Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.03.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1098/2009

HOTĂRÂRE
25.03.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1098/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 21 din 3 martie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petenții R.C. și B.E. Totodată, s-a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de aceeași petenții împotriva rezoluției din 1 septembrie 2008 dată în dosarul nr. 336/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rezoluția menționată s-a dispus reunirea dosarelor nr. 211/P/2008, 213/P/2008, 215/P/2008, 216/P/2008, 237/P/2008, 272/P/2008, 273/P/2008, 296/P/2008, 297/P/2008, 335/P/2008, 336/P/2008 și 337/P/2008, în scopul uni bune înfăptuiri a actului de justiție.

Împotriva acestei rezoluții au formulat plângere petenții R.C. și B.E., cu motivarea că în cauza înregistrată sub nr. 336/P/2008, magistratul R.C. a săvârșit o infracțiune, nerespectând procedura de recuzare. În cursul soluționării cauzei, petenții au invocat excepțiile de neconstituționalitate a art. 51 și 52 alin (2) și (3) C. pen., art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 183 C. proc. civ., art. 183 C. proc. pen., art. 244 C. proc. civ. și art. 244 C. proc. pen., ce contravin art. 21 alin. (3) din Constituția României privind dreptul la un proces echitabil. Prin sentința criticată s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciindu-se că în raport cu natura cauzei dedusă judecății, plângere împotriva unei rezoluții a procurorului de reunire a unor cauze aflate în curs de urmărire penală, excepțiile invocate nu au legătură cu soluționarea cauzei.

B. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul B.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri a cererii de sesizare a Curții Constituționale. Examinând recursul declarat de petent, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat întrucât instanța de fond a apreciat în mod corect că excepțiile de neconstituționalitate a art. 51 și 52 alin. (2) și (3) C. proc. pen., art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 183 C. proc. civ., art. 183 C. proc. pen., art. 244 C. proc. civ. și art. 244 C. proc. pen., ce contravin art. 21 alin. (3) din Constituția României privind dreptul la un proces echitabil, nu au legătură cu cauza dedusă judecății, respectiv plângere împotriva unei rezoluții a procurorului de reunire a unor cauze aflate în curs de urmărire penală, care de altfel a și fost respinsă ca inadmisibilă.

Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că sentința pronunțată în cauză este legală și temeinică, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

ÎN

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.E. împotriva sentinței penale nr. 21 din 03 martie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 821/45/2008, cu privire la soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală
art. 278 1 C. proc. pen., ce a fost înregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 6482/1/2007. Prin sentința penală nr. 874 de la 12 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronu
ÎCCJ 2010-05-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală
.C.V. a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care prin rezoluția nr. 1343/11/2/2008 din 12 august 2008, în baza dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a respins-o ca n
ÎCCJ 2008-05-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1679/2008
expertize. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea acesteia întrucât, pe de o parte, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 29 alin. (1) și (6
ÎCCJ 2012-03-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 830/2012
ut, spre competentă soluționare, la Curtea Constituțională. Mai subliniază că i s-au încălcat toate drepturile procesuale și nu s-au efectuate absolut nici un fel de cercetare judecătorească. De asemenea, completul de judecată n-a respectat
ÎCCJ 2009-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3686/2009
legii fundamentale. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul C.S. Fiind investită cu soluționarea acestui recurs, la termenul din 9 noiembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuția părților admisibilitate
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă