ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 02 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C., D. și E., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2613/28.12.2017, printre altele, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., pentru o durată de 2 ani, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (mai puțin cazul F.), prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 și instigare la luare de mită în formă continuată, prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000, ambele raportate la art. 254 alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. și aplic. art. 5 din C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen., a suspendat executarea pedepsei rezultante pe durata unui termen de încercare de 4 ani și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 lit. b) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B. pentru infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 din Legea 39/2003 cu aplic. art. 5 C. pen.

A dispus confiscarea sumei de 120.000 RON de la inculpatul B..

A menținut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 05.02.2015.

A condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., pentru o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 5 C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen., a suspendat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani și 6 luni și a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei.

A dispus confiscarea sumei de 1.500 RON existentă în contul inculpatei și a menținut măsura sechestrului asigurător asupra acesteia dispusă prin ordonanța din 05.12.2014.

A condamnat pe inculpata C. la pedeapsa de 1 an închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., pentru o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 5 C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și b C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen., a suspendat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani și a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 01.06.2010 la 11.06.2010.

A dispus confiscarea sumei de 7900 RON existentă în contul inculpatei și a menținut măsura sechestrului asigurator asupra acesteia dispusă prin Ordonanța din 05.12.2014.

A condamnat pe inculpata E. la pedeapsa de 1 an închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., pentru o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 5 C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen., a suspendat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani și a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 01.06.2010 la 11.06.2010.

A dispus confiscarea sumei de 3650 RON existentă în contul inculpatei și a menținut măsura sechestrului asigurator asupra acesteia dispusă prin Ordonanța din 05.12.2014.

A condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa principală rezultantă de 2 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 cu aplic art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., și trafic de influență în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (3) din Legea 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și aplic. art. 5 C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen., a suspendat executarea pedepsei rezultante pe durata unui termen de încercare de 4 ani și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția inculpatului de la 01.06.2010 la 11.06.2010.

În baza art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 lit. b) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D. pentru infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 din Legea 39/2003 cu aplic. art. 5 C. pen.

A dispus confiscarea sumei de 9500 RON existentă în contul inculpatului și a menținut măsura sechestrului asigurător asupra acesteia, măsură dispusă prin ordonanța din 03.12.2014.

Împotriva acestei sentințe au declarat, în termenul prevăzut de lege, apel Parchetul de pe Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și, printre alții, inculpații B., A., E., D. și C..

Prin decizia penală nr. 8/A din 13 ianuarie 2021, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, împotriva sentinței penale nr. 2613/28.12.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. x/2015, a desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând în fond, a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție, și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. (1968), pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea în concurs real a următoarelor infracțiuni: trafic de influență în formă continuată (28 acte materiale), prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 din C. pen. (1968), cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. (1968), luare de mită (cazul F.), prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) din C. pen. (1968), instigare la luare de mită în formă continuată (15 acte materiale), prev. de art. 25 din C. pen. (1968) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) din C. pen. (1968), cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. (1968), constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 71 din C. pen. (1968), a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. (1968).

A dispus confiscarea sumei de 263.000 RON de la inculpatul B. și a menținut măsura sechestrului asigurator instituit prin ordonanța din 5.02.2015 asupra imobilului inculpatului până la concurenta acesteia.

A condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (10 acte materiale), prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2), cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. (1968), art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. c) și a) art. 80 alin. (2) din C. pen. (1968), precum și cu aplic. art. 5 din C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. (1968).

În baza art. 81 - 82 din C. pen. (1968), a dispus suspendarea executării pedepsei pe o durată de 3 ani și 6 luni și a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei.

A condamnat pe inculpata C. la pedeapsa de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., pentru o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 5 C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și b C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen., a suspendat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani și a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei.

A condamnat pe inculpata E. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen., a suspendat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani și 6 luni și a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei.

A condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, în regim de detenție, și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1968), pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. (1968) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 80 alin. (2) C. pen. (1968) cu aplic. art. 5 C. pen., trafic de influență în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. (1968) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 80 alin. (2) C. pen. și aplic. art. 5 C. pen., și constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 5 C. pen. și a art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.

