ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4230/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele :

pronunțată în dosarul nr. 1616/303/2008 (1819/2009), s-a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale, constatând inadmisibilitatea excepției de

neconstituționalitate invocată de inculpat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond

a reținut că, la

termenul de judecată din data de 2 noiembrie 2009, recurentul inculpat M.B.A.,

prin apărător, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) C. pen., arătând că prin acest text se

încalcă dispozițiile art. 16, art. 21, art. 24, art. 124 și art. 129 din

Constituția României.

În susținerea

excepției s-a arătat că, deși persoanele condamnate sunt private de libertate,

acestea sunt în continuare cetățeni ai statului și ar trebui să aibă dreptul să

aleagă organele conducerii statului, care influențează viața lor. Persoanele

condamnate nu își pierd cetățenia prin aplicarea pedepsei, astfel că ei au

drepturi depline în ceea ce privește libertatea de a vota. Așa cum cetățenilor

rezidenți într-o altă țară li se acordă dreptul de a vota, așa ar trebui să li

se acorde acest drept și persoanelor condamnate.

Examinând excepția

invocată, prima instanță a constatat că aceasta este inadmisibilă, fiind

contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Astfel, deși

recurentul a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 71 C. pen. rap.

la art. 64 lit. a) C. pen. privind interzicerea dreptului de a alege și de a fi

ales, din motivarea excepției rezultă că nemulțumirea sa este limitată la

interzicerea dreptului de a alege, arătându-se că prin pronunțarea unei soluții

de condamnare, persoana nu își pierde cetățenia și astfel aplicarea automată a

interdicției de a alege nu ar fi în concordanță cu dispozițiile Constituției. A

mai constatat că, prin sentința penală recurată, inculpatului M.B.A. i-a fost

aplicată o pedeapsă principală rezultantă de 9 luni închisoare și pedeapsa

accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a

II a și lit. b) și c) C. pen., pedepse ce au fost suspendate condiționat,

conform art. 81 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen.; or, recurentului nu i-a

fost interzis dreptul de a alege, iar, în cauză, acesta este singurul care a

apelat, și ulterior, recurat, hotărârea primei instanțe.

În aceste condiții, prima

instanță a constatat că textul a cărui neconstituționalitate a fost criticată

nu are legătură cu soluționarea cauzei, principul

non

reformatio in pejus,

reglementat de dispozițiile art. 385

8

alin. (1) C. proc. pen., împiedicând instanța de recurs să pronunțe o soluție

care să conducă la interzicerea acestui drept.

Ca atare, constatând că excepția

invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, instanța de fond a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale.

declarat recurs inculpatul M.B.A., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare

la curtea de apel întrucât instanța de fond, în mod greșit, a respins excepția

invocată ca inadmisibilă, deși trebuia să se pronunțe doar cu privire la

cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Examinând recursul formulat, prin

prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat.

Referitor la critica vizând greșita

respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, CURTEA

constată că prima instanță s-a conformat dispozițiilor legale aplicabile în

materie. Astfel, potrivit art. 29 alin. (4) și (6) din

Legea

nr. 47/1992, „s

esizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața

căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care

va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției,

și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. (…) Dacă excepția este

inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța

respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții

Constituționale..” . Or, în cauză, prin încheierea criticată, s-a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale, constatându-se inadmisibilitatea excepției

de neconstituționalitate invocată de inculpat, nefiind reală susținerea

recurentului în sensul că prima instanță s-a substituit judecătorului

constituțional și a respins excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă.

Pe de altă parte, examinând

rezolvarea dată fondului cererii, CURTEA constată că prima instanță a reținut

în mod corect că

textul a cărui neconstituționalitate a fost criticată

nu are legătură cu soluționarea cauzei

,

prin sentința penală

recurată, inculpatului M.B.A. aplicându-i-se o pedeapsă principală rezultantă

de 9 luni închisoare și pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) și c) C. pen., fără a i se

interzice și dreptul de a alege, astfel că, nu au fost încălcate dispozițiile

art.

29

alin.

(1) și

(6), potrivit cu care „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor

ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei

în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.(…) Dacă excepția

este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța

respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții

Constituționale”.

Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că

excepția invocată, astfel cum a fost motivată, nu are legătură cu textele

invocate, așa cum corect a reținut și prima instanță, văzând și dispozițiile

art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurentul la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul M.B.A. împotriva încheierii de ședință din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 1616/303/2008 (1819/2009).

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 decembrie 2009.