ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2092/2010

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 539 din 29 decembrie 2008 a Tribunalului Constanța, a fost condamnată inculpata I.D. la pedeapsa închisorii de 2 ani și 4 luni pentru o infracțiune de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În temeiul art. 86 4 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 83 alin. (1) C. pen., s-a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsi închisorii de 2 ani și 6 luni, aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 1170/2004 a Judecătoriei Constanța și s-a dispus executarea acesteia alăturat pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare pentru ca în final, inculpata să execute pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare.

Inculpatei i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. Din pedeapsa aplicată inculpatei I.D. s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 13 decembrie 1999 până la 14 aprilie 2000, perioadă executată în cauza în care s-a pronunțat sentința penală nr. 1170/2004 a Judecătoriei Constanța. A fost menținută măsura obligării inculpatei de a nu părăsi teritoriul României, măsură luată prin încheierea pronunțată la 3 martie 2008 a Tribunalului Constanta. În temeiul art. 257 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 256 alin. (2) C. pen., s-a confiscat de la inculpată suma de 350 euro. Inculpata a fost obligată să plătească statului suma de 780 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța in sensul celor menționate, tribunalul a reținut următoarele: Prin intermediul unei candidate la examenul pentru obținerea permisului de conducere, în primăvara anului 2006, martora C.l. a cunoscut-o pe inculpată. Întâlnindu-se astfel într-un local public, inculpata i-a spus martorei C.l. că poate apela la ea pentru obținere fără examen a permisului de conducere. În cursul lunii august 2007, martora a sunat-o pe inculpată, spunându-i că a dat examenul pentru obținerea permisului de conducere, însă a fost respinsă. Inculpata i-a promis martorei că o ajută să obțină permisul de conducere, precizându-i acesteia că are influență asupra unui funcționar de la poliția rutieră. Convinsă fiind că inculpata o poate ajuta, martora s-a întâlnit cu aceasta în apropierea magazinului B. din Constanța, unde i-a dat dosarul conținând documentele necesare înscrierii la examen, inculpata spunându-i că va obține permisul de conducere într-o săptămână.

Martora a convenit atunci cu inculpata să-i dea cei 700 de euro pe care aceasta îi solicitase pentru a interveni în vederea obținerii permisului martorei, după jumătatea lunii când urma să primească banii de la soțul său aflat la acel moment în străinătate. În ziua de 14 august 2006, martora C.l. împreună cu martorul D.S., care îi conducea autoturismul, s-au deplasat în orașul Techirghiol unde s-au întâlnit, într-o cofetărie, cu inculpata. Cu acest prilej, martora i-a înmânat inculpatei doar suma de 350 euro, inculpata spunându-i martorei să aibă și suma restul banilor - 350 euro atunci când îi va da permisul. După aproximativ două săptămâni, inculpata i-a spus martorei că polițistul cu care vorbise pentru permisul de conducere avea probleme și că trebuia să mai aștepte.

Ulterior, martora i-a cerut inculpatei să-i restituie banii, în încercarea de a o convinge spunându-i că are probleme cu soțul său, însă aceasta de fiecare dată a amânat-o. Abia în primăvara anului 2007, inculpata i-a restituit martorei suma de 100 dolar SUA. În ziua de 12 septembrie 2007, după ce inculpata a fost chemată pentru a fi audiată de către organele de urmărire penală, aceasta solicitând amânarea audierii pentru a-și angaja avocat, numitul M.M., concubinul acesteia, a sunat-o pe martora C.l. și i-a spus că îi va restitui el banii datorați de inculpată. Inculpata s-a întâlnit cu martora, prilej cu care i-a spus să își retragă plângerea formulată împotriva ei și îi va restitui banii.

