ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1454/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin încheierea de ședință din data de 24 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 6536/2/2008 s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, excepțiile invocate fiind inadmisibile. S-a constatat în conformitate cu art. 300 C. proc. pen. regularitatea actului de sesizare a instanței. S-a reținut că la termenul de judecată din 17 martie 2010, inculpații din prezenta cauză, prin apărătorii aleși, au invocat excepțiile de neconstituționalitate a: - O.U.G. 134/2005 aprobată prin Legea 54/2006 în raport de prevederile art. 115 alin. (4) și (6) din Constituția României; - art. 11 alin. (1), (2), (3) și O.U.G.

43/2002; - art. 13 2 din Legea 78/200; art. 248 1 C. pen. precum și excepții de neregularitate vizând actul de sesizare al instanței, solicitându-se restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii actelor de urmărire penală încălcate prin disp. art. 300 alin. (2) raportat la art. 263 C. proc. pen. și art. 172 C. proc. pen. În prealabil, s-a apreciat că la acest termen, ar exista o lipsă de procedură cu părțile care nu au fost citate și cele care nu au termen în cunoștință, în condițiile în care instanța a acordat la 31 martie 2010 termen în continuare, conform dispozițiilor art. 291 alin. (6) C. proc. pen. Din interpretarea dispozițiilor art. 291 C. proc. pen., reiese că judecata poate avea loc numai dacă părțile sunt legal citate și procedura este îndeplinită, iar neprezentarea părților citate, nu împiedică judecarea cauzei.

Consecutiv, alin. (6) al aceluiași articol prevede că atunci când judecata rămâne în continuare, părțile și celelalte persoane care participă la proces nu se mai citează. Textul de lege nu face nici o distincție cu privire la părțile care au luat termenul în cunoștință, cât și la cele citate iar acolo unde legea nu distinge, nici judecătorul nu o poate face. Se constată că la filele 133, 136, 137 dosar instanță există citații către inculpata C.C., municipiul Constanța prin Consiliu local și orașul Năvodari cu semnături ale persoanelor împuternicite să primească corespondența, condiții în care procedura este îndeplinită și pentru termenul acordat în continuare. Curtea a analizat excepțiile de neconstituționalitate invocate, în raport de exigențele art. 29 din Legea nr. 47/1992 (republicată) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Raportat la exigențele art. 2 alin. (3) din Legea 47/1992, potrivit cu care Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea completa sau modifica prevederile supuse controlului, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției nu este de natură a produce un efect concret asupra hotărârii din judecata cauzei. Aceasta pentru că, odată sesizată, ceea ce este permis Curții Constituționale să facă, este să constate doar dacă textul respectiv este sau nu constituțional, nu să-l completeze, în sensul dorit de autorii excepției. 1. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 134/2005 aprobată prin Legea 54/2006, autorii ei se referă la neconstituționalitatea organizării și funcționării D.N.A.

ca organ de urmărire penală, care a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, având deci legătură cu soluționarea cauzei. Se susține că, în raport de disp. art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție, procedura de adoptare a acestei ordonanțe nu respectă niciuna din condițiile textelor de lege mai sus invocate. Având în vedere că O.U.G. nr. 134/2005 a fost aprobată cu modificările aduse prin Legea 54/2006 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006 și că prin Decizia nr. 95 din 08 februarie 2006, publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, Curtea Constituțională a statuat că „ordonanțele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituție, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare și devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, instanța a apreciat ca această ordonanță de urgență nu mai este un act normativ de sine-stătător în vigoare. Pe cale de consecință, eventualele critici de neconstituționalitate care urmăreau nerespectarea de către executiv a cerințelor și criteriilor referitoare la condițiile adoptării unor ordonanțe de urgență, precum și la domeniile în care nu pot fi adoptate astfel de acte, nu mai subzistă.

