ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2831/2010

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 iunie 2008 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta SC O.C. SCM Craiova a chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Craiova și E.M. și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea dispoziției din 23 aprilie 2008 emisă de Primarul Municipiului Craiova. În motivarea acțiunii s-a arătat că prin dispoziția atacată s-a dispus, pe de o parte, înaintarea spre competentă soluționare către reclamantă, ca fiind actuala unitate deținătoare a imobilului, a dosarelor conexate de notificare nr. 1448/N/2001 și nr. 2310/N/2001 formulate de E.M. pentru imobilul teren în suprafață de 2.800 m.p.

situat în Craiova, str. A.I., iar pe de altă parte, a fost propusă acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul construcție demolat, în suprafață construită de 116,50 m.p. S-a invocat încălcarea de către primar principiului irevocabilității actelor administrative, în condițiile în care, la data de 26 iunie 2007, primarul emisese o altă dispoziție cu nr. 13809, prin care respinsese restituirea în natură a întregului imobil, propunându-se acordarea de despăgubiri. Prin cererea depusă în dosarul de fond la data de 05 septembrie 2008, pârâtul E.M. a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Dolj, solicitând înaintarea cauzei la Judecătoria Craiova, apreciind că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită în înțelesul art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 256 din 26 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 12011/63/2008, s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta SC O.C. SCM Craiova, în favoarea Judecătoriei Craiova. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că reclamanta are calitatea de terț în raport de procedura reglementată prin Legea nr. 10/2001, în cadrul căreia a fost emisă dispoziția nr. 15904/2007 a Primăriei Municipiului Craiova, aceasta neavând calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, pentru a atrage competența secției civile a Tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare, invocând prevederile art. 24 alin. (8), art. 25 alin. (6) și art. 31 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 21038/215/2008. Prin sentința civilă nr. 17566 din 19 noiembrie 2008 pronunțată Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 21038/215/2008, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Craiova și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, dispunându-se ca după rămânerea irevocabilă a hotărârii, cauza să fie înaintată la Curtea de Apel Craiova, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, judecătoria a reținut că dispoziția nr. 46375/2008, emisă de Primăria Municipiului Craiova este un act administrativ, întrucât nu dă naștere unor drepturi și obligații cu caracter civil de drept substanțial, ci dimpotrivă, are natura juridică a unui act administrativ de desesizare a autorității de sarcina rezolvării unei cereri formulată în cadrul procedurii administrative, invocându-se prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Craiova sub nr. 2636/54/2008.

Analizând conflictul negativ de competență, prin decizia nr. 2 din 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel Craiova a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, având în vedere următoarele considerente: Legea nr. 10/2001 prevede o procedură specială pentru restituirea imobilelor preluate abuziv de stat înainte de 22 decembrie 1989, procedură care începe prin adresarea unei notificări persoanei juridice deținătoare a imobilului. Dispoziția sau decizia prin care este finalizată procedura specială instituită de Legea nr. 10/2001 este supusă ulterior controlului judiciar, competența materială aparținând în primă instanță secției civile a tribunalului, în raport de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

În speță, prin dispoziția nr. 46375 din 23 aprilie 2008 emisă de Primăria Municipiului Craiova s-a dispus înaintarea spre competentă soluționare către SC O.C. SCMCraiova, ca fiind actuala deținătoare a terenului, a dosarelor de notificare nr. 1448/N/2001 și nr. 2310/N/2001, formulate de către E.M., pentru imobilul situat în Craiova, str. A.I. Sintagma de „unitate deținătoare" este menționată în prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, în temeiul căreia s-a emis și dispoziția nr. 46375 din 23 aprilie 2008, contestată de reclamantă. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Una din semnificațiile sintagmei „indiferent în posesia cui se află în prezent", astfel cum apare în Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. 250/2007, este aceea a stabilirii momentului în funcție de care se face calificarea unității deținătoare, respectiv cel care deținea imobilul la data intrării în vigoare a legii. În cazul în care, după intrarea în vigoare a legii un imobil notificat potrivit legii a fost transferat în administrarea unei alte entități, aceasta devine unitate deținătoare investită cu soluționarea notificării, entitatea inițial notificată având obligația de a transmite notificarea și documentația aferentă entității deținătoare, înștiințând totodată și persoana îndreptățită despre această situație.