Astfel, în ziua de 28 septembrie 2007, după ce martora i-a spus că își va retrage plângere, inculpata i-a dat acesteia suma de 270 euro. În ziua de 5 octombrie 2007, înainte de a se deplasa la sediul organelor de urmărire penală pentru a fi audiată, inculpata și concubinul acesteia au mers la locuința martorei C.l. și i-au cerut acesteia să dea o declarație scrisă din care să rezulte că a primit restul banilor. Fiind surprinsă de vizita celor doi, care intraseră odată cu martora M.N. - o prietenă a martorei, cu care se întâlniseră întâmplător la intrarea în bloc, martora C.l. a scris, la solicitarea ce i se adresase, un înscris în care a menționat că a primit în total sumele de 100 dolar SUA și 270 euro, pe care i le-ar fi dat inculpatei sub formă de împrumut, la cererea concubinului inculpatului datând înscrisul cu 28 septembrie 2007, ziua în care a primise restul de 270 euro.

În declarația dată la 8 octombrie 2007, martora C.l. a precizat că i-a promis inculpatei că își retrage plângerea pentru a o determina să-i restituie restul banilor și totodată că banii îi dăduse acesteia banii pentru a-și obține permisul de conducere, iar nu cu titlu de împrumut. Inculpata a negat comiterea faptei, susținând în apărare că a primit banii cu împrumut de la martora C.l. Susținerile martorei în sensul pretinderii de către inculpată a sumei de 700 euro cu motivarea că va interveni la un funcționar din cadrul poliției rutiere pentru obținerea permisului de conducere al acesteia și primirea în acest scop a sumei de 350 euro sunt confirmate prin declarațiile constante ale martorilor D.S., M.N., prin adresa din 5 octombrie 2007 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Constanța din care rezultă că numita C.l.

a susținut în mai multe rânduri examenul pentru obținerea permisului de conducere, fiind respinsă, și totodată prin procesele-verbale de redare a conținutului convorbirilor telefonice dintre martoră și inculpată, în special a celor purtate la 14 septembrie 2007, ora 18.30, 28 septembrie 2007, ora 13,00. Declarațiile martorilor Ț.Ș. și D.M., propuși în apărare de către inculpată în scopul de a demonstra că a primit banii de la martora C.l. cu titlu de împrumut, vor fi înlăturate de către instanță, susținerile acestora fiind infirmate atât prin declarația dată de C.l. la data de 5 decembrie 2008 care trebuie interpretată prin prisma faptului că aceasta a fost dată după ce i-au fost restituiți toți banii, martora fiind constantă în poziția sa procesuală, dar și prin depozițiile martorilor propuși în acuzare, precum și prin procesele-verbale de redare a conținutului convorbirilor telefonice, înregistrări efectuate în condiții de legalitate.

Instanța înlătură susținerile inculpatei cu privire la interceptarea convorbirilor telefonice în condiții de nelegalitate, la dosarul de urmărire penală existând adresa emisă de Președintele Tribunalului Constanța prin care acesta comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța soluția pronunțată prin încheierea nr. 128/2007, de admitere a cererii procurorului și de confirmare, în temeiul art. 91 2 alin. (3) C. proc. pen., a legalității și temeiniciei ordonanței privind autorizarea pe o perioadă de 48 de ore a interceptării și înregistrării pe suport magnetic a convorbirilor purtate de martora C.l. și inculpată. În drept, fapta inculpatei de a pretinde numitei C.l. suma de 700 euro, din care a primit suma de 350 euro, pentru a interveni asupra unui funcționar în vederea obținerii permisului de conducere pentru aceasta, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen.

Nu poate fi primit argumentul inculpatei potrivit căruia, imposibilitatea obținerii ar conduce la inexistenta infracțiunii de trafic de influentă. Aceasta întrucât, deși în varianta traficului de influență în care făptuitorul lasă să creadă că are influență asupra unui funcționar dar în realitate nu are și astfel săvârșește o inducere în eroare pe care traficul de influență o absoarbe, prin incriminarea unor astfel de fapte s-a urmărit cu precădere ocrotirea prestigiului funcționarului și a muncii sale. Întrucât inculpata a comis infracțiunea reținută în sarcina sa în cursul termenului de încercare stabilit prin sentinta penala nr. 1170 din 4 iunie 2004 a Judecătoriei Constanța prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante a închisorii de 2 ani și 6 luni aplicată pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 26 rap.

a art. 178 din Legea nr. 178/1997 și art. 26 rap. la art. 290 C. pen., în cauză sunt incidente prevederile art. 37 lit. a) C. pen., privind starea de recidivă postcondamnatorie. Întrucât ansamblul probator administrat în cauză a demonstrat fără echivoc existența faptei cu care instanța a fost sesizată, elementele constitutive ale infracțiunii indicate în rechizitoriu, precum și comiterea acesteia de către inculpata trimisă în judecată, fiind astfel întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., instanța de fond a pronunțat condamnarea inculpatei.

