ÎCCJ, Secția penală

Asupra cererii de revizuire de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1943 din 30 mai 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins ca nefondat recursul declarat de contestatorul L.G. împotriva sentinței penale nr. 59/F din 9 aprilie 2008 a Curții de Apel Galați, secția penală, fiind obligat acesta la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Sentința penală nr. 59/F din 9 aprilie 2008 a Curții de Apel Galați a avut ca obiect contestația la executare formulată de L.G. cu privire la dispoziția de obligare la plata cheltuielilor judiciare către stat, contestație respinsă ca nefondată. Împotriva acestei decizii, la data de 15 octombrie 2008, numitul L.G.

a declarat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. c) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f)-i 1 ) C. proc. pen., în motivarea acesteia menționându-se că instanțele au reținut și aplicat greșit texte de lege și că hotărârile nu au fost motivate. Prin decizia nr. 3807 din 20 noiembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în temeiul dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul L.G. împotriva deciziei penale nr. 1943 din 30 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, reținând că prin hotărârile judecătorești invocate de contestator, instanțele nu s-au pronunțat asupra unei acțiuni penale.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, L.G., fără a se adresa în prealabil Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție așa cum impun imperativ dispozițiile art. 397 C. proc. pen. În motivare a susținut că decizia este lovită de nulitate, potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (1) C. proc. pen., întrucât la pronunțarea deciziei nu a fost legal citat. A mai arătat că instanța nu a apreciat just probele relevante din dosar și împrejurările date, susținând că instanțele civile aveau competența materială să soluționeze acțiunea sa inițială însă, în mod greșit, acțiunea sa a fost calificată ca o acțiune penală. A invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 1, pct. 9,pct.

10 și pct. 17 C. proc. pen. Înalta Curte constatând că cererea de revizuire formulată de revizuientul L.G. privește o decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, va trimite cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Din conținutul dispozițiilor legale cuprinse în art. 399 alin. (5) C. proc. pen., rezultă că actul de sesizare a instanței competente de a judeca cererea de revizuire este actul procesual în care sunt consemnate concluziile procurorului cu privire la temeinicia cererii de revizuire, cât și motivarea concluziilor sale.

Odată cu acest act, procurorul este obligat să înainteze instanței competente întregul material existent, respectiv în cererea revizuientului „cercetările efectuate de el și dosarul de fond". Or, în cauză cererea de revizuire a fost adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a efectua cercetări și a înainta instanței întregul material, împreună cu concluziile procurorului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E În baza art. 397 C. proc. pen. trimite cererea de revizuire formulată revizuientul L.G. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pentru efectuarea de cercetări. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 20 mai 2009.