ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2477/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 18423/63 din 17 noiembrie 2008, reclamantul A.G. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea Dispoziției nr. 7783 din 4 noiembrie 2008 emisă de către Primarul Municipiului Craiova. Prin sentința civilă nr. 113 din 27 martie 2009, pronunțată de către Tribunalul Dolj, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A.G. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere faptul că, în raport de dispozițiile art. 1169 C. civ., reclamantul nu a putut face dovada în cauză, atât în ceea ce privește dreptul de proprietate al persoanei juridice „F.R.” S.A.

privind imobilul situat în Craiova, județul Dolj și nici a calității autorului său de asociat al societății, din conținutul extrasului nr. 12386 din 25 iunie 1940, emis de Camera de Comerț și Industrie - Oficiul Registrului Comerțului București (filele 67, 68 dosar fond), nerezultând decât atestarea că autorul acestuia, N.A., a deținut calitatea de cenzor la această societate comercială. Prin urmare, sub un prim aspect, situația reclamantului nu se poate încadra juridic în dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora: „Sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, asociați ai persoanelor juridice care dețineau imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv”.

S-a reținut că în ceea ce privește modalitatea de preluare abuzivă a imobilului, sub forma naționalizării, conținutul extraselor M.Of. nr. 281 din 7 decembrie 1945, M.Of. nr. 141 din 21 iunie 1940 (filele 41, 44 dosar) și M.O. nr. 133 bis din 11 iunie 1948 (filele 63, 65 dosar), nu atestă existența vreunui decret de naționalizare în baza căruia să fi trecut în proprietatea statului patrimoniul respectivei societății comerciale, astfel că, nici sub al doilea aspect, nu se regăsesc incidente nici una din situațiile juridice prevăzute de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul A.G. Prin decizia civilă nr. 215 din 8 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craivoa, în dosarul nr. 18423/63/2008, a fost admis apelul declarat de reclamantul A.G.; a fost desființată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prin Dispoziția nr. 7783 din 04 noiembrie 2008, emisă de către Primarul Municipiului Craiova, a fost respinsă cererea formulată de către reclamantul A.G., de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului situat în Craiova, județul Dolj, notificat sub nr. 1432/N/2001 și nr. 218/N/2001, cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și nici a calității de proprietar al imobilului la data preluării abuzive și implicit, a calității de persoană îndreptățită, în sensul art. 2 și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

In speță, reclamantul a făcut dovada că este moștenitor de drept al autorului - unchiul său, A.N. (fratele tatălui reclamantului, A.V.) aspect reținut și de către instanța de fond. Aceeași dovadă a calității de moștenitor, după autorul A.N., a fost făcută și prin sentința civilă nr. 109 din 25 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, rămasă definitivă și irevocabilă. Fabrica „F.R.” - societate anonimă română - a fost înființată, respectiv înmatriculată, de către autorul A.N. în anul 1940, conform actului nr. 116 din 05 iulie 1940, iar sediul acesteia îl reprezintă imobilul pentru care se solicită măsuri reparatorii în cauză. In acest act de înmatriculare (filele 67-68 dosar fond), la poziția 4, rubrica „administratori și cenzori” apare autorul A.N.

- „administrator delegat”. In anul 1946, valoarea capitalului social al acestei societăți a fost majorată de la zece milioane lei la cincizeci milioane lei (conform anexei 2 din cererea de modificare adresată Camerei de Comerț și Industrie, cu număr de înregistrare – 25379 din 28 septembrie 1946). Din analiza acestor acte rezultă că autorul reclamantului, A.N., odată cu înființarea acestei societăți, a vărsat capital integral în numerar, respectiv 500.000 lei (fila 131 dosar fond). Conform dispozițiilor în vigoare în acea perioadă calitatea de „administrator-delegat” presupunea o putere totală de decizie în cadrul societății, putere dată în baza deținerii în proprietate a majorității acțiunilor, după cum se menționează în art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 119/1948, publicată în M.Of.

din data de 11 iunie 1948 (fila 115 dosar fond). Astfel, calitatea de administrator presupune implicit calitatea de a fi proprietar cu cel puțin 1/5 din capitalul uneia dintre cele 3 societăți, la care poate fi administrator o persoană cu această calitate, iar pentru a fi administrator, o persoană era obligată să dețină în proprietate majoritatea acțiunilor pentru fiecare societate. Prin urmare, autorul reclamantului era și asociat al societății anonime F.R. Art. 3 pct. b din Legea nr. 10/2001, republicată, arată că sunt îndreptățite, în înțelesul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoane fizice, asociat ai persoanei juridice care dețin imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv.

