ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5500/2011

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin cererea

formulată la data de 13 octombrie 2009 reclamanta T.E.N. a solicitat instanței

de contencios administrativ obligarea pârâtului SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII -

UNITATEA MILITARĂ 0198 BUCUREȘTI să-i comunice informațiile de interes public

solicitate în baza art. 5 alin. (1) lit. a), b), c) și e) din Legea nr.

544/2001.

2.

Hotărârea Curții de Apel

Prin sentința nr.

4674 din 23 noiembrie 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea

formulată de reclamanta T.E.N. prin procurator T.C. în contradictoriu cu

pârâtul SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII - UNITATEA MILITARĂ 0198 BUCUREȘTI, ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 1098 din 01

aprilie 2010 Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și

fiscal, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având în vedere

dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, precum și împrejurarea că

reclamanta și-a modificat acțiunea, precizând că temeiul legal al acțiunii sale

este art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004.

Analizând actele

dosarului, Curtea a reținut că reclamanta a solicitat pârâtului să-i comunice

dacă are în structura sa o unitate denumită „Policlinica Corpului

Diplomatic".

Prin adresa nr. 78956

din 12 octombrie 2009 pârâtul a răspuns reclamantei că în cadrul S.R.I. nu a

funcționat o structură cu denumirea „Policlinica Corpului Diplomatic".

În raport cu situația

de fapt reținută, Curtea constată că pârâtul a răspuns la petiția reclamantei,

situație în care nu se poate reține în sarcina sa existența

unui refuz nejustificat, în sensul art. 2 din

Legea nr. 554/2004, iar împrejurarea că

răspunsul dat de pârât nu

corespunde așteptărilor reclamantei este nerelevantă.

3.

Recursul declarat de T.E.N.

Recurenta a criticat

soluția instanței de fond arătând că instanța și-a bazat hotărârea pe un răspuns

fals al pârâtei și care ascunde justiției adevărul.

Recurenta a arătat că

intimata-pârâtă nu a răspuns esenței actului dedus judecății, întrucât nu a

răspuns solicitărilor formulate expres de reclamantă.

A criticat hotărârea

instanței de fond pentru că nu a cercetat motivele acțiunii introductive,

înscrisurile dosarului și întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare.

A criticat hotărârea

instanței de fond întrucât a avut în vedere răspunsul dat de autoritatea

pârâtă, fără a cerceta dovezile depuse la dosar.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Obiectul acțiunii

judiciare în contencios administrativ este reglementat de dispozițiile art. 8

din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestui text

de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un

interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de

răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns

în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a

actului, repararea pagubei cauzate și, eventual reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate

adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat

într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau

prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Verificând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul principal al cauzei

deduse judecății îl reprezintă obligarea pârâtei la soluționarea cererii

reclamantei, așa cum a solicitat expres prin cererea introductivă, respectiv

obligarea pârâtului SRI de a soluționa petițiile reclamantei.

Instanța de control

judiciar reține că recurenta-reclamantă a invocat refuzul nejustificat al

pârâtului de a-i soluționa cererea, respectiv de a răspunde pretențiilor sale,

de a-i fi comunicat un răspuns în sensul indicat în cererea de comunicare a

informațiilor, respectiv de a se transmite răspunsul exact la întrebarea dacă

SRI a avut ca structură internă, unitate sau subunitate, cu sau fără

personalitate juridică proprie între 01 iulie 1994 și data de 02 iunie 1996 o

structură organizatorică, unitate sau subunitate numită Policlinica Corpului

Diplomatic, a cărei salariată ar fi fost petenta timp de 23 de luni, iar dacă a

existat, a solicitat comunicarea Ordinului de înființare/desființare a acestei

instituții și comunicarea numelui celui care a fost la conducerea acestei

instituții.

In cauza de față însă

recurenta-reclamantă nu a dovedit existența refuzului nejustificat din partea

autorității pârâte de a răspunde sau a soluționa cererile, deoarece răspunsul

transmis de autoritatea pârâtă sesizată nu echivalează cu un refuz

nejustificat, în sensul prevederilor legale.

In conformitate cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul

nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces

de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un

interes legitim.

Definiția excesului

de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în

exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin

încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

In cauza de față, nu

îi poate fi imputată pârâtului împrejurarea că nu a procedat, urmare a cererii

reclamantei, la comunicarea unui răspuns, întrucât prin adresa nr. 78956 din 12

octombrie 2009 pârâtul a răspuns reclamantei că în cadrul S.R.I. nu a

funcționat o structură cu denumirea „Policlinica Corpului Diplomatic ".

In aceste condiții,

cum refuzul pârâtului de rezolvare favorabilă a cererii reclamantei se privește

ca fiind justificat, se constată că în mod corect prima instanță a respins

acțiunea reclamantei, întrucât soluția dată cererii a avut un temei legal.

în cauză reclamantei

i s-a dat răspuns, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de Legea nr.

544/2001, iar împrejurarea că aceasta este nemulțumită de răspunsul primit nu

echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare și nici nu conferă dreptul la

despăgubiri pentru repararea pagubei, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Faptul că cererea

reclamantei nu a fost soluționată în modalitatea pretinsă de acesta nu

reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004, răspunsul

neputând fi condiționat de soluționarea favorabilă a cererii formulate.

Nu poate fi reținută

critica recurentei cu privire la aspectul de nelegalitate pretins al

răspunsului primit, în sensul că răspunsul este fals și ascunde justiției

adevărul, întrucât înscrisul respectiv nu a fost constatat/înscris fals.

Nici celelalte

critici formulate de recurenta-reclamantă nu pot fi reținute, întrucât

hotărârea instanței de fond a fost motivată în fapt și în drept și, pentru

aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a

sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de T.E.N. împotriva sentinței nr. 4674 din 23 noiembrie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2011.