ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 844/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 844/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 364/ R din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a-II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 9154/2/2009 (2307/2009) a fost admisă cererea

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - de

schimbare a încadrării juridice a faptei pendinte din două infracțiuni de luare

de mită prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. raportate la art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor

de corupție, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în două infracțiuni de

luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportate la art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000 ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., texte în

baza cărora a fost condamnată inculpata N.E.C., fiica lui S. și P., la două

pedepse cu închisoarea a câte 3 ani fiecare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a),

b) și c) C. pen. pe lângă fiecare pedeapsă aplicată.

În baza art. 33 lit. a) C. pen.

raportat la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen. a dat spre

executare inculpatei pedeapsa închisorii de 3 ani și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. s-au

interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a computat

prevenția inculpatei de la 09 septembrie 2009 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a

menținut starea de arest a inculpatei.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000

s-a dispus restituirea către martorul denunțător Z.I. a sumei de 5000 lei.

În conformitate cu art. 191 alin. (1)

C. proc. pen. a fost obligată inculpata la 500 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Secția de Combatere a Infracțiunilor de

Corupție nr. 219/P/2009 din 28 septembrie 2009 s-a dispus punerea în mișcare a

acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a

inculpatei N.E.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (două

infracțiuni) prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. și art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de

corupție, cu aplicare art. 33 lit. a) C. pen., neînceperea urmăririi penale

față de Z.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea

78/2000 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. și disjungerea cauzei privind pe

învinuiții M.E. și M.A.G., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de luare de

mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000 și continuarea urmăririi penale în cadrul unui nou dosar

penal.

S-a susținut în actul de inculpare,

în esență, că inculpata N.E.C., în calitate de ofițer de poliție judiciară în

cadrul I.G.P.R. - B.C.C.O.B. - Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului

și Spălării Banilor, în anul 2006 a primit suma de 50 milioane lei (ROL) de la

administratorul SC A.S.C. SRL cu scopul de a propune o soluție de neîncepere a

urmăririi penale în Dosarul nr. 924/II/2007 al D.I.I.C.O.T. - Structura

Teritorială București - în care a fost delegată să efectueze acte de cercetare

penală privind transferuri valutare externe suspecte iar în cursul lunii august

2009, în aceeași calitate a pretins suma de 30.000 euro de la același

administrator, Z.I. fiind prinsă în flagrant, la data de 8 septembrie 2009,

primind suma de 10.000 DOLARI SUA de la acesta în scopul de a propune o soluție

de neîncepere a urmăririi penale în Dosarul nr. 1727/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T. -

Serviciul Teritorial București.

Actul de inculpare are la bază

următoarele mijloace de probă: autodenunțul formulat de Z.I., procesele-verbale

de ascultare a denunțătorului, procese-verbale întocmite de inculpați și

învinuiți, autorizații, declarațiile inculpatei, procesul-verbal de consemnare

a seriilor bancnotelor și de redare a dialogului ambiental purtat între

denunțător și inculpat, fișa postului inculpatei și cazierul acesteia,

ordonanța de delegare, procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire

penală și de percheziție, declarațiile învinuiților și procesul-verbal de

certificare a autenticității înregistrărilor.

Cercetarea judecătorească a presupus

reaudierea nemijlocită a inculpatei, denunțătorului, martorilor propuși prin

actul de sesizare și din oficiu, a lui M.A.G. și M.E., precum și administrarea

de acte în circumstanțiere.

Din declarațiile date de

denunțătorul Z.I. (f. 1-5 vol. I d.u.p., filele 62-73 vol. II d.u.p. ) și

menținute în fața instanței au reieșit următoarele aspecte: începând cu

primăvara anului 2007 i s-au pretins, în repetate rânduri, diferite sume de

bani de către N.E.C., M.E. și M.A.G., ofițeri de poliție judiciară în cadrul

I.G.P.R. – B.C.C.O. București - în scopul de a-l favoriza în anchete penale pe

care aceștia le-au desfășurat cu privire la activitatea firmelor D.T. I. SRL, Z.I.

SRL și A.S.C. suspectat a fi transferat la extern sume importante de bani în

valută (DOLARI SUA și euro) prin firma sa, prin conturile personale și prin

aceste firme ale celor doi parteneri ai săi de afaceri de cetățenie chineză – D.T.

și C.Y. Astfel, Z.I. a afirmat că în luna iunie 2007 a dat mită de 100 milioane lei ROL ofițerilor de poliție N.E.C. și M.A.G. (câte 50.000.000 ROL

fiecăruia) din cadrul B.C.C.O.B. pentru a soluționa în mod favorabil dosarul

penal, în care era cercetat în calitate de administrator al SC A.S.C. SRL, cu

privire la tranzacțiile bancare externe efectuate prin conturile sale și ale

societății pe care o administra.

De asemenea, denunțătorul Z.I. a

afirmat că aproximativ în luna aprilie-mai 2008 i-a dat inculpatei un laptop și

în luna august 2009 a împrumutat-o cu suma de 4.500 RON, echivalentul în lei a

1.000 euro, fără însă a preciza obligația acesteia din urmă la vreo

contraprestație. În urma acestor favoruri prin referatul întocmit de inculpat

s-a propus neînceperea urmăririi penale.

Prin ordonanța din 10 iunie 2009

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T. –

Serviciul Teritorial București a delegat-o pe inculpată, în calitatea sa de

inspector principal în cadrul D.G.C.C.O. – Brigada București – să efectueze

acte de cercetare penală în Dosarul nr. 1727/D/P/2009 privindu-i pe Z.I., D.T. și

C.Y., sub aspectul săvârșirii unor fapte de evaziune fiscală și spălare de

bani.

