ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 194/2011

Asupra recursului penal de față: Prin plângerea introdusă în termen legal conform art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., petentul P.P. a solicitat instanței de judecată desființarea rezoluției din 24 noiembrie 2009 și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 291, art. 292 și art. 215 alin. (1) C. pen., de către inculpatul O.B.L. A susținut că procurorul a apreciat în mod greșit probele dosarului, care confirmă vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor reclamate, așa încât prin desființarea rezoluției atacate pot fi produse noi acte procesuale cu privire la plângerea formulată. De asemenea, a mai solicitat instanței de judecată de fond, în condițiile în care nu sunt îndeplinite prevederile art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc.

pen., să rețină cauza spre judecare în raport de dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., întrucât potrivit propriei opinii, probele de la dosar sunt suficiente în vederea efectuării cercetării judecătorești. Verificând rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Curtea de Apel, în conformitate art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., a constatat că aceasta este legală și temeinică și în consecință a respins ca nefondată plângerea. Împotriva sentinței penale nr. 116 din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel București, pronunțată în acest sens, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către petiționar. Acesta a reiterat doleanța de bază, a vinovăției intimatului O.B.L.

raportat la faptele și infracțiunile imputate, existența tentativei la înșelăciune nu a fost cercetată, nu a fost precizat care a fost intenția intimatului de a scoate la vânzare prin licitație un imobil luând în considerare și pagubele produse și nu s-a procedat conform cu prevederile Codului de procedură penală în privința audierii martorului S.D., a altor probe. În concluzie se solicită casarea sentinței, trimiterea dosarului la procuror pentru începerea urmăririi penale în cauză, inclusiv adunare de probe, audiere martor etc. Intimatul a depus concluzii la dosar prin care a solicitat respingerea recursului. Instanța de recurs, în funcție de cele invocate, cu examinarea cauzei sub toate aspectele, reține următoarele: În plângerea sa P.P.

susține că, O.B.L. în calitate de avocat a introdus în mod fraudulos la executare silită un contract de asistență juridică, declarând în mod fals și abuziv, în fața executorului judecătoresc că nu i s-a plătit onorariul de succes. Petentul a mai susținut că intimatul O.B.L., deși cunoștea noua sa adresă, a comunicat executorului judecătoresc în mod fraudulos vechea sa adresă, cu intenția evidentă ca actele de executare să-i fie transmise la adresa unde nu mai locuia, în vederea executării în mod ilegal a imobilului proprietatea sa. Mai reclamă petentul că intimatul a refuzat să-i restituie o serie de înscrisuri ce privesc deschiderea succesiunii după străbunicul său din 1941, o copie notarială (realizată în anii 1950), un document din anii 1958 prin care rudele sale somau o fabrică din Ploiești să restituie un teren preluat de aceasta fără niciun act, precum și certificatul de deces al bunicului său.

Petentul susține că intimatul O.B.L. se face vinovat și de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 213 C. pen. și art. 214 C. pen., pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale de către procuror prin aceeași ordonanță din data de 24 noiembrie 2009, nr. 1067/P/2009, constând în nerestituirea actelor originale ce au fost anexate în fotocopie la dosar. Cu privire la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., petentul susține că intimatul i-ar fi propus în mai multe rânduri să vândă dreptul de proprietate asupra imobilului ce făcea obiectul existenței unui litigiu cu agenția imobiliară „C." din Ploiești, aflat pe rolul instanței judecătorești, la prețul de 100.000 dolari SUA, deși în realitate suma ar fi fost de 250.000 Euro.

În final, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale raportat la toate învinuirile aduse, respectiv art. 292, art. 291, art. 213, art. 214 și art. 215 C. pen. Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului a rezultat că în vederea punerii în executare a titlului executoriu, contract de asistență juridică încheiat la data de 21 februarie 2005, constând în obligarea petentului la plata sumei de 10.000 Euro cu titlu de onorariu de succes, intimatul a respectat normele procesual civile în materie, solicitând prin intermediul biroului unui executor judecătoresc realizarea obligației de plată. Intimatul a comunicat executorului că petentul are la dispoziție căile prevăzute de Codul de procedură penală în cazul în care dorește să emită obiectiuni cu privire la executarea silită, precum și executorul la rândul său.

