ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4771/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.T.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Universitatea „S.H.” și Facultatea de Științe Juridice și Administrative Brașov, Serviciul Român de Informații, obligarea pârâtelor să îi răspundă la solicitări, și, ca efect, să îi comunice și să îi elibereze înscrisurile și informațiile din notificările din 2008, prin intermediul unui executor judecătoresc. Prin sentința nr. 1671 din 15 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, că solicitările reclamantei nu sunt de competența instanței de contencios administrativ, întrucât pârâtele nu au calitatea de autorități publice, ci de persoane juridice de drept privat, cele solicitate nu țin de exercitarea de către pârâte a unor prerogative de putere publică, iar, pe de altă parte, răspunsul la notificările reclamantei, prin exprimarea unor opinii sau justificări, nu îndeplinește condițiile impuse de art. 2 alin. (1) lit. c) pentru a putea fi vorba de un act administrativ. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 5296 din 20 noiembrie 2009, a admis recursul formulat de către reclamanta S.T.M.

împotriva sentinței nr. 1671 din 15 aprilie 2009, și, în consecință, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. În motivarea acestei soluții, instanța de control judiciar a apreciat că Universitatea „S.H.” este asimilată unei autorități publice centrale și este competentă să presteze un serviciu public și, prin urmare, calea procedurală aleasă de recurenta-reclamantă este corectă, fiind vorba de constatarea nesoluționării în termenul legal al unei cereri de către o instituție asimilată unei autorități publice centrale, în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3911 din data de 13 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta S.T.M. și, în consecință, a obligat pârâtele să răspundă reclamantei la pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 7, pct. 8, pct. 9, pct. 11, pct. 12 din notificarea X1 din 24 noiembrie 2008 și la pct. 3, pct. 4, pct. 5, pct. 7, pct. 8, pct. 9, din notificarea X2 din 24 noiembrie 2008, precum și la întrebarea reformulată de la pct. 10 și respectiv 6 „de ce nu a fost desemnată în comisia de licență, sesiunea iulie 2008 la disciplina drept administrativ”. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin notificările nr. X1/2008, respectiv nr. X2/2008, reclamanta a solicitat răspuns și clarificarea unor aspecte legate de atribuțiile sale ca angajat al pârâtei Universitatea S.H.

Prima instanță a apreciat că solicitările de la pct. 1, pct. 2 și pct. 3 din notificarea nr. X1/2008 și pct. 1 din notificarea nr. X2/2008 care se referă la faptul că reclamanta a considerat că nu și-a primit drepturile salariale ce i se cuveneau nu pot forma decât obiectul unei acțiuni în pretenții a reclamantei împotriva pârâților, de competența instanțelor ce judecă litigiile de muncă. Celelalte solicitări ale reclamantei au fost însă apreciate ca necesare acesteia în vederea desfășurării activității sale și realizării atribuțiilor sale de cadru didactic, lector universitar la facultatea pârâtă în cadrul universității pârâte, condiții în care faptul că pârâtele nu i-au răspuns acesteia în termenul prevăzut de O.G.

nr. 27/2002 este de natură a-i încălca acesteia dreptul la petiționare recunoscut de art. 51 din Constituția României. Comunicarea unor temeiuri de drept, a mai apreciat Curtea, ar fi indicat ca motivare al răspunsului pe care pârâtele îl vor da întrebării reformulate de către instanță, iar, pe de altă parte, acest fapt reprezintă în general acordarea unei consultații juridice la care autoritățile publice nu pot fi obligate să răspundă, față de competențele acestora. Solicitarea reclamantei privind comunicarea răspunsurilor și înscrisurilor solicitate prin intermediul unui executor judecătoresc a fost respinsă cu motivarea că nu există nici un act normativ care să impună comunicarea unor informații de interes personal în această modalitate.

Curtea a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Facultății de Științe Juridice și Administrative Brașov, invocată de către această pârâtă, arătând că, pe de o parte, capacitatea în dreptul administrativ și implicit calitatea procesuală pasivă este dată de aptitudinea respectivei entități de a emite anumite acte cu caracter administrativ, ori de a răspunde unor solicitări adresate de diferiți petiționari și nu de personalitatea juridică și evocând, pe de altă parte, dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ.