În baza art. 71 C. pen. (1968), a aplicat alăturat pedepsei principale rezultante pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1968) de la data pronunțării prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații B., G., H., D., I., J., K., L., M., N., A., E., C., O. și P. împotriva aceleași sentințe penale.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 275 alin. (2), (4) din C. proc. pen., a obligat pe apelanții inculpați la plata sumei de 1.000 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, au rămas în sarcina statului.

*****

Împotriva deciziei penale nr. 8/A din 13 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2015, au declarat, prin cereri separate, recurs în casație inculpații D. (la data de 16 iunie 2025), E. (la data de 12 mai 2025), C. (la data de 09 mai 2025), B. (la data de 19 martie 2025) și A. (la data de 10 mai 2025).

În motivarea cererilor de recurs în casație, recurenții au formulat, în esență, aceleași critici, astfel încât vor fi reținute concomitent.

Așadar, după prezentarea unui scurt istoric al cauzei, recurenții au apreciat, în esență, că este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., astfel cum a fost reconfigurat prin Decizia Curții Constituționale nr. 50 din 18 februarie 2025, cu argumentarea că instanțele de fond și de apel în mod nelegal nu au constatat că în cauză era împlinit termenul de atragere a răspunderii penale prev. de art. 154 alin. (1) lit. c) și/sau d) din C. pen., după caz, și, pe cale de consecință, în mod nelegal au dispus condamnarea lor pentru infracțiuni pentru care era împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

În concret, recurenții inculpați au susținut că legea penală mai favorabilă este noul C. pen., întrucât, spre deosebire de C. pen. din 1968 care a prevăzut prescripția specială și a generat termene de prescripție mai îndelungate, dispozițiile art. 155 din noul C. pen. au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, ceea ce a determinat termene mai reduse de prescripție.

Totodată, recurenții au apreciat că aplicarea dispozițiilor C. pen. din 1968 doar pentru a eluda efectele acestei decizii a Curții Constituționale a constituit o soluție nelegală, iar pronunțarea unei soluții de condamnare pentru fapte prescrise încalcă dreptul la un proces echitabil, precum și principiul legalității pedepsei.

Suplimentar, recurentul inculpat B. a apreciat că recursul în casație este formulat în termen, deoarece la data de 25.09.2024, în dosarul nr. x/2024, a solicitat sesizarea CCR cu privire la neconstituționalitatea art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură, tocmai pentru a avea cale de reformare și corectare a hotărârilor nelegale de condamnare.

Recurenții au solicitat admiterea recursului în casație, suspendarea executării hotărârii (inculpații B. și C.), casarea hotărârii atacate și, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. raportat la art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. cu raportare la art. 16. alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit față de aceștia pentru infracțiunile pentru care au fost condamnați.

În drept, recurenții au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Cu privire la cererile de recurs în casație formulate de către recurenții inculpați B., A., E. și C. au fost depuse concluzii scrise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, prin care s-a solicitat respingerea căilor de atac promovate.

După efectuarea comunicărilor prevăzute de art. 439 din C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul secției penale, la data de 14.08.2025, sub nr. x/2025.

Prin referatul din 14.08.2025, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 02 octombrie 2025.

Raportul întocmit de către magistratul asistent desemnat în cauză a fost depus la dosar la data de 01 octombrie 2025.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C., D. și E., din perspectiva dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:

Prioritar, Înalta Curte, judecătorul de filtru, reține că la dosar se regăsesc două cereri de retragere a căii extraordinare de atac promovată de inculpatele E. și A., transmise exclusiv prin intermediul poștei electronice (e-mail - filele x și 73-74), cu precizarea, deopotrivă, că cererea de retragere a recursului în casație formulată de către inculpata E. nu poartă nicio semnătură.

Potrivit art. 436 alin. (3) din C. proc. pen., "(3) Până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, părțile și procurorul își pot retrage recursul în casație declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de recurs.".

