ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3814/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 9 din 20 mai 2009 a Tribunalului Olt, secția comercială și de contencios administrativ s-a respins cererea formulată de reclamanta SIF O. SA Craiova, împotriva pârâtei SC A. SA Slatina, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 901/104/2009, SIF O. SA a solicitat instanței să se dispună anularea art. 4, art. 5 și art. 6 din Hotărârea A.G.O.A. din 15 octombrie 2008, precum și a art. 1 și art. 2 din Hotărârea A.G.E.A.

din 15 octombrie 2008. În motivarea acțiunii, s-a arătat că hotărârile au fost adoptate cu încălcarea dreptului la informare al acționarilor astfel cum prevăd dispozițiile art. 209 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, că acestea sunt contrare interesului social și au fost adoptate cu abuz de majoritate, fiind încălcat art. 210 din Legea nr. 296/2004, susținându-se totodată că cele două hotărâri sunt contrare prevederilor care stabilesc în mod expres competențele A.G.A. de la societățile ale căror acțiuni sunt cotate pe piața de capital, încălcări aduse art. 241 din Legea nr. 297/2004. Reclamanta a arătat că deține un procent de 8,664 % din capitalul social al SC A. SA și nu a participat la lucrările celor două adunări și astfel potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 3I/1990, republicată, este îndreptățită să promoveze cerere.

S-a constatat că nu au avut loc încălcări ale art. 209 din Legea nr. 297/2994 deoarece nu se poate susține că pârâta a refuzat să pună la dispoziția reclamantei toate informațiile necesare în condițiile în care la prima convocare a participat delegatul său care a prezentat procura specială din 14 octombrie 2008 și a exprimat punctul de vedere al reclamantei. Dacă nu s-ar fi respectat aceste dispoziții legale, reclamanta nu putea să-și exprime un punct de vedere cu privire la problemele dezbătute. Pe de altă parte, art. 178 din Legea nr. 31/1990 republicată stabilește obligația administratorilor de a pune la dispoziția acționarilor și a oricărui solicitant informații privind structura acționariatului și să se elibereze la cerere pe cheltuiala lor, certificate privind acele date.

Din actele aflate la dosarul cauzei nu a reieșit că reclamanta a solicitat să-i fie puse la dispoziție: dosarul de ședință, procesele verbale și informații despre structura acționariatului nefiind solicitate certificate privind aceste date. Referitor la încălcarea art. 210 din Legea nr. 297/2004, se observă că și această critică este neîntemeiată pentru că nu s-a făcut dovada folosirii unor fapte neloiale sau frauduloase, la adoptarea hotărârilor, care să fi lezat drepturile privind valorile mobiliare și alte drepturi financiare ale deținătorilor de acțiuni. Tocmai nerealizarea contractului de vânzare cumpărare a imobilului din Tecuci a condus la concluzia că administratorii societății pârâte urmăresc îndeplinirea intereselor societății, neîncheierea contractului nefiind de natura să creeze convingerea că adoptarea hotărârilor au fost de natură să conducă prejudicierea societății.

În ceea ce privește motivul de nulitate al hotărârilor adoptate referitor la stabilirea competenței A.G.A. pentru că s-au încălcat dispozițiile art. 241 din Legea nr. 274/2004 care stabilesc că pentru încheierea de acte de dobândire înstrăinare, schimb sau constituire în garanție, competența Consiliului de Administrație se limitează la 20% din totalul activelor imobilizate, mai puțin creanțele, peste această limită competența aparținând A.G.E.A., instanța a constatat că nu s-au încălcat dispozițiile legale, pentru că prin Legea nr. 441/2006 s-a modificat această competență. Prin Decizia nr. 3 din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SIF O. SA Craiova, împotriva sentinței mai sus menționate.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele: În ceea ce privește motivul de apel referitor la încălcarea dreptului la informare, Curtea de Apel a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a fost respectat prin înmânarea materialelor supuse dezbaterii delegatului acesteia la prima convocare a A.G.A. și A.G.E.A., când nu s-a realizat cvorumul necesar, iar ședința s-a amânat pentru a doua zi. Astfel, susținerea reclamantei că nu i-au fost puse la dispoziție materialele supuse dezbaterii, fiindu-i încălcat dreptul la informare, este inexactă. În ceea ce privește adoptarea hotărârilor prin abuz de majoritate, Curtea de Apel a apreciat că și acest motiv de apel este nefondat.

