ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3905/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 8l/ CC din 27 noiembrie 2009, Tribunalul Timiș a respins cererea formulată de reclamanta S.I.F. O. SA Craiova, în contradictoriu cu pârâta SC U.M.T. SA Timișoara, având ca obiect acțiune în anulare a hotărârii A.G.A. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut ca în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din data de 27 mai 2009, având mai multe aspecte de dezbătut, respectiv aprobarea bilanțului contabil și a contului de profit și pierderi pentru anul 2008, precum și la pct. 5 care viza descărcarea de gestiune a administratorilor pentru exercițiul financiar al anului 2008, S.I.F.

OLTENIA în calitate de acționar al SC U.M.T. SA cu un procent de 0,764 % din capitalul social, a votat împotrivă, tară a se cuprinde în procesul verbal cele susținute prin cererea pendinte, a lipsei de informare asupra celor supuse dezbaterii. Prin prisma dispozițiilor art. l 169 C. civ., coroborat cu art. 132 din Legea societăților comerciale, s-a motivat că reclamanta nu a făcut dovada existenței unor motive de nulitate absolută sau relativă a hotărârii adunării A.G.O.A. din cadrul SC U.M.T. SA, iar faptul că aceasta nu a fost de acord cu aprobarea pct. 3 și 5 din ordinea de zi, pentru motive care țin de fondul aspectelor economico-financiare, ea fiind acționar minoritar cu o pondere foarte mică la structura capitalului social, îi dă dreptul să promoveze o acțiune în anulare, dar aceasta nu este suficient pentru ca o hotărâre a acționarilor să fie anulată.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamanta S.I.F. O. SA Craiova, iar prin decizia nr. 85/ A din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefundat, apelul și în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. , a dispus obligarea apelantei reclamante la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 12.311 lei, reprezentând onorariu de avocat. Examinând apelul reclamantei, instanța de control judiciar a constatat că prima instanță a făcut o corectă apreciere a probatoriului administrat în cauză și a interpretat în mod corect dispozițiile legale incidente speței. S-a mai reținut că prima instanță a respins acțiunea reclamantei întrucât aceasta nu a făcut dovada unor motive de nulitate absolută sau relativă a hotărârii, iar potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990, reclamanta trebuia să facă dovada că hotărârea adoptată este contrară legii sau actului constitutiv.

S-a mai constatat că din cuprinsul procesului-verbal al ședinței A.G.O.A. din 27 mai 2009, rezultă faptul că reclamanta acționar, prin reprezentantul său, nu a invocat că nu poate vota întrucât i-ar fi fost încălcat dreptul la informare prin lipsa unui raport concludent al auditorului independent, iar potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, pârâta a comunicat toate documentele necesare, în vederea unei corecte informări a acționarilor. Împotriva deciziei sus menționate, a declarat recurs reclamanta S.I.F. O. SA CRAIOVA, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul diminuării cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în apel.

În argumentarea motivelor de recurs, recurenta a susținut în esență că, instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. , având în vedere obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 12.311 lei reprezentând onorariu de avocat, susținând că valoarea onorariului este nejustificat de mare în raport de natura litigiului și complexitatea muncii efectiv prestate de avocat. A mai susținut recurenta că, deși avocații își negociază în mod liber onorariile cu clienții lor, nu înseamnă că onorariul poate fi opus fără limită față de terți, el fiind recuperat numai în măsura în care este real și potrivit cu munca îndeplinită de avocat, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. S-a mai susținut de către recurentă că onorariul nu este real, deoarece la dosarul cauzei nu s-a depus contractul de asistență juridică, că are caracter voluntar și voluptoriu, astfel că se impune diminuarea acestuia la un cuantum rezonabil. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la lipsa de temei legal a hotărârii recurate, încălcarea sau aplicarea greșită a legii de către instanța de control judiciar. Din perspectiva acestui motiv și în raport de critici le formulate, se va analiza legalitatea soluției pronunțate, respectiv interpretarea și aplicarea de către instanța de control judiciar a dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (l) C. proc. civ., partea căzută în pretenții, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, temeiul acordării acestora fiind culpa procesuală. Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul de a mări sau micșora onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Este de observat însă că, față de dispozițiile legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, Înalta Curte nu poate face ea însăși o apreciere a proporționalității onorariului avocațial în raport de munca avocatului și complexitatea cauzei, această apreciere fiind atributul exclusiv al instanței inferioare, în fața căreia recurenta ar fi putut formula o asemenea cerere.

Ceea ce poate constata însă Înalta Curte este că, dezlegarea dată de instanța de apel este legala, fundamentată pe aplicarea corectă a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere soluția pronunțată în cauză, precum și culpa procesuală a reclamantei. În ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că argumentele aduse în dezvoltarea motivului de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând mai degrabă o reapreciere a criteriilor avute în vedere de instanța anterioară ceea ce nu-i este îngăduit instanței de recurs. Față de considerentele ce preced, întrucât se constată că nu sunt motive de nelegalitate care să conducă la modificarea deciziei recurate, potrivit art. 312 C. proc.

civ., recursul reclamantei S.I.F. O. SA CRAIOVA va fi respins ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (l) C. proc. civ., ca parte căzută în pretenții, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 428 lei, reprezentând contravaloare transport, către intimata SC U.M.T. SA.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta S.I.F. O. SA CRAIOVA, împotriva deciziei nr. 85/A/2010 din 27 aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială. Obligă recurenta la 428 lei cheltuieli de judecată către intimata SC U.M.T. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2010.