La sfârșitul lunii iulie 2009,

inculpata N.E.C. împreună cu învinuitul M.E. s-au deplasat la sediul societății

administrată de Z.I. (S.C A.S.C. SRL) din comuna Chiajna, sat Dudu, jud. Ilfov,

pentru a-și pune în aplicare planul, înv. M.E. aducându-i la cunoștință lui Z.I.

conținutul lucrării și făcând aluzii de genul: cât este de norocos că dosarul

se află la el în lucru și pentru că o cunoaște pe inculpata N.E.C., dându-i de

înțeles că știe persoanele care ar putea să decidă soarta dosarului, în mod

favorabil lui.

Pentru a-l impresiona pe Z.I. cu

informațiile pe care le deține, cms. M.E. i-a spus acestuia că ar fi bine ca

partenerii săi de afaceri chinezi să nu vină în țară, deoarece s-ar putea să nu

li se permită intrarea pe teritoriul României, ori ar putea fi arestați, ori

dacă intră în România să nu mai fie lăsați să plece, din cauza acestui dosar

penal.

Cu acea ocazie, cei doi ofițeri de

poliție judiciară, respectiv inculpata N.E.C. și învinuitul M.E., au încheiat

un proces-verbal prin care l-au înștiințat pe Z.I. să se prezinte la sediul

B.C.C.O.B. și să depună documente ale SC A.S.C. SRL (vol. II, f. 20).

În aceeași zi, în jurul orelor

18.00, Z.I. a mers la domiciliul inculpatei N.E.C., din comuna Joița, sat Bâcu,

jud. Giurgiu, pentru a vorbi mai în amănunt despre vizita și discuțiile avute

cu M.E., referitoare la Dosarul nr. 1727/D/P/2009.

După câteva zile de la vizita celor

doi polițiști la sediul SC A.S.C. SRL, cms. M.E. i-a spus inculpatei N.E.C. că

a rezolvat problema cu procurorul și nu trebuie să-i mai cheme din China pe

partenerii de afaceri ai lui Z.I. și nici măcar să-i mai audieze și dosarul o

să se închidă cu NUP (neînceperea urmăririi penale), dar că acest serviciu

costă, în total, 30.000 euro, din care 10.000 pentru procuror și câte 10.000

euro pentru ei doi.

Inculpata N.E.C. i-a spus lui Z.I. că

pentru soluționarea dosarului, în mod favorabil persoana cu putere de decizie

i-ar fi transmis ei, prin intermediul comisarului M.E., că trebuie să dea suma

de 30.000 euro.

Zadic Ioan a convenit cu inculpata N.E.C.

să le plătească suma pretinsă în 2 tranșee, respectiv prima tranșă în sumă de

15.000 euro când va depune la poliție documentația firmelor I. SRL și Z.I. SRL

și a doua tranșă, tot de 15.000 euro, în momentul când va primi rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale în dosarul în care erau cercetați.

În perioada imediat următoare,

inculpata N.E.C. a insistat, pe lângă Z.I., ca acesta să plătească prima

tranșă, de 15.000 euro, sau măcar o parte din prima tranșă, motivând că la

rândul ei este presată de comisarul M.E.

Audiați, în calitate de martori în

această cauză, mărgărit A.G. și M.E. au declarat că sunt nereale și

inexplicabile afirmațiile colegei lor.

Martorii asistenți G.R. și R.A. au

confirmat că mențiunile din procesul-verbal de constatare a infracțiunii

flagrante sunt reale.

Inculpata N.E.C. a recunoscut

constant săvârșirea ambelor fapte reținute în sarcina sa, declarând că între ea

și denunțătorul pe care-l numea G. s-a dezvoltat o legătură de prietenie mergând

până acolo încât l-a ajutat „să obțină fonduri europene, să vândă mărfurile

aflate în stoc” se felicitau cu prilejul diverselor ocazii, primind cadouri de

la acesta (laptop) și împrumutându-se (4.500 RON). În ceea ce privește primirea

sumei de 100 milioane lei ROL de la Z., inculpata a declarat că aceștia i-a

împărțit cu colegul său insp. M.A.G. cu care a fost delegată să efectueze

cercetări în anul 2006 cu privire la unele transferuri valutare externe

suspecte derulate prin societățile D.T.I. SRL și Z.I. SRL administrată de

cetățenii chinezi D.I. și C.Y. pentru a propune o soluție de neîncepere a

urmăririi penale, lucru care s-a și întâmplat la aproximativ o săptămână.

În ceea ce privește Dosarul penal nr.

1727/D.P./2009 al D.I.I.C.O.T., inculpata a arătat că a fost alegerea sa

cooptare cms. M.E. pentru că, „rămăsesem mai puțin colegi și pentru experiența

lui cu chinezii… I-am spus lui M. că am o relație de prietenie cu cei trei și

nu s-a manifestat în niciun fel față de această relatare. M. le-a spus

chinezilor și lui Z. că sunt norocoși că dosarul a ajuns la mine și tot el mi-a

spus că cunoaște un intermediar care o va determina pe d-na procuror de caz să

le dea o soluție favorabilă …”. M. a spus că d-na procuror ar fi de acord

pentru 10.000 euro că și nouă ne-ar trebui aceeași sumă, în total 30.000 de

euro.” În continuarea relatării, inculpata a arătat că, deși i s-a părut

„exagerată” suma a convenit cu Z. să o plătească în 2 tranșe, a câte 15.000

euro și pentru că acesta i-a spus că nu are decât 10.000 DOLARI SUA, cu care a

fost de acord.

Evaluând toate aceste declarații a

rezultat, fără putință de tăgadă, că inculpata N.E.C., în exercitarea

atribuțiilor sale de serviciu, de ofițer de poliție judiciară în cadrul

I.G.P.R. - B.C.C.O.B. - Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și

Spălării Banilor, în cursul anilor 2006, și respectiv 2009, a primit suma de 50 mil. ROL și, respectiv 10.000 DOLARI SUA de la administratorul societății

comerciale SC A.S.C. SRL, Z.I. în scopul de a propune o soluție de n.u.p. în Dosarul

nr. 924/II/2007, și respectiv 1727/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul

Teritorial București.

