ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2092/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2092/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului penal de față;

Prin sentința

penală nr. 539 din 29 decembrie 2008 a Tribunalului Constanța, a fost

condamnată inculpata I.D. la pedeapsa închisorii de 2 ani și 4 luni pentru o

infracțiune de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen.

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În temeiul art.

86

4

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 83 alin. (1) C. pen., s-a

revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsi închisorii de 2 ani

și 6 luni, aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 1170/2004 a

Judecătoriei Constanța și s-a dispus executarea acesteia alăturat pedepsei de 2

ani și 4 luni închisoare pentru ca în final, inculpata să execute pedeapsa de 4

ani și 10 luni închisoare.

Inculpatei i

s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

Din pedeapsa

aplicată inculpatei I.D. s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 13

decembrie 1999 până la 14 aprilie 2000, perioadă executată în cauza în care s-a

pronunțat sentința penală nr. 1170/2004 a Judecătoriei Constanța.

A fost

menținută măsura obligării inculpatei de a nu părăsi teritoriul României,

măsură luată prin încheierea pronunțată la 3 martie 2008 a Tribunalului

Constanta.

În temeiul art.

257 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 256 alin. (2) C. pen., s-a confiscat de

la inculpată suma de 350 euro.

Inculpata a

fost obligată să plătească statului suma de 780 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare.

Pentru a se

pronunța in sensul celor menționate, tribunalul a reținut următoarele:

Prin

intermediul unei candidate la examenul pentru obținerea permisului de conducere,

în primăvara anului 2006, martora C.l. a cunoscut-o pe inculpată. Întâlnindu-se

astfel într-un local public, inculpata i-a spus martorei C.l. că poate apela la

ea pentru obținere fără examen a permisului de conducere.

În cursul

lunii august 2007, martora a sunat-o pe inculpată, spunându-i că a dat examenul

pentru obținerea permisului de conducere, însă a fost respinsă.

Inculpata i-a

promis martorei că o ajută să obțină permisul de conducere, precizându-i

acesteia că are influență asupra unui funcționar de la poliția rutieră.

Convinsă

fiind că inculpata o poate ajuta, martora s-a întâlnit cu aceasta în apropierea

magazinului B. din Constanța, unde i-a dat dosarul conținând documentele

necesare înscrierii la examen, inculpata spunându-i că va obține permisul de

conducere într-o săptămână.

Martora a

convenit atunci cu inculpata să-i dea cei 700 de euro pe care aceasta îi

solicitase pentru a interveni în vederea obținerii permisului martorei, după

jumătatea lunii când urma să primească banii de la soțul său aflat la acel

moment în străinătate.

În ziua de 14

august 2006, martora C.l. împreună cu martorul D.S., care îi conducea

autoturismul, s-au deplasat în orașul Techirghiol unde s-au întâlnit, într-o

cofetărie, cu inculpata. Cu acest prilej, martora i-a înmânat inculpatei doar

suma de 350 euro, inculpata spunându-i martorei să aibă și suma restul banilor

- 350 euro atunci când îi va da permisul.

După

aproximativ două săptămâni, inculpata i-a spus martorei că polițistul cu care

vorbise pentru permisul de conducere avea probleme și că trebuia să mai

aștepte.

Ulterior,

martora i-a cerut inculpatei să-i restituie banii, în încercarea de a o

convinge spunându-i că are probleme cu soțul său, însă aceasta de fiecare dată

a amânat-o.

Abia în

primăvara anului 2007, inculpata i-a restituit martorei suma de 100 dolar SUA.

În ziua de 12

septembrie 2007, după ce inculpata a fost chemată pentru a fi audiată de către

organele de urmărire penală, aceasta solicitând amânarea audierii pentru a-și

angaja avocat, numitul M.M., concubinul acesteia, a sunat-o pe martora C.l. și

i-a spus că îi va restitui el banii datorați de inculpată.

Inculpata s-a

întâlnit cu martora, prilej cu care i-a spus să își retragă plângerea formulată

împotriva ei și îi va restitui banii.

Astfel, în

ziua de 28 septembrie 2007, după ce martora i-a spus că își va retrage

plângere, inculpata i-a dat acesteia suma de 270 euro.

În ziua de 5

octombrie 2007, înainte de a se deplasa la sediul organelor de urmărire penală

pentru a fi audiată, inculpata și concubinul acesteia au mers la locuința

martorei C.l. și i-au cerut acesteia să dea o declarație scrisă din care să

rezulte că a primit restul banilor.

