ÎCCJ, Secția penală

Asupra

cererii de revizuire de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

decizia nr. 1943 din 30 mai 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a respins ca nefondat recursul declarat de contestatorul L.G. împotriva

sentinței penale nr. 59/F din 9 aprilie 2008 a Curții de Apel Galați, secția

penală, fiind obligat acesta la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare

către stat. Sentința penală nr. 59/F din 9 aprilie 2008 a Curții de Apel Galați

a avut ca obiect contestația la executare formulată de L.G. cu privire la dispoziția

de obligare la plata cheltuielilor judiciare către stat, contestație respinsă

ca nefondată.

Împotriva

acestei decizii, la data de 15 octombrie 2008, numitul L.G. a declarat

contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. c) raportat la

art. 10 alin. (1) lit. f)-i

1

) C. proc. pen., în motivarea acesteia

menționându-se că instanțele au reținut și aplicat greșit texte de lege și că

hotărârile nu au fost motivate.

Prin

decizia nr. 3807 din 20 noiembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în temeiul dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., a

respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul

L.G. împotriva deciziei penale nr. 1943 din 30 mai 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția

penală,

reținând că prin hotărârile judecătorești invocate de contestator,

instanțele

nu s-au pronunțat asupra unei acțiuni penale.

Împotriva

acestei decizii a formulat cerere de revizuire, L.G., fără a se adresa în

prealabil Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție așa cum

impun imperativ dispozițiile art. 397 C. proc. pen.

În

motivare a susținut că decizia este lovită de nulitate, potrivit dispozițiilor

art. 197 alin. (1) C. proc. pen., întrucât la pronunțarea deciziei nu a fost

legal citat.

A mai arătat că instanța nu a apreciat just

probele relevante din dosar și împrejurările date, susținând că instanțele

civile aveau competența materială să soluționeze acțiunea sa inițială însă, în

mod greșit, acțiunea sa a fost calificată ca o acțiune penală. A invocat

dispozițiile art. 385

9

pct. 1, pct. 9,pct. 10 și pct. 17 C. proc.

pen.

Înalta Curte constatând că cererea de

revizuire formulată de

revizuientul L.G.

privește o decizie pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, va

trimite cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din conținutul dispozițiilor legale cuprinse în

art. 399 alin. (5) C. proc. pen., rezultă că actul de sesizare a instanței

competente de a judeca cererea de revizuire este actul procesual în care sunt

consemnate concluziile procurorului cu privire la temeinicia cererii de

revizuire, cât și motivarea concluziilor sale.

Odată cu acest act, procurorul este

obligat să înainteze instanței competente întregul material existent, respectiv

în cererea revizuientului „cercetările efectuate de el și dosarul de

fond".

Or, în cauză cererea de revizuire a fost

adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a efectua cercetări și a înainta

instanței întregul material, împreună cu concluziile procurorului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H

O T Ă R Ă Ș T E

În baza art. 397 C. proc. pen. trimite

cererea de revizuire formulată revizuientul L.G. la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, pentru efectuarea de cercetări.

Cu recurs.

Pronunțată

în ședință publică, azi 20 mai 2009.