ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1789/2008

Asupra contestației în

anulare de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1679

din 14 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a

respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.S. împotriva încheierii

din data de 21 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală,

pronunțată în dosarul nr. 671/116/2007.

A fost obligat recurentul

inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că prin

încheierea din 21 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală,

dată în dosarul nr. 671/116/2007, s-a respins ca inadmisibilă excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 119 alin. (2) și (3) C. proc. pen.,

invocată de inculpatul B.S.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că inculpatul a invocat excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 119 alin. (2) și (3) C. proc. pen. și art. 120 alin. (3) C.

proc. pen., raportate la art. 21 alin. (3) și art. 16 din Constituția României,

deoarece la efectuarea unei expertize medico-legale inculpatul nu are dreptul de

a propune un expert parte, deși în cazul celorlalte expertize se bucură de

acest drept.

Instanța de fond a constatat

că excepția invocată este inadmisibilă întrucât nu are legătură cu soluționarea

prezentei cauze, reținând în concret că, la dosarul de urmărire penală, se află

cererea inculpatului prin care acesta a renunțat la alegerea unui expert-parte

în expertiza medico-legală dispusă în cauză și a solicitat să se ia act că

achiesează la obiectivele stabilite de organul judiciar. Totodată, instanța de fond

a reținut că textul de lege permite părții să aleagă un expert parte, că pe de

altă parte, inculpatul a renunțat la acest drept iar cererea intitulată

„excepție de neconstituționalitate” este de fapt o cerere pentru efectuarea

unei noi expertize.

Împotriva acestei încheieri

a declarat recurs inculpatul B.S., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, solicitând casarea acesteia întrucât, pe de o parte, instanța de

fond a încălcat dispozițiile art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992,

modificată și republicată, respingând ca inadmisibilă excepția deși putea să

facă acest lucru doar în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții

Constituționale iar, pe de altă parte, în mod greșit a reținut că acesta nu are

legătură cu soluționarea cauzei, deși acesta se afla în faza de control

judiciar a apelului, care devoluează sub toate aspectele de drept și de fapt,

în limitele prevăzute de art. 371 alin. (1) C. proc. pen.; totodată, excepția

invocată are relevanță pentru cauză întrucât instanța de apel se află în

imposibilitate de a cenzura sub aspectul legalității un mijloc de probă care a

stat la baza soluționării pe fond a cauzei.

Examinând recursul formulat,

prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că acesta este neîntemeiat.

Este adevărat că instanța de

fond a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 119 alin. (2) și (3) C. proc. pen. și art. 120 alin. (3) C.

proc. pen., raportate la art. 21 alin. (3) și art. 16 din Constituția României,

deși potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 „dacă excepția este

inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța

respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții

Constituționale”, însă Înalta Curte a constatat că este vorba doar de o

greșeală ce privește tehnica de scriere a minutei, întrucât din motivare reiese

că instanța de fond a arătat considerentele pentru care excepția este

inadmisibilă, respectiv împrejurarea că nu are legătură cu cauza.

Pe de altă parte, Înalta

Curte a constatat că sesizarea Curții Constituționale este inadmisibilă,

întrucât potrivit art. 29 alin. (1), Curtea Constituțională decide asupra

excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj

comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; or, în cauză,

examinând dispozițiile art. 119 și art. 120 C. proc. pen., în vigoare la această

dată, se constată că alin. (5) al art. 120, ce prevedea că dispozițiile alin.

(3) (referitoare la numirea unui expert parte) și alin. (4) nu se aplică în

cazul expertizei prevăzute în art. 119 alin. (2) C. proc. pen., a fost abrogat

prin art. I pct. 55 din Legea nr. 281/2003. Pe cale de interpretare, examinând

dispozițiile art. 119 și art. 120 C. proc. pen., reiese că textul ce interzicea

părților ca, în cazul expertizelor ce se efectuează de un serviciu

medico-legal, să poată cere numirea și a câte unui expert recomandat de fiecare

dintre ele, nu mai este în vigoare, acestea având dreptul ca și în cazul

expertizelor medico-legale să beneficieze de serviciile unui expert parte.

Ca atare, pentru aceste

considerente, constatând că excepția invocată, astfel cum a fost motivată,

vizează un text care nu mai este în vigoare, văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte a respins recursul, ca nefondat, iar

în baza art. 192 alin. (2) din același cod, a fost obligat recurentul la

cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii

penale a declarat contestație în anulare contestatorul inculpat B.S. invocând

cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc. pen.,

motivând că la judecata recursului instanța de recurs a omis să facă în cauză

aplicarea dispozițiilor art. 385

14

alin. (1

1

) C. proc.

pen.

La termenul de judecată de

astăzi 21 mai 2008 prin conformare la dispozițiile art. 391 alin. (1) C. proc.

pen., s-a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în

anulare formulată de contestatorul B.S.

Întrucât recursul declarat

de inculpatul B.S. a vizat o încheiere de ședință și anume aceea din 21 aprilie

2008 a Curții de Apel București, Secția I penală pronunțată în dosarul nr. 671/116/2007

prin care s-a respins ca inadmisibilă o excepție de neconstituționalitate, în

realitate doar dintr-o greșită tehnică de scriere a minutei s-a respins cererea

de sesizare a Curții Constituționale și nu o soluție pronunțată pe fondul

cauzei de rezolvarea acțiunii penale, așadar o soluție din cele enumerate prin

dispozițiile art. 345 alin. (1) C. proc. pen., prin care se pronunță, după caz,

condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, condiție esențială și

imperativă în sensul normei instituite prin dispozițiile art. 385

14

alin.

(1

1

) C. proc. pen.; pe calea unui silogism logico-juridic și formal

rezultă fără dubiu că obligația pretinsă pentru instanța de recurs de a proceda

la ascultarea recurentului inculpat nu există.

Așa fiind, contestația în

anulare de față formulată de contestatorul B.S. se privește, ca inadmisibilă,

și urmează a fi respinsă, ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 391 C. proc.

pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația

în anulare formulată de contestatorul B.S. împotriva deciziei penale nr. 1679

din 14 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă contestatorul la

plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 mai 2008.