ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2405/2008

Asupra recursului penal de față: Prin încheierea din data de 16 iunie 2008, pronunțată în dosar nr. 7/44/2008, Curtea de Apel Galați, secția penală, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpații Ș.M. și G.E.F. în dosar nr. 7/44/2008 al acestei instanțe. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că inculpații au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 64 lit. a) teza I (dreptul de a alege) raportat la art. 71 alin. (2) C. pen. (pedeapsa accesorie), față de prevederile art. 53 din Constituție (restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți). Curtea a constatat că excepția a fost invocată în fața C.E.D.O.

în cauza „H. împotriva R.U.M.B.”, C.E.D.O., dând câștig de cauză reclamantului și constatând că aplicarea sancțiunii civile de decădere din dreptul de a alege, aplicată unui inculpat condamnat la pedeapsa detenției pe viață, aduce atingere drepturilor omului, respectiv art. 6 din C.E.D.O. Instanța a constatat că, în aplicarea acestei decizii și conform art. 20 din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin decizia nr. LXXIII din 5 noiembrie 2007, în recurs în interesul legii, în sensul că dispozițiile art. 71 C. pen., referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza I lit. c) C. pen., nu se face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

Potrivit art. 414 2 alin. (3) C. proc. pen., dezlegarea problemelor de drept date de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, respectiv parchete și organele de urmărire penală. Instanța de fond a constatat că deja instanța supremă a rezolvat neconcordanțele de ordin constituțional care ar fi putut apărea raportat la art. 53 din Constituție, prin decizia amintită. Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul Ș.N., fără a indica în scris vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate. Procedând la examinarea din oficiu a hotărârii, sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare: Inculpatul recurent și inculpatul G.E.F.

au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., și viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. Acuzarea a fost confirmată de prima instanță și instanța de apel, care au stabilit vinovăția inculpaților și au aplicat acestora pedepse privative de libertate. În fața instanței de recurs, la data de 16 iunie 2008, cei doi inculpați au invocat neconstituționalitatea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) teza I (dreptul de a alege), raportat la art. 71 alin. (2) C. pen., arătând faptul că interzicerea dreptului de a alege încalcă prevederile art. 53 din Constituție referitoare la posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi sau libertăți.

Excepția este într-adevăr inadmisibilă, așa cum reține și curtea de apel, astfel că respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale este justificată. Potrivit art. 20 din Constituția României, dispozițiile tratatelor internaționale și a convențiilor la care România este parte se aplică cu prioritate în raport de dispozițiile din legea română, în ceea ce privește drepturile omului, sub condiția favorabilității. În acest sens, este de constatat că, prin hotărârea „H. contra R.U.M.B.” C.E.D.O., ale cărei decizii sunt obligatorii pentru statele Uniunii Europene, a stabilit că sancțiunea decăderii din dreptul de a alege aduce atingere drepturilor omului și în concret, încalcă dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

Și Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în interesul uniformizării practicii judiciare, și admițând recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al României, a statuat, prin decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007, că dispozițiile art. 71 C. pen., referitoare la pedepsele accesorii, se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza I nu se face în mod automat, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen. Dezlegarea acestei probleme de drept, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru viitor, astfel că se poate constata fără echivoc, că neconcordanțele de ordin constituțional cuprinse de dispozițiile art. 71 alin. (2) C. pen., coroborat cu dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., au fost înlăturate pentru viitor.

Prin urmare, constatând că hotărârea curții de apel este temeinică și legală, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.M. împotriva încheierii din 16 iunie 2008 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 7/44/2008. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 iulie 2008.