Fiind

surprinsă de vizita celor doi, care intraseră odată cu martora M.N. - o

prietenă a martorei, cu care se întâlniseră întâmplător la intrarea în bloc,

martora C.l. a scris, la solicitarea ce i se adresase, un înscris în care a

menționat că a primit în total sumele de 100 dolar SUA și 270 euro, pe care i

le-ar fi dat inculpatei sub formă de împrumut, la cererea concubinului

inculpatului datând înscrisul cu 28 septembrie 2007, ziua în care a primise

restul de 270 euro.

În declarația

dată la 8 octombrie 2007, martora C.l. a precizat că i-a promis inculpatei că

își retrage plângerea pentru a o determina să-i restituie restul banilor și

totodată că banii îi dăduse acesteia banii pentru a-și obține permisul de

conducere, iar nu cu titlu de împrumut.

Inculpata a

negat comiterea faptei, susținând în apărare că a primit banii cu împrumut de

la martora C.l.

Susținerile

martorei în sensul pretinderii de către inculpată a sumei de 700 euro cu

motivarea că va interveni la un funcționar din cadrul poliției rutiere pentru

obținerea permisului de conducere al acesteia și primirea în acest scop a sumei

de 350 euro sunt confirmate prin declarațiile constante ale martorilor D.S., M.N.,

prin adresa din 5 octombrie 2007 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise

de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Constanța din care rezultă că

numita C.l. a susținut în mai multe rânduri examenul pentru obținerea

permisului de conducere, fiind respinsă, și totodată prin procesele-verbale de

redare a conținutului convorbirilor telefonice dintre martoră și inculpată, în

special a celor purtate la 14 septembrie 2007, ora 18.30, 28 septembrie 2007,

ora 13,00.

Declarațiile

martorilor Ț.Ș. și D.M., propuși în apărare de către inculpată în scopul de a

demonstra că a primit banii de la martora C.l. cu titlu de împrumut, vor fi

înlăturate de către instanță, susținerile acestora fiind infirmate atât prin

declarația dată de C.l. la data de 5 decembrie 2008 care trebuie interpretată

prin prisma faptului că aceasta a fost dată după ce i-au fost restituiți toți

banii, martora fiind constantă în poziția sa procesuală, dar și prin

depozițiile martorilor propuși în acuzare, precum și prin procesele-verbale de

redare a conținutului convorbirilor telefonice, înregistrări efectuate în

condiții de legalitate.

Instanța

înlătură susținerile inculpatei cu privire la interceptarea convorbirilor

telefonice în condiții de nelegalitate, la dosarul de urmărire penală existând

adresa emisă de Președintele Tribunalului Constanța prin care acesta comunică

Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța soluția pronunțată prin

încheierea nr. 128/2007, de admitere a cererii procurorului și de confirmare,

în temeiul art. 91

2

alin. (3) C. proc. pen., a legalității și

temeiniciei ordonanței privind autorizarea pe o perioadă de 48 de ore a

interceptării și înregistrării pe suport magnetic a convorbirilor purtate de

martora C.l. și inculpată.

În drept,

fapta inculpatei de a pretinde numitei C.l. suma de 700 euro, din care a primit

suma de 350 euro, pentru a interveni asupra unui funcționar în vederea

obținerii permisului de conducere pentru aceasta, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen.

Nu poate fi

primit argumentul inculpatei potrivit căruia, imposibilitatea obținerii ar

conduce la inexistenta infracțiunii de trafic de influentă. Aceasta întrucât,

deși în varianta traficului de influență în care făptuitorul lasă să creadă că

are influență asupra unui funcționar dar în realitate nu are și astfel

săvârșește o inducere în eroare pe care traficul de influență o absoarbe, prin

incriminarea unor astfel de fapte s-a urmărit cu precădere ocrotirea

prestigiului funcționarului și a muncii sale.

Întrucât

inculpata a comis infracțiunea reținută în sarcina sa în cursul termenului de

încercare stabilit prin sentinta penala nr. 1170 din 4 iunie 2004 a

Judecătoriei Constanța prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei rezultante a închisorii de 2 ani și 6 luni aplicată pentru

comiterea infracțiunilor prev. de art. 26 rap. a art. 178 din Legea nr. 178/1997

și art. 26 rap. la art. 290 C. pen., în cauză sunt incidente prevederile art. 37

lit. a) C. pen., privind starea de recidivă postcondamnatorie.

