ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1789/2008

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 1679 din 14 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.S. împotriva încheierii din data de 21 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 671/116/2007. A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că prin încheierea din 21 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, dată în dosarul nr. 671/116/2007, s-a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 119 alin. (2) și (3) C. proc.

pen., invocată de inculpatul B.S. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că inculpatul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 119 alin. (2) și (3) C. proc. pen. și art. 120 alin. (3) C. proc. pen., raportate la art. 21 alin. (3) și art. 16 din Constituția României, deoarece la efectuarea unei expertize medico-legale inculpatul nu are dreptul de a propune un expert parte, deși în cazul celorlalte expertize se bucură de acest drept. Instanța de fond a constatat că excepția invocată este inadmisibilă întrucât nu are legătură cu soluționarea prezentei cauze, reținând în concret că, la dosarul de urmărire penală, se află cererea inculpatului prin care acesta a renunțat la alegerea unui expert-parte în expertiza medico-legală dispusă în cauză și a solicitat să se ia act că achiesează la obiectivele stabilite de organul judiciar.

Totodată, instanța de fond a reținut că textul de lege permite părții să aleagă un expert parte, că pe de altă parte, inculpatul a renunțat la acest drept iar cererea intitulată „excepție de neconstituționalitate” este de fapt o cerere pentru efectuarea unei noi expertize. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea acesteia întrucât, pe de o parte, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, respingând ca inadmisibilă excepția deși putea să facă acest lucru doar în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale iar, pe de altă parte, în mod greșit a reținut că acesta nu are legătură cu soluționarea cauzei, deși acesta se afla în faza de control judiciar a apelului, care devoluează sub toate aspectele de drept și de fapt, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (1) C. proc.

pen.; totodată, excepția invocată are relevanță pentru cauză întrucât instanța de apel se află în imposibilitate de a cenzura sub aspectul legalității un mijloc de probă care a stat la baza soluționării pe fond a cauzei. Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că acesta este neîntemeiat. Este adevărat că instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 119 alin. (2) și (3) C. proc. pen. și art. 120 alin. (3) C. proc.

pen., raportate la art. 21 alin. (3) și art. 16 din Constituția României, deși potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 „dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale”, însă Înalta Curte a constatat că este vorba doar de o greșeală ce privește tehnica de scriere a minutei, întrucât din motivare reiese că instanța de fond a arătat considerentele pentru care excepția este inadmisibilă, respectiv împrejurarea că nu are legătură cu cauza.

Pe de altă parte, Înalta Curte a constatat că sesizarea Curții Constituționale este inadmisibilă, întrucât potrivit art. 29 alin. (1), Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; or, în cauză, examinând dispozițiile art. 119 și art. 120 C. proc. pen., în vigoare la această dată, se constată că alin. (5) al art. 120, ce prevedea că dispozițiile alin. (3) (referitoare la numirea unui expert parte) și alin. (4) nu se aplică în cazul expertizei prevăzute în art. 119 alin. (2) C. proc. pen., a fost abrogat prin art. I pct. 55 din Legea nr. 281/2003.

Pe cale de interpretare, examinând dispozițiile art. 119 și art. 120 C. proc. pen., reiese că textul ce interzicea părților ca, în cazul expertizelor ce se efectuează de un serviciu medico-legal, să poată cere numirea și a câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, nu mai este în vigoare, acestea având dreptul ca și în cazul expertizelor medico-legale să beneficieze de serviciile unui expert parte. Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că excepția invocată, astfel cum a fost motivată, vizează un text care nu mai este în vigoare, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte a respins recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, a fost obligat recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii penale a declarat contestație în anulare contestatorul inculpat B.S. invocând cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc. pen., motivând că la judecata recursului instanța de recurs a omis să facă în cauză aplicarea dispozițiilor art. 385 14 alin. (1 1 ) C. proc. pen. La termenul de judecată de astăzi 21 mai 2008 prin conformare la dispozițiile art. 391 alin. (1) C. proc. pen., s-a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare formulată de contestatorul B.S. Întrucât recursul declarat de inculpatul B.S.

a vizat o încheiere de ședință și anume aceea din 21 aprilie 2008 a Curții de Apel București, Secția I penală pronunțată în dosarul nr. 671/116/2007 prin care s-a respins ca inadmisibilă o excepție de neconstituționalitate, în realitate doar dintr-o greșită tehnică de scriere a minutei s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale și nu o soluție pronunțată pe fondul cauzei de rezolvarea acțiunii penale, așadar o soluție din cele enumerate prin dispozițiile art. 345 alin. (1) C. proc. pen., prin care se pronunță, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, condiție esențială și imperativă în sensul normei instituite prin dispozițiile art. 385 14 alin. (1 1 ) C. proc.

pen.; pe calea unui silogism logico-juridic și formal rezultă fără dubiu că obligația pretinsă pentru instanța de recurs de a proceda la ascultarea recurentului inculpat nu există. Așa fiind, contestația în anulare de față formulată de contestatorul B.S. se privește, ca inadmisibilă, și urmează a fi respinsă, ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.S. împotriva deciziei penale nr. 1679 din 14 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2008.