Cu privire la interpretarea condiției prevăzute de art. 29 din l egea nr. 47/1992, ca dispoziția legală să aibă legătură cu soluționarea cauzei, condiție nedefinită de legiuitor, instanța a folosit pe calea unui raționament analogic interpretarea dată de C.E.J. (stabilită în cauza C-283/81 C. și L.D.G.S. c. M.S.) cu privire la condiția similară existentă în art. 234 din Tratatul U.E. (ce reglementează întrebările preliminare, procedură similară celei din dreptul intern cu privire la sesizarea Curții Constituționale), condiția legală urmând a avea următoarea interpretare: dispoziția legală are legătura cu soluționarea cauzei dacă în cazul în care se constată neconstituționalitatea acesteia soluția în cauză ar fi diferită decât cea care ar putea fi dată cu aplicarea dispozițiilor respective.

Prin invocarea neconstituționalității dispozițiilor O.U.G. nr. 134/2005 se urmărește constatarea nulității absolute a urmăririi penale și a actului de sesizare și restituirea cauzei la Parchet în vederea refacerii urmării penale de organul competent. Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, de la data publicării, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceste hotărâri neavând efecte retroactive. Chiar în situația în care s-ar constata neconstituționalitatea O.U.G. nr. 134/20005 și a art. 13 alin. (1) 1 din O.U.G. nr. 43/2002, actele de urmărire penală efectuate în cauză rămân valabile, competența organului de urmărire penală raportându-se la dispozițiile legale în vigoare la momentul efectuării acesteia, astfel încât soluția în cauza nu ar putea fi modificată.

De altfel, jurisprudența C.C.R. cu privire la art. 115 din Constituție este constantă în sensul că Guvernul poate legifera în temeiul delegării legislative prin ordonanțe de urgență inclusiv în domeniul legilor organice, interdicția privind doar ordonanțele simple deoarece „cazul excepțional ce impune adoptarea unor măsuri urgente pentru salvgardarea unui interes public ar putea reclama instituirea unei reglementări de domeniul legii organice, nu numai ordinare care, dacă nu ar putea fi adoptată, interesul public avut în vedere ar fi sacrificat, ceea ce este contrar finalității constituționale a instituției" (Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în M. Of. nr. 88 din 25 februarie 1998, Decizia nr. 15/2000 publicată în M. Of.

nr. 267/2000, Decizia nr. 98/2000 publicată în M. Of. nr. 367/2000). Practica Curții fiind previzibilă, în raport de cele statuate de C.E.D.O. în cauza I. c. României, instanța a apreciat că respingerea unei cereri de sesizare a C.C.R. într-o astfel de situație nu ar atrage încălcarea art. 6 C.E.D.O. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 134/2005 se privește ca inadmisibilă. 2. În ceea ce privește excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse în art. 11 alin. (1), (2), (3) din O.U.G. 43/2002, autorii lor susțin că textele în discuție vin în conflict cu dispozițiile constituționale, în ce privește desemnarea specialiștilor ce funcționează în cadrul D.N.A. în speță a 2 dintre cei care au efectuat expertize în prezenta cauză, întrucât au alte specializări decât domeniul cercetat.

În acest fel, statutul specialiștilor din cadrul D.N.A. în condițiile în care sunt numiți prin Ordin al Procurorului șef al D.N.A. și își desfășoară activitatea sub directa lui îndrumare, nu oferă suficiente garanții cu privire la imparțialitatea și obiectivitatea în constatările tehnico-științifice pe care le efectuează. Și această excepție se privește ca inadmisibilă. Susținerile avocaților părților privesc de fapt probatoriul administrat în faza de urmărire penală, ce a fost reluat și analizat în faza de cercetare judecătorească, ocazie cu care instanța s-a pronunțat pe acest aspect. 3. S-a mai invocat și neconstituționalitatea disp. art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 și art. 248 1 C. pen. A susținut autorul lor că disp.

