Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.07.2010
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4160/2010

HOTĂRÂRE
01.07.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4160/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față constată următoarele: Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 471 din 5 iunie 2007, a admis acțiune formulată de reclamanții P.O.M., S.A.M., C.P., C.Ș.A. și V.A., a desființat Dispoziția din 4 mai 2005 emisă de Primăria Craiova, a obligat pârâta să restituie reclamanților în natură imobilul - construcții și teren. Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 843 din 5 noiembrie 2007, a respins apelul declarat de pârâții Primarul municipiului Craiova și Primăria municipiului Craiova, precum și cererea de intervenție accesorie formulată de A.N.I.C.A.D.O. Recursurile declarate de pârâți și de intervenientă au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 7930 din 11 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Împotriva acestei din urmă decizii, a formulat contestație în anulare A.N.I.C.A.D.O., invocând în drept prevederile art. 317 și 318 C. proc. civ. În motivare, contestatoarea a arătat, sub aspectul prevăzut de art. 317, că instanța de fond a încălcat procedura prevăzută de lege față de cererea de intervenție a A.N.I.C.A.D.O. și că cererea de intervenție a fost respinsă atât în apel, cât și în recurs, având nevoie de verificări de fapt și intervenientă cerând suspendarea judecării recursului, până la soluționarea plângerii penale pentru înșelăciune depusă la Parchetul de pe lângă judecătoria Craiova. Sub aspectul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., contestatoarea a susținut că, decizia criticată este rezultatul unei greșeli materiale, neverificând și nereținând că imobilul folosit de intervenientă nu este același cu cel existent în actele de moștenire reale, de către reclamanți.

S-a arătat și faptul că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze toate motivele de recurs și ar fi observat că reclamanții cer terenul de la o adresă (fosta lor moștenire) și clădirea alăturată de la o altă adresă. Contestația în anulare va fi respinsă pentru considerentele ce urmează: În cauza de față, intervenientă A.N.I.C.A.D.O. a formulat, în faza procesuală a apelului, cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei Primăria municipiului Craiova. Potrivit prevederilor art. 49 alin. (3) C. proc. civ., cererea de intervenție în interesul uneia dintre părți este aceea care sprijină numai apărarea acesteia. Prin intervenția accesorie, intervenientul nu invocă un drept propriu și nu urmărește pronunțarea unei hotărâri pentru el, ci tinde, prin apărările pe care le face, ca soluția în proces să se dea în favoarea părții pentru care a intervenit.

Așadar, în cadrul procedurii de soluționare a intervenției accesorii, terțul are o poziție procesuală limitată. O atare limitare este impusă în mod expres de art. 54 C. proc. civ., text care consacră principiul dependenței procesuale a terțului față de partea în folosul căreia a intervenit. Ca urmare, în speță, fiind vorba de o intervenție accesorie, intervenienta are aceeași poziție procesuală ca și partea alături și pentru care a fost făcută. Or, pârâta Primăria municipiului Craiova nu a formulat contestație în anulare împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs și, față de cele reținute, intervenienta accesorie A.N.I.C.A.D.O. nu poate exercita aceasta calc extraordinară de atac, deoarece are o poziție procesuală subsidiară.

Dependența procesuală a intervenientei față de pârâta Primăria municipiului Craiova face ca exercitarea contestației în anulare, cale extraordinară de retractare, să fie inadmisibilă, tocmai pentru că poziția procesuală a părții care a intervenit este limitată și se raportează la poziția procesuală a părții în favoarea căreia a formulat cererea de intervenție accesorie. Având în vedere considerentele expuse, nu se mai impune a fi analizate apărările formulate pe fondul contestației în anulare, întrucât aceasta urmează a fi respinsă pentru motivele de ordin procedural analizate.

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de A.N.I.C.A.D.O. împotriva Deciziei nr. 7930 din 11 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-24
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3977/2010
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 410 din 18 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Z.D., în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului Craiova și Prima
ÎCCJ 2010-10-13
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5184/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 428 din 11 mai 2007 Tribunalul Dolj, secția civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanții P.G. și P.S. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Craiova, Comisia
ÎCCJ 2010-07-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4239/2010
cererea de intervenție în interesul pârâților formulată de către terțul intervenient A.I. În justificarea interesului, terțul intervenient a anexat contractul de vânzare-cumpărare nr. 504 din 16 iunie 1998, susținând legalitatea dispoziției
ÎCCJ 2009-04-02
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4475/2009
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, reține următoarele: Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 572 din 4 martie 2007 a respins cererea formulată de reclamanții T.I. și T.A., cerere având ca obiect anularea dispoziției nr. 104
ÎCCJ 2010-06-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4048/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 408 din 25 aprilie 2007, Tribunalul Dolj, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de C.D. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Craiova și Primăria Municipiului
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă