ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1680/2008

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele: Pe rolul Curții de Apel București, secția l penală, se află spre soluționare apelurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., inculpatul S.F. și părțile civile G.F.D. și G. C. împotriva sentinței penale nr. 382 din data de 13 martie 2007, pronunțată de tribunalul București, secția a II a penală, în dosarul nr. 1407/3/2006. Inculpatul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 2 alin. (4), art. 91 3 alin. (3) teza finală și art. 144 alin. (1 1 ) C. proc. pen., în raport cu art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 21 alin. (3), art. 23 pct. 1 și 3, art. 26 alin. (1), art. 28 și art. 124 alin. (2) din Constituția României.

Prin încheierea din data de 21 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția l penală, în dosarul nr. 1407/3/2006, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate invocată de inculpatul S.F. Pentru a pronunța această încheiere, Curtea de Apel, analizând textele de lege pretins neconstituționale, respectiv art. 91 2 alin. (4), art. 91 3 alin. (3) teza finală C. pen., a constatat că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei întrucât la mai multe termene inculpatul nu a fost în măsură să depună la dosar, sau să menționeze în orice mod, date sau informații cu privire la existența altor înregistrări decât cele arătate prin rechizitoriu și depuse la dosar, iar la termenul din 21 aprilie 2008 inculpatul a susținut că nu este în posesia unor asemenea informații, dar că presupune că acestea ar exista.

În concluzie, Curtea de Apel constatând că excepția ridicată se referă la înregistrări care, la momentul formulării acesteia, nu se află la dosar și nici nu se face mențiune despre acestea iar partea care o invocă nu poate arăta că există, a apreciat că excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei. Cu referire la susținerea de neconstituționalitate a art. 144 alin. ( 1 1 ) C. proc. pen., s-a reținut că motivarea neconstituționalității acestui text privește dispozițiile art. 183 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la care nu s-a invocat excepția de neconstituționalitate, iar pe de altă parte, această excepție de neconstituționalitate a art. 144 alin. (1 1 ) C. proc. pen., reprezintă de fapt o solicitare de adăugare la lege, și în același timp o cerere de deducere a unei perioade din pedeapsă, prematur formulată și pe care instanța o poate analiza odată cu soluționarea fondului cauzei.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul S.F. În motivele de recurs depuse în scris la dosar și susținute oral în fața instanței de către apărătorii inculpatului, s-a susținut că încheierea recurată este vădit netemeinică întrucât Curtea de Apel nu putea să respingă decât cererea de sesizare a Curții Constituționale, nu și excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă, pronunțându- se astfel, pe fondul excepției. Cu referire la art. 91 2 alin. (4), art. 91 3 alin. (3) teza finală C. proc. pen., s-a susținut că aceste dispoziții legale a căror neconstituționalitate se invocă au legătură cu cauza întrucât, instanța de apel care trebuie să pronunțe o soluție corespunzătoare legii și adevărului, se află în imposibilitatea de a cenzura, sub aspectul legalității, un mijloc de probă care a stat la baza soluționării pe fond a cauzei.

Recursul este nefondat. Cu referire la primul motiv de recurs, Înalta Curte reține că potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3) din același text, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Rezultă astfel, că instanța în fața căreia s-a ridicat o excepție de neconstituționalitate, este obligată să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv excepția de neconstituționalitate să privească o dispoziție legală care are legătură cu cauza ce se judecă, să fie ridicată la cererea unei părți din proces și să nu fi fost soluționată anterior printr- o decizie de admitere a Curții Constituționale.

Curtea de Apel, verificând îndeplinirea acestor condiții a constatat că excepția ridicată de inculpat este contrară alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, și ca urmare este inadmisibilă. Este adevărat că instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată deși potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 trebuia să respingă doar cererea de sesizare a Curții Constituționale însă, înalta Curte constată că este vorba doar de o greșeală ce privește tehnica de scriere a minutei, întrucât din motivare reiese că instanța de apel a arătat considerentele pentru care excepția este inadmisibilă, respectiv împrejurarea că nu are legătură cu cauza.

