ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1454/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1454/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Prin încheierea de ședință din data de 24 martie 2010 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 6536/2/2008 s-a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale, excepțiile invocate fiind inadmisibile.

S-a constatat în conformitate cu art. 300 C. proc.

pen. regularitatea actului de sesizare a instanței.

S-a reținut că la termenul de judecată din 17 martie

2010, inculpații din prezenta cauză, prin apărătorii aleși, au invocat

excepțiile de neconstituționalitate a:

- O.U.G. 134/2005 aprobată

prin Legea 54/2006 în raport de

prevederile art. 115 alin. (4) și (6) din Constituția României;

- art. 11 alin. (1), (2), (3) și O.U.G. 43/2002;

- art. 13

2

din Legea 78/200; art. 248

1

C. pen. precum și excepții de neregularitate vizând actul de sesizare al

instanței, solicitându-se restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii

actelor de urmărire penală încălcate prin disp. art. 300 alin. (2) raportat la

art. 263 C. proc. pen. și art. 172 C. proc. pen.

În prealabil, s-a apreciat că la acest termen, ar

exista o lipsă de procedură cu părțile care nu au fost citate și cele care nu

au termen în cunoștință, în condițiile în care instanța a acordat la 31 martie

2010 termen în continuare, conform dispozițiilor art. 291 alin. (6) C. proc.

pen.

Din interpretarea dispozițiilor art. 291 C. proc.

pen., reiese că judecata poate avea loc numai dacă părțile sunt legal citate și

procedura este îndeplinită, iar neprezentarea părților citate, nu împiedică

judecarea cauzei.

Consecutiv, alin. (6) al aceluiași articol prevede că

atunci când judecata rămâne în continuare, părțile și celelalte persoane care

participă la proces nu se mai citează. Textul de lege nu face nici o distincție

cu privire la părțile care au luat termenul în cunoștință, cât și la cele

citate iar acolo unde legea nu distinge, nici judecătorul nu o poate face.

Se constată că la filele 133, 136, 137 dosar instanță

există citații către inculpata C.C., municipiul Constanța prin Consiliu local

și orașul Năvodari cu semnături ale persoanelor împuternicite să primească

corespondența, condiții în care procedura este îndeplinită și pentru termenul

acordat în continuare.

Curtea a analizat excepțiile de neconstituționalitate

invocate, în raport de exigențele art. 29 din Legea nr. 47/1992 (republicată)

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Raportat la exigențele art. 2 alin. (3) din Legea

47/1992, potrivit cu care Curtea Constituțională se pronunță numai asupra

constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea

completa sau modifica prevederile supuse controlului, decizia Curții

Constituționale în soluționarea excepției nu este de natură a produce un efect

concret asupra hotărârii din judecata cauzei.

Aceasta pentru că, odată sesizată, ceea ce este

permis Curții Constituționale să facă, este să constate doar dacă textul

respectiv este sau nu constituțional, nu să-l completeze, în sensul dorit de

autorii excepției.

O.U.G. nr. 134/2005 aprobată prin Legea 54/2006, autorii ei se referă la

neconstituționalitatea organizării și funcționării D.N.A. ca organ de urmărire

penală, care a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, având deci

legătură cu soluționarea cauzei.

Se susține că, în raport de disp. art. 115 alin. (4)

și (6) din Constituție, procedura de adoptare a acestei ordonanțe nu respectă

niciuna din condițiile textelor de lege mai sus invocate.

Având în vedere că O.U.G. nr. 134/2005 a fost

aprobată cu modificările aduse prin Legea 54/2006 publicată în M. Of. al

României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006 și că prin Decizia nr. 95 din 08

februarie 2006, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 177 din 23

februarie 2006, Curtea Constituțională a statuat că „ordonanțele Guvernului

aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin.

(7) din Constituție, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare și

devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative

cu caracter de lege, instanța a apreciat ca această ordonanță de urgență nu mai

este un act normativ de sine-stătător în vigoare. Pe cale de consecință,

eventualele critici de neconstituționalitate care urmăreau nerespectarea de

către executiv a cerințelor și criteriilor referitoare la condițiile adoptării

unor ordonanțe de urgență, precum și la domeniile în care nu pot fi adoptate

astfel de acte, nu mai subzistă.