Întrucât

ansamblul probator administrat în cauză a demonstrat fără echivoc existența

faptei cu care instanța a fost sesizată, elementele constitutive ale

infracțiunii indicate în rechizitoriu, precum și comiterea acesteia de către

inculpata trimisă în judecată, fiind astfel întrunite cumulativ condițiile

prevăzute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., instanța de fond a pronunțat

condamnarea inculpatei.

În cadrul

criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen.,

la stabilirea gradului de pericol social al faptei, se va ține seama de

împrejurările, modul concret de comitere, de suma de bani pretinsă și în

special de scopul concret al activității de traficare a influenței întreprinse

de către inculpată și anume acela al obținerii unei permis de conducere în

condiții de nelegalitate, de către o persoană despre care inculpata cunoștea că

fusese respinsă de mai multe ori la examenul de obținere a permisului, așadar

care nu are abilitățile necesare conducerii unui autovehicul pe drumurile

publice, fapta inculpatei prezentând astfel un grad însemnat de pericol social

concret; în cadrul acelorași criterii de individualizare a pedepsei, se va ține

seama și de persoana inculpatei care nu se află la primul conflict cu legea

penală și care, astfel cum s-a subliniat și în referatul de evaluare

psiho-socială întocmit în cauză, deși trecuse printr-un proces penal în urma

căreia a fost condamnată definitiv prin sentinta penala nr. 1170 din 4 iunie 2004

a Judecătoriei Constanța și cunoștea consecințele comiterii unei noi

infracțiuni în termenul de încercare, a nesocotit clemența instanței care a

dispus suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate, remarcându-se din

analiza sentinței de condamnare menționate, predispoziția inculpatei de a se

folosi de calitatea de funcționari a altor persoane în scopul obținerii unor

venituri ilicite; totodată instanța va avea în vederea conduita procesuală a

inculpatei care, prin atitudinea de negare pe care a adoptat-o a demonstrat că

minimalizează urmările faptei sale și că nu conștientizează implicațiile și

consecințele comportamentului său antisocial. În ceea ce privește persoana

inculpatei, instanța a ținut seama însă și de vârsta acesteia precum și de

starea de sănătate în dovedirea căreia inculpata a depus la dosar înscrisuri.

În raport cu

considerentele expuse, instanța a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa

închisorii orientată spre minimul special prevăzut de lege.

În conformitate

cu art. 86

4

C. pen., în referire la art. 83 C. proc. pen., instanța

a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei închisorii

aplicate inculpatei prin sentinta penala nr. 1170 din 4 iunie 2004 a

Judecătoriei Constanța, urmând ca inculpata să execute în regim de deținere

această pedeapsă alăturat celei ce va fi aplicată prin prezenta sentință.

Deși art. 71 C.

pen. presupune interzicerea automată a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

- c) C. pen., instanța de fond a constatat că această prevedere legală

contravine jurisprudenței C.E.D.O.

Aplicarea

pedepselor accesorii trebuie realizată atât în baza articolelor 71 și art. 64 C.

pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a

Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 din

Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării

acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994.

Astfel,

raportat la cauzele Calmanovici c. României (hotărârea din 1 iulie 2008) și

Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), instanța nu va aplica

în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza I,

ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura

și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.

În plus față

de jurisprudența Curții în materie, instanța a avut în vedere și Decizia nr. 74

din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care sa admis

recursul în interesul legii promovat de procurorul General al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că "dispozițiile

art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul

că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen. nu se

va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii

instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.".

Astfel,

natura faptei săvârșite determină instanța a apreciat că aplicarea pedepsei

accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală

într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată.

În cadrul

controlului asupra necesității interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1)

lit. a) - c) C. pen., apare însă evident că inculpata este nedemnă de a

exercita anumite drepturi în raport de natura infracțiunii comise - trafic de

influență - fiind neîndoielnic că nu are valorile necesare pentru a reprezenta

interesele generale ale cetățenilor în cadrul autorităților publice sau în

funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul

autorității de stat.

Exercițiul

unor asemenea prerogative presupune o moralitate nepătată, responsabilitatea

față de propriile fapte și conformare la normele statului de drept, corelativ

cu încrederea publicului în reprezentanții autorităților, caracteristici pe

care inculpata nu le deține având în vedere infracțiunea comisă.

