ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1679/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 21 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția

I penală, dată în dosarul nr. 671/116/2007, s-a respins, ca

inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 119 alin. (2) și (3) C. proc. pen., invocată de inculpatul B.S.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că

inculpatul a invocat

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

119 alin. (2) și (3) C. proc. pen. și art. 120 alin. (3) C. proc. pen.,

raportate la art. 21 alin. (3) și art. 16 din Constituția României,

deoarece la efectuarea unei expertize

medico-legale inculpatul nu are

dreptul

de a propune un expert parte, deși în cazul celorlalte expertize se

bucură

de acest drept.

Instanța de fond a constatat că excepția

invocată este inadmisibilă

întrucât nu are legătură cu

soluționarea prezentei cauze, reținând în

concret

că, la dosarul de urmărire penală, se află cererea

inculpatului prin care acesta a renunțat la

alegerea unui expert, parte în

expertiza

medico-legală dispusă în cauză și a solicitat să se ia act că

achiesează la obiectivele stabilite de organul

judiciar. Totodată, instanța

de fond a reținut că textul de lege permite

părții să aleagă un expert

parte, că pe de

altă parte, inculpatul a renunțat la acest drept iar cererea

intitulată „excepție de neconstituționalitate”

este de fapt o cerere pentru

efectuarea unei noi expertize.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs inculpatul B.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

solicitând casarea acesteia întrucât, pe de o parte, instanța de fond a

încălcat dispozițiile art. 29 alin. (1)

și (6) din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, respingând ca

inadmisibilă excepția deși putea să facă acest lucru doar în ceea ce

privește cererea de sesizare a Curții

Constituționale iar, pe de altă parte, în mod greșit a reținut că acesta nu are

legătură cu soluționarea cauzei,

deși

acesta se afla în faza de control judiciar a apelului, care devoluează

sub toate aspectele de drept și de fapt, în

limitele prevăzute de art. 371

alin.

(1) C. proc. pen.; totodată, excepția invocată are relevanță

pentru

cauză întrucât instanța de apel se află în imposibilitate de a

cenzura sub aspectul legalității un mijloc de

probă care a stat la baza

soluționării pe fond a cauzei.

Examinând recursul formulat, prin prisma

motivelor invocate, dar și

din

oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că acesta este neîntemeiat.

Este adevărat că instanța de fond a

respins, ca inadmisibilă, excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 119 alin. (2) și (3) C.

proc. pen.

și art. 120 alin.

(3) C. proc. pen., raportate la art. 21 alin. (3)

și art. 16 din Constituția României, deși potrivit

art. 29 alin. (6) din Legea nr.

47/1992 „dacă excepția

este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor

alin. (1) și (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea

de sesizare a Curții Constituționale”, însă Înalta Curte constată că este

vorba doar de o greșeală ce privește tehnica de

scriere a minutei, întrucât

din motivare reiese că instanța de fond a

arătat considerentele pentru

care excepția

este inadmisibilă, respectiv împrejurarea că nu are legătură

cu cauza.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că sesizarea Curții

Constituționale este inadmisibilă, întrucât

potrivit art. 29 alin. (1), Curtea

Constituțională

decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești sau de arbitraj comercial privind

neconstituționalitatea unei

legi sau

ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță

în

vigoare; or, în cauză, examinând dispozițiile art. 119 și art. 120 C. proc.

pen.,

în vigoare la această dată, se

constată că alin. (5) al

art. 120, ce prevedea că dispozițiile alin. (3)

(referitoare la numirea unui expert parte) și alin. (4) nu se aplică în cazul

expertizei prevăzute în art. 119 alin. (2) C. proc. pen., a fost abrogat prin art.

I pct. 55 din

Legea nr. 281/2003. Pe cale

de interpretare, examinând dispozițiile art.

119 și art. 120 C. proc.

pen., reiese că textul ce

interzicea

părților ca, în cazul expertizelor ce se efectuează de un serviciu

medico-legal, să poate cere numirea și a câte

unui expert recomandat de fiecare dintre ele, nu mai este în vigoare, acestea

având dreptul ca și în

cazul expertizelor medico-legale să beneficieze

de serviciile unui expert parte.

Ca atare, pentru aceste considerente,

constatând că excepția invocată, astfel cum a fost motivată, vizează un text

care nu mai este în

vigoare, văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

, Înalta Curte

va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192

alin. (2) din același cod, va obliga recurentul la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul B.S.

împotriva

încheierii din data de 21 aprilie 2008 a Curții de Apel București,

secția l penală, pronunțată în dosarul nr.

671/116/2007.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 14 mai

2008.