În conformitate cu dispozițiile art. 60 din Legea nr. 119/1946 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări miniere și transporturi - s-au naționalizat fabricile cu profilul și specialitatea pe care le-a avut fabrica „F.R.”, înființată de către autorul A.N. În speță, Legea nr. 119/1940 stabilește că „și fabricile de conserve” - implicit fabrica „F.R.” fac parte din categoria imobilelor naționalizate, însă în anumite condiții, respectiv ca autorul să fi fost asociat la data preluării abuzive, în condițiile art. 3 pct. b din Legea nr. 10/2001, republicată. În aceste condiții, reclamantul a făcut dovada modului de preluare a imobilului de către stat.

Instanța, având în vedere aceste considerente, a constatat că tribunalul nu a reținut că s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și a preluării imobilului de către stat, astfel încât, aspecte juridice noi, care nu au făcut obiectul judecății în primă instanță, nu pot fi judecate pentru prima dată în apel. În rejudecare, prin sentința civilă nr. 20 din 21 ianuarie 2010 a Tribunalului Dolj, s-a dispus respingerea contestației, reținându-se că reclamantul nu a făcut dovada că antecesorul său ar fi fost asociat, nici că ar fi deținut acțiuni la societate la momentul naționalizării și nici că societatea ar fi fost proprietara imobilului revendicat la momentul preluării abuzive a acesteia în proprietatea statului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A.G. Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 168 din 25 mai 2010, a respins ca nefondat apelul declarat, cu următoarea motivare: În speță, s-a reținut cu deplin temei că reclamantul nu a făcut dovada drepturilor pe care le pretinde. Reclamantul a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului situat în Craiova, imobil ce a constituit patrimoniul societății anonime pe acțiuni „F.R.” și care a fost naționalizată în anul 1948. Reclamantul susține că este moștenitor al acționarului A.N. - administrator delegat și care, în această calitate, ar fi deținut un pachet de acțiuni fiind astfel, implicit, coproprietar al societății.

Reclamantul nu a dovedit nimic din susținerile sale. Singura dovadă constă în existența calității de succesor după unchiul său, presupus acționar al societății. Reclamantul avea, însă, obligația să dovedească și dreptul de coproprietate al acestuia asupra imobilului, fapt rămas nedovedit. Conform art. 3 alin. (1) lit. b) Legea nr. 10/2001, reclamantul trebuia să dovedească și faptul că imobilul solicitat ar fi fost în proprietatea societății la momentul naționalizării, ori, în dosar, nu există decât o singură dovadă și anume aceea că în anul 1940 în momentul înființării societății autorul său deținea calitatea de cenzor. Însă, calitatea de cenzor în conducerea societății nu conferă acestuia nici un drept de coproprietate, ci pur și simplu reprezintă o calitate de angajat.

Ca urmare, nu s-a dovedit că autorul reclamantului ar fi deținut acțiuni și implicit că ar fi fost și coproprietar al patrimoniului societății. Toate susținerile din dosar privind pretinsele drepturi de acționar ale autorului nu sunt decât presupuneri care nu au nici o valoare probantă și nu pot substitui lipsa dovezii dreptului de proprietate. Ca urmare, reclamantul nu a făcut nici dovada existenței dreptului la reparații în natură sau echivalent și nici măcar dovada că societatea naționalizată ar mai fi avut vreun patrimoniu în momentul naționalizării, iar că din patrimoniu ar fi făcut parte și imobilul situat în Craiova, județul Dolj. În această situație, instanța de fond a dispus în mod corect respingerea acțiunii.

Apelul reclamantului este așadar nefondat, susținerile apelantului nu au nici o valoare și nu pot înlocui lipsa certă a dovezilor necesare, a existenței unor drepturi de care să fi fost deposedat autorul său. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A.G., criticând-o sub următoarele aspecte: Legea nr. 10/2001 prevede la art. 25 alin. (4), că dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului, face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie. La art. 26 alin. (1), se arată că dacă restituirea în natură nu este posibilă autoritatea investită cu soluționarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptățite alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri.