Astfel, prin ordonanța din 10 iunie

2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial București - a delegat-o pe inc. N.E.C., în calitate de

ins. Principal în cadrul D.G.C.C.O. – Brigada București să efectueze acte de

cercetare penală în Dosarul nr. 1727/D/P/2009, privind pe Z.I., D.T. și C.Y.,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 9 pct. 1 lit.

a), b) din Legea nr. 241/2005, art. 270 din Legea nr. 86/2006, art. 23 pct. 1 lit.

a) din Legea nr. 656/2002, art. 7 alin. (1), (2), (3) în ref. la art. 2 lit. b)

pct. 14, 16 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

(vol. II, f. 15-19).

Întrucât practica este ca anumite

acte de cercetare penală să se efectueze în echipă formată din 2 ofițeri de

poliție judiciară și motivat de faptul că învinuitul M.E. avea experiență în

cauzele cu cetățeni străini, în special cu cetățeni chinezi, inculpata N.E.C. i-a

propus învinuitului M.E. să lucreze împreună în Dosarul nr. 1727/D/P/2009.

De menționat este faptul că

inculpata N.E.C. îl cunoștea pe administratorul SC A.S.C. SRL, Z.I., încă din

anul 2006 ca urmare a instrumentării unui alt dosar pena în care acest era

suspectat că a transferat la extern suma importante de bani în valută (DOLARI

SUA și euro) prin firma sa, prin conturile personale și prin firmele DT I. SRL

și Z.I. SRL, ale celor 2 parteneri ai săi de afaceri de cetățenie chineză – D.T.

și C.Y.

Învinuitul M.E. a fost de acord cu

propunerea inculpatei N.E.C. de a efectua împreună acte de cercetare penală în Dosarul

nr. 1727/D/P/2009 și i-a cerut acesteia dosarul pentru studiu.

Deși tăgăduită de martorul M.E.,

declarațiile coroborate ale inculpatei și denunțătorului converg spre ideea

unei înțelegeri între inculpat și Manea prezentat ca fiind șeful inculpatei

pentru a obține de la denunțător o sumă de bani în scopul soluționării

favorabile a dosarului. Pentru a-l convinge pe denunțător de gravitatea

acuzelor, cms. M. (numit de inculpata „cms. șef”) i-a spus denunțătorului că a

fost urmărit de către „Secția 1 Poliție București, că telefonul meu și al

partenerilor mei chinezi ar fi fost ascultate de către servicii specializate,

fluturându-mi prin fața ochilor un dosar, încercând să mă impresioneze.” În

această „lucrătură” apare și povestea cu procuroarea pe care ar putea-o

influența pozitiv M., pentru că, atât inculpata autointitulată prietena

denunțătorului, cât și colegul ei puși pe fapte bune aveau nevoie de o

presupusă terță persoană care să-l rezolve definitiv pe denunțător. Că este așa

reiese și din cedarea imediată a inculpatei, în fața neputinței denunțătorului

de a strânge 15.000 euro pentru prima tranșă, „mulțumindu-se” fără „consultări”

prealabile cu colegul cu 10.000 DOLARI SUA. Prin urmare, la data de 8 septembrie

2009, potrivit înțelegerii, inculpata s-a prezentat, conform înțelegerii, la

sediul SC A.S.C. SRL unde a fost surprinsă în flagrant în timp ce încerca să

plece având asupra ei, într-un plic suma de 10.000 DOLARI SUA.

Inculpata a mai primit de la

denunțător suma de 50 mil. ROL în cursul anului 2007 pentru a-i da o soluție de

n.u.p. în Dosarul nr. 924/II/2007 al D.I.I.C.O.T. în care efectua cercetări

penale împreună cu colegul său M.A.G. privind transferuri valutare externe

suspecte efectuate prin societățile D.T. I. SRL și Z.I. SRL, deținute de

denunțător și de 2 cetățeni chinezi D.T. și C.Y. Astfel, după ce au terminat

audierile, au fost invitați la restaurantul C.R. de cetățenii chinezi și

denunțător, înmânându-li-se înainte fiecăruia câte un plic în care se aflau 50

mil. ROL. La aproximativ o săptămână de la această descindere, inculpatul a

întocmit un referat cu propunerea de n.u.p. și a înaintat dosarul la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București.

Certitudinea vinovăției inculpatei a

fost demonstrată nu numai de probele testimoniale arătate, ci și de discuțiile

telefonice înregistrate între aceasta și denunțător din care reiese „atitudinea

prietenoasă” a inculpatei vis-a-vis de situația amicului său pe care încerca

să-l scape în pofida faptului că-i era frică având în vedere că mai mulți

colegi de birou fuseseră arestați în luna aprilie pentru același gen de fapte.

În ceea ce privește existența

situației premisă ca parte componentă a conținutului juridic al infracțiunii de

luare de mită se impune a fi subliniat faptul că inculpata a desfășurat

activități de verificare, în calitate de ofițer de poliție judiciară în baza

unor rezoluții de delegare în conformitate cu care era obligată să audieze

persoanele suspecte și să ridice orice documente necesare instrumentării cauzei

de la firmele vizate. În derularea acestor activități, inculpata era obligată,

potrivit art. 42 lit. d) din Legea nr. 360/2002 prin Statutul polițistului, să

aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială și să nu compromită,

prin activitatea ei, prestigiul funcției și al instituției din care face parte.

Situația premisă care intră în

structura juridică a infracțiunii de luare de mită, constă, potrivit art. 254 C.

pen. modificat prin art. 3 din Legea 78/2000, în persistența unui serviciu

funcționând ca o autoritate, instituție sau organ de stat, care are competența

de a efectua acte de natura celor care prilejuiesc săvârșirea acesteia. Această

infracțiune se consumă în momentul perfectării înțelegerii dintre mituitor și cel

mituit.

În raport de considerațiunile de mai

sus, curtea de apel a apreciat că sunt întrunite cumulativ toate condițiile

prevăzute de legiuitor pentru realizarea, din punctul de vedere, al laturii

obiective, a infracțiunii de luare de mită săvârșită de inculpată, sub aspectul

laturii subiective, cu intenție.

