ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5506/2011

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a

constatat următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin cererea introductivă reclamanta

C.C. a solicitat obligarea Ministerului Afacerilor Externe să-i primească

cererea și actele necesare pentru redobândirea cetățeniei române într-un termen

scurt rezonabil.

Prin sentința nr. 2746 din 8 iunie

2010 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea reclamantei C.C. în

contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe, în sensul că a fost obligat

pârâtul să procedeze la înregistrarea cererii de redobândire a cetățeniei

române formulate de reclamantă într-un termen rezonabil de maxim 30 de zile de

la rămânerea irevocabilă a sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că

în

luna septembrie 2006 reclamanta s-a adresat cu scrisoare recomandată Secției

Consulare a Ambasadei României la Chișinău în vederea depunerii cererii și a

actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române, cerere la care nu a

primit nici un răspuns. La data de 22 iunie 2009 a trimis din nou o cerere la

care a primit un răspuns formal, în sensul că se poate programa pentru

depunerea actelor fără a se stabili un termen în acest sens.

Instanța a reținut că Legea nr.

21/1991 nu prevede competența secției consulare a Ambasadei României la

Chișinău să stabilească o ordine internă, care să conducă la neînregistrarea

unei cereri și nu se poate invoca faptul că există un număr foarte mare de

cereri care depășesc puterea de lucru a Secției Consulare a Ambasadei,

apreciind că nu se poate restricționa dreptul persoanei de a înregistra o

cerere pentru considerente ce țin de organizarea administrativă a unui serviciu

public.

Afacerilor Externe

Recurentul a arătat că instanța a

pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii, întrucât

autoritatea pârâtă a arătat că nu neagă caracterul rezonabil al termenului în

discuție, însă s-a invocat faptul că există o justificare argumentată a

faptului că nu a fost stabilită o dată pentru a se depune cererea reclamantului

de redobândire a cetățeniei române.

Autoritatea recurentă a precizat că

există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de

această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate

pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a

autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații

adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un

termen cât mai scurt.

Recurentul a precizat că nu a fost

afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât în cauză este vorba de un

termen administrativ, arătând și faptul că nu sunt întrunite condițiile

prevăzute de lege pentru a ne afla în fața unui refuz nejustificat.

Recurentul a precizat că începând cu

data de 16 august 2010, în toate localitățile consulare din Republica Moldova,

procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei române are loc fără programare

și fără a mai fi necesară formularea unei scrisori de intenție, considerând că

cererea reclamantului a rămas fără obiect, deoarece procedura de invitare

pentru depunerea cererilor a devenit caducă la acest moment.

Recurentul a arătat că autoritatea

recurentă a depus eforturi de a găsi soluții de lege ferenda și a menționat că

la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea

O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991.

S-a arătat și faptul că, de la data

intrării în vigoare a OUG nr.5/2010, depunerea actelor la secția consulară

devine facultativă chiar și pentru cetățenii străini care nu au un drept de

ședere în România, precizând că se poate apela foarte ușor la serviciile

birourilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru Cetățenie.

II. Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție

sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs

formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru

considerentele ce urmează:

In conformitate cu dispozițiile art.

12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, în vigoare la data formulării cererii

reclamantului, cetățenii moldoveni de naționalitate română pot depune cererile

de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele aferente, la misiunile

diplomatice sau la oficiile consulare ale României în străinătate, în

condițiile în care au reședința sau domiciliul în străinătate.

Înalta Curte a constatat că reclamanta

s-a adresat pârâtului, manifestându-și dorința în redobândirea cetățeniei române,

însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură

a o afecta pe reclamantă în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor

sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că în

jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că

prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în

drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just

echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele

apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie

protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și

exorbitantă (cauza Sporrong și Lonnroth; cauza Străin și alții împotriva

României).

Or, din această perspectivă Înalta

Curte reține că neprimirea cererilor formulate de reclamantă, indiferent de

motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acesteia în

dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetățeniei

române.

Principiul legalității

înseamnă, înainte de toate, existența

unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile, or în cauza

de față Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul

cererilor de redobândire a cetățeniei române.

Înalta Curte constată că întotdeauna

durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele

cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special

complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată (cauza

Frydlender împotriva Franței și cauza Hartman împotriva Republicii Cehe).

In opinia Înaltei Curți litigiul

născut între reclamantă și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate

deosebită, iar neprimirea cererii adresate instituției pârâte este de natură a

crea o vătămare a acesteia într-un drept prevăzut de lege, drept la care

privește cu speranță legitimă.

Înalta Curte

nu poate primi apărarea formulată de

recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituția

recurentă a fost în culpă pentru neprimirea cererii, căci trebuia să-și ia

toate diligentele pentru rezolvarea situației create.

Orice amânare în soluționarea cererii

reclamantei ar însemna depășirea termenului rezonabil avut în vedere de

dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, așa cum în mod corect a

reținut și instanța de fond, amânarea pentru o dată neprecizată în vederea

depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, reprezintă un refuz

nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

De asemenea, Înalta Curte are în

vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se

subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul

și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept

suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților

fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în actele

internaționale.

Împrejurarea că legea specială nu

prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea

competentă, în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei

române, văzând dispozițiile art.10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată

la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr.

396/2002, publicată în M.,Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, dispoziții conform

cărora se impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen

rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale,

redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

Nici motivele cu privire la

modificările legislative intervenite nu pot fi primite de Înalta Curte, pentru

invocarea unor cauze exoneratoare de culpă, în sensul că în prezent nu mai

există cauze de împiedicare a depunerii cererilor de redobândire a cetățeniei

române, întrucât sunt apărări pe care Înalta Curte nu le poate primi și le va

respinge ca nefondate.

Înalta Curte a constatat că, până la

data introducerii acțiunii, cererea reclamantei nu primise vreo rezolvare

efectivă, iar la data pronunțării hotărârii de fond, de asemenea nu intervenise

nicio schimbare de atitudine în poziția exprimată de autoritatea pârâtă.

Faptul că în prezent reclamanta ar

putea să depună o cerere și va fi imediat primită nu înseamnă ștergerea

vătămării deja produse în privința acesteia, care nu a primit o soluționare a

cererilor sale, formulate inițial în anul 2006.

Pentru aceste considerente, văzând că

nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art.

312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de

Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 2746 din 8 iunie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

18 noiembrie 2011.