În

consecință, în temeiul art. 71 C. pen. și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional

C.E.D.O., a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a

ll-a, lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, cu începere de la data

rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 88

C. proc. pen., perioada reținerii și arestării preventive a inculpatei în cauza

în care s-a pronunțat hotărârea anterioară de condamnare a acesteia, și anume

de la 13 decembrie 1999 până la 14 aprilie 2000 se va deduce din pedeapsa ce

urmează a fi executată de către inculpată.

Întrucât

temeiurile care au determinat luarea față de inculpată a măsurii obligării de a

nu părăsi teritoriul României subzistă și, în vedere natura pedepsei ce urmează

a fi executată de către inculpată precum și conduita procesuală a acesteia,

instanța consideră necesară menținerea acestei măsuri.

Instanța a

făcut aplicarea prevederilor art. art. 257 alin. (2) lit. b) în ref. la art. 256

alin. (2) C. pen.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel, in termen legal, inculpata I.D., criticând-o

pentru netemeinicie și nelegalitate.

În esență,

apelanta inculpată a susținut că, infracțiunea de trafic de influență pentru

care a fost condamnată, nu a fost dovedită indubitabil, în condițiile în care există

o singură declarație care o susține, iar celelalte declarații ale martorilor

sunt indirecte și înregistrările convorbirilor telefonice, nu au fost obținute

în mod legal.

În concluzie,

s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 531 din 29

decembrie 2008 a Tribunalului Constanța și ca urmare rejudecării pe fond, să se

pronunțe achitarea inculpatei pentru infracțiunea prev. de art. 257 C. pen., în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a cod pr. penală.

Conform concluzii

lor scrise depuse de avocatul inculpatei apelante, intr-o teză subsidiară, s-a

solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii de fond și urmare

rejudecării să se dispună achitarea inculpatei apelante, in conformitate cu

prevederile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)

1

C. proc.

pen., fiind evidentă lipsa de pericol social a faptei reținută în sarcina

acesteia.

Prin Decizia penală

nr. 96/P din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze penale cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat apelul

inculpatei.

A fost

obligată apelanta la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.

Examinând

cauza în raport de criticile din apelul inculpatei, de probatoriul administrat,

cât și din oficiu, in limitele prevăzute de art. 371 C. proc. pen., curtea a

constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Săvârșirea de

către inculpata apelantă I.D. a infracțiunii de trafic de influență prevăzută

de art. 257 C. pen. este probată fără echivoc, prin declarațiile martorei C.l.,

coroborată cu declarațiile martorilor D.S. și M.N., dar și prin conținutul

convorbirilor telefonice dintre martoră și inculpată, consemnate în procesele

verbale de redare a acestora.

Așa cum a

reținut și instanța de fond, declarațiile martorilor D.S. și M.N. sunt

relevante in susținerea declarației martorei C.l., câtă vreme primul a

însoțit-o pe aceasta din urmă, la 14 august 2006, la Techirghiol, când a avut

loc întâlnirea cu inculpata și s-a înmânat suma de 350 euro, iar cea de-a doua

a fost prezentă în locuința martorei, la data de 5 octombrie 2007, când

inculpata și concubinul ei au solicitat întocmirea înscrisului care atesta

presupusul împrumut.

Declarația

martorei C.l. referitoare la adevărata motivație pentru care i-a înmânat

inculpatei suma de 350 euro este susținută și de conținutul convorbirilor

telefonice dintre martoră și incul pată și în special a acelora din 14

septembrie 2007 și 28 septembrie 2007.

Susținerea

inculpatei apelante în sensul că înregistrarea convorbirilor telefonice nu a

fost făcută cu respectarea prevederilor art. 912 C. proc. pen., ceea ce atrage

nulitatea acestora, nu poate fi primită, în condițiile în care prin încheierile

nr. 111 din 18 septembrie 2007 și nr. 128 din 2 octombrie 2007 ale Tribunalului

Constanța au fost confirmate ca temeinice și legale ordonanțele nr. 827/P din 14

septembrie 2007 și respectiv din 27 septembrie 2007 ale Parchetului de pe lângă

Tribunalul Constanta.

Rezultă

așadar că, săvârșirea de către inculpată a infracțiunii de trafic de influență

a fost reținută pe baza unui probatoriu legal administrat și fără nici un

dubiu.

