ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 194/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 194/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului penal de față:

Prin plângerea introdusă în termen legal conform art.

278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul P.P. a solicitat instanței de

judecată desființarea rezoluției din 24 noiembrie 2009 și trimiterea cauzei la

procuror în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 291, art. 292 și art. 215 alin. (1) C. pen.,

de către inculpatul O.B.L.

A susținut că procurorul a apreciat în mod greșit

probele dosarului, care confirmă vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor

reclamate, așa încât prin desființarea rezoluției atacate pot fi produse noi acte

procesuale cu privire la plângerea formulată.

De asemenea, a mai solicitat instanței de judecată de

fond, în condițiile în care nu sunt îndeplinite prevederile art. 278

1

alin.

(8) lit. b) C. proc. pen., să rețină cauza spre judecare în raport de dispozițiile

art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen., întrucât potrivit

propriei opinii, probele de la dosar sunt suficiente în vederea efectuării

cercetării judecătorești.

Verificând rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, Curtea de Apel, în conformitate art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., a constatat că aceasta este legală și temeinică și în

consecință a respins ca nefondată plângerea.

Împotriva sentinței penale nr. 116 din 28 aprilie

2010 a Curții de Apel București, pronunțată în acest sens, în termen legal, s-a

exercitat calea de atac a recursului de către petiționar.

Acesta a reiterat doleanța de bază, a vinovăției

intimatului O.B.L. raportat la faptele și infracțiunile imputate, existența

tentativei la înșelăciune nu a fost cercetată, nu a fost precizat care a fost

intenția intimatului de a scoate la vânzare prin licitație un imobil luând în

considerare și pagubele produse și nu s-a procedat conform cu prevederile

Codului de procedură penală în privința audierii martorului S.D., a altor

probe.

În concluzie se solicită casarea sentinței,

trimiterea dosarului la procuror pentru începerea urmăririi penale în cauză,

inclusiv adunare de probe, audiere martor etc.

Intimatul a depus concluzii la dosar prin care a

solicitat respingerea recursului.

Instanța de recurs, în funcție de cele invocate, cu

examinarea cauzei sub toate aspectele, reține următoarele:

În plângerea sa P.P. susține că, O.B.L. în calitate

de avocat a introdus în mod fraudulos la executare silită un contract de asistență

juridică, declarând în mod fals și abuziv, în fața executorului judecătoresc că

nu i s-a plătit onorariul de succes. Petentul a mai susținut că intimatul O.B.L.,

deși cunoștea noua sa adresă, a comunicat executorului judecătoresc în mod

fraudulos vechea sa adresă, cu intenția evidentă ca actele de executare să-i

fie transmise la adresa unde nu mai locuia, în vederea executării în mod ilegal

a imobilului proprietatea sa.

Mai reclamă petentul că intimatul a refuzat să-i

restituie o serie de înscrisuri ce privesc deschiderea succesiunii după

străbunicul său din 1941, o copie notarială (realizată în anii 1950), un

document din anii 1958 prin care rudele sale somau o fabrică din Ploiești să

restituie un teren preluat de aceasta fără niciun act, precum și certificatul

de deces al bunicului său.

Petentul susține că intimatul O.B.L. se face vinovat

și de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 213 C. pen. și art. 214 C.

pen., pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale de către procuror

prin aceeași ordonanță din data de 24 noiembrie 2009, nr. 1067/P/2009, constând

în nerestituirea actelor originale ce au fost anexate în fotocopie la dosar.

Cu privire la infracțiunea de înșelăciune prevăzută

de art. 215 alin. (1) C. pen., petentul susține că intimatul i-ar fi propus în

mai multe rânduri să vândă dreptul de proprietate asupra imobilului ce făcea

obiectul existenței unui litigiu cu agenția imobiliară „C." din Ploiești,

aflat pe rolul instanței judecătorești, la prețul de 100.000 dolari SUA, deși

în realitate suma ar fi fost de 250.000 Euro.

În final, procurorul a dispus neînceperea urmăririi

penale raportat la toate învinuirile aduse, respectiv art. 292, art. 291, art. 213,

art. 214 și art. 215 C. pen.

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului a rezultat

că în vederea punerii în executare a titlului executoriu, contract de asistență

juridică încheiat la data de 21 februarie 2005, constând în obligarea

petentului la plata sumei de 10.000 Euro cu titlu de onorariu de succes,

intimatul a respectat normele procesual civile în materie, solicitând prin

intermediul biroului unui executor judecătoresc realizarea obligației de plată.