Și din interpretarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, rezultă că în cazul în care persoana îndreptățită nu deține imobilele solicitate, aceasta va direcționa notificarea către entitatea învestită cu soluționarea ei, sau unității deținătoare a bunurilor imobile solicitate, fiind relevante prevederile pct. 27.1 și 27.2 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007. În privința instanței competente să soluționeze o contestație îndreptată împotriva deciziei sau dispoziției emisă de unitatea deținătoare, sau entitatea învestită cu soluționarea notificării, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, s-a prevăzut competența secției civile a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau al entității învestită cu soluționarea notificării, în cazul în care decizia sau dispoziția motivată de respingerea notificării, este atacată de persoana care se pretinde îndreptățită.

Competența materială specială este aplicabilă oricăror litigii ivite în legătură cu modul de soluționare a cererilor de restituire formulate în baza Legii nr. 10/2001, aceasta fiind intenția vădită a legiuitorului, indiferent dacă există sau nu răspuns la notificare.

Este adevărat că Legea nr. 10/2001 nu reglementează expres stabilirea competenței materiale a instanței, atunci când contestarea deciziei sau dispoziției emisă de unitatea deținătoare sau entitatea învestită cu soluționarea ei, se face de către unitatea deținătoare căreia i s-a comunicat spre competentă soluționare notificarea formulată de persoana îndreptățită, însă rațiuni de simetrie impun ca și în cazul în care se contestă dispoziția emisă de entitatea învestită inițial cu soluționarea notificării prin care se transmite actualei unități deținătoare acea notificare, contestația să poată fi formulată tot la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul persoanei juridice notificate.

Prin contestația formulată de reclamanta unitate deținătoare, se contestă o dispoziție emisă de o autoritate publică, prin care i se înaintează reclamantei, în calitate de unitate deținătoare, spre competentă soluționare, notificările formulate de persoana îndreptățită care solicită restituirea în natură a imobilului în litigiu. Dispoziția contestată este un act cu efecte civile, supusă reglementărilor Legii nr. 10/2001, derogatorii de la dreptul comun, dat fiind faptul că raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001 ia naștere între deținătorul imobilului și persoana îndreptățită la restituire în natură sau la măsuri reparatorii. În aceste condiții, contestația formulată de reclamantă în calitate de actual deținător al imobilului, se judecă de către secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială este situat imobilul, litigiul intrând în sfera de competență procesuală pur civilă și nu în cea specifică contenciosului administrativ.

Obiectul prezentei contestații privește o procedură prealabilă impusă de dispozițiile Legii nr. 10/2001, necontencioasă, dar obligatorie, potrivit art. 10 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât pentru rațiuni de judecată unitară, o atare pricină izvorâtă din temporizarea ori refuzul de finalizare a unei proceduri, nu poate fi atribuită spre soluționare decât simetric, conform prevederilor art. 26 și 27 din Legea nr. 10/2001, în competența instanței care judecă acțiunea principală, respectiv în competența Tribunalului. Prin urmare, în baza art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Curtea de Apel Craiova a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția civilă. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamanta SC O.C.