Având în vedere că dispozițiile art.

254 alin. (2) C. pen., reținute de procuror în rechizitoriu reprezintă o

agravantă referitoare la pedeapsa la care art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție trimite,

curtea de apel, în baza art. 334 C. proc. pen., a admis cererea parchetului de

schimbare a încadrării juridice a faptelor pendinte din 2 infracțiuni de luare

de mită în încadrarea juridică prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat

la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen., în 2 infracțiuni de luare de mită prevăzut de art. 254 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen.

Datorită semnificației deosebite și

a impactului public pe care săvârșirea unor astfel de infracțiuni le are în

societate, curtea de apel a apreciat că nu poate valorifica în favoarea

inculpatei, ca și circumstanțe atenuante, circumstanțele sale personale,

întrucât aceasta a lezat profund autoritatea și credibilitatea instituției

chemate să răspundă la încălcarea legii, ca urmare a atitudinii profesionale a

inculpatei societățile comerciale suspectate de fapte economice grave, de

spălare de bani, evaziune fiscală și criminalitate organizată funcționează în

continuare, aducând prejudicii bugetului de stat.

Or, cinstea, corectitudinea și

moralitatea funcționarului în exercitarea atribuțiilor de serviciu, sunt

condiții sine qua non nu numai pentru prestigiul și autoritatea acesteia sau a

instituției în care acționează, ci pentru însăși existența, echilibrul și forța

societății. Este inadmisibil comportamentul inculpatei care a încălcat grav și art.

43 lit. a) și b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului prin care

îi era interzis să rezolve cereri, să ofere sfaturi în scopul obținerii de

daruri sau alte avantaje, aceasta neînțelegând nici acum cum în virtutea

acestui comportament „prietenos” a fost denunțată de cel pe care-l proteja și

consilia, ceea ce demonstrează că aceasta nu a înțeles consecințele faptelor

sale și responsabilitățile demersului său. Iar lipsa antecedentelor penale nu

este relevantă din moment ce în calitate de polițist ar fi fost imposibil să

ocupe această funcție în situația de antecedență penală. Cât privește

atitudinea sa de recunoaștere a considerat că aceasta este pur formală în

condițiile prinderii ei în flagrant.

Astfel, curtea de apel a conchis

către o pedeapsă cu închisoarea cu executare în regim de detenție orientată

către minimul special prevăzut de lege apreciat suficient în realizarea

scopului pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.

Având în vedere că în prima

declarația dată de inculpată în 9 septembrie 2009 a recunoscut că a primit de la denunțător 1.000 euro echivalentul în lei în anul 2006, pentru ca

un an mai târziu, după ce a trimis lucrarea la parchet a mai primit alți 20

mil. lei (fila 55 vol. I d.u.p.) ce confirmă suma declarată de denunțător,

curtea de apel, în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a dispus restituirea

către acesta a sumei de 5.000 lei.

În raport de cele ce preced, curtea

de apel, în baza art. 334 C. proc. pen. a admis cererea Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - de schimbare a încadrării

juridice a faptei pendinte din două infracțiuni de luare de mită, prevăzute de art.

254 alin. (2) C. pen. raportate la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, ambele cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în două infracțiuni de luare de mită

prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportate la art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000 ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., texte în baza cărora a

fost condamnată inculpata N.E.C. la două pedepse cu închisoarea a câte 3 ani

fiecare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C.

pen. pe o durată de 5 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a),

b) și c) C. pen. pe lângă fiecare pedeapsă aplicată.

În baza art. 33 lit. C. pen.

raportat la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen. a dat spre

executare inculpatei pedeapsa închisorii de 3 ani și a interzis drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. s-au

interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a computat

prevenția inculpatei de la 09 septembrie 2009 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a

menținut starea de arest a inculpatei.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000

s-a dispus restituirea către martorul denunțător Z.I. a sumei de 5000 lei.

În conformitate cu art. 191 alin. (1)

C. proc. pen. a fost obligat inculpată la 500 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Împotriva acestei sentințe au

declarat în termenul legal, recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - D.N.A., precum și recurenta intimată inculpată N.E.C.

În recursul declarat, Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. a criticat sentința

pronunțată de prima instanță pentru nelegalitate sub aspectul aplicării

pedepselor accesorii și complementare și pentru netemeinicie în ceea ce

privește individualizarea pedepsei aplicate.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

referitor la primul motiv, acela de nelegalitate a sentinței primei instanțe

sub aspectul aplicării pedepselor accesorii și complementare s-a arătat că s-au

interzis inculpatei, atât pedeapsa accesorie, cât și ca pedeapsă complementară exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

Potrivit art. 71 alin. (2) C. pen.

condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

Însă acest text legal urmează a fi

aplicat în concordanță cu prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale și ale prevederilor adiționale care

împreună cu jurisprudența C.E.D.O. formează un bloc de convenționalitate direct

aplicabil în sistemul de drept românesc, având forță convențională și

supralegislativă potrivit art. 20 din Constituția revizuită.

Astfel, în raport cu deciziile M. contra

Belgiei (relevantă sub aspectul forței obligatorii și executorii a hotărârilor

C.E.D.O.), S. și P. contra României, C. și M. contra României, Hirst contra

Marii Britanii (relevante sub aspectul incidenței art. 8 din Convenție),

procurorul a apreciat că în mod greșit instanța a interzis inculpatei N.E.C. ca

pedeapsă accesorie și complementară dreptul de a alege prevăzut de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza I-a C. pen.

În ceea ce privește al doilea motiv

de recurs și anume acela care vizează netemeinicia hotărârii pronunțate de

prima instanță și anume ce privind individualizarea pedepselor aplicate

inculpatei, s-a menționat că au fost aplicate inculpatei două pedepse a câte 3

ani închisoare pentru două infracțiuni de luare de mită reținute în actul de

inculpare.