În cadrul criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., la stabilirea gradului de pericol social al faptei, se va ține seama de împrejurările, modul concret de comitere, de suma de bani pretinsă și în special de scopul concret al activității de traficare a influenței întreprinse de către inculpată și anume acela al obținerii unei permis de conducere în condiții de nelegalitate, de către o persoană despre care inculpata cunoștea că fusese respinsă de mai multe ori la examenul de obținere a permisului, așadar care nu are abilitățile necesare conducerii unui autovehicul pe drumurile publice, fapta inculpatei prezentând astfel un grad însemnat de pericol social concret; în cadrul acelorași criterii de individualizare a pedepsei, se va ține seama și de persoana inculpatei care nu se află la primul conflict cu legea penală și care, astfel cum s-a subliniat și în referatul de evaluare psiho-socială întocmit în cauză, deși trecuse printr-un proces penal în urma căreia a fost condamnată definitiv prin sentinta penala nr. 1170 din 4 iunie 2004 a Judecătoriei Constanța și cunoștea consecințele comiterii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, a nesocotit clemența instanței care a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate, remarcându-se din analiza sentinței de condamnare menționate,

predispoziția inculpatei de a se folosi de calitatea de funcționari a altor persoane în scopul obținerii unor venituri ilicite; totodată instanța va avea în vederea conduita procesuală a inculpatei care, prin atitudinea de negare pe care a adoptat-o a demonstrat că minimalizează urmările faptei sale și că nu conștientizează implicațiile și consecințele comportamentului său antisocial. În ceea ce privește persoana inculpatei, instanța a ținut seama însă și de vârsta acesteia precum și de starea de sănătate în dovedirea căreia inculpata a depus la dosar înscrisuri. În raport cu considerentele expuse, instanța a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii orientată spre minimul special prevăzut de lege.

În conformitate cu art. 86 4 C. pen., în referire la art. 83 C. proc. pen., instanța a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatei prin sentinta penala nr. 1170 din 4 iunie 2004 a Judecătoriei Constanța, urmând ca inculpata să execute în regim de deținere această pedeapsă alăturat celei ce va fi aplicată prin prezenta sentință. Deși art. 71 C. pen. presupune interzicerea automată a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen., instanța de fond a constatat că această prevedere legală contravine jurisprudenței C.E.D.O.

Aplicarea pedepselor accesorii trebuie realizată atât în baza articolelor 71 și art. 64 C. pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994. Astfel, raportat la cauzele Calmanovici c. României (hotărârea din 1 iulie 2008) și Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), instanța nu va aplica în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza I, ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.

În plus față de jurisprudența Curții în materie, instanța a avut în vedere și Decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care sa admis recursul în interesul legii promovat de procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că "dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.". Astfel, natura faptei săvârșite determină instanța a apreciat că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată.

În cadrul controlului asupra necesității interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) - c) C. pen., apare însă evident că inculpata este nedemnă de a exercita anumite drepturi în raport de natura infracțiunii comise - trafic de influență - fiind neîndoielnic că nu are valorile necesare pentru a reprezenta interesele generale ale cetățenilor în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. Exercițiul unor asemenea prerogative presupune o moralitate nepătată, responsabilitatea față de propriile fapte și conformare la normele statului de drept, corelativ cu încrederea publicului în reprezentanții autorităților, caracteristici pe care inculpata nu le deține având în vedere infracțiunea comisă.

