ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 242/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei. Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 11 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea

formulată de reclamantul B.T. în contradictoriu cu A.N.R.P. – D.A.D.N. din

cadrul A.N.R.P., reținându-se existența autorității de lucru judecat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a constatat că prin Sentința nr. 87 din 24

iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 558/44/2008, a

fost anterior respinsă ca nefondată acțiunea în contencios administrativ

formulată de reclamantul B.T., în contradictoriu cu Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților - Comisia centrală pentru stabilirea

despăgubirilor.

S-a reținut că prin

acțiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 558/44/2008, reclamantul a

solicitat anularea Deciziei nr. 1680 din 27 martie 2008, motivat de faptul că

suma de 69.790,20 lei nu reprezintă o justă despăgubire.

Analizând actele

dosarului, instanța de fond a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de

art. 1201 C. civ. astfel că a reținut existența în prezenta cauză a autorității

de lucru judecat, față de Sentința nr. 87 din 24 iunie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel Galați.

Astfel, instanța a

reținut că cererea formulată în dosarul de față are același obiect, este întemeiată

pe aceeași cauză și privește aceleași părți ca în dosarul în care a fost

pronunțată hotărârea anterioară arătată.

de reclamant

Împotriva acestei hotărâri

a formulat recurs reclamantul B.T., solicitând, în principal, casarea acesteia

și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin motivele de

recurs dezvoltate, recurentul-reclamant a susținut că în mod nelegal prima

instanță a reținut autoritatea de lucru judecat, în condițiile în care s-a

nesocotit împrejurarea că prin acțiunea de față s-a solicitat punerea în

executarea a Sentinței civile nr. 699 din 21 decembrie 2004 a Tribunalului

Brăila, definitivă și irevocabilă, pe baza căreia Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților a emis Decizia nr. 1680 din 27 martie 2008.

3.Soluția și

considerentele instanței de recurs

Recursul nu este

fondat.

Înalta Curte,

examinând sentința atacată față de prevederile legale incidente și de criticile

ce i-au fost aduse, ca și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C.

proc. civ., reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care

să atragă fie casarea fie modificarea hotărârii primei instanțe, în

considerarea celor în continuare arătate.

Legal învestită cu soluționarea

acțiunii promovate de reclamantul B.T., în contradictoriu cu D.A.D.N. din

cadrul A.N.R.P., prima instanță în mod corect a reținut că independent de împrejurarea

că reclamantul-recurent și-a intitulat acțiunea „contestație la executare”, în

mod efectiv, acesta a înțeles să atace Decizia nr. 1680 din 27 martie 2008

emisă de Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, justificat de împrejurarea

că prin această decizie nu i-au fost acordate despăgubirile stabilite prin Sentința

civilă nr. 699 din 21 decembrie 2004 a Tribunalului Brăila, pentru imobilul

situat în Brăila, str. U.

Această interpretare

realizată în conformitate cu prevederile art. 84 C. proc. civ., corespunde de

altfel și voinței reclamantului – recurent, care, în finalul cererii sale, generic

denumită contestație la executare, arată explicit că solicită anularea Deciziei

nr. 1680 din 27 martie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților și obligarea la respectarea dispozitivului sentinței prin care i

s-au stabilit despăgubiri în bani în sumă de 430.000 lei.

Înalta Curte, contrar

celor susținute de recurent, apreciază că în mod legal prima instanță a admis

excepția autorității de lucru judecat și pe acest temei a respins acțiunea de

față.

Excepția invocată a

fost avută în vedere în raport cu litigiul anterior al reclamantului, finalizat

prin Sentința nr. 87 din 27 iunie 2008 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 500 din 30 ianuarie

2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

În respectiva cauză,

după cum o atestă de altfel și actele dosarului, recurentul-reclamant a chemat în

judecată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând

anularea Deciziei nr. 1680 din 27 martie 2008 și obligarea pârâtei la

despăgubiri în cuantum de 430.000 lei. Această acțiune a fost respinsă,

hotărârea pronunțată fiind irevocabilă, după cum s-a arătat deja.

Raportându-se așadar

la Sentința nr. 87 din 24 iunie 2008, și nu la Sentința civilă nr. 699 din 21

decembrie 2004 a Tribunalului Brăila, cum a susținut recurentul, prima instanță

a stabilit că acțiunea de față are același obiect, respectiv anularea aceleiași

Decizie nr. 1680 din 27 martie 2009, emisă de aceeași autoritate și pentru

același motiv, în sensul că suma stabilită drept despăgubire este insuficientă.

Recurentul a pretins

că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor care

reglementează autoritatea de lucru judecat, dat fiind obiectul diferit al

cauzelor avute în vedere.

Această critică nu

este însă fondată întrucât, astfel după cum Înalta Curte a statuat deja în

jurisprudența sa, pentru a exista identitate de obiect între două acțiuni în

sensul art. 1201 C. civ. român, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în

ambele în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acelor acțiuni să

rezulte că scopul final urmărit este același în ambele acțiuni, ceea ce în mod

evident s-a demonstrat.

În același timp,

Înalta Curte reamintește că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări

procesuale, aceea de excepție procesuală, conform art. 1201 C. civ. și art. 166

C. proc. civ. și aceea de prezumție de lucru judecat, ca mijloc de probă de

natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți.

Reglementarea

autorității de lucru judecat și în forma prezumției vine să asigure, din nevoia

de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între

considerentele hotărârilor judecătorești.

Este ceea ce în mod

corect a făcut prima instanță atunci când a constatat că prin introducerea unei

noi acțiuni, având ca obiect tot desființarea Deciziei nr. 1680 din 27 martie

2008, reclamantul-recurent tinde să lipsească de efectele lucrului judecat o

hotărâre judecătorească anterioară, prin care s-a stabilit irevocabil că

respectiva decizie a fost corectă emisă.

Față de argumentele

arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de B.T. împotriva Sentinței nr. 11 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 ianuarie 2011.