Pe de altă parte, cu privire la cel de al doilea motiv de recurs, Înalta Curte constată că sesizarea Curții Constituționale este inadmisibilă, întrucât potrivit art. 29 alin. (1), Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu cauza aflată pe rolul instanței. Potrivit dispozițiilor art. 144 alin. (1 1 ) C. proc. pen., în situația în care reținerea se dispune după audierea învinuitului citat de către organul de urmărire penală, termenul de 24 de ore se calculează de la ora emiterii ordonanței.

Nici în susținerea excepției și nici în motivele de recurs formulate inculpatul nu a arătat în ce constă neconstituționalitatea acestui text, pentru a se putea verifica legătura cu cauza aflată în curs de soluționare la Curtea de Apel. Este adevărat că în conformitate cu dispozițiile art. 381 alin. (1) teza a ll-a C. proc. pen., instanța de apel verifică dacă s-a făcut o justă aplicare de către prima instanță, a dispozițiilor privitoare la computarea reținerii și arestării preventive, și că, această verificare se face și în raport de dispozițiile art. 144 alin. (1) și alin. (1 1 ) C. proc. pen. , dar a solicita Curții Constituționale, să dea o altă interpretare acestor texte, în sensul deducerii din pedeapsă și a duratei de timp cât învinuitul a fost audiat de organul de urmărire penală, anterior emiterii ordonanței de reținere de 24 de ore, ar însemna transformarea acestei instanțe în legiuitor.

Așa cum Curtea Constituțională, a statuat în mai multe decizii pronunțate, aceasta nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite. Cu referire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. ( 91 2 ) alin. (4), și art. (91 3 ) alin. (3) teza finală C. proc. pen., se reține că primul text reglementează arhivarea și păstrarea convorbirilor și comunicărilor interceptate și înregistrate care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau nu contribuie la identificarea și localizarea participanților iar cel de al doilea, reglementează modul de păstrare a copiei suportului care conține înregistrarea convorbirilor interceptate. Se observă că primul text se referă la convorbirile și interceptările înregistrate care nu privesc fapta ce face obiectul cercetării, din însăși formularea textului rezultând că faptele vizate nu au legătură cu cauza.

Mai mult, în speță nu s-a făcut dovada existenței unor astfel de interceptări și înregistrări, chiar inculpatul prin apărător, a precizat că nu este în posesia unor astfel de date, doar bănuiește că acestea există. Cu privire la textul prevăzut de art. (91 3 ) alin. (3) teza finală C. proc.

pen., se reține că acest text se referă la înregistrări și interceptări de convorbiri ce constituie mijloace de probă, dar textul nu reglementează procedura de administrare a acestor probe și de verificare a legalității lor, ci doar de conservare a acestora, astfel că instanța de apel, care trebuie să pronunțe o soluție corespunzătoare legii și adevărului va putea să cenzureze, sub aspectul legalității, acest mijloc de probă, întrucât după sesizarea instanței, copia suportului care conține înregistrarea convorbirii și copii de pe procesele, verbale se vor păstra în locuri speciale la grefa instanței, la dispoziția exclusivă a judecătorului sau completului investit cu soluționarea cauzei, care la cerere le poate prezenta inculpatului.

Ca și în primul caz, nici în susținerea excepției și nici în motivele de recurs formulate inculpatul nu a arătat în ce constă neconstituționalitatea acestui text, pentru a se putea verifica cu exactitate legătura cu cauza aflată în curs de soluționare la Curtea de Apel. Concluzionând, în raport de considerentele prezentate anterior, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. art. (91 2 ) alin. (4), art. ( 91 3 ) alin. (3) teza finală și art. 144 alin. (1 1 ) C. proc. pen., a stabilit că nu sunt îndeplinite prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale. Ca urmare, în baza art. 385 15 pct. (1) lit. b) C. proc.

pen. , recursul declarat de inculpatul S.F. împotriva încheierii din data de 21 aprilie 2008, a Curții de Apel București, secția l penală, dispusă în dosarul nr. 41070/3/2006, va fi respins ca nefondat. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.F. împotriva încheierii din data de 21 aprilie 2008, a Curții de Apel București, secția l penală, dispusă în dosarul nr. 41070/3/2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2008.