În acest sens, Legea nr. 31/1990, republicată, prevede la art. 136 1 că „acționarii trebuie să-și exercite drepturile cu bună-credință, cu respectarea drepturilor și a intereselor legitime ale societății și ale celorlalți acționari”. Abuzul de majoritate nu poate servi drept sancțiune pentru o politică managerială defectuoasă sau pentru o decizie managerială care, pur și simplu, displace minoritarilor. În ceea ce privește așa zisul conflict de interese în luarea deciziilor, Curtea de Apel a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 127 din Legea nr. 31/1990, întrucât achiziționarea unui imobil sau a unor acțiuni, nu presupune în mod necesar un interes contrar aceluia al societății, astfel încât să se abțină de la deliberările privind acea operațiune.

Mai mult, apelanta reclamantă nici nu a explicat în ce constă conflictul de interese, ci doar 1-a invocat. În ceea ce privește al treilea motiv de nulitate a hotărârilor A.G.E.A., Curtea de Apel a constatat că este nefondat, apreciind că modificarea statutului în conformitate cu Legea 31/1990, republicată este legală, putând fi delegate atribuții ale A.G.E.A. atât către A.G.A., cât și către Consiliul de Administrație (art. 142, art. 111, art. 114 din Legea nr. 31/1990). Împotriva deciziei Curții de Apel a declarat recurs reclamanta SIF O. SA Craiova, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de apel și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu consecința anulării hotărârii A.G.O.A.

și A.G.E.A. din 15 octombrie 2008 și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Recurenta susține astfel că printr-o interpretare greșită a dispozițiilor art. 209 din Legea nr. 297/2004 s-a reținut că acționarii au fost informați cu privire la ordinea de zi, dând eficiență faptului că o parte din materialele supuse dezbaterii au fost comunicate unui delegat al SIF O. SA în ziua primei convocări. Arată că este de înlăturat reținerea instanței de apel că reclamanta ar fi avut posibilitatea să se prezinte în adunarea generală și să solicite relații asupra operațiunilor. Consideră că, pe de-o parte, era obligația imperativă a societății să raporteze evenimentele încă de la data efectuării lor, iar, pe de altă parte, a fost ascunsă informația că operațiunile sunt încheiate cu persoane relevante (acționari) și, nu în ultimul rând, nu au fost prezentate materiale de oportunitate a respectivelor investiții.

În ceea ce privește abuzul de majoritate, susține că, în speță, trebuia să se rețină că acționarul care a acționat în mod concertat a avut un interes direct, imediat, atât în ce privește investiția imobiliară aparținând SC V. SA, cât și în ceea ce privește investițiile în valori mobiliare; ca atare, acționarul majoritar trebuia să se abțină de la vot și să informeze publicul investitor încă de la data încheierii respectivelor operațiuni.

Consideră că folosirea abuzivă a poziției majoritare de vot, neraportată în condițiile legii, în scopul validării unor operațiuni încheiate cu sine reprezintă prin ea însăși un abuz de majoritate, reaua credință în exercitarea votului fiind prezumată de lege și, de asemenea, că nu este necesar a se dovedi că s-a comis și un prejudiciu de ordin patrimonial, așa cum a reținut instanța de apel, hotărârea fiind adoptată în baza unui vot afectat de nelegalitate, ceea ce atrage în mod necesar nulitatea acesteia; mai mult, un atare prejudiciu s-a și produs, situație ignorată de instanța de apel, iar faptul că situația reală nu a fost adusă la cunoștința acționarilor, nu numai că nu acoperă conflictul de interese, ci este o dovadă în plus a exercitării abuzive a dreptului de vot.

În ceea ce privește Hotărârile A.G.E.A. a căror anulare s-a solicitat, arată că, în esență, modificarea vizează, pe de-o parte, majorarea limitei de competență a Consiliului de Administrație în ceea ce privește actele de dispoziție la valoarea de 50% din valoarea activelor societății. Pe de altă parte, competența de aprobare a operațiunilor peste acest prag este dat în competența adunării generale ordinare. Aceste modificări sunt nelegale, respectiv contrare dispozițiilor imperative ale art. 241 din Legea nr. 274/2004, or, instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut în mod eronat că dispozițiile art. 241 au fost modificate prin Legea nr. 441/2006. Recursul nu este fondat. Din examinarea susținerilor din recurs, în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile legale aplicabile în speță, se constată următoarele: Critica referitoare la încălcarea dreptului la informare nu este întemeiată.