De altfel situația plăților efectuate nu era bine stabilită, era o chestiune litigioasă între părți. Tocmai în acest sens este de constatat că prin sentința civilă nr. 3034 din 28 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost admisă contestația la executare formulată de petentul P.P. în contradictoriu cu intimatul O.B.L., având ca obiect titlu executoriu rezultat din contractul de asistență juridică din 21 mai 2005, fiind anulate formele de executare - somație de plată din 20 decembrie 2006, proces-verbal privind cheltuielile de executare din 19 decembrie 2006 și nr. 75/2006 al B.E.J. P.A. dispunându-se totodată încetarea executării silite cu privire la titlul executoriu anulat. Prin decizia nr. 650 din 22 aprilie 2008 a Tribunalului Prahova, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. 9642/281/2007 s-a respins recursul declarat de recurentul intimat avocat O.B.L.

împotriva sentinței civile nr. 3034 din 28 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Ploiești. Citarea petentului debitor P.P. de la adresa la care locuia anterior mutării sale la o altă adresă, altfel cea care rezulta din contractul de asistență juridică, nu poate constitui un element infracțional, atâta timp cât se constată că intimatul a indicat ca urmare a notificării executorului judecătoresc noua adresă a acestuia în vederea îndeplinirii procedurii de citare. Se constată, de asemenea, că intimatul a revenit asupra solicitării de a fi plătită suma de 10.000 dolari SUA imediat ce a fost încunoștințat de către executorul judecătoresc că petentul P.P. a făcut dovada plății parțiale a onorariului de succes.

Așa fiind, în mod corect procurorul a făcut aplicarea art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu privire la faptele prevăzute de art. 291 și art. 292 C. pen. În ceea ce privește infracțiunea de esență de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., tentativă sau consumată, Curtea a constatat cu deplin temei, de asemenea, că în mod corect procurorul a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 10 lit. d) C. proc. pen., atâta timp cât petentul nu a făcut dovada existenței unui contract de mandat din care să rezulte că intimatul O.B.L. ar fi fost împuternicit să vândă imobilul, ce făcea de altfel obiectul unui litigiu aflat pe rolul instanței de judecată, în urmă cu nu mai puțin de 3 ani de la data săvârșirii pretinsei fapte.

Inclusiv în recurs, petentul nu înțelege să propună probe efective în susținerea plângerii, ci se rezumă în a critica activitatea procurorului de aflare a adevărului, la așa-zise nereguli procesuale sau penale, că totuși s-ar întruni elementele infracțiunii și că e de datoria organelor judiciare în a face demersuri pentru deslușirea completă a cauzei. Cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 213 și art. 214 C. pen., Curtea a constatat că în mod corect procurorul a făcut aplicarea art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., în condițiile în care nu a fost respectat de către petent termenul prevăzut de art. 284 C. proc. pen., pentru introducerea plângerii.

Procurorul de caz a abordat chiar și pe fond reclamația raportat la aceste infracțiuni, ajungând la concluzia că prezumția de nevinovăție nu este răsturnată, este incident principiul „IN DUBIO PRO REO". Reiterăm că, pe parcursul judecării plângerii formulate de către petent în conformitate cu art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., apărarea petentului nu s-a conformat dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., în sensul de a indica faptele și împrejurările ce urmează a fi constate și prin care anume mijloace de probă. Recurentul s-a rezumat la simpla afirmație că la dosar „probele sunt dovedite" sau urmează a fi efectuate „acte noi" ceea ce nu echivalează cu exigențele impuse de art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc.

pen. (filele 23-44). În concluzie, este de constatat că actele premergătoare efectuate de către procuror în conformitate cu art. 224 C. proc. pen. sunt suficiente pentru existența imposibilității tragerii la răspundere penală a intimatului pentru faptele imputate. În consecință, Curtea în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins în mod corect ca nefondată plângerea formulată de către petent și a menținut ordonanța atacată ce a fost supusă controlului în condițiile prevăzute de art. 78 alin. (2) C. proc. pen. În continuare recursul de față nu poate avea decât aceeași soartă juridică, a respingerii sale, pe considerentele dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.P. împotriva sentinței penale nr. 116 din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2011.