ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2764/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2764/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a

constatat următoarele:

Prin sentința nr. 3037 din 22 iunie 2010

a Curții de Apel București

a

fost respinsă excepția autorității de lucru judecat și a fost admisă în parte

acțiunea formulată de reclamantul M.I. împotriva pârâtului MINISTERUL

AFACERILOR EXTERNE și, în consecință, a fost obligat pârâtul să procedeze la

înregistrarea cererii de redobândire a cetățeniei române a reclamantului, în

termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Instanța a

respins capătul de cerere privind daunele cominatorii ca neîntemeiat și a

obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că,

prin

cererea introductivă, reclamantul M.I. , cetățean moldovean, a chemat în

judecată pe pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE solicitând obligarea

pârâtului să primească cererea și actele necesare, cu privire la redobândirea

cetățeniei române, în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de

daune cominatorii, pentru fiecare zi de întârziere, de la momentul introducerii

cererii de chemare în judecată și până la momentul primirii cererii efective.

La data de 05 mai 2010, pârâtul a

depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității

de lucru judecat, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

arătând în esență că există un număr foarte mare de cereri care depășește

puterea de lucru a Secției Consulare a Ambasadei,

iar prin luarea peste rând a cererii reclamantei ceilalți solicitanți

ar fi discriminați,

apreciind că nu suntem în prezența unui refuz

nejustificat.

Instanța de fond a reținut că, la data

de 14 august 2009, reclamantul s-a adresat

cu

scrisoare recomandată Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău în

vederea

depunerii cererii și a actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române,

în temeiul art. 10 din Lega nr. 21/1991, iar cererea sa a fost refuzată din

motive organizatorice.

Instanța a constatat că reclamantul, la

datele de 18 decembrie 2009, 22 decembrie 2009 și 22 ianuarie 2009, a trimis

din nou recomandat o cerere scrisă, însă i s-a refuzat primirea cererii, fără a

i se comunica o dată când va fi invitat să depună cererea de redobândire a

cetățeniei române.

Susținerea pârâtului că există un

număr foarte mare de cereri, depășind capacitatea personalului desemnat să

îndeplinească acest gen de atribuții, a fost înlăturată de instanța de fond

întrucât, deși Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen de soluționare a cererilor

de redobândire a cetățeniei române și nici o procedură de urgentare sau o

excepție de la procedura obișnuită, aceasta nu presupune că cererea de

redobândire nu trebuie înregistrată într-un interval de timp rezonabil în

raport cu data formulării cererii.

Pe de altă parte, Legea nr. 21/1991,

prevedea la art. 12 alin. (2) că, în situația în care, la nivelul misiunilor

diplomatice și oficiilor consulare, numărul solicitanților este cu mult mai

mare decât capacitatea de procesare a oficiului, se va proceda la programarea

acestora în limita a 30.000 de dosare pe an, pentru fiecare oficiu consular.

Textul se referă la programarea

acestora, însă acest lucru nu presupune neînregistrarea cererii. Instanța a

reținut că din punct de vedere al înregistrării unei cereri, amânarea cu peste

6 luni a acestei operațiuni este nejustificată, căci fiecare stat trebuie să

facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind

dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau

eliberarea unui atestat de cetățenie, acest text vizând în mod evident și

înregistrarea.

In litigiul de față, durata de 6 luni,

de la data cererii din 14 august 2009 și până la data formulării cererii de

chemare în judecată, nu poate constitui în nici un caz un termen rezonabil în

sensul Convenției, iar din punct de vedere al Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu care Legea nr. 21/1991 se completează în mod

corespunzător, prin nesoluționarea cererii reclamantului de

înregistrare a cererii de redobândire a

cetățeniei române într-un termen rezonabil,

acesta a fost vătămat în

drepturile sale legate de aplicarea dispozițiilor legale privind redobândirea

cetățeniei.

Faptul că la

data de 08 februarie 2010 potrivit anunțului de pe site-ul Ministerului

Justiției birourile teritoriale ale

Autorității Naționale pentru Cetățenii, au devenit operaționale, iar cetățenii

moldoveni care îndeplinesc condițiile legale se pot înregistra, fără nici o

restricție condiționată de obținerea dreptului de ședere în România ori de o

programare prealabilă, nu prezintă relevanță, a reținut instanța de fond, pe de

o parte, pentru că pârâta nu a făcut dovada că a înregistrat până la data

soluționării cauzei cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române, iar

pe de altă parte, nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii reclamantei

s-a consumat anterior înființării ANC.

In ceea ce privește capătul de cerere

privind daunele cominatorii, instanța a apreciat că în cauză nu se impune

obligarea pârâtului la primirea cererii sub sancțiunea de daune cominatorii.

Văzând dezlegarea dată capătului

principal de cerere, instanța de fond a dispus obligarea pârâtului la plata

cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiul dedus judecății.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs pârâtul, criticând soluția instanței de fond.