Intimatul a comunicat executorului că petentul are la

dispoziție căile prevăzute de Codul de procedură penală în cazul în care

dorește să emită obiectiuni cu privire la executarea silită, precum și

executorul la rândul său.

De altfel situația plăților efectuate nu era bine

stabilită, era o chestiune litigioasă între părți.

Tocmai în acest sens este de constatat că prin

sentința civilă nr. 3034 din 28 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Ploiești

a fost admisă contestația la executare formulată de petentul P.P. în

contradictoriu cu intimatul O.B.L., având ca obiect titlu executoriu rezultat

din contractul de asistență juridică din 21 mai 2005, fiind anulate formele de

executare - somație de plată din 20 decembrie 2006, proces-verbal privind

cheltuielile de executare din 19 decembrie 2006 și nr. 75/2006 al B.E.J. P.A.

dispunându-se totodată încetarea executării silite cu privire la titlul

executoriu anulat.

Prin decizia nr. 650 din 22 aprilie 2008 a

Tribunalului Prahova, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. 9642/281/2007

s-a respins recursul declarat de recurentul intimat avocat O.B.L. împotriva

sentinței civile nr. 3034 din 28 martie 2008 pronunțată de Judecătoria

Ploiești.

Citarea petentului debitor P.P. de la adresa la care

locuia anterior mutării sale la o altă adresă, altfel cea care rezulta din

contractul de asistență juridică, nu poate constitui un element infracțional,

atâta timp cât se constată că intimatul a indicat ca urmare a notificării

executorului judecătoresc noua adresă a acestuia în vederea îndeplinirii

procedurii de citare.

Se constată, de asemenea, că intimatul a revenit

asupra solicitării de a fi plătită suma de 10.000 dolari SUA imediat ce a fost

încunoștințat de către executorul judecătoresc că petentul P.P. a făcut dovada

plății parțiale a onorariului de succes.

Așa fiind, în mod corect procurorul a făcut aplicarea

art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu privire la

faptele prevăzute de art. 291 și art. 292 C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de esență de

înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., tentativă sau consumată,

Curtea a constatat cu deplin temei, de asemenea, că în mod corect procurorul a

apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 10 lit. d) C.

proc. pen., atâta timp cât petentul nu a făcut dovada existenței unui contract

de mandat din care să rezulte că intimatul O.B.L. ar fi fost împuternicit să

vândă imobilul, ce făcea de altfel obiectul unui litigiu aflat pe rolul

instanței de judecată, în urmă cu nu mai puțin de 3 ani de la data săvârșirii

pretinsei fapte.

Inclusiv în recurs, petentul nu înțelege să propună

probe efective în susținerea plângerii, ci se rezumă în a critica activitatea

procurorului de aflare a adevărului, la așa-zise nereguli procesuale sau

penale, că totuși s-ar întruni elementele infracțiunii și că e de datoria organelor

judiciare în a face demersuri pentru deslușirea completă a cauzei.

Cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 213 și

art. 214 C. pen., Curtea a constatat că în mod corect procurorul a făcut

aplicarea art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. f) C. proc.

pen., în condițiile în care nu a fost respectat de către petent termenul

prevăzut de art. 284 C. proc. pen., pentru introducerea plângerii.

Procurorul de caz a abordat chiar și pe fond

reclamația raportat la aceste infracțiuni, ajungând la concluzia că prezumția

de nevinovăție nu este răsturnată, este incident principiul „IN DUBIO PRO

REO".

Reiterăm că, pe parcursul judecării plângerii

formulate de către petent în conformitate cu art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen., apărarea petentului nu s-a conformat dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., în sensul de a indica faptele și împrejurările

ce urmează a fi constate și prin care anume mijloace de probă. Recurentul s-a

rezumat la simpla afirmație că la dosar „probele sunt dovedite" sau

urmează a fi efectuate „acte noi" ceea ce nu echivalează cu exigențele

impuse de art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen. (filele 23-44).

În concluzie, este de constatat că actele

premergătoare efectuate de către procuror în conformitate cu art. 224 C. proc.

pen. sunt suficiente pentru existența imposibilității tragerii la răspundere

penală a intimatului pentru faptele imputate.

În consecință, Curtea în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins în mod corect ca nefondată plângerea

formulată de către petent și a menținut ordonanța atacată ce a fost supusă

controlului în condițiile prevăzute de art. 78 alin. (2) C. proc. pen.

În continuare recursul de față nu poate avea decât

aceeași soartă juridică, a respingerii sale, pe considerentele dispozițiile

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul P.P. împotriva sentinței penale nr. 116 din 28 aprilie 2010 a

Curții de Apel București, secția

I

penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2011.