ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 242/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 242/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele
cauzei. Soluția primei instanțe
Prin Sentința nr. 11 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea
formulată de reclamantul B.T. în contradictoriu cu A.N.R.P. – D.A.D.N. din
cadrul A.N.R.P., reținându-se existența autorității de lucru judecat.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța de fond a constatat că prin Sentința nr. 87 din 24
iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 558/44/2008, a
fost anterior respinsă ca nefondată acțiunea în contencios administrativ
formulată de reclamantul B.T., în contradictoriu cu Autoritatea Națională
pentru Restituirea Proprietăților - Comisia centrală pentru stabilirea
despăgubirilor.
S-a reținut că prin
acțiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 558/44/2008, reclamantul a
solicitat anularea Deciziei nr. 1680 din 27 martie 2008, motivat de faptul că
suma de 69.790,20 lei nu reprezintă o justă despăgubire.
Analizând actele
dosarului, instanța de fond a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de
art. 1201 C. civ. astfel că a reținut existența în prezenta cauză a autorității
de lucru judecat, față de Sentința nr. 87 din 24 iunie 2009 pronunțată de
Curtea de Apel Galați.
Astfel, instanța a
reținut că cererea formulată în dosarul de față are același obiect, este întemeiată
pe aceeași cauză și privește aceleași părți ca în dosarul în care a fost
pronunțată hotărârea anterioară arătată.
Recursul exercitat
de reclamant
Împotriva acestei hotărâri
a formulat recurs reclamantul B.T., solicitând, în principal, casarea acesteia
și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin motivele de
recurs dezvoltate, recurentul-reclamant a susținut că în mod nelegal prima
instanță a reținut autoritatea de lucru judecat, în condițiile în care s-a
nesocotit împrejurarea că prin acțiunea de față s-a solicitat punerea în
executarea a Sentinței civile nr. 699 din 21 decembrie 2004 a Tribunalului
Brăila, definitivă și irevocabilă, pe baza căreia Autoritatea Națională pentru
Restituirea Proprietăților a emis Decizia nr. 1680 din 27 martie 2008.
3.Soluția și
considerentele instanței de recurs
Recursul nu este
fondat.
Înalta Curte,
examinând sentința atacată față de prevederile legale incidente și de criticile
ce i-au fost aduse, ca și sub toate aspectele, potrivit art. 304
1
C.
proc. civ., reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care
să atragă fie casarea fie modificarea hotărârii primei instanțe, în
considerarea celor în continuare arătate.
Legal învestită cu soluționarea
acțiunii promovate de reclamantul B.T., în contradictoriu cu D.A.D.N. din
cadrul A.N.R.P., prima instanță în mod corect a reținut că independent de împrejurarea
că reclamantul-recurent și-a intitulat acțiunea „contestație la executare”, în
mod efectiv, acesta a înțeles să atace Decizia nr. 1680 din 27 martie 2008
emisă de Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, justificat de împrejurarea
că prin această decizie nu i-au fost acordate despăgubirile stabilite prin Sentința
civilă nr. 699 din 21 decembrie 2004 a Tribunalului Brăila, pentru imobilul
situat în Brăila, str. U.
Această interpretare
realizată în conformitate cu prevederile art. 84 C. proc. civ., corespunde de
altfel și voinței reclamantului – recurent, care, în finalul cererii sale, generic
denumită contestație la executare, arată explicit că solicită anularea Deciziei
nr. 1680 din 27 martie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea
Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea
Proprietăților și obligarea la respectarea dispozitivului sentinței prin care i
s-au stabilit despăgubiri în bani în sumă de 430.000 lei.
Înalta Curte, contrar
celor susținute de recurent, apreciază că în mod legal prima instanță a admis
excepția autorității de lucru judecat și pe acest temei a respins acțiunea de
față.
Excepția invocată a
fost avută în vedere în raport cu litigiul anterior al reclamantului, finalizat
prin Sentința nr. 87 din 27 iunie 2008 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 500 din 30 ianuarie
2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal.
În respectiva cauză,
după cum o atestă de altfel și actele dosarului, recurentul-reclamant a chemat în
judecată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând
anularea Deciziei nr. 1680 din 27 martie 2008 și obligarea pârâtei la
despăgubiri în cuantum de 430.000 lei. Această acțiune a fost respinsă,
hotărârea pronunțată fiind irevocabilă, după cum s-a arătat deja.
Raportându-se așadar
la Sentința nr. 87 din 24 iunie 2008, și nu la Sentința civilă nr. 699 din 21
decembrie 2004 a Tribunalului Brăila, cum a susținut recurentul, prima instanță
a stabilit că acțiunea de față are același obiect, respectiv anularea aceleiași
Decizie nr. 1680 din 27 martie 2009, emisă de aceeași autoritate și pentru
același motiv, în sensul că suma stabilită drept despăgubire este insuficientă.
Recurentul a pretins
că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor care
reglementează autoritatea de lucru judecat, dat fiind obiectul diferit al
cauzelor avute în vedere.
Această critică nu
este însă fondată întrucât, astfel după cum Înalta Curte a statuat deja în
jurisprudența sa, pentru a exista identitate de obiect între două acțiuni în
sensul art. 1201 C. civ. român, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în
ambele în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acelor acțiuni să
rezulte că scopul final urmărit este același în ambele acțiuni, ceea ce în mod
evident s-a demonstrat.
În același timp,
Înalta Curte reamintește că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări
procesuale, aceea de excepție procesuală, conform art. 1201 C. civ. și art. 166
C. proc. civ. și aceea de prezumție de lucru judecat, ca mijloc de probă de
natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți.
Reglementarea
autorității de lucru judecat și în forma prezumției vine să asigure, din nevoia
de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între
considerentele hotărârilor judecătorești.
Este ceea ce în mod
corect a făcut prima instanță atunci când a constatat că prin introducerea unei
noi acțiuni, având ca obiect tot desființarea Deciziei nr. 1680 din 27 martie
2008, reclamantul-recurent tinde să lipsească de efectele lucrului judecat o
hotărâre judecătorească anterioară, prin care s-a stabilit irevocabil că
respectiva decizie a fost corectă emisă.
Față de argumentele
arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge
ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
formulat de B.T. împotriva Sentinței nr. 11 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 18 ianuarie 2011.