ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2765/2011

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a

constatat următoarele:

Prin sentința nr. 3553 din 23

septembrie 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția

prematurității capătului

II

de cerere și a fost

admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul J.A.

în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL

AFACERILOR EXTERNE.

Instanța a dispus obligarea

autorității pârâte să procedeze la primirea cererii de redobândire a cetățeniei

române, împreună cu actele necesare, în maximum 30 de zile de la data rămânerii

irevocabile a prezentei hotărâri și a respins celelalte capete de cerere, ca

neîntemeiate, cu obligarea pârâtului la pata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că

prin

cererea introductivă, reclamantul J.A., cetățean moldovean, a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE: - să se constate

refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea privind primirea

actelor necesare redobândirii cetățeniei române și pe cale de consecință a fi

obligat acesta la primirea cererii de redobândire a cetățeniei române împreună

cu actele necesare în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii

instanței; - să fie obligat pârâtul la acordarea daunelor cominatorii de 100 de

lei pe fiecare zi de întârziere din momentul introducerii cererii de chemare în

judecată și până la momentul primirii efective a cererii, precum și să fie

obligat pârâtul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de daune morale.

Autoritatea publică pârâtă a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția prematuri tații capătului

II

de cerere - referitor la acordarea

daunelor cominatorii de 100 lei pe fiecare zi de întârziere din momentul

introducerii cererii de chemare în judecată și până la momentul primirii

efective a cererii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Instanța de fond a apreciat excepția

invocată ca neîntemeiată și a respins-o pentru că, scopul urmărit de legiuitor,

prin reglementarea de la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, este acela

de a asigura respectarea termenelor fixate de instanță și de a determina

autoritățile publice să procedeze la executarea întocmai și în termen, a

dispozițiilor date de instanțe.

Pe fondul cauzei, cu privire la

capătul 1 al acțiunii, instanța a constatat că îndeplinește condițiile prevăzute

de art. 2 alin. (1) lit. i) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

întrucât în mod nejustificat, prin depășirea termenului rezonabil de

soluționare, în sensul dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană asupra

Cetățeniei, autoritatea publică pârâtă nu a primit și actele reclamantului de

redobândire a cetățeniei române, în condițiile în care cererea acestuia a fost

formulată încă din 28 august 2008.

Referitor la celelalte capete ale

acțiunii, instanța le va respinge, ca neîntemeiate, întrucât, pe de o parte, nu

există indiciile unei pagube care ar impune acordarea unei astfel de

despăgubiri în contextul în care, instanța a stabilit un termen de 30 de zile

pentru aducerea la îndeplinire a hotărârii pronunțate.

Pe de altă parte, în situația în care

autoritatea nu ar respecta termenul stabilit de instanță, reclamantul poate

face uz de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 în integralitatea lor.

Instanța a

reținut, de asemenea, că reclamantul nu a făcut dovada existenței

unui prejudiciu moral prin nesoluționarea

cererii sale, pentru acordarea acestor daune.

Referitor la cererea de acordare a

cheltuielilor de judecată, reprezentând plata taxei de timbru și a timbrului

judiciar, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ. a

admis-o, întrucât pârâtul s-a aflat în culpă procesuală, determinând pornirea

procesului, ca urmare a nesoluționării cererii sale într-un termen rezonabil.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs pârâtul, criticând soluția instanței de fond.

Recurentul a arătat că instanța a

pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii, întrucât

autoritatea pârâtă a arătat că nu neagă caracterul rezonabil al termenului în

discuție, însă s-a invocat faptul că există o justificare argumentată a

faptului că nu a fost stabilită o dată pentru a se depune cererea reclamantului

de redobândire a cetățeniei române.

Autoritatea recurentă a precizat că

există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de

această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate

pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a

autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații

adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un

termen cât mai scurt.

Recurentul a precizat că nu a fost

afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât în cauză este vorba de un

termen administrativ, arătând și faptul că nu sunt întrunite condițiile

prevăzute de lege pentru a ne afla în fața unui refuz nejustificat.

Recurentul a precizat că începând cu

data de 16 august 2010, în toate localitățile consulare din Republica Moldova,

procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei române are loc fără programare

și fără a mai fi necesară formularea unei scrisori de intenție, considerând că

cererea reclamantului a rămas fără obiect, deoarece procedura de invitare

pentru depunerea cererilor a devenit caducă la acest moment.

