Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.10.2010
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5216/2010

HOTĂRÂRE
14.10.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5216/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 7842/63 din 16 aprilie 2004 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta SC A. SA a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 24025 din 21 februarie 2008 emise de primarul municipiului Craiova, prin care i s-a înaintat spre soluționare notificarea formulată de N.C.A. pentru restituirea imobilului situat în Craiova. În motivarea contestației s-a arătat că dispoziția este nelegală, întrucât contestatoarea nu este unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, fiind privatizată integral anterior intrării în vigoare a legii, situație în care entitatea investită cu soluționarea notificării este Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Prin sentința nr. 235 din 10 septembrie 2008, Tribunalul Dolj a admis contestația și a desființat dispoziția nr. 24025 din 21 februarie 2008 emisă de primarul municipiului Craiova. Prin decizia nr. 5 din 7 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Craiova împotriva sentinței civile nr. 235 din 10 septembrie 2008. Pentru a se pronunța astfel, instanțele au reținut, în esență, următoarele: Contestatoarea este societate comercială integral privatizată, iar din structura acționariatului rezultă că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, ca reprezentant al statului, deține doar 2 acțiuni.

În speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, care se referă doar la societăți în care statul este acționar ori asociat majoritar, ipoteză ce nu se regăsește în speță. Reclamanta fiind privatizată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, măsurile reparatorii se propun de către instituția publică ce a efectuat privatizarea și nu de către unitatea deținătoare. Prin desființarea dispoziției contestate pârâta urmează să înainteze notificarea spre soluționare instituției publice căreia îi revin aceste obligații, prima instanță nefiind investită și pentru stabilirea acesteia. Excepția necompetenței materiale a tribunalului de a soluționa contestația nu se poate reține, reclamanta nefiind terț față de dispoziția contestată, întrucât prin acesta i s-au conferit atribute de soluționare a notificării în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei civile nr. 5 din 7 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova a declarat recurs Primarul municipiului Craiova invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. și susținând următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, coroborate cu dispozițiile art. 159 alin. (2) C. proc. civ., doar persoana îndreptățită poate contesta la tribunal dispoziția emisă, nu și terțul care solicită anularea actului administrativ emis în procedura Legii nr. 10/2001, în acest din urmă caz competența materială de soluționare a acțiunii revenind judecătoriei. Imobilul în litigiu se află în patrimoniul societății SC A. SA și potrivit art. 21 din H.G. nr. 250/2007, imobilul în litigiu se va restitui în natură persoanei îndreptățite prin decizie sau după caz prin dispoziție motivată a unității deținătoare.

Unitatea investită cu soluționarea notificării a identificat persoana îndreptățită ca fiind SC A. SA și conform art. 27 din H.G. nr. 250/2007, a fost înaintat dosarul de notificare spre competentă soluționare. Astfel, dispozitivul hotărârii nu poate fi pus în executare, dat fiind faptul că, instanța, deși dispune anularea dispoziției, nu obligă pe niciuna din părți la soluționarea notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. Recursul este fondat în sensul considerentelor ce succed: Conform dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Potrivit acestor dispoziții legale, este de reținut că singurele persoane care pot avea calitatea procesuală activă într-o acțiune având ca obiect anularea dispoziției sau deciziei sunt persoanele care au formulat notificarea sau succesorii în drepturi ai acestora. În speță, față de dispoziția emisă de Primăria municipiului Craiova, privind soluționarea notificării formulate de N.C.A., reclamanta SC A. SA Craiova are calitatea de terț și nu aceea de persoană îndreptățită. În ceea ce privește pe terții care se consideră prejudiciați prin emiterea deciziei sau dispoziției, jurisprudența este constantă în sensul că aceștia nu au calitatea procesuală activă de a formula contestație întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, deoarece raportul juridic izvorât din aplicarea legii ia naștere între entitatea sesizată cu notificare și persoana care pretinde măsuri reparatorii.

Față de considerentele prezentate, constatându-se că intimata – reclamantă SC A. SA Craiova are calitatea de terț față de dispoziția emisă de primarul municipiului Craiova, se va admite recursul, se va casa decizia atacată precum și sentința Tribunalului Dolj și pe fond se va respinge acțiunea.

D E C I D E Admite recursul declarat de Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova împotriva deciziei civile nr. 5 din 7 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 235 din 10 septembrie 2008 a Tribunalului Dolj, secția civilă și pe fond respinge acțiunea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2010.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-01-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 151/2010
26 aprilie 2006, emisă de Primăria Municipiului Craiova, a fost respinsă cererea privind restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, str. A.I. Cuza, județul Dolj, notificat sub nr. 841/N/2001
ÎCCJ 2010-03-12
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1720/2010
legalitate și netemeinicie. Prin decizia civilă nr. 373 din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel Craiova - Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins apelul ca nefondat. Pentru a decide astfel, curtea de apel a constat
ÎCCJ 2011-03-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2477/2011
nr. 10/2001, republicată. În aceste condiții, reclamantul a făcut dovada modului de preluare a imobilului de către stat. Instanța, având în vedere aceste considerente, a constatat că tribunalul nu a reținut că s-a făcut dovada calității de
ÎCCJ 2010-10-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5476/2010
Curtea de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 304 din 16 noiembrie 2009, a respins apelurile declarate de reclamanți, dar a admis apelurile pârâților și a schimbat total sentința, în sensul
ÎCCJ 2010-05-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2831/2010
ind că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită în înțelesul art. 26 din Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 256 din 26 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 12011/63/2008, s-a declinat competența
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă