ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 737/2009

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 333 din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de petentul R.S.A. împotriva sentinței penale nr. 39 din 14 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. A fost obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare statului. S-a reținut că, la data de 30 mai 2008, petentul a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 39 din 14 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 1642 din 12 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la nejustificarea cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat către stat.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen. Examinând contestația prin prisma cazurilor expres și limitativ prevăzute în art. 461 lit. a) – d) C. proc. pen., instanța de fond a apreciat că motivele invocate de contestator care a solicitat anularea dispoziției privind obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 140 lei în favoarea statului, nu se încadrează în nici una din situațiile prevăzute de Codul de procedură penală, astfel încât contestația la executare a fost respinsă ca inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul R.S.A., invocând în motivarea scrisă a căii de atac nulitatea deciziei penale nr. 1642 din 12 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ceea ce ar atrage după sine nulitatea tuturor actelor subsecvente acesteia și ar reprezenta o împiedicare la executare.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și din oficiu sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat. Petentul R.S.A. a formulat contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., împotriva sentinței penale nr. 39 din 14 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1642 din 12 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la cheltuielile judiciare în cuantum de 140 lei la care a fost obligat prin cele două hotărâri sus-menționate. Din motivarea contestației rezultă însă că petentul consideră nejustificate cheltuielile judiciare la plata cărora a fost obligat atât de către Curtea de Apel, cât și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, aducând mai multe critici modului în care cauza sa a fost soluționată, pe fondul ei.

Curtea reține că pe calea contestației la executare nu se pot pune în discuție aspecte ce țin de fondul cauzei, fiind doar un mijloc jurisdicțional folosit pentru soluționarea incidentelor ivite în legătură cu executarea hotărârii penale rămase definitive. Cheltuielile efectuate de organele judiciare cu ocazia soluționării unei cauze penale sunt stabilite de către acestea prin apreciere și sunt suportate de cel în sarcina căruia se poate stabili o culpă procesuală în funcție de soluția dată pe fondul cauzei. Cuantumul cheltuielilor judiciare pe care o parte este obligată să le plătească reprezintă așadar o chestiune ce ține lato sensu de soluționarea în fond a cauzei, astfel încât acesta nu poate fi micșorat sau anulat pe calea contestației le executare.

În speță, petentul a formulat o contestație le executare întemeiată pe dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen. (nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare), fiind „nelămurit sub aspectul justificării cheltuielilor judiciare dispuse atât de instanța Curții de Apel București, cât și de către instanța Înaltei Curți de Casație și Justiție care, investite cu soluționarea cauzei, au refuzat practic să judece fondul cauzei”. Cu alte cuvinte, petentul este nemulțumit de modul în care caza sa a fost soluționată și de aceea consideră că nu se justifică obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat. Or, aceasta reprezintă o chestiune de fond, iar nu una ce ține strict de executarea hotărârii, care de altfel este extrem de clară și nu necesită vreo explicitare în sensul prevăzută de art. 461 lit. c) C. proc.

pen. În consecință, în mod corect prima instanță a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de petent, astfel încât recursul său este nefondat și va fi respins conform art. 385 15 pct. lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea prezentei căi de atac conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul R.S.A. împotriva sentinței penale nr. 333 din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2009.