ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3310/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Reclamanta SIF O. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC E.

SA solicitând autorizarea convocării adunării generale a acționarilor, având ca

ordine de zi analiza raportului întocmit de auditorul financiar și angajarea

răspunderii președintelui consiliului de administrație și al directorului

societății pârâte pentru vânzarea Haldei de deșeuri și terenului aferent.

Tribunalul Olt, prin sentința nr. 81

din 6 februarie 2008 a respins ca neîntemeiată acțiunea, considerând că dacă

raportul de audit financiar a analizat faptele reclamate și nu a regăsit ca

întemeiată sesizarea, solicitarea de convocare A.G.A. este abuzivă.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

nr. 173 din 5 iunie 2008, a admis apelul reclamantei, a desființat sentința

atacată și a trimis cauza spre rejudecare întrucât hotărârea pronunțată de

tribunal a nesocotit dispozițiile procedurale privind citarea consiliului de

administrație.

În rejudecare, Tribunalul Olt prin

sentința nr. 585 din 24 aprilie 2009, a respins ca neîntemeiată cererea

reclamantei.

Instanța de fond a reținut, în

esență, că în luna martie 2004, administratorii societății pârâte au fost

descărcați de gestiune de adunarea generală a acționarilor, în condițiile în

care, vânzarea activului a fost motivată pe lipsa disponibilităților bănești

pentru aducerea la îndeplinire a unor măsuri prestabilite, operațiunea nu

trebuia aprobată de adunarea generală iar prețul vânzării a fost superior celui

stabilit în raportul de evaluare.

A mai reținut Tribunalul că

drepturile conferite de art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu trebuiesc

întrebuințate cu rea credință, cu atât mai mult cu cât hotărârea înstrăinării

activului s-a luat cu votul unanim al membrilor consiliului de administrație

din care făcea parte și reprezentantul reclamantei.

Prin decizia nr. 276 din 10

decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis apelul reclamantei, a schimbat

în tot sentința nr. 585 din 24 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt și pe

fond a admis acțiunea, a autorizat convocarea A.G.A. la data de 10 ianuarie

2010, stabilind data de referință 10 februarie 2010 iar ordinea de zi: analiza

raportului întocmit de auditorul financiar cu completările ulterioare privind

operațiunea de vânzare a activului halda de deșeuri și angajarea răspunderii

președintelui consiliului de administrație și a directorului societății pârâte,

persoana care urmează să prezideze adunarea generală fiind P.I.

Curtea de apel a reținut în esență

că art. 119 din Legea nr. 31/1990 nu condiționează acționarii minoritari de

motive temeinice pentru convocarea adunării generale, singura excepție

constituind-o procentul de 5% pe care acționarii care solicită convocare să îl

aibă. Astfel prin procentul de 25% din capitalul social, reclamanta era

îndreptățită să ceară convocarea A.G.A. în interesul cererii este acela al

informării acționarilor asupra operațiunilor juridice efectuate, aprecierile

instanței asupra motivelor care justifică sau nu convocarea fiind greșit

analizată de instanța de fond.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6,

8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că în mod greșit a

fost calificată calea de atac împotriva sentinței Tribunalului drept apel,

întrucât autorizarea convocării A.G.A. are caracter necontencios iar calea de

atac este recursul ce se exercită în termen de 5 zile de la pronunțarea

hotărârii.

Mai reține recurenta că instanța de

apel a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 119 din Legea nr. 31/1990

întrucât instanța nu e obligată să autorizeze convocarea A.G.A. la simpla

cerere a unui acționar care îndeplinește condiția procentului din capitalul

social, fără a analiza legalitatea și temeinicia cererii și existența unor

motive pentru convocare.

Critica deciziei atacate se mai

referă la acordarea de către instanță a ceea ce nu s-a cerut. Astfel se susține

că deși reclamanta a solicitat ca data pentru publicarea convocatorului să fie

stabilită la 5 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, instanța a

stabilit data de 10 ianuarie 2010 ca dată de publicare.

Recursul este fondat și va fi admis

pentru considerentele ce se vor expune:

Prevederile art. 119 din Legea nr. 31/1990

stabilesc convocarea adunării generale de către consiliul de administrație sau

directorat la cererea a minimum 5% din capitalul social, iar în cazul refuzului

convocării instanța de la sediul societății va putea autoriza convocarea

adunării generale.

Instanța de apel a interpretat norma

supletivă instituită de textul de lege citat, greșit. Lipsa vreunei alte

condiții decât aceea a procentului minim de 5% din capitalul social, nu poate

determina caracterizarea art. 119 din Legea nr. 31/1990 ca fiind normă

imperativă. Instanțele de la sediul social al societăților comerciale au

posibilitatea să dispună convocarea adunării generale, însă ele vor trebui să

analizeze exercitarea cu bună credință a drepturilor părților.

Judicios, instanța de fond a

constatat acțiunea reclamantei ca fiind șicanatorie în condițiile în care de la

întocmirea actului de vânzare cumpărare a trecut o perioadă mai mare de 4 ani,

iar aprobarea pentru încheierea lui a fost dată inclusiv de reprezentantul

reclamantei în consiliul de administrație.

În lipsa altor condiții legale decât

procentul minim pentru sesizarea instanței, aceasta este îndreptățită să

verifice în ce măsură convocarea adunării generale satisface interesele de

informare a acționarilor sau exercițiul dreptului procesual este neîntemeiat

sau în alt scop decât cel pentru care legea l-a prevăzut.

Descărcarea de gestiune aprobată în A.G.A.

de la sfârșitul exercițiului financiar pe anul 2003 este unul din argumentele

pe care se sprijină netemeinicia cererii reclamantei, alături de transparența

încheierii actului de vânzare-cumpărare, analizate de instanța de fond dar

înlăturate în apel, printr-o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art.

119 din Legea nr. 31/1990.

Cu privire însă la caracterul

necontencios al cererii pentru convocarea adunării generale și a termenului de

exercitare a căii de atac, recurenta este în eroare.

Procedura necontencioasă presupune

inexistența unui conflict de interese, sau autorizarea judecătorească care

prezintă un caracter formal. Caracterul contradictoriu dată de poziția

procesuală a părților conferă litigiului dedus judecății un caracter

contencios, supus procedurii de drept comun, în care triplul grad de

jurisdicție și termenele procesuale generale sunt incidente.

Critica relativă la încălcarea

principiului disponibilității, prin acordarea peste ceea ce s-a cerut, nu mai

prezintă importanță în condițiile în care instanța de recurs a stabilit asupra

legalității controlului exercitat de instanța de fond, în autorizarea

convocării adunării generale.

Așa fiind în temeiul dispozițiilor art.

312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul

declarat împotriva deciziei nr. 276 din 10 decembrie 2009 pronunțată de Curtea

de Apel Craiova pe care o va modifica în sensul că va respinge apelul declarat

împotriva sentinței nr. 585 din 24 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC

E. SA Slatina împotriva deciziei nr. 276 din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel

Craiova, secția comercială.

Modifică decizia recurată în sensul

că se respinge apelul declarat de reclamanta SIF O. SA Craiova formulat

împotriva sentinței nr. 585 din 24 aprilie 2009 a Tribunalului Olt, secția comercială

și de contencios administrativ, pe care o menține în tot.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 octombrie 2010.