ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2749/2010

Asupra recursului

penal de față;

Prin Încheierea din 6 iulie 2010 a Curții de

Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul

nr. 10/103/2008, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 a fost

respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de apelanta inculpată B.N.L. privind

sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 119 C. proc. pen.

A fost obligată

apelanta inculpată la 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut în esență

că inculpata B.L. a ridicat în fața instanței de apel pe rolul căreia cauza se

află, excepția de neconstituționalitate a art. 119 C. proc. pen., susținând că

aceste prevederi sunt contrare disp. art. 16 și 24 din Constituția României și

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În cauză, s-a

efectuat o expertiză criminalistică de către Î.N.E.C. în condițiile art. 119 C.

proc. pen., adică de un expert oficial, angajat al unei instituții a statului,

iar nu un expert independent, ceea ce contravine dreptului la apărare și

administrării neîngrădite a probelor în procesul penal.

S-a mai susținut că

în România există monopol asupra rapoartelor de expertiză criminalistică,

monopol care face practic imposibilă atacarea rezultatului dat de experții

Ministerului Justiției sau ai Ministerului de Interne, singurele instituții

agreate legal pentru a întocmi astfel de expertize.

Instanța de apel a

reținut că pentru a fi admisibilă, o excepție de neconstituționalitate trebuie

să fie relevantă, adică să vizeze numai acele dispoziții de care depinde

soluționarea cauzei, care presupune stabilirea identității inculpatului,

stabilirea și descrierea faptei care face obiectul învinuirii, stabilirea și

analiza probelor care servesc ca temei al soluționării laturii penale și a

celei civile, precum și a probelor înlăturate, stabilirea formei și a gradului

de vinovăție, a circumstanțelor agravante sau atenuante, precizarea temeiurilor

de drept care justifică soluția, precum și individualizarea pedepsei sub

aspectul cuantumului și a modalității de executare.

Or, din examinarea

cererii de sesizare a Curții Constituționale rezultă că apelanta inculpată nu

susține că o anumită prevedere C. proc. pen. este contrară principiilor sau

dispozițiilor Constituției, ci solicită modificarea și completarea art. 119 C.

proc. pen., în sensul instituirii "expertului independent".

În conformitate cu

art. 126 alin. (2) din Constituție procedura de judecată este prevăzută de

lege, instituirea regulilor privind mijloacele de probă în procesul penal fiind

doar de competența legiuitorului, iar Curtea Constituțională potrivit art. 2

alin. (3) din Legea nr. 47/1992 nu poate să modifice sau să completeze

prevederile legale supuse controlului de constituționalitate.

Pe de altă parte,

instanța de apel a considerat că inculpata a formulat această excepție din

dorința de a tergiversa soluționarea cauzei, fiind un evident abuz de drept, în

condițiile în care pe parcursul soluționării cauzei, îndeosebi la instanța de

apel, inculpații, printr-o acțiune conjugată, au formulat diferite cereri (de

amânare, de recuzare, de strămutare, de recurs împotriva unei încheieri prin

care instanța respinsese probe solicitate).

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpata B.L., arătând că nu a încercat să

tergiverseze soluționarea cauzei, că excepția ridicată are o strânsă legătură

cu soluționarea cauzei, fiind vorba de o probă decisivă (înregistrarea

audio-video), în baza căreia a fost condamnată de către instanța de fond.

Se mai arată că nu a

solicitat modificarea procedurii de judecată și nici instituirea altor reguli

privind mijloacele de probă, ci doar declararea ca neconstituțional a art. 119

C. proc. pen. situație în care instanța nu ar mai fi fost obligată să se

adreseze Î.N.E.C., pentru a numi un expert criminalist, ci avea posibilitatea

de a alege și a desemna un expert judiciar, cu respectarea procedurii specifice

în domeniul expertizelor.

Examinând încheierea

recurată prin prisma susținerilor inculpatei și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că inculpata B.L. a ridicat în fața instanței de

apel excepția de neconstituționalitate a art. 119 C. proc. pen., în condițiile

în care la acuzarea și, mai apoi, la condamnarea inculpatei au fost avute în

vedere ca și mijloace de probă o serie de înregistrări audio-video efectuate în

cursul urmăririi penale.

Deși aparent excepția

invocată întrunește condițiile de admisibilitate menționate în Legea nr.

47/1992, în realitate, cum corect a sesizat și instanța în fața căreia a fost

ridicată, prin această excepție se tinde la modificarea și completarea normelor

care reglementează efectuarea expertizelor criminalistice, ceea ce excede

competențelor Curții Constituționale potrivit art. 2 alin. (3) din legea

privind organizarea și funcționarea acesteia.

Astfel, inculpata

critică o așa-zisă lacună a legislației românești, respectiv inexistența

instituției expertului criminalist independent, susținând că potrivit legilor

în vigoare expertizele criminalistice reprezintă un monopol de stat și nu pot

fi atacate printr-o contraexpertiză făcută de un expert ales, independent.

Practic, ceea ce

inculpata critică ca și aspect de neconstituționalitate echivalează cu o

rescriere a tuturor textelor legale cu relevanță în cauză, în condițiile în

care pe lângă articolul invocat C. proc. pen. există o legislație specială cu

referire la experții și expertizele criminalistice (O.G. nr. 75/2000 cu

modificările și completările ulterioare), la care de altfel și inculpata a

făcut referire în motivarea excepției ridicate.

Or, acest lucru

presupune un efort de legiferare, care depășește efectele unei excepții de

neconstituționalitate, fiind vorba despre o opțiune a legiuitorului pentru

modificarea statutului experților criminaliști.

Așa fiind, în mod

legal și temeinic instanța de apel a respins cererea inculpatei de sesizare a

Curții Constituționale, sens în care Înalta Curte va respinge recursul

inculpatei ca nefondat, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., obligând-o la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

În ce privește

celelalte critici referitoare la presupusa încercare de tergivesare a cauzei

prin invocarea excepției, acestea sunt în mod evident lipsite de relevanță,

prin raportare la considerentele expuse anterior cu privire la admisibilitatea

excepției ridicate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de inculpata B.N.L. împotriva Încheierii din 6 iulie 2010 a

Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și de familie, pronunțată

în Dosarul nr. 10/103/2008.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 iulie 2010.