Conform art. 72 C. pen. la

stabilirea și aplicarea pedepselor s-a ținut seama de dispozițiile părții

generale, de limitele de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei, de

persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală.

S-a opinat de către procuror că

soluția la care s-a oprit instanța de fond, aceea de a aplica o pedeapsă

principală în același cuantum pentru fiecare infracțiune, este eronată,

deoarece din mijloacele de probă administrate au rezultat situații de fapt care

nu sunt identice.

În ceea ce privește infracțiunea de

luare de mită săvârșită în anul 2009, s-a considerat că instanța ar fi trebuit

să aplice o pedeapsă într-un cuantum mărit având în vedere modalitatea în care

a fost săvârșită (pretinderea unei sume considerabile - aceea de 30.000 euro,

prinderea în flagrant cu suma de 10.000 DOLARI SUA), atitudinea insistentă a

inculpatei în a primi o parte din suma pretinsă (așa cum a rezultat din

declarațiile martorului și din transcrierile înregistrărilor telefonice).

Pe de altă parte, ar mai trebui

avută în vedere și modalitatea gravă de încălcare a atribuțiilor de serviciu

ale inculpatei care încă de la momentul repartizării dosarului a plănuit

desfășurare activităților de cercetare penală astfel încât mijloacele de probă

obținute să nu fie apte a conduce la dovedirea săvârșirii vreunei infracțiuni

(așa cum a rezultat din declarațiile martorului Z.I., ale inculpatei și

transcrierile înregistrărilor telefonice).

Această atitudine a inculpatei prin

care a fost deturnat scopul unei anchete penale a fost determinată și de

relația specială pe care o avea cu martorul denunțător, relația de amiciție

dintre aceștia fiind de natură a o determina pe inculpată să încalce cu

ușurința mai multe obligații stabilite de statutul polițistului. Deoarece în

seama inculpatei s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită,

procurorul a apreciat că în cauză, ulterior contopirii pedepselor principale,

s-a impus și aplicarea unui spor la pedeapsa cea mai grea conform art. 33-34 C.

pen.

În temeiul art. 385

15

pct.

2 lit. d) C. proc. pen., parchetul a solicitat admiterea recursului declarat,

casare sentinței atacate și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

La termenul de judecată de la 21

ianuarie 2010 s-a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalității

arestării preventive a inculpatei N.E.C., fiind consemnate concluziile părților,

după care, deliberând, Înalta Curte, în baza art. 300

2

cu referire

la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a constatat ca legală și

temeinică măsura arestării preventive a inculpatei N.E.C., pe care a

menținut-o, iar onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatei, în sumă de

100 lei, se va plăti din fondul M.J., iar termenul pentru judecarea recursului

a fost fixat la data de 4 martie 2010, așa cum rezultă din încheierea de

ședință de la acea dată, aflată la filele 25-26 dosarul Înaltei Curți.

În considerentele încheierii,

instanța de recurs a făcut referiri la sentința pronunțată de prima instanță,

la mandatul de arestare preventivă emis în temeiul art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen., la situația de fapt reținută în esență, la faptul că hotărârea a

fost recurată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.N.A. și de către inculpată.

Analizând temeiurile care au stat la

baza luării măsurii arestării preventive, Înalta Curte a apreciat că acestea se

mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatei,

existând suficiente indicii temeinice în accepțiunea dată acestei noțiuni de art.

143 C. proc. pen., că aceasta a comis faptele pentru care a fost condamnată.

Potrivit art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen. în cauzele în care

inculpații sunt arestați preventiv, instanța este datoare să verifice periodic,

dar nu mai târziu de 60 de zile, în tot cursul judecății, inclusiv în căile de

atac, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160

b

alin. (2) sau (3) C. proc. pen.

În speță, analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunțării

hotărârii de condamnare în primă instanță nu au intervenit temeiuri noi.

Totodată, Înalta Curte a constatat

că sunt îndeplinite și ambele condiții ale art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

respectiv pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatei este

închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acesteia în stare de libertate

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu gravitatea

infracțiunii menționate.

În consecință, Înalta Curte a

apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive față de inculpată, astfel că, în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut

starea de arest preventiv a acesteia.

Înalta Curte a constatat că măsura

arestării preventive este legală și temeinică și, având în vedere că temeiurile

care au determinat arestarea preventivă a inculpatei N.E.C., subzistă și că

impun privarea de libertate în continuare.

La dosarul cauzei au fost depuse,

după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție sub nr. 6876 la 25 februarie 2010, motivele de

recurs formulate în scris de către recurenta inculpata N.E.C., prin avocat, în

dublu exemplar, aflate la filele 30-35 dosarul Înaltei Curți.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurenta inculpată a arătat că sentința pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, este nelegală și netemeinică în ce privește

individualizarea pedepsei, precum și modalitatea de executare a acesteia.

Astfel, a considerat că greșit

curtea de apel nu a valorificat în favoarea inculpatei ca și circumstanțe

atenuante, circumstanțele sale personale, motivând pe semnificația deosebită și

impactul public pe care le au în societate săvârșirea unor astfel de

infracțiuni.

Scopul procesului penal trebuie

realizat în așa fel încât să armonizeze interesul apărării sociale cu

interesele individului. Acest lucru se reflectă într-o pedeapsă echilibrată,

atât în ce privește cuantumul, cât și a modului de executare.

Procesul penal nu poate fi privit ca

o activitate de represiune, ci ca una desfășurată pentru tragerea la răspundere

a persoanei care a săvârșit o infracțiune. Având în vedere conjunctura în care

au fost săvârșite faptele de către inculpată, înțelegerile existente între toți

cei implicați în dosar, recurenta apreciată că ar fi fost justificat ca

instanța de fond să fi apreciat individualizarea pedepsei și circumstanțele

personale ale inculpatei, respectiv sinceritatea deosebită, instruirea

profesională, modul în care a înțeles și perceput săvârșirea faptelor (având în

vedere instruirea și serviciul desfășurat), că este mama unui copil de numai

doi ani.

