ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2405/2008

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea din data de 16 iunie 2008, pronunțată în dosar nr. 7/44/2008,

Curtea de Apel Galați, secția penală, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992

republicată a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de

inculpații Ș.M. și

G.E.F.

în dosar nr. 7/44/2008 al acestei instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că inculpații au invocat

excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 64 lit. a) teza I

(dreptul de a alege) raportat la art. 71 alin. (2) C. pen. (pedeapsa accesorie),

față de prevederile art. 53 din Constituție (restrângerea exercițiului unor

drepturi sau al unor libertăți).

Curtea a constatat că excepția a fost invocată în fața C.E.D.O. în

cauza „H. împotriva R.U.M.B.”, C.E.D.O., dând câștig de cauză reclamantului și

constatând că aplicarea sancțiunii civile de decădere din dreptul de a alege,

aplicată unui inculpat condamnat la pedeapsa detenției pe viață, aduce atingere

drepturilor omului, respectiv art. 6 din C.E.D.O.

Instanța a constatat că, în aplicarea

acestei decizii și conform art. 20

din Constituția

României, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin decizia nr. LXXIII

din 5 noiembrie 2007, în recurs în interesul legii, în sensul că dispozițiile art.

71 C. pen., referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că

interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza I lit. c) C.

pen., nu se face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii

instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

Potrivit art. 414

2

alin. (3) C. proc. pen., dezlegarea

problemelor de drept date de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în

interesul legii este obligatorie pentru instanțe, respectiv parchete și

organele de urmărire penală.

Instanța de fond a constatat că deja instanța supremă a rezolvat

neconcordanțele de ordin constituțional care ar fi putut apărea raportat la art.

53 din Constituție, prin decizia amintită.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul Ș.N., fără a indica

în scris vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate.

Procedând la examinarea din oficiu a hotărârii, sub toate aspectele de

fapt și de drept conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune

în continuare:

Inculpatul recurent și inculpatul G.E.F. au fost trimiși în judecată

pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută

de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., și viol, prevăzută

de art. 197 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicabilă

art. 41 alin. (2) C. pen.

Acuzarea a fost confirmată de prima instanță și instanța de apel, care

au stabilit vinovăția inculpaților și au aplicat acestora pedepse privative de

libertate.

În fața instanței de recurs, la data de 16 iunie 2008, cei doi

inculpați au invocat neconstituționalitatea prevederilor art. 64 alin. (1) lit.

a) teza I (dreptul de a alege), raportat la art. 71 alin. (2) C. pen., arătând

faptul că interzicerea dreptului de a alege încalcă prevederile art. 53 din

Constituție referitoare la posibilitatea restrângerii exercițiului unor

drepturi sau libertăți.

Excepția este într-adevăr inadmisibilă, așa cum reține și curtea de

apel, astfel că respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale este

justificată.

Potrivit art. 20 din Constituția României, dispozițiile tratatelor

internaționale și a convențiilor la care România este parte se aplică cu

prioritate în raport de dispozițiile din legea română, în ceea ce privește

drepturile omului, sub condiția favorabilității.

În acest sens, este de constatat că, prin hotărârea „H. contra R.U.M.B.”

C.E.D.O., ale cărei decizii sunt obligatorii pentru statele Uniunii Europene, a

stabilit că sancțiunea decăderii din dreptul de a alege aduce atingere

drepturilor omului și în concret, încalcă dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

Și Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în interesul

uniformizării practicii judiciare, și admițând recursul în interesul legii

declarat de Procurorul General al României, a statuat, prin decizia nr. 74 din

5 noiembrie 2007, că dispozițiile art. 71 C. pen., referitoare la pedepsele

accesorii, se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzută

de art. 64 lit. a) teza I nu se face în mod automat, ci se va supune

aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C.

pen.

Dezlegarea acestei probleme de drept, dată de Înalta Curte de Casație

și Justiție este obligatorie pentru viitor, astfel că se poate constata fără

echivoc, că neconcordanțele de ordin constituțional cuprinse de dispozițiile

art. 71 alin. (2) C. pen., coroborat cu dispozițiile art. 64 alin.

(1) lit. a) teza I C. pen., au fost înlăturate pentru viitor.

Prin urmare, constatând că hotărârea curții de apel este temeinică

și legală, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.M. împotriva

încheierii din 16 iunie 2008 a Curții de Apel Galați,

secția penală, pronunțată în dosarul nr. 7/44/2008.

Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 140 lei

cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 iulie 2008.