Prima instanță a mai respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei de interes, cu motivarea că atâta timp cât reclamanta a adresat pârâtelor anumite cereri, aceasta are calitate procesuală activă în acțiunea prin care solicită obligarea pârâtelor să-i răspundă la cererile respective, iar, cu privire la cea de-a doua excepție, nu se poate reține că odată cu încetarea raporturilor de muncă informațiile solicitate de către reclamantă cu privire la activitatea sa nu mai prezentau interes. Excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă, arătându-se că în speță nu se solicită anularea unui act pentru a fi incidente dispozițiile referitoare la procedura plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Universitatea S.H., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat în esență, următoarele: - Arată recurenta că în mod nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesual pasive a Facultății de Științe Juridice și Administrative Brașov, deoarece aceasta funcționează în structura organizatorică a Universității S.H. și nu poate fi obligată în raportul juridic dedus judecății. - În mod greșit a respins instanța de fond și excepția lipsei calității procesual pasive a reclamantei-intimate întrucât solicitările adresate instanței de judecată se referă la raporturi juridice de muncă și aceasta nu mai este angajata Universității S.H.

din data de 1 ianuarie 2009 deoarece nu s-a mai prezentat la cursuri. - Se arată că respingerea excepției lipsei de interes de către instanța de fond este nelegală pentru că nu interesul mai este actual și legitim. - În ce privește obligarea recurentei de a răspunde la solicitările reclamantei, se arată că hotărârea instanței de fond este contradictorie, câtă vreme se reține pe de o parte caracterul nelegal al modului de solicitare de către reclamantă în mod imperativ, în 24 de ore, prin intermediul executorului judecătoresc de a răspunde la o serie de probleme legate de activitatea sa și pe de altă parte obligarea recurentei de a răspunde la unele solicitări. Arată recurenta că la notificările reclamantei, secretariatul facultății trimitea e-mail pentru a se putea discuta cu reclamanta care refuza orice dialog cu conducerea facultății.

Pentru a dovedi că reclamanta intimată a primit răspuns la punctele din solicitări, arată recurentul că depune înscrisuri, comunicări prin e-mail prin care au fost îndeplinite obligațiile de a răspunde. În drept cererea de recurs , se întemeiază pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Întâmpinarea Reclamanta-intimată S.T.M. a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Se arată că răspunsurile nu sunt semnate de conducătorul instituției ori persoana împuternicită și că nu se indică în răspuns temeiul legal al soluției adoptate conform art. 13 din O.G. nr. 27/2002. Considerentele și soluția instanței de recurs Recursul este fondat. - Cât privește excepția lipsei calității procesual pasive a Facultății de Științe Juridice și Administrative Brașov, această excepție a fost în mod corect soluționată de instanța de fond având în vedere că a notificat această pârâtă să-i răspundă la anumite întrebări.

Este bine cunoscut în practica jurisdicțională de contencios administrativ că nu are importanță capacitatea procesuală prin prisma personalității juridice a entității în cauză, aceasta are capacitatea administrativă și este parte în raportul juridic de drept administrativ, în speță prin faptul că reclamanta-intimată a formulat o cerere către această facultate la care aceasta din urmă trebuie să răspundă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, respectiv O.G. nr. 27/2002. - Referitor la excepția lipsei calității procesual active și excepția lipsei interesului, aceste excepții țin de soluționarea pe fond a cererii de chemare în judecată, deci au legătură cu temeinicia dreptului vătămat și a interesului invocat, în consecință fiind corect soluționate de instanța fondului.

- Cel de-al patrulea motiv de recurs este însă fondat. Reclamanta a trimis către cele două pârâte, Universitatea S.H. București și Facultatea de Științe Juridice și administrative Brașov, două notificări, cu mai multe solicitări de informații, motivări ale atitudinii acestora, temeiul legal al conduitei lor. Instanța de fond a reținut că nu s-a răspuns la un set de întrebări din cadrul acestor notificări. Însă la instanța de recurs, recurentul potrivit Universității S.H. a depus înscrisuri din care rezultă că și-a îndeplinit obligația de a răspunde la solicitările reclamantei-intimate prin e-mail încă din data de 25 noiembrie 2008, respectiv 24 septembrie 2008, 16 decembrie 2007, 4 august 2008. Nu se poate reține apărarea reclamantei intimate că aceste răspunsuri nu respectă dispozițiile art. 13 din O.G.

nr. 27/2002, deoarece nu se poate aprecia ca fiind un refuz nejustificat din partea pârâtei recurente [conform art. 2 lit. i)] de a răspunde, dacă răspunsul la cerere nu satisface doleanțele reclamantei. Aceasta are calea directă a valorificării drepturilor recunoscute de lege, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004. În consecință, față de cele reținute mai sus, Înalta Curte, va admite recursul în conformitate cu art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de către Universitatea S.H. împotriva sentinței civile nr. 3911 din data de 13 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.