ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2477/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2477/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Deliberând, în
condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;
Prin acțiunea civilă
înregistrată sub nr. 18423/63 din 17 noiembrie 2008, reclamantul A.G. a chemat
în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului
Craiova, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se
dispună anularea Dispoziției nr. 7783 din 4 noiembrie 2008 emisă de către
Primarul Municipiului Craiova.
Prin sentința civilă
nr. 113 din 27 martie 2009, pronunțată de către Tribunalul Dolj, a fost
respinsă acțiunea formulată de reclamantul A.G.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de fond a avut în vedere faptul că, în raport de dispozițiile
art. 1169 C. civ., reclamantul nu a putut face dovada în cauză, atât în ceea ce
privește dreptul de proprietate al persoanei juridice „F.R.” S.A. privind
imobilul situat în Craiova, județul Dolj și nici a calității autorului său de
asociat al societății, din conținutul extrasului nr. 12386 din 25 iunie 1940,
emis de Camera de Comerț și Industrie - Oficiul Registrului Comerțului
București (filele 67, 68 dosar fond), nerezultând decât atestarea că autorul
acestuia, N.A., a deținut calitatea de cenzor la această societate comercială.
Prin urmare, sub un
prim aspect, situația reclamantului nu se poate încadra juridic în dispozițiile
art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora: „Sunt
îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după
caz, prin echivalent, persoanele fizice, asociați ai persoanelor juridice care
dețineau imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în
mod abuziv”.
S-a reținut că în
ceea ce privește modalitatea de preluare abuzivă a imobilului, sub forma
naționalizării, conținutul extraselor M.Of. nr. 281 din 7 decembrie 1945, M.Of. nr. 141 din 21 iunie 1940 (filele 41, 44 dosar) și M.O. nr. 133 bis din 11 iunie 1948 (filele
63, 65 dosar), nu atestă existența vreunui decret de naționalizare în baza
căruia să fi trecut în proprietatea statului patrimoniul respectivei societății
comerciale, astfel că, nici sub al doilea aspect, nu se regăsesc incidente nici
una din situațiile juridice prevăzute de dispozițiile art. 3 din Legea nr.
10/2001, republicată.
Împotriva acestei
sentințe a formulat apel reclamantul A.G.
Prin decizia civilă
nr. 215 din 8 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craivoa, în dosarul nr.
18423/63/2008, a fost admis apelul declarat de reclamantul A.G.; a fost
desființată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de apel a reținut că prin Dispoziția nr. 7783 din 04 noiembrie
2008, emisă de către Primarul Municipiului Craiova, a fost respinsă cererea
formulată de către reclamantul A.G., de restituire în natură sau prin
echivalent a imobilului situat în Craiova, județul Dolj, notificat sub nr.
1432/N/2001 și nr. 218/N/2001, cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada
preluării abuzive, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și nici a
calității de proprietar al imobilului la data preluării abuzive și implicit, a
calității de persoană îndreptățită, în sensul art. 2 și art. 3 alin. (1) din Legea
nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
In speță, reclamantul
a făcut dovada că este moștenitor de drept al autorului - unchiul său, A.N.
(fratele tatălui reclamantului, A.V.) aspect reținut și de către instanța de
fond.
Aceeași dovadă a
calității de moștenitor, după autorul A.N., a fost făcută și prin sentința
civilă nr. 109 din 25 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, rămasă
definitivă și irevocabilă.
Fabrica „F.R.” - societate
anonimă română - a fost înființată, respectiv înmatriculată, de către autorul A.N.
în anul 1940, conform actului nr. 116 din 05 iulie 1940, iar sediul acesteia îl
reprezintă imobilul pentru care se solicită măsuri reparatorii în cauză.
In acest act de
înmatriculare (filele 67-68 dosar fond), la poziția 4, rubrica „administratori
și cenzori” apare autorul A.N. - „administrator delegat”.
In anul 1946,
valoarea capitalului social al acestei societăți a fost majorată de la zece
milioane lei la cincizeci milioane lei (conform anexei 2 din cererea de
modificare adresată Camerei de Comerț și Industrie, cu număr de înregistrare – 25379
din 28 septembrie 1946).
Din analiza acestor
acte rezultă că autorul reclamantului, A.N., odată cu înființarea acestei societăți,
a vărsat capital integral în numerar, respectiv 500.000 lei (fila 131 dosar
fond).
Conform dispozițiilor
în vigoare în acea perioadă calitatea de „administrator-delegat” presupunea o
putere totală de decizie în cadrul societății, putere dată în baza deținerii în
proprietate a majorității acțiunilor, după cum se menționează în art. 2 alin. (1)
și alin. (2) din Legea nr. 119/1948, publicată în M.Of. din data de 11 iunie
1948 (fila 115 dosar fond).
