ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 623/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curte de Apel Bacău - secția penală, cauze minori și familie, a fost investită cu soluționarea recursului declarat de inculpatul B.M., împotriva încheierii din 04 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 2420/103/2012, încheiere prin care a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale, precum și „excepția indivizibilității și a conexității", excepții invocate de inculpat. La termenul de judecată din 18 octombrie 2012, instanța de recurs - Curtea de Apel Bacău secția penală, cauze minori și familie a luat în dezbatere cererea formulată de inculpatul B.M., privind sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 30 alin. (3) C. proc.

pen., prevederi care, în opinia acestuia, contravin dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituția României. Prin încheierea din 18 octombrie 2012 a Curții de Apel Bacău - secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 2420/103/2012/a1, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, modificată și completată, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea recurentului-inculpat B.M., privind sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, atâta vreme cât recursul în cadrul căruia a fost invocată această excepție de neconstituționalitate este inadmisibil, excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea recursului iar o eventuală sesizare a Curții Constituționale și admiterea excepției de neconstituționalitate nu ar avea nici o influență asupra recursului.

S-a mai arătat că nimic nu l-a împiedicat și nici nu-l împiedică pe inculpat să invoce această excepție de neconstituționalitate în fața instanței de fond, când, cu adevărat excepția ar avea legătură cu cauza dedusă judecății la prima instanță și o eventuală declarare de Curtea Constituțională ca neconstituționale a dispozițiilor art. 30 alin. (3) C. proc. pen., ar avea influență directă cu privire la competența Tribunalului Neamț de a soluționa fondul cauzei. De altfel, s-a arătat că excepția de constituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (3) C. proc. pen. a făcut obiectul în mai multe cauze, însă Curtea Constituțională a României, prin deciziile nr. 998 din 7 iulie 2009, publicată în M. Of.

al României, Partea I, și nr. 248 din 15 martie 2012, publicată în M. Of. al României Partea I, nr. 333 din 17 mai 2012, Ie-a respins. În motivarea acestor decizii Curtea Constituțională a reținut că examinând excepția de neconstituționalitate se constată că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute prin lege. Modul de determinare a competenței prevăzut de art. 30 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

nu încalcă niciuna din dispozițiile constituționale invocate, așa cum fără temei se susține în motivarea excepției, dat fiind că instanța de judecată, căreia i se va stabili competența pe baza textului criticat, realizează justiția în sensul prevăzut de art. 126 alin. (1) și în acord cu art. 124 alin. (2) din Constituție, iar desfășurarea procesului este supusă normelor, principiilor și garanțiilor prevăzute de Legea fundamentală și de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, referitoare la dreptul la apărare și la un proces echitabil. Faptul că Ministerul Public dispune prin rechizitoriu cu privire la stabilirea uneia din instanțele prevăzute la alin. (1) al art. 30 C. proc.

pen. nu echivalează cu încălcarea principiului egalității armelor, partea interesată având la îndemână mijloacele procedurale legale de a contesta o competență ce frizează criterii abstracte necenzurabile. Împotriva acestei încheieri, inculpatul B.M. a declarat în termen legal recursul de față. La termenul de judecată din 20 februarie 2013, prezent în fața instanței personal și asistat de apărător desemnat din oficiu, inculpatul B.M. a arătat că își retrage recursul. Așa fiind și avându-se în vedere dispozițiile art. 385 4 alin. (2), cu referire la art. 369 C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat, în condițiile arătate în textul de lege menționat, și constatând îndeplinite cerințele respective, înalta Curte urmează a lua act de voința recurentului, valabil exprimată.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E la act de retragerea recursului declarat de inculpatul B.M. împotriva încheierii din 18 octombrie 2012 a Curții de Apel Bacău - secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 2420/103/2012/a1. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2013.