ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 823/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 823/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 5470 din 2 decembrie 2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, a fost admis recursul declarat de Serviciul Român de Informații - U.M.

0198 București împotriva Sentinței nr. 1064 din 16 martie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. A fost

modificată, în tot, sentința atacată, pe fond respingându-se ca neîntemeiată

acțiunea formulată de reclamanta Ț.E.N. Totodată, a fost respins, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantă împotriva aceleași sentințe.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Înalta Curte a reținut că prin cererea de chemare în

judecată, reclamanta Ț.E.N. a arătat că a fost lezată în drepturile sale,

întrucât instituția pârâtă nu a răspuns solicitărilor acesteia, din probele

administrate în cauză rezultând însă că la fiecare cerere a

recurentei-reclamante instituția a procedat la transmiterea răspunsului adecvat

cu privire la acestea.

În ceea ce privește

Decizia din 01 iunie 1996, act ce a fost înscris la poziția 52 din carnetul de

muncă, s-a apreciat că în mod corect instanța de fond nu a considerat un refuz

nejustificat necomunicarea acesteia către recurenta-reclamantă, întrucât

Serviciul Român de Informații nu a fost emitentul acesteia, ci Policlinica

Corpului Diplomatic.

Relativ la Ordinul SP

II 15 din 01 iunie 1996, având caracter secret, s-a menționat că acesta poate

fi comunicat numai în condițiile reglementate de Legea nr. 182/2002 și H.G. nr.

781/2002.

Referitor la soluția

pronunțată de instanța de fond, în sensul obligării recurentului-pârât la

eliberarea unei adeverințe către Ț.E.N. cu sumele virate - suma pe fiecare lună

de la 01 iulie 1994 la 31 octombrie 2008 la bugetul asigurărilor sociale,

respectiv a unei adeverințe pentru perioada 03 martie 1997 până la 01

septembrie 2003 cu locul de muncă unde și-a desfășurat activitatea aceasta și

dacă S.R.I. a declarat locul de muncă în grupa a II-a, Înalta Curte a apreciat

că dispozițiile art. 2, art. 3 și art. 7 din Ordinul nr. 50/1990 emis de fostul

Minister al Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia

Națională pentru Protecția Muncii precizează locurile de muncă, activitățile și

categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează

în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, iar în raport cu

împrejurarea că recurenta-reclamantă a desfășurat o activitate de registratură

medicală într-o anexă a laboratorului, comisia de specialitate a hotărât că

aceasta nu îndeplinea condițiile legale pentru a fi încadrată în grupa a II-a

de muncă.

Totodată, locul de

muncă în care și-a desfășurat activitatea recurenta-reclamantă nu întrunea

criteriile legale prevăzute la art. 2 din H.G. nr. 261/2001, pentru a fi

nominalizat în vederea efectuării determinărilor de noxe profesionale și, pe

cale de consecință, comisia de specialitate a hotărât că nu poate beneficia de

încadrare în condiții deosebite de muncă.

Relativ la soluția

pronunțată de instanța de fond, în sensul obligării recurentului-pârât la

„eliberarea unei adeverințe către Ț.E.N. cu sumele virate - suma pe fiecare

lună de la 01 iulie 1994 la 31 octombrie 2008 la bugetul asigurărilor

sociale", Înalta Curte a reținut că Adeverințele nr. x din 03 martie 2008

și nr. y din 03 martie 2008 dovedesc plata drepturilor salariale pentru

perioada 1 august 1994 - 1 septembrie 2003, virându-se astfel creanțele

bugetare aferente acestora.

Înalta Curte a

apreciat nefondată susținerea recurentului Serviciul Român de Informații în

sensul că Sentința nr. 1064 din 16 martie 2009 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este lovită de nulitate

absolută, cu motivarea că instanța în mod greșit a pronunțat-o în

contradictoriu cu pârâtul G.P.M., în calitatea acestuia de director al

Serviciului Român de Informații, reținând că în cauză trebuie respectat

principiul disponibilității părților asupra cadrului juridic al acțiunii.

La data de 28 iunie

2010, Ț.E.N. - prin mandatar Ț.C. - a solicitat revizuirea Deciziei nr. 5470 din

02 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. susținut de înscrisul intitulat „proces-verbal de predare-primire a

Policlinicii Corpului Diplomatic” încheiat la 31 august 1994 între Ministerul

Sănătății și Serviciul Român de Informații, înscris „ascuns justiției de pârâți

atât la fond, cât și la recurs” și în posesia căreia revizuenta a intrat la

data de 6 iunie 2010, conform Adresei nr. 33 din 6 iunie 2010 a Centrului

Național pentru organizarea și asigurarea sistemului informațional și

informatic în domeniul Sănătății București din cadrul Ministerului Sănătății.

