ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5546/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 596 din 6 aprilie 2009 a Tribunalului Iași s-a admis acțiunea reclamantelor D.M.I., R.C.I.A. și R.S.A.I.A. și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare din 19 iulie 2006 încheiat între pârâții Consiliul local Iași și H.G. și H.C. fiind obligați pârâții să plătească reclamantelor suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente: Apartamentul vândut părților la 19 iulie 2005 fusese restituit în natură reclamanților prin sentința civilă nr. 881 din 17 iunie 2005 a Tribunalului Iași (definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 10/2006 a Curții de Apel Iași.

S-a mai reținut că indiferent că pârâtul Consiliul local Iași i-a asigurat pe cumpărătorii Habdulea că imobilul nu este revendicat, aceștia aveau obligația să verifice dacă imobilul era sau nu revendicat, dacă apartamentul proprietarilor era sau nu întabulat. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții H.C. și H.G. iar prin decizia civilă nr. 158 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Iași s-a respins apelul pârâților reținându-se următoarele considerente: Prin contractul de vânzare-cumpărare din 19 iulie 2005 Consiliul Local Iași a vândut pârâților H.G. și H.C. imobilul - locuință situat în Iași, pe care cumpărătorii îl ocupaseră anterior ca și chiriași. Contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în conformitate cu Legea nr. 112/1995.

Prin sentința civilă nr. 881 din 17 iunie 2005 a Tribunalului Iași rămasă definitivă prin decizia civilă a Curții de Apel Iași din 18 ianuarie 2006, s-a dispus restituirea în natură către reclamanți a imobilului din Iași. Pentru imobilele cu destinație de locuință preluate de stat prin naționalizare, cu încălcarea art. II din Legea nr. 92/1950, statul nu are titlu valabil și în consecință, nu puteau fi vândute chiriașilor, asemenea bunuri fiind exceptate de la vânzare, conform art. 9 din Legea nr. 112/1995. Au fost exceptate de la sancțiunea nulității absolute a contractului cazul chiriașului cumpărător de bună-credință. Or, în cauză din actele dosarului rezultă chiar prin adresa din aprilie 2004 a Serviciului vânzări locuințe din cadrul Primăriei Municipiului Iași către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 că imobilul din Iași, nu poate fi vândut, fiind revendicat de adevărații proprietari.

Mai mult, sentința tribunalului de restituire a imobilului către reclamanți care este anterioară contractului de vânzare-cumpărare putea fi cunoscută de cumpărători, cu minime diligențe depuse de aceștia. Așa fiind, nu poate opera buna-credință a cumpărătorilor H. care cu minime diligente puteau lua cunoștință de cererea persoanelor îndreptățite de restituire în natură a imobilului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pentru H.C. și H.G. solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte4: Se susține că instanța de apel a făcut o greșită apreciere a stării de fapt și de drept în condițiile în care apartamentul din litigiu fusese închiriat în baza contractului de închiriere din 15 februarie 1984 și că ulterior li s-a încheiat un alt contract din 13 aprilie 1987, cu precizarea că acest contract nu a mai fost cu termen, și că în continuare folosesc apartamentul din litigiu. Ca atare recurenții susțin că nu sunt în culpă, fiind de bună – credință, aspect pe care, instanța de apel nu l-a luat în considerare. Intimatul Consiliul local Iași prin întâmpinarea depusă a ridicat excepția nulității recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în nici unul din motivele limitativ și expres prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Intimații R.C.I.A., R.S.A.I.A. și F.I.S. prin concluziile scrise depuse s-au opus admiterii recursului. Față de excepția nulității recursului, ridicată de intimatul Consiliul local Iași, instanța reține că nu este incidentă în cauză, motiv pentru care urmează a o respinge. Astfel criticile recurenților vizează motive de nelegalitate a hotărârii ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Instanța de apel a analizat apelul pârâților prin prisma principiului tantum devolutum quantum apellatum și a obiectului dedus judecății,in condițiile în care anterior încheierii contractului de vânzare – cumpărare din 19 iulie 2005, reclamanților prin sentința civilă nr. 881 din 17 iunie 2005 a Tribunalului Iași s-a dispus restituirea către reclamanți a imobilului din litigiu.

Din perspectiva existenței hotărârii judecătorești sus arătate, instanța de apel a analizat raporturile juridice dintre părți, avându-se în vedere și adresa din 2004 a Serviciului de vânzări locuințe din cadrul Primăriei Municipiului Iași din care rezultă că imobilul din litigiu fiind revendicat, nu putea face obiect al vânzării – cumpărării. Față de cele expuse, motivele de recurs invocate de pârâți sunt nefondate și nefiind îndeplinite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recursul pârâților urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului ridicată de intimatul pârât Consiliul Local Iași. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții H.C. și H.G. împotriva deciziei nr. 158 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2010.