vor administra în cauză dacă reclamanții intra

sub incidenta art. 126 alin. (1) coroborate cu art. 127 alin. (1) si (2) din C.

fisc., in sensul dacă îndeplineau condițiile cerute de lege pentru a se declara

personale impozabile, Curtea a apreciat ca este îndeplinită condiția ceruta de art.

14 și 15 din Legea nr. 554/2004, a existentei cazului bine justificat, pentru a

se dispune suspendarea executării actelor fiscale, respectiv a deciziei de

impunere.

Totodată, s-a reținut

că și cea de a doua condiție privind prevenirea unei pagube iminente este

îndeplinită, având în vedere suma mare care trebuie executata și faptul că

executarea se efectuează asupra patrimoniului persoanelor fizice.

exercitată

Împotriva acestei

încheieri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta D.G.F.P.

Prahova a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 3 C.

proc. civ. și susținând că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea normelor

de ordine publică referitoare la competență.

Astfel, susține

autoritatea recurentă, prin actele administrative atacate, a căror suspendare a

executării s-a solicitat, au fost stabilite în sarcina de plată a reclamanților

obligații fiscale în cuantum de 272.974 lei, devenind aplicabile dispozițiile art.

10 din Legea nr. 55/V2004 a contenciosului administrativ.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu

prioritate motivul de nelegalitate, de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct.

3 C. proc. civ., vizând pronunțarea hotărârii cu încălcarea competenței altei

instanțe, motiv invocat în cererea de recurs, Înalta Curte reține că acesta

este întemeiat, raportat și la prevederile art. 304

1

și art. 306 alin.

(2) C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

Astfel cum rezultă

din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamanții

S.L.C. și S.C. au

solicitat anularea unor acte administrativ-fiscale și exonerarea de la plata

sumelor stabilite de organele fiscale, respectiv 144.145 lei T.V.A., 107.207

lei dobânzi și majorări de întârziere și 21.622 lei penalități de întârziere,

în cuantum total de 272.974 lei.

Față de situația de

fapt expusă anterior, Înalta Curte constată că speță urmează a fi soluționat un

litigiu fiscal care are ca obiect cererea de anulare a unor acte

administrativ-fiscale, fiind aplicabile în materie de competență prevederile art.

10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond

de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

În interpretarea

și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu caracter unitar că

aceste dispoziții

instituie

două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după

cum urmează:

- criteriul

poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității

centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;

- criteriul valoric,

stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei

vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă

litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite,

contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește

în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru

departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de

500.000 lei.

În cauză,

fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță fiscală contestată în sumă

de

272.974

lei

, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în

funcție de criteriul valoric și revine secției de contencios administrativ și

fiscal, a Tribunalului Prahova, competent și din punct de vedere teritorial

potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași Lege.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și art.

312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința

recurată și, pe cale de consecință, va trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul Prahova, secția de contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de D.G.F.P. Prahova împotriva încheierii din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul

Prahova, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 octombrie 2013.