Recurentul a arătat că autoritatea

recurentă a depus eforturi de a găsi soluții de lege ferenda și a menționat că

la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru

aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991.

S-a arătat și faptul că, de la data

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 5/2010, depunerea actelor la secția consulară

devine facultativă chiar și pentru cetățenii străini care nu au un drept de

ședere în România, precizând că se poate apela foarte ușor la serviciile

birourilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru Cetățenie.

Înalta Curte de Casație și Justiție

sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs

formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru

considerentele ce urmează.

In conformitate cu dispozițiile art. 12

alin. (2) din Legea nr. 21/1991, în vigoare la data formulării cererii reclamantei,

cetățenii moldoveni de naționalitate română pot depune cererile de redobândire

a cetățeniei române împreună cu actele aferente, la misiunile diplomatice sau

la oficiile consulare ale României în străinătate, în condițiile în care au

reședința sau domiciliul în străinătate.

Înalta Curte a constatat că

reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-și dorința în redobândirea

cetățeniei române, însă cererea a rămas tară soluționare efectivă, împrejurare

care este de natură a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen

rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că în

jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că

prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în

drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just

echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele

apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie

protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și

exorbitantă (cauza Sporrong și Lonnroth; cauza Străin și alții împotriva

României).

Or, din această perspectivă Înalta

Curte reține că neprimirea cererilor formulate de reclamant, indiferent de

motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în

dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetățeniei

române.

Principiul legalității

înseamnă, înainte de toate, existența

unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile, or în cauza

de față Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul

cererilor de redobândire a cetățeniei române.

Înalta Curte constată că întotdeauna

durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele

cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudența, în special

complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată( cauza

Frydlender împotriva Franței și cauza Hartman împotriva Republicii Cehe).

In opinia Înaltei Curți litigiul

născut între reclamant și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate

deosebită, iar neprimirea cererii adresate instituției pârâte este de natură a

crea o vătămare a acestuia într-un drept prevăzut de lege, drept la care

privește cu speranță legitimă.

Înalta Curte

nu poate primi apărarea formulată de

recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituția

recurentă a fost în culpă pentru neprimirea cererii, căci trebuia să-și ia

toate diligentele pentru rezolvarea situației create.

Orice amânare în soluționarea cererii

reclamantului ar însemna depășirea termenului rezonabil avut în vedere de

dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, așa cum în mod corect a

reținut și instanța de fond, amânarea pentru o dată neprecizată în vederea

depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, reprezintă un refuz

nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

De asemenea, Înalta Curte are în

vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se

subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul

și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept

suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților

fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în actele

internaționale.

Împrejurarea că legea specială nu

prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea

competentă, în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei

române, văzând dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei,

adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea

nr. 396/2002, publicată în M.Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, dispoziții conform

cărora se impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen

rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale,

redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

Nici motivele cu privire la

modificările legislative intervenite nu pot fi primite de Înalta Curte, pentru

invocarea unor cauze exoneratoare de culpă, în sensul că în prezent nu mai

există cauze de împiedicare a depunerii cererilor de redobândire a cetățeniei

române, întrucât sunt apărări pe care Înalta Curte nu le poate primi și le va

respinge ca nefondate, prin invocarea principiului

tempus regit actum.

Înalta Curte a constatat că, până la

data introducerii acțiunii, cererea reclamantului nu primise vreo rezolvare

efectivă, iar la data pronunțării hotărârii de fond, de asemenea nu intervenise

nicio schimbare de atitudine în poziția exprimată de autoritatea pârâtă.

Faptul că în prezent reclamantul ar

putea să depună o cerere și va fi imediat primită nu înseamnă ștergerea

vătămării deja produse în privința acestuia, care nu a primit o soluționare a

cererilor sale, formulate inițial în anul 2008.

Pentru aceste considerente, motivul de

recurs, privind lipsa de obiect a acțiunii introductive, va fi respins ca

nefondat, având în vedere argumentele deja expuse.

Pentru aceste considerente, văzând că

nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de

Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 3553 din 23 septembrie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

13 mai 2011.