Recurenta inculpată prin apărător

consideră că perioada de detenție de 7 luni a fost suficientă pentru ca să

realizeze gravitatea faptelor sale,că și-a distrus viața, familia, cariera. Nu

există date, dovezi, care să confirme că lăsată în libertate ar putea să mai

săvârșească alte infracțiuni, nu mai are nicio legătură cu serviciul (a

demisionat), cu sistemul.

Față de aceste aspecte, solicită a

se aprecia și asupra circumstanțelor personale ale inculpatei și a se face

aplicarea dispozițiilor art. 74, 76 lit. c) C. pen. și a se dispune ca efect al

valorificării circumstanțelor personale, coborârea pedepsei sub minimul

special.

În cazul acestor infracțiuni nu

poate să susțină că o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare este mai

eficientă și suficientă pentru realizarea scopului pedepsei prevăzut de art. 52

C. pen. decât o pedeapsă mai mică - de 3 ani fără executare.

Pentru acești inculpați o singură zi

în arest sau faptul că au demisionat și au ieșit pentru totdeauna din sistem,

că și-au distrus cariera, poziția socială, înseamnă realizarea scopului

pedepsei.

Nu este necesar executarea pedepsei

în penitenciar pentru a răspunde toată viața pentru faptele comise față de

propria persoană, față de copil, față de societate, care n-o să-i ierte

niciodată și n-o să uite niciodată.

În ce privește modul de executare a

cerut a se dispune în cauză aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.,

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, condițiile impuse de text

fiind îndeplinite de inculpată, scopul pedepsei putând fi atins și fără

executare.

În condițiile în care, la

individualizarea pedepsei s-ar aprecia circumstanțele personale ale inculpatei

și se va coborî pedeapsa până la 2 ani, a solicitat a se dispune aplicarea

dispozițiilor art. 81 C. pen. suspendarea condiționată a executării pedepsei,

condițiile cerute de text fiind îndeplinite de inculpată.

Față de toate aceste aspecte a

solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atașate și pronunțarea unei

hotărâri legale și temeinice.

În drept, recursul se întemeiază pe

dispozițiile art. 385

6

pct. 3 și art. 385

15

pct. 2 lit. d)

C. proc. pen., iar în ce privește recursul formulat de parchet a solicitat

respingerea acestuia.

La termenul de judecată de astăzi,

în recurs, Înalta Curte a constatat că se impune ascultarea recurentei

inculpate, în conformitate cu dispozițiile art. 6 § 1 din C.E.D.O. și

jurisprudența Curții Europene, față de împrejurarea că în cauză hotărârea

pronunțată este susceptibilă de a fi atacată cu o singură cale de atac și

indiferent de motivele invocate în recurs, aducând la cunoștința acesteia și

prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., respectiv dreptul de a nu face

nicio declarație, atrăgându-i-se totodată atenția că ceea ce declară poate fi

folosit împotriva sa.

Recurenta inculpată, conștientizând

drepturile și garanțiile sale procesuale și-a manifestat expres voința de a nu

da declarație în această fază procesuală, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Reprezentantul M.P., având cuvântul

asupra recursului declarat, în concluziile orale, în dezbateri a precizat că

motivele de recurs vizează nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate, în

ceea ce privește greșita aplicare a pedepsei accesorii și complementare

prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. proc. pen., arătând că, deși art. 71 alin.

(2) din același cod prevăd că o condamnare atrage de drept aplicarea acestor

dispoziții, în conformitate cu jurisprudența C.E.D.O. M. contra Belgiei, S. și

P. contra României a fost interzis în mod greșit și dreptul de a alege.

Sub aspectul individualizării

pedepsei aplicate inculpatei, a susținut că hotărârea este netemeinică, fiind

aplicate eronat două pedepse de câte 3 ani închisoare pentru două infracțiuni

de luare de mită, deși situația de fapt era diferită, astfel că pentru fapta

din anul 2009 se impune un cuantum mărit, raportat și la atitudinea inculpatei

insistentă de a primi suma pretinsă și modalitatea gravă de încălcare a

atribuțiilor de serviciu, de la primirea dosarului, care impuneau aplicarea

unui spor de pedeapsă.

Apărătorul recurentei intimate

inculpat, având cuvântul asupra recursului declarat de aceasta a dezvoltat oral

motivele scrise de recurs, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 74, 76 C.

pen. și coborârea pedepsei sub minimul special și în principal, cu suspendarea

condiționată, a executării acesteia prevăzută de art. 81 C. pen., sens în care

a arătat că scopul procesului penal se realizează printr-o pedeapsă

echilibrată, care să asigure reeducarea inculpatei. Din această perspectivă a

susținut că instanța trebuia să aibă în vedere circumstanțele personale ale

inculpatei, care este o persoană instruită, are o familie închegată cu un copil

minor, astfel că cele 7 luni de detenție au constituit un mijloc de reeducare

suficient.

În subsidiar, a solicitat aplicarea

dispozițiilor art. 86

1

C. pen., respectiv suspendarea sub

supraveghere a pedepsei, aceasta fiind modalitatea cea mai bună de reeducare,

deoarece simplul fapt că a fost trimisă în judecată și că a executat o zi de

detenție constituie un stigmat pentru întreaga sa viață și carieră, iar

executarea în detenție nu va schimba cu nimic atitudinea inculpatei, care

oricum a plecat din sistem.

Referitor la recursul parchetului a

solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, în ce privește aplicarea sporului

de pedeapsă, iar, referitor la primul motiv, a arătat că ține de tehnica

judiciară.

Reprezentantul M.P., având cuvântul

cu privire la recursul inculpatei a pus concluzii de respingere a acestuia,

pentru motivele invocate în propriul recurs pe aspectele de individualizare.

