ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2808/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC I.C. SRL a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze Decizia 43 din 14 aprilie 2009 emisă de Administrația Fondului de Mediu prin care i-a fost respinsă contestația împotriva titlului executoriu nr. 104/8653 din 1 aprilie 2009, prin care i se stabiliseră obligații de plată în sumă de 181.869 lei. Reclamanta a arătat că a achitat taxa de mediu într-un cont greșit al Agenției pentru Protecția Mediului Prahova - Ploiești în loc de contul Administrației Fondului de Mediu București. Considerând că ambele instituții sunt subordonate Ministerului Mediului reclamanta a apreciat că și-a achitat obligațiile către bugetul de stat.

Prin sentința civilă nr. 190 din 22 octombrie 2009 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei, a anulat decizia nr. 43 din 14 aprilie 2009 și titlul executoriu nr. 104 din 01 aprilie 2009 și, pe cale de consecință, a o bligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că î n cuprinsul ordinului de plată reclamanta a indicat ce reprezintă suma virată pârâtei, respectiv contravaloare fond mediu SC I.C. SRL Văleni, astfel încât pârâta Administrația Fondului de Mediu nu se poate apăra că sumele plătite de reclamantă nu au ajuns în contul său imediat după ce reclamanta a formulat declarația de mediu și nu are niciun motiv să calculeze penalități și majorări de întârziere.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administrația Fondului pentru mediu a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Prahova, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. În cauza de față se contestă Decizia nr. 43 din 14 aprilie 2008 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă împotriva Titlului executoriu nr. 104/8653 din 1 aprilie 2009 prin care i se stabiliseră obligații de plată în sumă totală de 181.869 lei, compuse din: contribuție pentru perioada decembrie 2002 – decembrie 2008 în suma de 58.551 lei, majorări de întârziere și penalități în sumă de 123.318 lei.

Prin urmare, cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000 lei, astfel că instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este Tribunalul Prahova, secția contencios administrativ și fiscal. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și pe cale de consecință va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Prahova, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 190 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Prahova, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 mai 2010.