ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 737/2009

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 333 din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel

București, secția I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la

executare formulată de petentul R.S.A. împotriva sentinței penale nr. 39 din 14

februarie 2008

pronunțată de Curtea de Apel

București, secția I penală.

A fost obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare statului.

S-a reținut că, la data de 30 mai 2008, petentul a formulat contestație

la executare împotriva sentinței penale nr. 39 din 14 februarie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția

I

penală, definitivă prin decizia penală nr. 1642 din 12 mai 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție cu privire la nejustificarea

cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost

obligat către stat.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 461

lit. c) C. proc. pen.

Examinând contestația prin prisma cazurilor expres și limitativ

prevăzute în art. 461 lit. a) – d) C. proc. pen., instanța de fond a apreciat

că motivele invocate de contestator care a solicitat anularea dispoziției

privind obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 140 lei în

favoarea statului, nu se încadrează în nici una din situațiile prevăzute de

Codul de procedură penală, astfel încât contestația la executare a fost

respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul

R.S.A., invocând în motivarea scrisă a căii de

atac

nulitatea deciziei penale nr.

1642 din 12 mai 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, ceea ce ar

atrage după sine nulitatea tuturor actelor subsecvente acesteia și ar

reprezenta o împiedicare la executare.

Examinând sentința recurată prin prisma

criticilor formulate și

din oficiu sub toate aspectele

conform art. 385

6

alin. (3)

C. proc.

pen., Curtea constată că recursul este nefondat.

Petentul R.S.A. a formulat contestație la executare întemeiată pe dispozițiile

art. 461 lit. c) C. proc. pen., împotriva sentinței penale nr. 39

din 14 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 1642 din 12 mai 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție cu privire la cheltuielile judiciare în cuantum de 140 lei

la

care a fost obligat prin cele două

hotărâri sus-menționate.

Din motivarea contestației rezultă însă

că petentul consideră

nejustificate cheltuielile judiciare

la plata cărora a fost obligat atât de către Curtea de Apel, cât și de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, aducând mai multe critici modului în care cauza

sa a fost soluționată, pe fondul ei.

Curtea reține că pe calea contestației la

executare nu se pot

pune în

discuție aspecte ce țin de fondul cauzei, fiind doar un mijloc

jurisdicțional folosit pentru soluționarea incidentelor ivite în

legătură cu executarea hotărârii penale rămase

definitive.

Cheltuielile efectuate de organele judiciare cu ocazia soluționării

unei cauze penale sunt stabilite de către acestea prin apreciere și sunt

suportate de cel în sarcina căruia se poate stabili o culpă procesuală în

funcție de soluția dată pe fondul cauzei.

Cuantumul cheltuielilor judiciare pe care

o parte este obligată

să le

plătească reprezintă așadar o chestiune ce ține lato sensu de

soluționarea în fond a cauzei, astfel încât acesta nu poate fi

micșorat sau anulat pe calea contestației le

executare.

În speță, petentul a formulat o contestație le executare întemeiată pe

dispozițiile art. 461

lit.

c) C. proc. pen. (nelămurire cu privire la

hotărârea

care se execută sau vreo împiedicare la executare), fiind

„nelămurit sub

aspectul justificării cheltuielilor judiciare dispuse atât de instanța Curții

de Apel București, cât și de către instanța Înaltei Curți de Casație și

Justiție care, investite cu soluționarea

cauzei,

au refuzat practic să judece fondul cauzei”.

Cu alte cuvinte, petentul este nemulțumit de modul în care

caza sa a fost soluționată și de aceea consideră

că nu se justifică obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Or, aceasta reprezintă o chestiune de

fond, iar nu una ce ține

strict de executarea hotărârii, care

de altfel este extrem de clară și

nu

necesită vreo explicitare în sensul prevăzută de art. 461

lit. c) C. proc. pen.

În consecință, în mod corect prima instanță a respins, ca inadmisibilă,

contestația la executare formulată de petent, astfel

încât recursul său este nefondat și va fi respins conform art. 385

15

pct. lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor

judiciare ocazionate de soluționarea prezentei căi de atac conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul

R.S.A. împotriva sentinței penale nr. 333 din 18

decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul contestator la plata

sumei de 100 lei, cu titlu

de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

martie 2009.