Poziția recurentei intimate

inculpate, din ultimul cuvânt a fost consemnată în detaliu în partea

introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. și de

recurenta intimată inculpată N.E.C., în raport cu motivele invocate ce se vor

analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

1

și 14 C. proc. pen., referitor la recursul parchetului și respectiv art. 385

9

pct. 14 din același cod în ceea ce privește recursul intimatei inculpate, Înalta

Curte constată recursurile parchetului și intimatei inculpate ca fiind

întemeiate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce privește recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.:

Din analiza coroborată a ansamblului

materialului probator administrat a rezultat că în mod corect prima instanță a

constatat vinovăția inculpatei N.E.C. în săvârșirea infracțiunilor reținute în

sarcina acesteia, ca urmare a admiterii cererii de schimbare a încadrării

juridice formulată de parchet, respectiv în două infracțiuni de luare de mită

prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportate la art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în concurs real, în raport

cu situația de fapt stabilită.

Înalta Curte consideră că în cauză

s-au dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare

la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpatei N.E.C., care în

calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul I.G.P.R., B.C.C.O.B., Serviciul

de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor, în cursul anilor

2006 și respectiv 2009 a primit suma de 50 milioane lei (ROL) și respectiv

10.000 DOLARI SUA de la administratorul SC A.S.C. SRL, Z.I., în scopul de a

propune o soluție de neîncepere a urmăririi penale în Dosarele nr. 94/II/2007 și

respectiv 1727/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T. – S.T. București, în care aceasta a

fost delegată să efectueze acte de cercetare penală privind transferuri

valutare externe suspecte, întrunesc, atât obiectiv, cât și subiectiv

conținutul constitutiv a două infracțiuni de luare de mită prevăzute de art. 254

alin. (1) C. pen. raportate la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen., ca urmare a admiterii cererii de schimbare a

încadrării juridice, în condițiile art. 334 C. proc. pen., așa cum a fost

formulată de către parchet.

Înalta Curte constată că prima

instanță în mod legal și motivat a coroborat mijloacele de probă administrate

în cursul procesului penal, argumentând în drept contribuția efectivă a

inculpatei, stabilită prin împrejurările faptice concrete, ceea ce a condus la realizarea

elementelor constitutive ale infracțiunilor de luare de mită arătate.

Înalta Curte, la rândul său, în baza

propriului examen asupra tuturor mijloacelor de probă administrate, în cursul

procesului penal, atât cele din faza urmăririi penale, cât și cele din faza

judecății, în primă instanță, respectiv procesele-verbale întocmit la data de

17 august 2009 de către inculpată în Dosarul nr. 1727/D/P/2009 (filele 16-18

vol. I Dosarul nr. 219/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, D.N.A., Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe

Infracțiunilor de Corupție); cel de la data de 28 iulie 2009 de către cms. M.E.

și insp. princip. N.E.C. în Dosarul nr. 1727/D/P/2009 (filele 19-20 vol. I

dosarul parchetului), cel de la data de 01 aprilie 2008 de către inculpată în Dosarul

nr. 924/II/2007 (filele 21-23 vol. I dosarul parchetului), cel de la 16

noiembrie 2007 de către insp. M.A. și insp. N.E. în Dosarul nr. 924/II/2007 (filele

24-25 în vol. I dosarul parchetului menționat), cel de constatare a

infracțiunii flagrante (filele 63-67 în vol. I dosarul parchetului menționat),

cel de consemnare a seriilor bancnotelor ce compun suma de 10.000 DOLARI SUA (filele

68-70 vol. I dosarul parchetului menționat), cele de redare a dialogurilor

ambientale purtate la datele de 08 septembrie 2009, 02 septembrie 2009 și de la

04 septembrie 2009 între denunțător și inculpată (filele 93-102; 103-121;

122-150 în vol. I dosarul parchetului menționat), cel întocmit la data de 28

iulie 2009 de către cms. M.E. și insp. princip. N.E.C. în Dosarul 1727/D/P/2009

(fila 20 în vol. II al dosarului parchetului menționat), cele întocmite la 27

iulie 2009, la 28 iulie 2009, la 08 septembrie 2009 de inculpată în Dosarul nr.

1727/D/P/2009 (filele 21; 22; 23-24 în vol. II al dosarului parchetului

menționat), cel de certificare a autenticității înregistrărilor plus anexele 1,

2 și 3 (filele 93-157 în vol. II al dosarului parchetului menționat), cu

procesul-verbal de ascultare a denunțătorului (filele 6-15 în vol. I dosarul

parchetului menționat), cel de percheziție (filele 40; 47-48 în vol. II al dosarului

parchetului menționat), cu planșa fotografică privind momentele în care

denunțătorul îi remite suma de 10.000 DOLARI SUA inculpatei (filele 81-92 în

vol. I dosarul parchetului menționat), cu declarațiile olografe ale lui Z.I. din

08 septembrie 2009 (filele 25-26 în vol. II al dosarului parchetului

menționat), cu declarația martorului Z.I. (filele 62-73 în vol. II al dosarului

parchetului menționat), cu declarațiile învinuiților M.E. și M.A.G. (filele

51-55; 59-60 în vol. II al dosarului parchetului menționat), cu declarațiile

martorilor R.A., G.R., M.A.G., Z.I., M.E. (filele 44;45; 71-72; 73-75; 76-78 Dosarul

nr. 9154/2/2009 (2307/2009) al Tribunalului București, secția a-II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie) în care au arătat ceea ce au cunoscut

fiecare, cu declarațiile inculpatei N.E.C. (filele 48-58 în vol. I; filele 7-8

în vol. II al dosarului parchetului menționat și filele 34-35 Dosarul nr.

9154/2/2009 (2307/2009) al Tribunalului București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie), care a recunoscut comiterea faptelor, cu

fișa postului inculpatei (filele 9-11 în vol. II al dosarului parchetului

menționat), cu actele în circumstanțiere privind persoana inculpatei, depuse la

dosarul primei instanței (filele 9-26 dosarul tribunalului), a constatat

contribuția concretă a inculpatei N.E.C. în săvârșirea a două infracțiuni de

luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportate la art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) din același cod, în

concurs real, aceasta având reprezentarea urmărilor faptelor comise, urmărind

producerea rezultatelor acestora, așa încât a săvârșit infracțiunile cu

intenție directă.

