ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1680/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1680/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de
față;
În baza actelor și
lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Pe rolul Curții de Apel
București, secția l penală, se află spre
soluționare apelurile declarate de Parchetul de pe
lângă înalta Curte
de Casație și Justiție – D.N.A., inculpatul S.F. și părțile civile G.F.D.
și G.
C. împotriva sentinței
penale nr. 382 din data de 13 martie
2007,
pronunțată de tribunalul București, secția a II a penală, în
dosarul nr.
1407/3/2006.
Inculpatul a invocat excepția de
neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 91
2
alin. (4), art. 91
3
alin. (3) teza finală și art. 144 alin. (1
1
)
C. proc. pen., în raport cu art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art.
21 alin. (3), art. 23 pct. 1 și 3, art. 26 alin. (1), art. 28 și art. 124 alin.
(2) din Constituția României.
Prin încheierea din data de 21 aprilie 2008
pronunțată de Curtea de Apel București, secția l penală, în dosarul nr.
1407/3/2006, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de
neconstituționalitate invocată de inculpatul S.F.
Pentru a pronunța
această încheiere, Curtea de Apel, analizând
textele de lege pretins
neconstituționale, respectiv art. 91
2
alin. (4), art.
91
3
alin. (3) teza finală C. pen.,
a constatat că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei întrucât la mai
multe termene
inculpatul nu a fost în
măsură să depună la dosar, sau să menționeze
în orice mod, date sau
informații cu privire la existența altor
înregistrări
decât cele arătate prin rechizitoriu și depuse la dosar, iar la termenul din 21
aprilie 2008 inculpatul a susținut că nu este în
posesia unor asemenea informații, dar că presupune că acestea ar
exista.
În concluzie, Curtea de
Apel constatând că excepția ridicată se
referă la înregistrări care, la momentul formulării
acesteia, nu se află
la dosar și nici nu se face mențiune despre acestea iar partea care o
invocă nu poate arăta
că există, a apreciat că excepția invocată nu
are legătură cu soluționarea cauzei.
Cu referire la
susținerea de neconstituționalitate a art. 144 alin. (
1
1
) C. proc. pen., s-a reținut că
motivarea
neconstituționalității acestui
text privește dispozițiile art. 183 alin. (2)
C. proc. pen., cu privire la care nu s-a invocat excepția de
neconstituționalitate, iar pe de altă parte, această excepție de
neconstituționalitate
a art. 144 alin. (1
1
) C. proc. pen.,
reprezintă de fapt o solicitare de adăugare la lege, și în același timp
o
cerere de deducere a unei perioade din pedeapsă, prematur
formulată și pe care instanța o poate analiza
odată cu soluționarea
fondului cauzei.
Împotriva acestei
încheieri, în termen legal a declarat recurs
inculpatul S.F.
În motivele de recurs
depuse în scris la dosar și susținute oral
în fața instanței de către apărătorii inculpatului,
s-a susținut că
încheierea recurată este
vădit netemeinică întrucât Curtea de Apel nu
putea să respingă decât cererea de sesizare a Curții Constituționale,
nu și excepția de neconstituționalitate ca
inadmisibilă, pronunțându-
se astfel, pe fondul excepției.
Cu referire la art. 91
2
alin. (4), art. 91
3
alin. (3) teza finală C. proc. pen., s-a
susținut că aceste dispoziții legale a căror
neconstituționalitate se invocă
au legătură cu cauza întrucât, instanța
de apel care trebuie să pronunțe o soluție
corespunzătoare legii și
adevărului,
se află în imposibilitatea de a cenzura, sub aspectul
legalității, un mijloc de probă care a stat la baza soluționării pe fond
a
cauzei.
Recursul este nefondat.
Cu referire la primul motiv de recurs, Înalta
Curte reține că
potrivit art. 29 alin. (6)
din Legea nr. 47/1992, dacă excepția este
inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3) din
același text,
instanța respinge
printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a
Curții
Constituționale.
Rezultă astfel, că instanța în fața căreia
s-a ridicat o excepție
de neconstituționalitate,
este obligată să verifice dacă sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr.
47/1992,
respectiv excepția de neconstituționalitate
să privească o dispoziție
legală care are legătură cu cauza ce se
judecă, să fie ridicată la
cererea unei
părți din proces și să nu fi fost soluționată anterior printr-
o decizie
de admitere a Curții Constituționale.
Curtea de Apel, verificând îndeplinirea
acestor condiții a
constatat că excepția
ridicată de inculpat este contrară alin. (1) al art.
29 din Legea nr. 47/1992, și ca urmare este
inadmisibilă.
Este adevărat că
instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate
cu care a fost sesizată deși potrivit
art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 trebuia să
respingă doar cererea
de
sesizare a Curții Constituționale însă, înalta Curte constată că este vorba
doar de o greșeală ce privește tehnica de scriere a minutei, întrucât din
motivare reiese că instanța de apel a arătat
considerentele
pentru care excepția este inadmisibilă, respectiv
împrejurarea că nu are
legătură cu cauza.
Pe de altă parte, cu
privire la cel de al doilea motiv de recurs,
Înalta Curte constată că sesizarea Curții
Constituționale este
inadmisibilă, întrucât
potrivit art. 29 alin. (1), Curtea Constituțională
decide asupra excepțiilor ridicate în fața
instanțelor judecătorești sau
de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea
unei legi sau
ordonanțe ori a unei
dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în
vigoare, care are legătură cu cauza aflată pe rolul instanței.
Potrivit dispozițiilor art.
144 alin. (1
1
) C. proc. pen., în
situația în care reținerea se dispune după audierea
învinuitului citat de către organul de urmărire penală, termenul de 24 de ore
se calculează de la ora emiterii ordonanței.
Nici în susținerea excepției și nici în motivele
de recurs
formulate inculpatul nu a arătat
în ce constă neconstituționalitatea
acestui text, pentru a se putea
verifica legătura cu cauza aflată în curs de soluționare la Curtea de Apel.
Este adevărat că în
conformitate cu dispozițiile art. 381 alin. (1) teza a ll-a C. proc. pen.,
instanța de apel verifică dacă s-a făcut o justă aplicare de către prima
instanță, a dispozițiilor privitoare
la computarea reținerii și arestării preventive,
și că, această verificare
se
face și în raport de dispozițiile art. 144 alin. (1) și alin. (1
1
)
C. proc. pen.
, dar a solicita Curții
Constituționale, să dea o altă
interpretare acestor texte, în sensul
deducerii din pedeapsă și a
duratei de timp
cât învinuitul a fost audiat de organul de urmărire
penală, anterior
emiterii ordonanței de reținere de 24 de ore, ar
însemna transformarea acestei instanțe în legiuitor. Așa cum Curtea
Constituțională, a statuat în mai multe decizii pronunțate, aceasta nu
se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea
unor noi prevederi
celor instituite.
Cu referire la excepția
de neconstituționalitate a dispozițiilor art. (
91
2
) alin. (4), și
art. (91
3
) alin. (3) teza finală C. proc. pen., se
reține că primul text reglementează arhivarea
și păstrarea convorbirilor și comunicărilor interceptate și înregistrate care
nu
privesc fapta ce formează obiectul
cercetării sau nu contribuie la
identificarea și localizarea
participanților iar cel de al doilea,
reglementează
modul de păstrare a copiei suportului care conține
înregistrarea convorbirilor
interceptate.
Se observă că primul text se referă la
convorbirile și interceptările înregistrate care nu privesc fapta ce face
obiectul cercetării, din însăși formularea textului rezultând că faptele vizate
nu au legătură cu cauza. Mai mult, în speță
nu s-a făcut dovada
existenței unor astfel de interceptări și
înregistrări, chiar inculpatul prin apărător, a precizat că nu este în posesia
unor astfel de date, doar bănuiește că acestea există.
Cu privire la textul
prevăzut de art. (91
3
) alin. (3) teza finală C. proc. pen., se
reține că acest text se referă la înregistrări și
interceptări de convorbiri ce constituie mijloace de
probă, dar textul
nu reglementează
procedura de administrare a acestor probe și de verificare a legalității lor,
ci doar de conservare a acestora, astfel că instanța de apel, care trebuie să
pronunțe o soluție corespunzătoare
legii și adevărului va putea să
cenzureze, sub aspectul legalității, acest mijloc de probă, întrucât după
sesizarea instanței, copia suportului care conține înregistrarea convorbirii și
copii de pe
procesele, verbale se vor păstra
în locuri speciale la grefa instanței,
la
dispoziția exclusivă a judecătorului sau completului investit cu soluționarea
cauzei, care la cerere le poate prezenta inculpatului.
Ca și în primul caz, nici în susținerea
excepției și nici în
motivele de recurs
formulate inculpatul nu a arătat în ce constă
neconstituționalitatea
acestui text, pentru a se putea verifica cu
exactitate
legătura cu cauza aflată în curs de soluționare la Curtea de
Apel.
Concluzionând, în
raport de considerentele prezentate anterior,
Înalta Curte constată că în mod
corect prima instanță sesizată cu
excepția
de neconstituționalitate a dispozițiilor art. art. (91
2
) alin. (4), art.
(
91
3
) alin. (3) teza finală și
art. 144 alin. (1
1
) C. proc. pen., a stabilit că nu sunt îndeplinite
prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, pentru sesizarea
Curții Constituționale.
Ca urmare, în baza art. 385
15
pct.
(1) lit. b) C. proc. pen.
, recursul declarat
de inculpatul S.F. împotriva
încheierii din data de 21 aprilie 2008, a
Curții de Apel București,
secția l penală,
dispusă în dosarul nr. 41070/3/2006, va fi respins
ca nefondat.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
recurentul
inculpat va fi obligat la plata
sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
inculpatul
S.F. împotriva încheierii din
data de 21 aprilie 2008, a Curții de Apel București, secția l penală, dispusă
în dosarul nr.
41070/3/2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de
100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică,
azi 14 mai 2008.