În consecință, în temeiul art. 71 C. pen. și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional C.E.D.O., a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe. În baza art. 88 C. proc. pen., perioada reținerii și arestării preventive a inculpatei în cauza în care s-a pronunțat hotărârea anterioară de condamnare a acesteia, și anume de la 13 decembrie 1999 până la 14 aprilie 2000 se va deduce din pedeapsa ce urmează a fi executată de către inculpată. Întrucât temeiurile care au determinat luarea față de inculpată a măsurii obligării de a nu părăsi teritoriul României subzistă și, în vedere natura pedepsei ce urmează a fi executată de către inculpată precum și conduita procesuală a acesteia, instanța consideră necesară menținerea acestei măsuri.

Instanța a făcut aplicarea prevederilor art. art. 257 alin. (2) lit. b) în ref. la art. 256 alin. (2) C. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, in termen legal, inculpata I.D., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. În esență, apelanta inculpată a susținut că, infracțiunea de trafic de influență pentru care a fost condamnată, nu a fost dovedită indubitabil, în condițiile în care există o singură declarație care o susține, iar celelalte declarații ale martorilor sunt indirecte și înregistrările convorbirilor telefonice, nu au fost obținute în mod legal. În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 531 din 29 decembrie 2008 a Tribunalului Constanța și ca urmare rejudecării pe fond, să se pronunțe achitarea inculpatei pentru infracțiunea prev. de art. 257 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a cod pr.

penală. Conform concluzii lor scrise depuse de avocatul inculpatei apelante, intr-o teză subsidiară, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii de fond și urmare rejudecării să se dispună achitarea inculpatei apelante, in conformitate cu prevederile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen., fiind evidentă lipsa de pericol social a faptei reținută în sarcina acesteia. Prin Decizia penală nr. 96/P din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat apelul inculpatei. A fost obligată apelanta la 600 lei cheltuieli judiciare către stat. Examinând cauza în raport de criticile din apelul inculpatei, de probatoriul administrat, cât și din oficiu, in limitele prevăzute de art. 371 C. proc.

pen., curtea a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente: Săvârșirea de către inculpata apelantă I.D. a infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. este probată fără echivoc, prin declarațiile martorei C.l., coroborată cu declarațiile martorilor D.S. și M.N., dar și prin conținutul convorbirilor telefonice dintre martoră și inculpată, consemnate în procesele verbale de redare a acestora. Așa cum a reținut și instanța de fond, declarațiile martorilor D.S. și M.N. sunt relevante in susținerea declarației martorei C.l., câtă vreme primul a însoțit-o pe aceasta din urmă, la 14 august 2006, la Techirghiol, când a avut loc întâlnirea cu inculpata și s-a înmânat suma de 350 euro, iar cea de-a doua a fost prezentă în locuința martorei, la data de 5 octombrie 2007, când inculpata și concubinul ei au solicitat întocmirea înscrisului care atesta presupusul împrumut.

Declarația martorei C.l. referitoare la adevărata motivație pentru care i-a înmânat inculpatei suma de 350 euro este susținută și de conținutul convorbirilor telefonice dintre martoră și incul pată și în special a acelora din 14 septembrie 2007 și 28 septembrie 2007. Susținerea inculpatei apelante în sensul că înregistrarea convorbirilor telefonice nu a fost făcută cu respectarea prevederilor art. 912 C. proc. pen., ceea ce atrage nulitatea acestora, nu poate fi primită, în condițiile în care prin încheierile nr. 111 din 18 septembrie 2007 și nr. 128 din 2 octombrie 2007 ale Tribunalului Constanța au fost confirmate ca temeinice și legale ordonanțele nr. 827/P din 14 septembrie 2007 și respectiv din 27 septembrie 2007 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta.