Temeiul juridic al

cererii de revizuire a fost precizat la 6 decembrie 2010 ca fiind art. 322 pct.

5 coroborat cu pct. 2 și pct. 4 C. proc. civ., apreciindu-se că sunt întrunite

și condițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. de greșeală materială și

aplicarea greșită a legii și invocându-se și prevederile art. 31 din

Constituție, care garantează dreptul la obținerea unor copii de pe unele

înscrisuri care sunt menționate eronat de angajații Serviciului Român de

Informații în carnetul de muncă al revizuentei.

În motivarea căii

extraordinare de atac exercitate s-a arătat, în esență, că din conținutul

procesului-verbal din 31 august 1994 și înregistrat la pârâtul Serviciul Român

de Informații la 30 septembrie 1994 rezultă fără putință de tăgadă că acestei

autorități i-a fost transmisă integral unitatea sanitară Policlinica Corpului

Diplomatic (cu activ și pasiv), a cărei angajată era Ț.E.N. din anul 1988.

Alături de alte înscrisuri existente la dosar, documentul în discuție

demonstrează că Serviciul Român de Informații deține în arhiva sa actele de

personal ale cadrelor fostei Policlinici a Corpului Diplomatic care, după

intrarea în vigoare a H.G. nr. 365/1994, și-au desfășurat activitatea în cadrul

Policlinicii Serviciului Român de Informații.

În aceste condiții

s-a apreciat că era întemeiată cererea din 22 octombrie 2008 pentru comunicarea

de copii de pe actele de personal înscrise în carnetul de muncă, cu atât mai

mult de pe Decizia din 01 iunie 1996 prin care s-a dispus desfacerea

contractului de muncă din 1 februarie 1988 și în legătură cu care instanța de

fond și cea de recurs au constatat că nu există un refuz nejustificat din

partea pârâtului Serviciul Român de Informații.

Decizia Înaltei Curți

de Casație și Justiție a cărei revizuire s-a cerut a fost criticată pentru

depășirea atribuțiilor judecătorești prin neglijarea dispozițiilor legale,

respectiv a H.G. nr. 365/1994, pentru atitudinea vădit părtinitoare manifestată

prin însușirea susținerilor pârâtului și prin omisiunea verificării

înscrisurilor depuse în dovedirea acțiunii.

S-a solicitat ca,

odată cu rejudecarea cauzei, autoritatea pârâtă să fie obligată să depună la

dosar actele solicitate prin cererea din 22 octombrie 2008 pentru ca în temeiul

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, instanța să verifice

legalitatea acestora, fiind evident că au fost emise de o unitate (sau de

Serviciul Român de Informații în numele unei astfel de unități) ce nu mai avea

personalitate juridică de a mai emite acte de personal începând cu data de 1

iulie 1994, toate acestea conducând la concluzia clară că Decizia de concediere

din 01 iunie 1996 este lovită de nulitate absolută.

Revizuenta a

precizat, totodată, că abia în luna ianuarie 2010 a aflat că procesul-verbal pe

care se sprijină cererea de revizuire nu este clasificat și la Ministerul

Sănătății, copia depusă la dosar fiind obținută cu ocazia litigiului pornit în

temeiul Legii nr. 544/2001, astfel că exercitarea căii de atac s-a făcut

înlăuntrul termenului prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Prin întâmpinare,

Serviciul Român de Informații a solicitat respingerea cererii de revizuire ca

nefondată, înscrisul indicat nefiind un „înscris nou”, în sensul art. 322 pct.

5 C. proc. civ., nefăcându-se dovada existenței împrejurărilor de forță majoră

care au împiedicat partea să solicite acest document în niciuna din etapele

procesuale parcurse. Înscrisul depus de revizuentă s-a apreciat a nu fi de

natură a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată cu ocazia judecării

recursurilor declarate de ambele părți împotriva Sentinței nr. 1064/2009 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte constată

că cererea de revizuire împotriva Deciziei nr. 5470 din 02 decembrie 2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, a fost exercitată cu respectarea termenului de o lună prevăzut de art.

324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., prin raportare la data de 06 iunie 2010,

când revizuenta arată că a luat cunoștință de înscrisul de care se prevalează

în susținerea acestei căi extraordinare de atac.

Din perspectiva art.

326 alin. (3) C. proc. civ., față de temeiul de drept invocat - art. 322 pct. 5

C. proc. civ. - Înalta Curte reține că cererea de revizuire este inadmisibilă

și o va respinge ca atare pentru cele ce vor fi punctate în continuare.