De asemenea, Înalta Curte consideră

că sub aspectul individualizării pedepselor principale aplicate inculpatei,

pentru fiecare din faptele comise, a pedepsei rezultante, cât și a modalității

de executare a acesteia, prima instanță a făcut o corectă adecvare cauzală a

criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., dând relevanță, gradului de pericol

social în concret al faptelor comise, circumstanțelor reale în care aceasta le-a

săvârșit, calitatea de polițist, prin comportamentul său, inculpata, încălcând

prevederile art. 43 lit. a) și b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul

polițistului, consecințele produse, lezând profund autoritatea și

credibilitatea instituției chemate să răspundă la încălcarea legii, cât și

circumstanțelor personale ale inculpatei, care a recunoscut comiterea faptelor,

nu are antecedente penale, are studii superioare, este căsătorită, are un copil

minor.

Înalta Curte apreciază că pedepsele

principale aplicate în același cuantum minim legal de câte 3 ani închisoare

pentru infracțiunile comise, urmând ca în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b)

din același cod, pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu executare în

regim privativ de libertate, este singura în măsură să asigure realizarea

scopurilor de exemplaritate și cel educativ, în îndreptarea atitudinii

inculpatei față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare

pozitivă.

Așadar, instanța de recurs nu poate

avea în vedere critica formulată de procuror în recurs cu privire la greșita

individualizare a pedepselor principale aplicate inculpate, întrucât în cauză,

prima instanță a apreciat în mod plural toate criteriile ce caracterizează

individualizarea judiciară a pedepselor, cărora le-a dat eficiență în mod

concret, în funcție, atât de împrejurările faptice, cât și cele privind

persoana inculpatei, respectând, prin cuantumurile stabilite și principiul

proporționalității, care asigură o reflectare justă între gravitatea faptelor

comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatei, așa încât nu

se impune majorarea cuantumurilor pedepselor principale, întrucât ar fi

excesive în raport cu aspectele concrete ale cauzei și care ar afecta scopurile

pedepselor.

De asemenea, Înalta Curte apreciază

că pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare, a cărei executare se

realizează în regim de detenție, este justificată și îi va da posibilitatea inculpatei,

ca pe parcursul acesteia, prin includerea sa în programe educaționale să

conștientizeze consecințele faptelor comise și să-i îndrepte atitudinea

viitoare, în abținerea de a mai săvârși alte infracțiuni, așa încât nu este

incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră, însă, ca

fiind fondată critica parchetului sub aspectul nelegalității pedepselor

complementare și accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I cu

referire la art. 71 C. pen., în ceea ce privește interzicerea inculpatei a

dreptului de a alege.

Astfel, instanța de recurs constată

că în mod nelegal prima instanță a interzis automat inculpatei dreptul de a

alege ca pedeapsă complementară, pe durata de 5 ani, pe lângă fiecare pedeapsă

principală, cât și în condițiile art. 35 alin. (3) C. pen., precum și ca

pedeapsă accesorie, neavând în vedere modificările survenite prin art. 1 pct. 22

din Legea nr. 278/2006, decizia pronunțată în recursul în interesul Legii nr. 74

din 5 noiembrie 2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile

Unite, publicată în M. Of., Partea I nr. 545 din 18 iulie 2008, prin care s-a

stabilit că dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se

interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

(teza I) - c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se

va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin.

(3) C. pen., precum și art. 8 și 3 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și jurisprudența

Curții Europene și anume cauzele S. și P. contra Românei, H. contra Marii

Britanii.

Înalta Curte, verificând sentința

pronunțată de prima instanță constată că în considerentele acesteia nu se

regăsesc argumentele pentru care s-a dispus interzicerea automată inculpatei a

dreptului de a alege, atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă

accesorie.

Așadar, în contextul concret al

cauzei, prima instanță nu a examinat în condițiile normelor legale modificate,

criteriilor impuse, atât de norma penală, cât și de jurisprudența Curții

Europene, precum și decizia pronunțată în recursul în interesul legii arătată,

interzicerea dreptului de a alege, dispusă față de inculpata N.E.C., în sensul

că nu a fost analizat dispunerea pedepselor menționate, în raport cu natura și

gravitatea infracțiunilor săvârșite, cu împrejurările cauzei, cu persoana

inculpatei, cu scopul legitim și proporționalitatea unor asemenea pedepse.

Astfel, Înalta Curte, în baza

propriului evaluări asupra pedepselor complementare și accesorii prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza I cu referire la art. 71 C. pen., în raport și de

motivul de recurs invocat, de către parchet, în contextul concret al cauzei,

consideră că acestea nu se justifică, față de infracțiunile de luare de mită

comise de inculpata N.E.C., care prin împrejurările faptice reținute prezintă

gravitate, însă prin rezonanța consecințelor produse nu sunt de natură a atrage

o nedemnitate, cu reflectare asupra dreptului de a alege al inculpatei, aceasta,

având o conduită pozitivă anterioară comiterii infracțiunii, probată prin

actele în circumstanțiere depuse la dosarul cauzei, ca fiind o persoană cu

studii superioare, implicată în procesul de învățământ, cu rezultate foarte

bune în formarea sa universitară, căsătorită, cu un copil minor, (filele 9-24

dosarul tribunalului), care îi conferă profilul și statutul de persoană civică,

aptă de a aprecia asupra semnificației procesului electoral.

În raport cu cele menționate,

instanța de recurs a făcut aplicarea directă a Deciziei nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin aplicarea efectivă a criteriilor

prevăzute de art. 71 alin. (3) C. pen., în contextul cauzei, precum și a

criteriilor jurisprudenței Curții Europene, apreciind ca fondat motivul de

recurs al parchetului formulat sub aspectul greșitei aplicări a pedepselor

com