art. 13 2 din Legea 78/2000 în baza cărora inculpații B.A. și D.A.H. au fost trimiși în judecată nu definesc infracțiuni și enumeră doar fapte cuprinse în C. pen., fără a se da o definiție a normei incriminatoare, a urmării imediate a infracțiunii, limitelor de pedeapsă, elementelor constitutive, prin urmare, instanța nu a fost legal sesizată. Cu privire la această ultimă excepție de neconstituționalitate instanța a respins-o ca inadmisibilă, dat fiind că nu întrunește condițiile prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, autorii lor tinzând la interpretarea sau modificarea articolelor din textele invocate sau mai mult să adauge la lege. Prin urmare, excepția nu este pertinentă, nu are legătură cu cauza, iar problema încadrărilor juridice dată faptelor prin rechizitoriu poate fi rezolvată de instanță potrivit art. 334 C. proc.

pen. prin schimbarea lor, atunci când din probatoriu rezultă o altă situație. II. Împotriva acestei încheieri de ședință au declarat recurs inculpații M.R.Ș., C.N.D., R.C., D.D.R., M.I., T.C., C.N.A., M.D., G.B., T.R.M., P.B., L.L.M., A.A.J., B.C., C.M., D.R.L., S.A., R.G., R.G., C.C., C.L., S.S. și D.A.H., precum și partea vătămată Municipiul Constanța - prin Consiliul Local Constanța. În recursurile declarate de toți inculpații susindicați și partea vătămată nominalizată se solicită pentru motivele expuse detaliat în paginile 2 - 4 ale practicării deciziei de față, admiterea recursurilor promovate, casarea încheierii atacate și în consecință sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a: - O.U.G.

134/2005 aprobată prin Legea 54/2006 în raport de prevederile art. 115 alin. (4) și (6) din Constituția României; - art. 11 alin. (1), (2), (3) și O.U.G. nr. 43/2002; - art. 13 2 din Legea 78/200; art. 248 1 C. pen. Examinând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivele de critică invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte pentru considerentele ce se vor arăta în continuare are în vedere că totalitatea recursurilor de față se privesc ca nefondate și urmează a fi respinse ca atare în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. 1. Cu referire la excepția de neconstituționalitate a O.U.G.

nr. 134/2005 aprobată prin Legea nr. 54/2006, în mod legal prima instanță a statuat că este inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea acesteia, având în vedere cu titlu de premisă că O.U.G. nr. 134/2005 a fost aprobată cu modificările aduse prin Legea 54/2006 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006 și că prin Decizia nr. 95 din 08 februarie 2006, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, Curtea Constituțională a statuat că „ordonanțele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituție, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare și devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, instanța a apreciat ca această ordonanță de urgență nu mai este un act normativ de sine-stătător în vigoare.

Pe cale de consecință, eventualele critici de neconstituționalitate care urmăreau nerespectarea de către executiv a cerințelor și criteriilor referitoare la condițiile adoptării unor ordonanțe de urgență, precum și la domeniile în care nu pot fi adoptate astfel de acte, nu mai subzistă. Cu privire la interpretarea condiției prevăzute de art. 29 din l egea 47/1992, ca dispoziția legală să aibă legătură cu soluționarea cauzei, condiție nedefinită de legiuitor, instanța de fond a folosit pe calea unui raționament analogic interpretarea dată de C.E.J. (stabilită în cauza C-283/81 C. și L.D.G.S.

c. M.S.) cu privire la condiția similară existentă în art. 234 din Tratatul UE (ce reglementează întrebările preliminare, procedură similară celei din dreptul intern cu privire la sesizarea Curții Constituționale), condiția legală urmând a avea următoarea interpretare: dispoziția legală are legătura cu soluționarea cauzei dacă în cazul în care se constată neconstituționalitatea acesteia soluția în cauză ar fi diferită decât cea care ar putea fi dată cu aplicarea dispozițiilor respective. Prin invocarea neconstituționalității dispozițiilor O.U.G. nr. 134/2005 se urmărește constatarea nulității absolute a urmăririi penale și a actului de sesizare și restituirea cauzei la Parchet în vederea refacerii urmării penale de organul competent.