Așa cum este

reglementată de art. 322 - 328 C. proc. civ., revizuirea este o cale

extraordinară de atac, de retractare, obiectul acesteia, în sensul art. 322

alin. (1) C. proc. civ., privind hotărârile rămase definitive în instanța de

apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs

atunci când evocă fondul, sub condiția de a se sprijini pe unul din motivele

expres și limitativ arătate de art. 322 C. proc. civ.

În speță, cerința

existenței unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs care evocă fondul

este îndeplinită, căci prin Decizia nr. 5470/2009, Înalta Curte a modificat în

tot Sentința nr. 1064/2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, pe fond respingându-se ca neîntemeiată

acțiunea formulată de Ț.E.N., ce a avut ca obiect obligarea pârâților Serviciul

Român de Informații și a directorului Serviciului Român de Informații să

elibereze copii de pe actele unilaterale menționate în cererea din 22 octombrie

2008.

Revizuenta s-a

prevalat de motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I C. proc.

civ., potrivit căruia „dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri

doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate

dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, (…)”, indicând ca înscris

nou procesul-verbal de predare-primire a Policlinicii Corpului Diplomatic

încheiat la 31 august 1994 între Ministerul Sănătății și Serviciul Român de

Informații.

Doctrina juridică în

materie a stabilit în mod clar că sensul sintagmei „înscris doveditor” implică

mai multe exigențe, printre care și aceea ca actul respectiv să fie prezentat

de parte, care va face totodată dovada împiedicării de a-l fi invocat în

judecata încheiată prin hotărârea a cărei revizuire se cere, fie pentru că el a

fost reținut de partea potrivnică, fie pentru că a existat o împrejurare mai

presus de voința sa.

În speță nu s-au

produs dovezi că procesul-verbal indicat ar fi fost reținut de partea

potrivnică (Serviciul Român de Informații) voluntar sau involuntar și cum

aprecierea împrejurării „mai presus de voința părților” aparține suveran

instanței, Înalta Curte remarcă faptul că împrejurarea că revizuenta a aflat că

înscrisul în discuție nu este clasificat și la Ministerul Sănătății - de unde

l-a obținut la 06 iunie 2010 - nu se circumscrie sintagmei cuprinse în teza I a

pct. 5 al art. 322 C. proc. civ.

O altă exigență

impusă de legiuitor pentru „înscrisul doveditor” la care se referă motivul de

revizuire în discuție este aceea ca actul nou, dacă ar fi fost invocat în fața

instanței de fond, trebuie să fi fost de natură să conducă la o altă soluție

decât cea pronunțată.

Înalta Curte observă

că nici această cerință implicită nu este îndeplinită în cauză, având în vedere

obiectul acțiunii formulate, anume de a se constata refuzul nejustificat al

pârâților de a comunica reclamantei copii ale documentelor precizate în cererea

din 22 octombrie 2008 și înregistrată la pârât la 30 octombrie 2008.

Nefiind îndeplinite

toate elementele intrinseci de admisibilitate a cererii de revizuire pentru

motivul arătat de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., anume ca partea care

invocă un înscris să fi fost împiedicată să-l prezinte din împrejurări mai

presus de voința sa și înscrisul să fie doveditor, respectiv determinant pentru

soluția în litigiul al cărui obiect a fost menționat deja, fiind evident că nu

a vizat verificarea legalității unor acte administrative, cererea de revizuire

va fi respinsă ca inadmisibilă, după cum în literatură și jurisprudența în

materie s-a statuat.

Deși temeiul cererii

de revizuire a fost precizat indicându-se și dispozițiile art. 322 pct. 2 și

pct. 4 C. proc. civ., nu s-au prezentat argumentele pe care revizuenta se

sprijină pentru a fi atrasă incidența acestor două motive de revizuire.

În plus, trimiterea

la dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. („când dezlegarea dată

este rezultatul unei greșeli materiale”) este neadecvată deoarece textul

indicat constituie motiv pentru exercitarea unei alte căi extraordinare de

atac, anume contestația în anulare.

Se observă, totodată,

că celelalte aspecte subliniate în cuprinsul cererii de revizuire privesc în

marea lor majoritate pretinsa nelegalitate a Deciziei din 01 iunie 1996, în

baza căreia s-au făcut înscrisuri în carnetul de muncă al reclamantei, iar

acestea exced preocupării instanței de contencios administrativ și cu atât mai

mult al instanței învestite cu o cerere de revizuire îndreptată împotriva unei

hotărâri pronunțate în materia contenciosului administrativ, cu un obiect

precis definit, așa cum s-a arătat și mai înainte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de Ț.E.N., prin procurator Ț.C., împotriva Deciziei nr.

5470 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 10 februarie 2011.