ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3905/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 8l/ CC din 27

noiembrie 2009, Tribunalul Timiș a respins cererea formulată de reclamanta S.I.F.

O. SA Craiova, în contradictoriu cu

pârâta

SC U.M.T. SA Timișoara, având ca obiect acțiune în anulare a

hotărârii A.G.A.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut ca în cadrul

Adunării Generale a

Acționarilor din data de 27 mai 2009, având mai

multe aspecte de dezbătut, respectiv aprobarea bilanțului contabil și a

contului de profit și pierderi pentru anul 2008, precum și la pct. 5 care

viza

descărcarea de gestiune a administratorilor pentru exercițiul

financiar al anului 2008, S.I.F. OLTENIA în

calitate de acționar al SC

U.M.T. SA cu un procent de 0,764 % din

capitalul social, a votat împotrivă, tară a se cuprinde în procesul verbal cele

susținute prin

cererea pendinte, a lipsei

de informare asupra celor supuse dezbaterii.

Prin prisma

dispozițiilor art. l 169 C. civ., coroborat cu art. 132

din Legea societăților comerciale, s-a

motivat că reclamanta nu a

făcut dovada

existenței unor motive de nulitate absolută sau relativă a

hotărârii adunării A.G.O.A. din cadrul SC U.M.T.

SA, iar faptul că aceasta nu a fost de acord cu aprobarea pct. 3 și 5 din

ordinea de

zi, pentru motive care țin de fondul aspectelor economico-financiare,

ea fiind acționar minoritar cu o pondere foarte mică la structura

capitalului social, îi dă dreptul să promoveze o

acțiune în anulare, dar

aceasta nu este suficient pentru ca o hotărâre a

acționarilor să fie anulată.

Împotriva

acestei hotărâri, a declarat apel reclamanta S.I.F.

O. SA Craiova, iar prin decizia nr. 85/

A din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefundat, apelul

și în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

, a dispus obligarea apelantei reclamante la plata cheltuielilor de

judecată

în cuantum de 12.311 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Examinând apelul reclamantei, instanța

de control judiciar a

constatat că prima

instanță a făcut o corectă apreciere a probatoriului

administrat în cauză și a interpretat în mod

corect dispozițiile legale

incidente

speței. S-a mai reținut că prima instanță a respins acțiunea

reclamantei întrucât aceasta nu a făcut dovada

unor motive de nulitate

absolută sau relativă a hotărârii, iar potrivit art.

132 din Legea nr. 31/1990, reclamanta trebuia să facă dovada că hotărârea

adoptată este contrară legii sau actului constitutiv.

S-a mai constatat că din cuprinsul

procesului-verbal al ședinței

A.G.O.A. din

27 mai 2009, rezultă faptul că reclamanta acționar, prin reprezentantul său, nu

a invocat că nu poate vota întrucât i-ar fi fost

încălcat dreptul la

informare prin lipsa unui raport concludent al auditorului independent, iar

potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, pârâta a comunicat toate

documentele necesare, în vederea unei corecte informări a acționarilor.

Împotriva

deciziei sus menționate, a declarat recurs reclamanta

S.I.F. O. SA CRAIOVA, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

în

temeiul cărora a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul

diminuării

cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în apel.

În argumentarea motivelor de recurs,

recurenta a susținut în

esență că, instanța

a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

, având

în vedere obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de

12.311 lei reprezentând onorariu de avocat, susținând că valoarea onorariului

este nejustificat de mare în raport de natura litigiului și complexitatea

muncii efectiv prestate de avocat. A mai susținut recurenta că, deși avocații

își negociază în

mod liber onorariile cu

clienții lor, nu înseamnă că onorariul poate fi

opus fără limită față de

terți, el fiind recuperat numai în măsura în care este real și potrivit cu

munca îndeplinită de avocat, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ.

S-a mai susținut de către recurentă că

onorariul nu este real, deoarece la dosarul cauzei nu s-a depus contractul de

asistență juridică, că are caracter voluntar și voluptoriu, astfel că se impune

diminuarea acestuia la un cuantum rezonabil.

Recursul este

nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Motivul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă

la lipsa de temei legal a hotărârii recurate, încălcarea

sau aplicarea greșită a legii de către instanța de control judiciar.

Din perspectiva

acestui motiv și în raport de critici le formulate, se va analiza legalitatea

soluției pronunțate, respectiv interpretarea și

aplicarea de către instanța de control judiciar a

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Astfel, în conformitate cu

dispozițiile art. 274 alin. (l) C. proc. civ., partea căzută în pretenții, va

fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, temeiul acordării acestora

fiind culpa procesuală.

Potrivit dispozițiilor art. 274 alin.

(3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul de a mări sau micșora onorariile

avocaților, ori

de câte ori vor constata

motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau

munca îndeplinită de avocat.

Este de observat însă că, față de

dispozițiile legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, Înalta

Curte nu poate face ea însăși o apreciere a proporționalității onorariului

avocațial în raport de munca avocatului și complexitatea cauzei,

această apreciere fiind atributul exclusiv al

instanței inferioare, în fața căreia recurenta ar fi putut formula o asemenea

cerere. Ceea ce poate

constata însă Înalta Curte este că, dezlegarea

dată de instanța de apel este legala, fundamentată pe aplicarea corectă a

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere soluția pronunțată în

cauză, precum și culpa procesuală a reclamantei.

În ce privește pretinsa încălcare a

dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că

argumentele aduse în dezvoltarea motivului de recurs nu pot fi încadrate în

dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

vizând mai degrabă o reapreciere a

criteriilor avute în vedere de

instanța anterioară ceea ce nu-i este îngăduit instanței de recurs.

Față de

considerentele ce preced, întrucât se constată că nu sunt

motive de nelegalitate care să conducă

la modificarea deciziei

recurate, potrivit art.

312 C. proc. civ., recursul reclamantei

S.I.F. O. SA CRAIOVA va fi

respins ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin.

(l) C. proc. civ., ca parte căzută în pretenții, recurenta va fi obligată la

plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 428 lei, reprezentând

contravaloare transport, către intimata SC U.M.T. SA.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat, recursul

declarat de reclamanta S.I.F. O. SA CRAIOVA, împotriva deciziei nr. 85/A/2010

din 27 aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială.

Obligă recurenta la 428 lei cheltuieli

de judecată către intimata SC U.M.T.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

16 noiembrie 2010.