Rezultă așadar că, săvârșirea de către inculpată a infracțiunii de trafic de influență a fost reținută pe baza unui probatoriu legal administrat și fără nici un dubiu. Fapta inculpatei de a pretinde numitei C.l. suma de 700 euro pentru a interveni pe lângă un funcționar din cadrul poliției rutiere, în vederea obținerii permisului de conducere pentru aceasta din urmă, întrunește gradul de pericol social al infracțiunii de trafic de influență, așa cum în mod temeinic a reținut și instanța de fond. Periculozitatea socială ridicată a faptei reținută în sarcina inculpatei apelante este relevată de aspectul că ne aflăm în fața unei fapte de corupție prin care se încearcă obținerea unor avantaje prin eludarea sau încălcarea legii de către aceia care sunt chemați să aplice și să respecte legea, subminându-se credibilitatea instituțiilor statului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata I.D., reiterând susținerile și solicitările făcute în fața instanței de apel. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare în care formal se încadrează, respectiv art. 385 9 pct. 17 1 și 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. În declarațiile date pe parcursul procesului penal, inculpata I.D. a recunoscut în esență primirea sumei de 350 de euro de la martora denunțătoare C.l., susținând însă că aceștia au fost cu titlu de împrumut, iar nu ca preț al influenței pe care ar fi urmat să o exercite în vederea obținerii de către martoră a permisului de conducere. Curtea reține că potrivit art. 69 C. proc.

pen. declarațiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Or, acest probatoriu a fost corect perceput și analizat atât de către instanța de fond, cât și de către cea de apel, care au înlăturat motivat apărările inculpatei. Astfel, martorul D.S. a însoțit-o pe denunțătoare la întâlnirea pe care aceasta a avut-o cu inculpata în luna august 2007, ocazie cu care el a perceput în mod nemijlocit înmânarea sumei de 350 de euro, precum și sintagma folosită de inculpată («stai liniștită, că se rezolvă»), al cărei sens l-a înțeles ulterior din discuțiile cu denunțătoarea,ca fiind legat de facilitarea obținerii permisului de conducere pentru aceasta din urmă.

Același martor a arătat că nici o clipă cu acel prilej nu s-a vorbit despre vreun împrumut acordat de denunțătoare inculpatei. De asemenea,martora M.N., căreia denunțătoarea îi povestise anterior că dăduse cuiva o sumă de bani pentru obținerea permisului de conducere, a cunoscut-o pe inculpată în locuința martorei denunțătoare, înțelegând ulterior că aceasta era persoana căreia îi dăduse baniii. Totodată, deși a semnat un înscris care atesta restituirea unei sume de bani primită cu titlu de împrumut, martora M.N. a arătat că denunțătoarea nu i-a pomenit vreodată de un împrumut acordat inculpatei, ci doar că dăduse acei bani în vederea obținerii permisului de conducere. De altfel, nici în convorbirile telefonice sau în discuțiile ambientale purtate între inculpată și denunțătoare (și care au fost legal interceptate și înregistrate în baza ordonanțelor emise de procuror, confirmate ulterior de judecător) nu se vorbește nimic despre vreun împrumut.

În aceste condițiijn mod corect au fost înlăturate depozițiile martorilor propuși în apărare de către inculpată (și audiați exclusiv în faza cercetării judecătorești), cu atât mai mult cu cât discuțiile la care s-au referit martorii respectivi (și care se purtau în jurul unui pretins împrumut) nu au fost confirmate de către denunțătoare. În consecință, Curtea apreciază că nu există nicio contradicție între materialul probator administrat în cauză și modul în care acesta este reflectat în hotărârile pronunțate în cauză, nefiind astfel incident cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Tot astfel, este neîntemeiată solicitarea inculpatei de aplicare a disp.art. 18 1 C. proc. pen., analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen. (iar nu pct. 14, așa cum a indicat inculpata în motivarea recursului). Este de observat că din coroborarea criteriilor enumerate în art. 18 1 alin. (2) C. pen. nu se poate ajunge la concluzia că fapta comisă de inculpată este în mod vădit lipsită de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Circumstanțele personale ale inculpatei au fost avute în vedere la stabilirea pedepsei, aceasta fiind orientată către minimul special, deși inculpata este recidivistă. De asemenea,cuantumul sumei de bani primite de către inculpată, ca și împrejurarea că aceasta a fost restituită nu justifica soluția de achitare solicitată de inculpată, având în vedere natura infracțiunii comise și relațiile sociale cărora li s-a adus atingere.

În consecință,în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatei, obligând-o la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata I.D. împotriva Deciziei penale nr. 96/P din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,din care suma de 50 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2010.