Cu privire la interpretarea condiției prevăzute de

art. 29 din

l

egea nr. 47/1992, ca

dispoziția legală să aibă legătură cu soluționarea cauzei, condiție nedefinită

de legiuitor, instanța a folosit pe calea unui raționament analogic

interpretarea dată de C.E.J. (stabilită în cauza C-283/81 C. și L.D.G.S. c. M.S.)

cu privire la condiția similară existentă în art. 234 din Tratatul U.E. (ce

reglementează întrebările preliminare, procedură similară celei din dreptul

intern cu privire la sesizarea Curții Constituționale), condiția legală urmând

a avea următoarea interpretare: dispoziția legală are legătura cu soluționarea

cauzei dacă în cazul în care se constată neconstituționalitatea acesteia

soluția în cauză ar fi diferită decât cea care ar putea fi dată cu aplicarea

dispozițiilor respective.

Prin invocarea neconstituționalității dispozițiilor O.U.G.

nr. 134/2005 se urmărește constatarea nulității absolute a urmăririi penale și

a actului de sesizare și restituirea cauzei la Parchet în vederea refacerii

urmării penale de organul competent.

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, de la

data publicării, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor, aceste hotărâri neavând efecte retroactive.

Chiar în situația în care s-ar constata neconstituționalitatea O.U.G. nr.

134/20005 și a art. 13 alin. (1)

1

din O.U.G. nr. 43/2002, actele de

urmărire penală efectuate în cauză rămân valabile, competența organului de

urmărire penală raportându-se la dispozițiile legale în vigoare la momentul

efectuării acesteia, astfel încât soluția în cauza nu ar putea fi modificată.

De altfel, jurisprudența C.C.R. cu privire la art.

115 din Constituție este constantă în sensul că Guvernul poate legifera în

temeiul delegării legislative prin ordonanțe de urgență inclusiv în domeniul

legilor organice, interdicția privind doar ordonanțele simple deoarece „cazul

excepțional ce impune adoptarea unor măsuri urgente pentru salvgardarea unui

interes public ar putea reclama instituirea unei reglementări de domeniul legii

organice, nu numai ordinare care, dacă nu ar putea fi adoptată, interesul

public avut în vedere ar fi sacrificat, ceea ce este contrar finalității

constituționale a instituției" (Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998,

publicată în M. Of. nr. 88 din 25 februarie 1998, Decizia nr. 15/2000 publicată

în M. Of. nr. 267/2000, Decizia nr. 98/2000 publicată în M. Of. nr. 367/2000).

Practica Curții fiind previzibilă, în raport de cele statuate de C.E.D.O. în

cauza I. c. României, instanța a apreciat că respingerea unei cereri de

sesizare a C.C.R. într-o astfel de situație nu ar atrage încălcarea art. 6 C.E.D.O.

Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a O.U.G.

nr. 134/2005 se privește ca inadmisibilă.

neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse în art. 11 alin. (1), (2), (3)

din O.U.G. 43/2002, autorii lor susțin că textele în discuție vin în conflict

cu dispozițiile constituționale, în ce privește desemnarea specialiștilor ce

funcționează în cadrul D.N.A. în speță a 2 dintre cei care au efectuat

expertize în prezenta cauză, întrucât au alte specializări decât domeniul

cercetat.

În acest fel, statutul specialiștilor din cadrul D.N.A.

în condițiile în care sunt numiți prin Ordin al Procurorului șef al D.N.A. și

își desfășoară activitatea sub directa lui îndrumare, nu oferă suficiente

garanții cu privire la imparțialitatea și obiectivitatea în constatările

tehnico-științifice pe care le efectuează.

Și această excepție se privește ca inadmisibilă.

Susținerile avocaților părților privesc de fapt

probatoriul administrat în faza de urmărire penală, ce a fost reluat și

analizat în faza de cercetare judecătorească, ocazie cu care instanța s-a

pronunțat pe acest aspect.

art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 și art. 248

1

C. pen.

A susținut autorul lor că disp. art. 13

2

din Legea 78/2000 în baza cărora inculpații B.A. și D.A.H. au fost trimiși în

judecată nu definesc infracțiuni și enumeră doar fapte cuprinse în C. pen.,

fără a se da o definiție a normei incriminatoare, a urmării imediate a

infracțiunii, limitelor de pedeapsă, elementelor constitutive, prin urmare,

instanța nu a fost legal sesizată.