Astfel, calitatea de
administrator presupune implicit calitatea de a fi proprietar cu cel puțin 1/5
din capitalul uneia dintre cele 3 societăți, la care poate fi administrator o
persoană cu această calitate, iar pentru a fi administrator, o persoană era
obligată să dețină în proprietate majoritatea acțiunilor pentru fiecare
societate.
Prin urmare, autorul
reclamantului era și asociat al societății anonime F.R.
Art. 3 pct. b din Legea
nr. 10/2001, republicată, arată că sunt îndreptățite, în înțelesul acestei
legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin
echivalent, persoane fizice, asociat ai persoanei juridice care dețin imobilele
și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv.
În conformitate cu
dispozițiile art. 60 din Legea nr. 119/1946 pentru naționalizarea
întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări miniere și transporturi -
s-au naționalizat fabricile cu profilul și specialitatea pe care le-a avut
fabrica „F.R.”, înființată de către autorul A.N.
În speță, Legea nr. 119/1940
stabilește că „și fabricile de conserve” - implicit fabrica „F.R.” fac parte
din categoria imobilelor naționalizate, însă în anumite condiții, respectiv ca
autorul să fi fost asociat la data preluării abuzive, în condițiile art. 3 pct.
b din Legea nr. 10/2001, republicată.
În aceste condiții,
reclamantul a făcut dovada modului de preluare a imobilului de către stat.
Instanța, având în
vedere aceste considerente, a constatat că tribunalul nu a reținut că s-a făcut
dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și a preluării
imobilului de către stat, astfel încât, aspecte juridice noi, care nu au făcut
obiectul judecății în primă instanță, nu pot fi judecate pentru prima dată în
apel.
În rejudecare, prin
sentința civilă nr. 20 din 21 ianuarie 2010 a Tribunalului Dolj, s-a dispus
respingerea contestației, reținându-se că reclamantul nu a făcut dovada că
antecesorul său ar fi fost asociat, nici că ar fi deținut acțiuni la societate
la momentul naționalizării și nici că societatea ar fi fost proprietara imobilului
revendicat la momentul preluării abuzive a acesteia în proprietatea statului.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat apel reclamantul A.G.
Curtea de Apel
Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia
nr. 168 din 25 mai 2010, a respins ca nefondat apelul declarat, cu următoarea
motivare:
În speță, s-a reținut
cu deplin temei că reclamantul nu a făcut dovada drepturilor pe care le
pretinde.
Reclamantul a
solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului situat în
Craiova, imobil ce a constituit patrimoniul societății anonime pe acțiuni „F.R.”
și care a fost naționalizată în anul 1948. Reclamantul susține că este
moștenitor al acționarului A.N. - administrator delegat și care, în această
calitate, ar fi deținut un pachet de acțiuni fiind astfel, implicit,
coproprietar al societății.
Reclamantul nu a
dovedit nimic din susținerile sale. Singura dovadă constă în existența
calității de succesor după unchiul său, presupus acționar al societății.
Reclamantul avea, însă,
obligația să dovedească și dreptul de coproprietate al acestuia asupra
imobilului, fapt rămas nedovedit.
Conform art. 3 alin. (1)
lit. b) Legea nr. 10/2001, reclamantul trebuia să dovedească și faptul că
imobilul solicitat ar fi fost în proprietatea societății la momentul
naționalizării, ori, în dosar, nu există decât o singură dovadă și anume aceea
că în anul 1940 în momentul înființării societății autorul său deținea calitatea
de cenzor.
Însă, calitatea de
cenzor în conducerea societății nu conferă acestuia nici un drept de
coproprietate, ci pur și simplu reprezintă o calitate de angajat.
Ca urmare, nu s-a
dovedit că autorul reclamantului ar fi deținut acțiuni și implicit că ar fi
fost și coproprietar al patrimoniului societății.
Toate susținerile din
dosar privind pretinsele drepturi de acționar ale autorului nu sunt decât
presupuneri care nu au nici o valoare probantă și nu pot substitui lipsa
dovezii dreptului de proprietate.
Ca urmare,
reclamantul nu a făcut nici dovada existenței dreptului la reparații în natură
sau echivalent și nici măcar dovada că societatea naționalizată ar mai fi avut
vreun patrimoniu în momentul naționalizării, iar că din patrimoniu ar fi făcut
parte și imobilul situat în Craiova, județul Dolj. În această situație,
instanța de fond a dispus în mod corect respingerea acțiunii.
Apelul reclamantului
este așadar nefondat, susținerile apelantului nu au nici o valoare și nu pot
înlocui lipsa certă a dovezilor necesare, a existenței unor drepturi de care să
fi fost deposedat autorul său.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs reclamantul A.G., criticând-o sub următoarele aspecte:
Legea nr. 10/2001 prevede
la art. 25 alin. (4), că dispoziția de aprobare a restituirii în natură a
imobilului, face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are
forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea
în posesie.