SCM Craiova. Prin motivele de recurs se susține nelegalitatea deciziei recurate pentru greșita interpretare a prevederilor Legii 10/2001, arătându-se că acțiunea cu care reclamanta a învestit instanța nu se regăsește în ipotezele la care se referă art. 24, art. 25 și art. 31 din Legea nr. 10/2001 și care nu pot fi extinse, pe cale de interpretare, și la alte categorii de litigii. În măsura în care justifică interes și un drept propriu, terțele persoane, pot contesta dispozițiile emise în favoarea persoanelor îndreptățite în conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, în procedura reglementată prin legea generală, care este dreptul comun în materia acțiunilor în constatarea nulităților, și anume în procedura reglementată prin C. proc.

civ. Analizând decizia recurată, în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente. Cererea care a învestit instanțele de judecată a avut ca obiect pretenția reclamantei de anulare a dispoziției nr. 46375 din 23 aprilie 2008 emisă de Primarul Municipiului Craiova prin care s-a dispus, pe de o parte, înaintarea spre competentă soluționare către reclamantă, ca fiind actuala unitate deținătoare a imobilului, a dosarelor conexate de notificare nr. 1448/N/2001 și nr. 2310/N/2001 formulate de E.M. pentru imobilul teren în suprafață de 2800 m.p. situat în Craiova, str. A.I. nr. 83, iar pe de altă parte, a fost propusă acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul construcție demolat, în suprafață construită de 116,50 m.p.

Dispoziția a cărei anulare se cere a fost emisă de pârâtul Primarul Municipiului Craiova în procedura Legii 10/2001 și a stabilit calitatea reclamantei de unitate deținătoare, învestit-o cu soluționarea notificărilor formulate de E.M. în temeiul aceleiași legi.

Prin art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, se prevede că „Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare". În același sens, prin art. 25 alin. (1) din legea menționată se mai prevede că „În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură". Pentru cazul când restituirea în natură nu este posibilă, s-a reglementat, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, că „Decizia sau, după caz,

dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare". Este adevărat că textul reglementează posibilitatea ca persoana îndreptățită să formuleze o atare contestație și stabilește competența de primă instanță a tribunalului în soluționarea ei. Deși, în cauză, contestația este formulată de unitatea deținătoare, rațiuni de simetrie impun stabilirea aceleași competențe materiale în primă instanță ca cea reglementată prin art. 26 alin. (3) C. proc.

civ. Unitatea deținătoare nu este un terț în raportul juridic dedus judecății, dispoziția contestată emisă în procedura Legii 10/2001 îi este opozabilă. Pe de altă parte, față de obiectul cererii de chemare în judecată, instanța este chemată să stabilească, prealabil verificării legalității dispoziției atacate, calitatea reclamantei de unitate deținătoare, competentă să soluționeze notificările formulate de pârâtul E.M. Aceasta presupune aplicarea și interpretarea prevederilor Legii 10/2001 care reglementează aceste aspecte și în privința cărora, legea prevede o competență specială de primă instanță în favoarea tribunalului. Or, din interpretarea normelor legale, rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda, în materia specială a Legii 10/2001, o plenitudine de competență în primă instanță tribunalelor pentru soluționarea contestațiilor ce au ca obiect raporturile juridice izvorâte din aplicarea acestui act normativ.

În aceste condiții, este greu de conceput că s-ar fi intenționat să se recunoască judecătoriei, în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competența de a stabili, calitatea de unitate deținătoare în procedura Legii 10/2001, pentru ca ulterior, decizia/dispoziția emisă de unitatea deținătoare astfel desemnată să fie supusă cenzurii tribunalului în primă instanță. Prin urmare, față de obiectul litigiului și care vizează un raport juridic născut din aplicarea Legii nr. 10/2001 ce ia naștere între deținătorul imobilului și persoana îndreptățită la restituire și de calitatea reclamantei stabilită prin dispoziția contestată, emisă în procedura acestei legi, pentru rațiuni de simetrie și de judecată unitară, o atare pricină, nu poate fi atribuită spre soluționare decât, simetric regulilor prevăzute în actul normativ aplicabil litigiului, în competența tribunalului.

În consecință, apreciind că, prin decizia recurată, Curtea de Apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a prevederilor legale aplicabile în cauză, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC O.C. SCMM Craiova împotriva deciziei nr. 2 din 31 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.