Cu privire la această ultimă excepție de

neconstituționalitate instanța a respins-o ca inadmisibilă, dat fiind că nu

întrunește condițiile prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, autorii lor

tinzând la interpretarea sau modificarea articolelor din textele invocate sau

mai mult să adauge la lege.

Prin urmare, excepția nu este pertinentă, nu are

legătură cu cauza, iar problema încadrărilor juridice dată faptelor prin

rechizitoriu poate fi rezolvată de instanță potrivit art. 334 C. proc. pen.

prin schimbarea lor, atunci când din probatoriu rezultă o altă situație.

II. Împotriva acestei încheieri de ședință au

declarat recurs inculpații M.R.Ș., C.N.D., R.C., D.D.R., M.I., T.C., C.N.A., M.D.,

G.B., T.R.M., P.B., L.L.M., A.A.J., B.C., C.M., D.R.L., S.A., R.G., R.G., C.C.,

C.L., S.S. și D.A.H., precum și partea vătămată Municipiul Constanța - prin

Consiliul Local Constanța.

În recursurile declarate de toți inculpații

susindicați și partea vătămată nominalizată se solicită pentru motivele expuse

detaliat în paginile 2 - 4 ale practicării deciziei de față, admiterea

recursurilor promovate, casarea încheierii atacate și în consecință sesizarea

Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate

a:

-

O.U.G. 134/2005 aprobată

prin Legea 54/2006 în raport de

prevederile art. 115 alin. (4) și (6) din Constituția României;

- art. 11 alin. (1), (2), (3) și O.U.G. nr. 43/2002;

- art. 13

2

din Legea 78/200; art. 248

1

C. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului, încheierea

recurată în raport de motivele de critică invocate, cât și din oficiu sub toate

aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare are în vedere că totalitatea recursurilor de față se privesc ca

nefondate și urmează a fi respinse ca atare în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

O.U.G. nr. 134/2005 aprobată prin Legea nr. 54/2006, în mod legal prima

instanță a statuat că este inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale

cu soluționarea acesteia, având în vedere cu titlu de premisă că

O.U.G. nr. 134/2005 a fost

aprobată cu modificările aduse prin Legea 54/2006 publicată în M. Of. al

României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006 și că prin Decizia nr. 95 din 08

februarie 2006, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 177 din 23

februarie 2006, Curtea Constituțională a statuat că „ordonanțele Guvernului

aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin.

(7) din Constituție, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare și

devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative

cu caracter de lege, instanța a apreciat ca această ordonanță de urgență nu mai

este un act normativ de sine-stătător în vigoare. Pe cale de consecință,

eventualele critici de neconstituționalitate care urmăreau nerespectarea de

către executiv a cerințelor și criteriilor referitoare la condițiile adoptării

unor ordonanțe de urgență, precum și la domeniile în care nu pot fi adoptate

astfel de acte, nu mai subzistă.

Cu privire la interpretarea condiției prevăzute de

art. 29 din

l

egea 47/1992, ca

dispoziția legală să aibă legătură cu soluționarea cauzei, condiție nedefinită

de legiuitor, instanța de fond a folosit pe calea unui raționament analogic

interpretarea dată de C.E.J. (stabilită în cauza C-283/81 C. și L.D.G.S. c. M.S.)

cu privire la condiția similară existentă în art. 234 din Tratatul UE (ce

reglementează întrebările preliminare, procedură similară celei din dreptul

intern cu privire la sesizarea Curții Constituționale), condiția legală urmând

a avea următoarea interpretare: dispoziția legală are legătura cu soluționarea

cauzei dacă în cazul în care se constată neconstituționalitatea acesteia

soluția în cauză ar fi diferită decât cea care ar putea fi dată cu aplicarea

dispozițiilor respective.