Fapta

inculpatei de a pretinde numitei C.l. suma de 700 euro pentru a interveni pe

lângă un funcționar din cadrul poliției rutiere, în vederea obținerii permisului

de conducere pentru aceasta din urmă, întrunește gradul de pericol social al

infracțiunii de trafic de influență, așa cum în mod temeinic a reținut și

instanța de fond. Periculozitatea socială ridicată a faptei reținută în sarcina

inculpatei apelante este relevată de aspectul că ne aflăm în fața unei fapte de

corupție prin care se încearcă obținerea unor avantaje prin eludarea sau

încălcarea legii de către aceia care sunt chemați să aplice și să respecte

legea, subminându-se credibilitatea instituțiilor statului.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs inculpata I.D., reiterând susținerile și

solicitările făcute în fața instanței de apel.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare în

care formal se încadrează, respectiv art. 385

9

pct. 17

1

și 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În

declarațiile date pe parcursul procesului penal, inculpata I.D. a recunoscut în

esență primirea sumei de 350 de euro de la martora denunțătoare C.l., susținând

însă că aceștia au fost cu titlu de împrumut, iar nu ca preț al influenței pe

care ar fi urmat să o exercite în vederea obținerii de către martoră a

permisului de conducere.

Curtea reține

că potrivit art. 69 C. proc. pen. declarațiile inculpatului pot servi la

aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și

împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Or, acest

probatoriu a fost corect perceput și analizat atât de către instanța de fond, cât

și de către cea de apel, care au înlăturat motivat apărările inculpatei.

Astfel, martorul

D.S. a însoțit-o pe denunțătoare la întâlnirea pe care aceasta a avut-o cu

inculpata în luna august 2007, ocazie cu care el a perceput în mod nemijlocit

înmânarea sumei de 350 de euro, precum și sintagma folosită de inculpată («stai

liniștită, că se rezolvă»), al cărei sens l-a înțeles ulterior din discuțiile

cu denunțătoarea,ca fiind legat de facilitarea obținerii permisului de

conducere pentru aceasta din urmă.

Același

martor a arătat că nici o clipă cu acel prilej nu s-a vorbit despre vreun

împrumut acordat de denunțătoare inculpatei.

De

asemenea,martora M.N., căreia denunțătoarea îi povestise anterior că dăduse

cuiva o sumă de bani pentru obținerea permisului de conducere, a cunoscut-o pe

inculpată în locuința martorei denunțătoare, înțelegând ulterior că aceasta era

persoana căreia îi dăduse baniii. Totodată, deși a semnat un înscris care

atesta restituirea unei sume de bani primită cu titlu de împrumut, martora M.N.

a arătat că denunțătoarea nu i-a pomenit vreodată de un împrumut acordat

inculpatei, ci doar că dăduse acei bani în vederea obținerii permisului de

conducere.

De altfel, nici

în convorbirile telefonice sau în discuțiile ambientale purtate între inculpată

și denunțătoare (și care au fost legal interceptate și înregistrate în baza ordonanțelor

emise de procuror, confirmate ulterior de judecător) nu se vorbește nimic

despre vreun împrumut.

În aceste

condițiijn mod corect au fost înlăturate depozițiile martorilor propuși în

apărare de către inculpată (și audiați exclusiv în faza cercetării

judecătorești), cu atât mai mult cu cât discuțiile la care s-au referit

martorii respectivi (și care se purtau în jurul unui pretins împrumut) nu au

fost confirmate de către denunțătoare.

În

consecință, Curtea apreciază că nu există nicio contradicție între materialul

probator administrat în cauză și modul în care acesta este reflectat în

hotărârile pronunțate în cauză, nefiind astfel incident cazul de casare prev. de

art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Tot astfel,

este neîntemeiată solicitarea inculpatei de aplicare a disp.art. 18

1

C. proc. pen., analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen. (iar nu pct. 14, așa cum a indicat inculpata

în motivarea recursului).

Este de

observat că din coroborarea criteriilor enumerate în art. 18

1

alin.

(2) C. pen. nu se poate ajunge la concluzia că fapta comisă de inculpată este

în mod vădit lipsită de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al

unei infracțiuni. Circumstanțele personale ale inculpatei au fost avute în

vedere la stabilirea pedepsei, aceasta fiind orientată către minimul special, deși

inculpata este recidivistă.

De

asemenea,cuantumul sumei de bani primite de către inculpată, ca și împrejurarea

că aceasta a fost restituită nu justifica soluția de achitare solicitată de

inculpată, având în vedere natura infracțiunii comise și relațiile sociale

cărora li s-a adus atingere.

În

consecință,în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea va

respinge ca nefondat recursul inculpatei, obligând-o la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de inculpata I.D. împotriva Deciziei penale nr. 96/P

din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie.

Obligă

recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat,din care suma de 50 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 27 mai 2010.