La art. 26 alin. (1),
se arată că dacă restituirea în natură nu este posibilă autoritatea investită
cu soluționarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptățite alte
bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri.
Ca atare dispoziția nr.
2115 din 29 martie 2002 emisă de Primăria Craiova prin Primar este perfect
legală (însoțită și de certificatul de moștenitor nr. 200/2003), astfel că
orice întârziere după datele de mai sus – ca și reținerea la Primăria Craiova a dosarului notificat sub nr. 1443/N/2001, este penalizabilă în baza
legislației actuale în vigoare.
Orice emitere de
documente de către Primăria Craiova după datele de mai sus (ca de ex.
respingeri de notificări), poate să producă penalizări, atât pentru Primărie, cât
și pentru orice alte organisme care țin parte întârzierii pricinuite de
Primărie.
Referitor la decizia
recurată, aceasta este nelegală, deoarece dovada dreptului de proprietate există,
aceasta fiind dispoziția nr. 2115 din 29 martie 2002.
Referitor la
drepturile de acționar ale autorului reclamantului, cu privire la care s-a
considerat că nu sunt decât simple presupuneri, se arată că, pentru ca să fii
administrator delegat în anul 1940 trebuia să deții pachetul majoritar de
acțiuni, care au trecut în proprietatea statului comunist prin Legea nr. 119/l948.
Fiind un foarte bun specialist, unchiul reclamantului N.A. a reușit printr-o foarte
bună conducere și dispunând de puterea de decizie conferită de pachetul de
acțiuni majoritar să crească foarte rapid capitalul societății.
Decizia nr. 168 din 25
mai 2010, atacată cu recurs, reține, pe o bază falsă, că unchiul reclamantului A.N.,
ar fi fost c e n z o r, ceea ce nu este adevărat, deoarece a fost administrator
delegat, calitate care impunea deținerea pachetului majoritar de acțiuni, iar acest
pachet majoritar, însemna proprietatea asupra societății.
Examinând recursul
prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat,
pentru considerentele ce succed:
Prin decizia civilă
nr. 215 din 8 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în primul ciclu
procesual al dosarului, a fost admis apelul declarat de reclamantul A.G., a
fost desființată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
Această hotărâre a
intrat în puterea lucrului judecat, nefiind atacată cu recurs de niciuna dintre
părți.
Prin decizia de desființare
cu trimitere spre rejudecare, sus-menționată, s-au soluționat unele din
problemele puse în discuție în cauza de față, cum ar fi faptul că autorul
reclamantului era și asociat al societății anonime române „F.R.”, precum și
faptul că reclamantul a făcut dovada modului de preluare a imobilului de către
stat.
În condițiile art. 3
pct. b din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt îndreptățite, în înțelesul
acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după
caz, prin echivalent, persoane fizice, asociat ai persoanei juridice care dețin
imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod
abuziv.
Prin urmare, în
rejudecare, recurentul reclamant trebuia să facă dovada că la data preluării
abuzive, autorul său mai era asociat al societății în condițiile art. 3 pct. b din
Legea nr. 10/2001, republicată.
De asemenea, trebuia
să dovedească și faptul că imobilul pentru care solicită măsuri reparatorii
conform legii speciale ar fi fost în proprietatea societății anonime pe acțiuni
„F.R.” la momentul naționalizării și că acest imobil ar fi fost preluat odată
cu societatea în proprietatea statului.
Nefiind dovedite în
niciun fel aceste aspecte, în mod corect a reținut instanța de apel, a cărei
hotărâre face obiectul recursului de față, că simplele susțineri ale
reclamantului nu au nici o valoare și nu pot înlocui lipsa certă a dovezilor
necesare cu privire la existența unor drepturi de care să fi fost deposedat
autorul său.
În consecință,
nefiind dovedită îndeplinirea condițiilor art. 3 alin. (1) lit. b) Legea nr.
10/2001, republicată, Înalta Curte constată că în mod legal a fost confirmată
soluția privind respingerea contestației formulate de reclamantul A.G.,
împotriva Dispoziției nr. 7783 din 04 noiembrie 2008, emisă de către Primarul
Municipiului Craiova, prin care a fost respinsă cererea acestuia de restituire
în natură sau prin echivalent a imobilului situat în Craiova, Calea București
nr. 190, județul Dolj, notificat sub nr. 1432/N/2001 și nr. 218/N/2001.
Pentru aceste
considerente, constatând că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., pentru a opera modificarea hotărârii atacate în cauză, Înalta
Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge
ca nefondat, recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de reclamantul A.G. împotriva deciziei nr. 168 din 25 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 17 martie 2011.