Prin invocarea neconstituționalității dispozițiilor O.U.G.

nr. 134/2005 se urmărește constatarea nulității absolute a urmăririi penale și

a actului de sesizare și restituirea cauzei la Parchet în vederea refacerii

urmării penale de organul competent.

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, de la

data publicării, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor, aceste hotărâri neavând efecte retroactive.

Chiar în situația în care s-ar constata neconstituționalitatea O.U.G. nr.

134/20005 și a art. 13 alin. (1)

1

din O.U.G. nr. 43/2002, actele de

urmărire penală efectuate în cauză rămân valabile, competența organului de

urmărire penală raportându-se la dispozițiile legale în vigoare la momentul

efectuării acesteia, astfel încât soluția în cauză nu ar putea fi modificată.

De altfel, jurisprudența C.C.R. cu privire la art.

115 din Constituție este constantă în sensul că Guvernul poate legifera în temeiul

delegării legislative prin ordonanțe de urgență inclusiv în domeniul legilor

organice, interdicția privind doar ordonanțele simple deoarece „cazul

excepțional ce impune adoptarea unor măsuri urgente pentru salvgardarea unui

interes public ar putea reclama instituirea unei reglementări de domeniul legii

organice, nu numai ordinare care, dacă nu ar putea fi adoptată, interesul

public avut în vedere ar fi sacrificat, ceea ce este contrar finalității

constituționale a instituției" (Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998,

publicată în M. Of. nr. 88 din 25 februarie 1998, Decizia nr. 15/2000 publicată

în M. Of. nr. 267/2000, Decizia nr. 98/2000 publicată în M. Of. nr. 367/2000).

Practica Curții fiind previzibilă, în raport de cele statuate de C.E.D.O. în

cauza I. c. României.

neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse în art. 11 alin. (1), (2), (3)

din O.U.G. nr. 43/2002; prima instanță a respins în mod legal și temeinic

cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru lipsa legăturii excepțiilor

descrise cu soluționarea cauzei deduse judecății instanței de fond a Curții de

Apel București pentru considerentul că aceste excepții vizează mecanismul de

administrare a probelor în faza de urmărire penală, chestiune ce poate fi

tratată exclusiv de către prima instanță doar cu ocazia finalizării cercetării

judecătorești, așadar după epuizarea administrării probelor, direct și

nemijlocit ulterior urmăririi penale de către judecătorul legal investit.

stabilit că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 și art. 248

1

C. pen. este inadmisibilă prin

neîntrunirea uneia din condițiile pretins cumulative prin dispozițiile art. 29

din Legea nr. 47/1992 și anume, lipsa de legătură a acesteia cu soluționarea

cauzei, de pertinență întrucât atunci când în timpul cercetării judecătorești a

primei instanțe sau la finalizarea acesteia și în consecință, la dezinvestirea

și pronunțarea sentinței de fond, chestiunea încadrărilor juridice dată

faptelor imputate prin rechizitoriul scris al procurorului poate fi evaluată,

iar încadrările juridice pot fi schimbate în temeiul dispozițiilor art. 334 C.

proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații M.R.Ș., C.N.D., R.C., D.D.R., M.I., T.C., C.N.A., M.D.,

G.B., T.R.M., P.B., L.L.M., A.A.J., B.C., C.M., D.R.L., S.A., R.G., R.G., C.C.,

C.L., S.S. și D.A.H. precum și partea vătămată Municipiul Constanța - prin

Consiliul Local Constanța, împotriva încheierii de ședință din data 24 martie

2010 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 6536/2/2008 (2304/2008).

Obligă recurenții inculpați R.C., T.R.M.,

D.D.R., C.M., M.D., S.A. și R.G. la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând

onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.L.C.

Obligă recurenții inculpați C.N.A.,

L.L.M., A.A.J., B.C., R.G. și D.A.H. la plata sumelor de câte 150 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 lei,

reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea

apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul M.J.L.C.

Obligă recurenții inculpați M.R.Ș.,

C.N.D., M.I., T.C., G.B., P.B., D.R.L., C.C., C.L. și S.S. precum și recurenta

parte vătămată Municipiul Constanța - prin Consiliul Local Constanța la plata

sumelor de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 aprilie 2010.