Recurentul a arătat că instanța a

pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii, întrucât

autoritatea pârâtă a arătat că nu neagă caracterul rezonabil al termenului în

discuție, însă s-a invocat faptul că există o justificare argumentată a

faptului că nu a fost stabilită o dată pentru a se depune cererea reclamantului

de redobândire a cetățeniei române.

Autoritatea recurentă a precizat că

există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de

această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate

pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a

autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații

adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un

termen cât mai scurt.

Recurentul a precizat că nu a fost

afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât în cauză este vorba de un

termen administrativ, arătând și faptul că nu sunt întrunite condițiile

prevăzute de lege pentru a ne afla în fața unui refuz nejustificat.

Recurentul a precizat că începând cu

data de 16 august 2010, în toate localitățile consulare din Republica Moldova,

procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei române are loc fără programare

și fără a mai fi necesară formularea unei scrisori de intenție, considerând că

cererea reclamantului a rămas fără obiect, deoarece procedura de invitare

pentru depunerea cererilor a devenit caducă la acest moment.

Recurentul a arătat că autoritatea

recurentă a depus eforturi de a găsi soluții de lege ferenda și a menționat că

la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru

aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991.

S-a arătat și faptul că, de la data

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 5/2010, depunerea actelor la secția consulară

devine facultativă chiar și pentru cetățenii străini care nu au un drept de

ședere în România, precizând că se poate apela foarte ușor la serviciile

birourilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru Cetățenie.

Înalta Curte de Casație și Justiție

sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs

formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru

considerentele ce urmează.

În conformitate cu dispozițiile art. 12

alin. (2) din Legea nr. 21/1991, în vigoare la data formulării cererii

reclamantei, cetățenii moldoveni de naționalitate română pot depune cererile de

redobândire a cetățeniei române împreună cu actele aferente, la misiunile

diplomatice sau la oficiile consulare ale României în străinătate, în

condițiile în care au reședința sau domiciliul în străinătate.

Înalta Curte a constatat că

reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-și dorința în redobândirea

cetățeniei române, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare

care este de natură a-1 afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen

rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că în

jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că

prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în

drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just

echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele

apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie

protejat ar fii distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și

exorbitantă (cauza Sporrong și Lonnroth; cauza Străin și alții împotriva

României).

Or, din această perspectivă Înalta

Curte reține că neprimirea cererilor formulate de reclamant, indiferent de

motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în

dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetățeniei

române.

Principiul legalității

înseamnă, înainte de toate, existența

unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile, or în cauza

de față Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul

cererilor de redobândire a cetățeniei române.

Înalta Curte constată că întotdeauna

durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele

cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudența, în special

complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată (cauza

Frydlender împotriva Franței și cauza Hartman împotriva Republicii Cehe).

In opinia Înaltei Curți litigiul

născut între reclamant și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate

deosebită, iar neprimirea cererii adresate instituției pârâte este de natură a

crea o vătămare a acestuia într-un drept prevăzut de lege, drept la care

privește cu speranță legitimă.

Înalta Curte

nu poate primi apărarea formulată de

recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituția

recurentă a fost în culpă pentru neprimirea cererii, căci trebuia să-și ia

toate diligentele pentru rezolvarea situației create.

Orice amânare în soluționarea cererii

reclamantului ar însemna depășirea termenului rezonabil avut în vedere de

dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, așa cum în mod corect a

reținut și instanța de fond, amânarea pentru o dată neprecizată în vederea

depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, reprezintă un refuz

nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

De asemenea, Înalta Curte are în

vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se

subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul

și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept

suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților

fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în actele

internaționale.

Împrejurarea că legea specială nu

prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea

competentă, în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei române,

văzând dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată

la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

publicată în M.Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, dispoziții conform cărora se

impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

Nici motivele cu privire la

modificările legislative intervenite nu pot fi primite de Înalta Curte, pentru

invocarea unor cauze exoneratoare de culpă, în sensul că în prezent nu mai

există cauze de împiedicare a depunerii cererilor de redobândire a cetățeniei

române, întrucât sunt apărări pe care Înalta Curte nu le poate primi și le va

respinge ca nefondate, prin invocarea principiului

tempus regit actum.

Înalta Curte a constatat că, până la

data introducerii acțiunii, cererea

reclamantului

nu primise vreo rezolvare efectivă, iar la data pronunțării hotărârii

de

fond, de asemenea nu intervenise nicio schimbare de atitudine în poziția

exprimată de autoritatea pârâtă.

Faptul că în prezent reclamantul ar

putea să depună o cerere și va fi imediat primită nu înseamnă ștergerea

vătămării deja produse în privința acestuia, care nu a primit o soluționare a

cererilor sale, formulate inițial în anul 2006.

Pentru aceste considerente, motivul de

recurs, privind lipsa de obiect a

acțiunii

introductive, va fi respins ca nefondat, având în vedere argumentele deja

expuse.

Pentru aceste considerente, văzând că

nu sunt motive de modificare sau

casare a

sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta

Curte va

respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de

Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 3037 din 22 iunie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

13 mai 2011.