Ca atare dispoziția nr. 2115 din 29 martie 2002 emisă de Primăria Craiova prin Primar este perfect legală (însoțită și de certificatul de moștenitor nr. 200/2003), astfel că orice întârziere după datele de mai sus – ca și reținerea la Primăria Craiova a dosarului notificat sub nr. 1443/N/2001, este penalizabilă în baza legislației actuale în vigoare. Orice emitere de documente de către Primăria Craiova după datele de mai sus (ca de ex. respingeri de notificări), poate să producă penalizări, atât pentru Primărie, cât și pentru orice alte organisme care țin parte întârzierii pricinuite de Primărie.

Referitor la decizia recurată, aceasta este nelegală, deoarece dovada dreptului de proprietate există, aceasta fiind dispoziția nr. 2115 din 29 martie 2002. Referitor la drepturile de acționar ale autorului reclamantului, cu privire la care s-a considerat că nu sunt decât simple presupuneri, se arată că, pentru ca să fii administrator delegat în anul 1940 trebuia să deții pachetul majoritar de acțiuni, care au trecut în proprietatea statului comunist prin Legea nr. 119/l948. Fiind un foarte bun specialist, unchiul reclamantului N.A. a reușit printr-o foarte bună conducere și dispunând de puterea de decizie conferită de pachetul de acțiuni majoritar să crească foarte rapid capitalul societății.

Decizia nr. 168 din 25 mai 2010, atacată cu recurs, reține, pe o bază falsă, că unchiul reclamantului A.N., ar fi fost c e n z o r, ceea ce nu este adevărat, deoarece a fost administrator delegat, calitate care impunea deținerea pachetului majoritar de acțiuni, iar acest pachet majoritar, însemna proprietatea asupra societății. Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru considerentele ce succed: Prin decizia civilă nr. 215 din 8 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în primul ciclu procesual al dosarului, a fost admis apelul declarat de reclamantul A.G., a fost desființată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

Această hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat, nefiind atacată cu recurs de niciuna dintre părți. Prin decizia de desființare cu trimitere spre rejudecare, sus-menționată, s-au soluționat unele din problemele puse în discuție în cauza de față, cum ar fi faptul că autorul reclamantului era și asociat al societății anonime române „F.R.”, precum și faptul că reclamantul a făcut dovada modului de preluare a imobilului de către stat. În condițiile art. 3 pct. b din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt îndreptățite, în înțelesul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoane fizice, asociat ai persoanei juridice care dețin imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv.

Prin urmare, în rejudecare, recurentul reclamant trebuia să facă dovada că la data preluării abuzive, autorul său mai era asociat al societății în condițiile art. 3 pct. b din Legea nr. 10/2001, republicată. De asemenea, trebuia să dovedească și faptul că imobilul pentru care solicită măsuri reparatorii conform legii speciale ar fi fost în proprietatea societății anonime pe acțiuni „F.R.” la momentul naționalizării și că acest imobil ar fi fost preluat odată cu societatea în proprietatea statului. Nefiind dovedite în niciun fel aceste aspecte, în mod corect a reținut instanța de apel, a cărei hotărâre face obiectul recursului de față, că simplele susțineri ale reclamantului nu au nici o valoare și nu pot înlocui lipsa certă a dovezilor necesare cu privire la existența unor drepturi de care să fi fost deposedat autorul său.

În consecință, nefiind dovedită îndeplinirea condițiilor art. 3 alin. (1) lit. b) Legea nr. 10/2001, republicată, Înalta Curte constată că în mod legal a fost confirmată soluția privind respingerea contestației formulate de reclamantul A.G., împotriva Dispoziției nr. 7783 din 04 noiembrie 2008, emisă de către Primarul Municipiului Craiova, prin care a fost respinsă cererea acestuia de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului situat în Craiova, Calea București nr. 190, județul Dolj, notificat sub nr. 1432/N/2001 și nr. 218/N/2001. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru a opera modificarea hotărârii atacate în cauză, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.G. împotriva deciziei nr. 168 din 25 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2011.