Astfel, potrivit art. 178 din Legea nr. 31/1990, republicată, administratorii au obligația de a pune la dispoziția acționarilor, precum și a altor solicitanți informații privind structura acționariatului și de a elibera la cerere, pe cheltuiala acestora certificate privind aceste date. Din actele aflate la dosarul cauzei nu rezultă că reclamanta a solicitat să-i fie puse la dispoziție dosarul de ședință, procesele verbale și informații despre structură acționariatului sau că a solicitat certificate privind aceste date. De asemenea, nu se poate reține că pârâta a refuzat să pună la dispoziție reclamantei toate datele necesare și că s-ar fi produs încălcări ale art. 209 din Legea nr. 297/2004, atât timp cât delegatului reclamantei, care s-a prezentat la prima convocare a A.G.A.

și A.G.E.A., cu o procură specială, i s-au pus la dispoziție (înmânat) documentele pentru data de 14 octombrie 2008, iar la cea de-a doua convocare nu s-a prezentat și nici nu a adus la cunoștință că lipsei de informare se datorează neparticiparea sa. Nici critica privind abuzul de majoritate nu poate fi primită. În conformitate cu dispozițiile art. 210 din Legea nr. 297/2004 „(1) Sunt interzise folosirea în mod abuziv a poziției deținute de acționari sau a calității de administrator ori angajat al societății, prin recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase, care au ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare de a altor instrumente financiare deținute, precum și prejudicierea deținătorilor acestora.

2) Deținătorii valorilor mobiliare trebuie să își exercite drepturile conferite de acestea cu bună-credință, cu respectarea drepturilor și a intereselor legitime ale celorlalți deținători și a interesului prioritar al societății comerciale, în caz contrar fiind răspunzători pentru daunele provocate”. În aceeași notă, Legea nr. 31/1990, republicată, dispune la art. 136 1 că „Acționarii trebuie să își exercite drepturile cu bună-credință, cu respectarea drepturilor și a intereselor legitime ale societății și ale celorlalți acționari”. Abuzul de majoritate reprezintă o formă a abuzului de drept care există atunci când deciziile A.G.A. sunt luate cu intenția de a-i prejudicia pe minoritari, contrar interesului social general și cu unicul scop de a favoriza membrii majorității.

Buna–credință fiind prezumată, rezultă că în mod necesar se impunea a se face dovada folosirii unor fapte neloiale, frauduloase, având în vedere și că abuzul de majoritate nu poate servi drept sancțiune pentru o politică managerială defectuoasă, or, în speță nu s-au făcut dovezi în acest sens, care să conducă la concluzia lezării drepturilor privind valorile mobiliare, precum și a altor drepturi financiare ale deținătorilor de acțiuni.

Prin urmare, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 297/2004, cum nu se constată a fi îndeplinite nici condițiile prevăzute de dispozițiile art. 127 din Legea nr. 31/1990, în ce privește așa-zisul conflict de interese în luarea unor decizii, atâta vreme cât achiziționarea unui imobil sau a unor acțiuni de la o altă societate la care unul dintre acționari deține acțiuni nu presupune în mod necesar un interes contrar aceluia al societății, astfel încât acesta să se abțină de la deliberarea privind acea operațiune. Astfel fiind, interesul contrar ca și conflictul de interese dintre acționar și societate trebuie să fie dovedit, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. În fine, ultima critică vizând nulitatea hotărârilor A.G.E.A.

este neîntemeiată, întrucât în mod corect s-a apreciat că modificarea statutului în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990, republicată, este legală, putând fi delegate atribuții ale A.G.E.A. atât către A.G.A. cât și către Consiliul de Administrație și, totodată, judicios s-a reținut că art. 111 și art. 114 din aceeași lege prevăd competențe exclusive ale A.G.A. și A.G.E.A., cât și posibilitatea delegării unor atribuții. În consecință, față de cele mai sus arătate, constatându-se că recurenta-reclamantă nu a formulat nici un motiv de recurs întemeiat, în condițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., care să justifice modificarea deciziei Curții de Apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SIF O. SA Craiova împotriva deciziei nr. 3 din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2010.