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, de la data publicării, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceste hotărâri neavând efecte retroactive. Chiar în situația în care s-ar constata neconstituționalitatea O.U.G. nr. 134/20005 și a art. 13 alin. (1) 1 din O.U.G. nr. 43/2002, actele de urmărire penală efectuate în cauză rămân valabile, competența organului de urmărire penală raportându-se la dispozițiile legale în vigoare la momentul efectuării acesteia, astfel încât soluția în cauză nu ar putea fi modificată. De altfel, jurisprudența C.C.R.

cu privire la art. 115 din Constituție este constantă în sensul că Guvernul poate legifera în temeiul delegării legislative prin ordonanțe de urgență inclusiv în domeniul legilor organice, interdicția privind doar ordonanțele simple deoarece „cazul excepțional ce impune adoptarea unor măsuri urgente pentru salvgardarea unui interes public ar putea reclama instituirea unei reglementări de domeniul legii organice, nu numai ordinare care, dacă nu ar putea fi adoptată, interesul public avut în vedere ar fi sacrificat, ceea ce este contrar finalității constituționale a instituției" (Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în M. Of. nr. 88 din 25 februarie 1998, Decizia nr. 15/2000 publicată în M. Of.

nr. 267/2000, Decizia nr. 98/2000 publicată în M. Of. nr. 367/2000). Practica Curții fiind previzibilă, în raport de cele statuate de C.E.D.O. în cauza I. c. României. 2. Concomitent, privitor la excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse în art. 11 alin. (1), (2), (3) din O.U.G. nr. 43/2002; prima instanță a respins în mod legal și temeinic cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru lipsa legăturii excepțiilor descrise cu soluționarea cauzei deduse judecății instanței de fond a Curții de Apel București pentru considerentul că aceste excepții vizează mecanismul de administrare a probelor în faza de urmărire penală, chestiune ce poate fi tratată exclusiv de către prima instanță doar cu ocazia finalizării cercetării judecătorești, așadar după epuizarea administrării probelor, direct și nemijlocit ulterior urmăririi penale de către judecătorul legal investit.

3. În mod justificat, aceeași primă instanță a stabilit că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 și art. 248 1 C. pen. este inadmisibilă prin neîntrunirea uneia din condițiile pretins cumulative prin dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 și anume, lipsa de legătură a acesteia cu soluționarea cauzei, de pertinență întrucât atunci când în timpul cercetării judecătorești a primei instanțe sau la finalizarea acesteia și în consecință, la dezinvestirea și pronunțarea sentinței de fond, chestiunea încadrărilor juridice dată faptelor imputate prin rechizitoriul scris al procurorului poate fi evaluată, iar încadrările juridice pot fi schimbate în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc.

pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.R.Ș., C.N.D., R.C., D.D.R., M.I., T.C., C.N.A., M.D., G.B., T.R.M., P.B., L.L.M., A.A.J., B.C., C.M., D.R.L., S.A., R.G., R.G., C.C., C.L., S.S. și D.A.H. precum și partea vătămată Municipiul Constanța - prin Consiliul Local Constanța, împotriva încheierii de ședință din data 24 martie 2010 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 6536/2/2008 (2304/2008). Obligă recurenții inculpați R.C., T.R.M., D.D.R., C.M., M.D., S.A. și R.G. la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.L.C.

Obligă recurenții inculpați C.N.A., L.L.M., A.A.J., B.C., R.G. și D.A.H. la plata sumelor de câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul M.J.L.C. Obligă recurenții inculpați M.R.Ș., C.N.D., M.I., T.C., G.B., P.B., D.R.L., C.C., C.L. și S.S. precum și recurenta parte vătămată Municipiul Constanța - prin Consiliul Local Constanța la plata sumelor de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2010.