Așadar, simpla transmitere a cererilor de retragere a căii extraordinare de atac a recursului în casație prin intermediul poștei electronice nu poate fi considerată suficientă pentru a produce efecte juridice în cauză, în lipsa dovezii certe că aceste cereri de retragere transmise prin e-mail provin personal de la parte ori de la un mandatar legal împuternicit, astfel cum impun cerințele de formă prev. de art. 436 alin. (3) din C. proc. pen.

Prin urmare, în această situație particulară, Înalta Curte, judecătorul de filtru, nu va lua act de retragerea recursului în casație formulat de inculpatele E. și A., neavând certitudinea că cererile de retragere astfel formulate reprezintă manifestarea expresă de voință a părții de a își retrage calea de atac exercitată.

Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată, prioritar, că cererile de recurs în casație formulate de recurentele inculpate E. și C. nu îndeplinesc condiția de admisibilitate prevăzută de art. 435 din C. proc. pen., acestea fiind introduse după expirarea termenului legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

Potrivit dispozițiilor art. 435 din C. proc. pen., "Recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.".

În acest sens, Înalta Curte, judecătorul de filtru, reține că din actele dosarului rezultă că decizia instanței de apel a fost comunicată personal inculpatei C. la data de 22.06.2021, dovada de comunicare aflându-se la fila x din volumul cu dovezile de comunicare al Curții de Apel București, respectiv unei rude a inculpatei E., la data de 16.06.2021, dovada de comunicare aflându-se la fila x din același volum al Curții de Apel București.

Termenul de declarare a recursului în casație, prev. de art. 435 din C. proc. pen., s-a împlinit la data de 19 iulie 2021, pentru recurenta inculpată E. și, respectiv, la data de 23 iulie 2021, pentru recurenta inculpată C..

Or, prezentele cereri de recurs în casație au fost introduse de inculpata C. la data de 09 mai 2025 și de inculpata E. la data de 12 mai 2025, cu depășirea, prin urmare, a termenului de 30 de zile de la data comunicării către parte a deciziei instanței de apel cu aproximativ 4 ani de zile.

În consecință, cererile de recurs în casație formulate de recurentele inculpate E. și C. nu îndeplinesc condiția de admisibilitate prev. de art. 435 din C. proc. pen.

Constatarea anterioară face neutilă analiza celorlalte condiții de admisibilitate în principiu a cererilor de recurs în casație formulate de inculpatele E. și C., precum și a cererii de suspendare a executării hotărârii formulată de recurenta inculpată C..

Procedând în continuare la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată că cererile de recurs în casație formulate de recurenții inculpați B. și A. nu îndeplinesc condiția de admisibilitate prevăzută de art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., potrivit căreia "În cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.".

Sub acest aspect, se constată că recurenții inculpați B. și A. au declarat anterior recurs în casație împotriva aceleiași decizii penale (în anul 2021), iar prin decizia nr. 561/RC din data 14 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, printre altele, a respins, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 8/A din data de 13 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2015, și i-a obligat pe recurenți la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În consecință, cererile de recurs în casație formulate de recurenții inculpați B. și A. nu îndeplinesc condiția de admisibilitate prev. de art. 438 alin. (3) din C. proc. pen.

Constatarea anterioară face neutilă analiza celorlalte condiții de admisibilitate în principiu a cererilor de recurs în casație formulate de inculpații B. și A., precum și a cererii de suspendare a executării hotărârii formulată de recurentul inculpat B..

Referitor la cererea de recurs în casație formulată de inculpatul D., se constată că aceasta este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Din examinarea cererii de recurs în casație formulată de recurent rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., precum și a condițiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., recurentul-inculpat declarând și apel în cauză.

Raportat la criteriile de exigență ale condiției supuse analizei și la sfera cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică și jurisprudență, se reține prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre cazurile expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Astfel, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin urmare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În cauza de față, inculpatul D. a invocat cazul de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal", astfel cum a fost reconfigurat prin Decizia Curții Constituționale nr. 50/2025, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025, putând fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. și motive care vizează o pretinsă greșită nedispunere a încetării procesului penal, ca urmare a constatării eronate a neintervenirii prescripției răspunderii penale pentru faptele ce au făcut obiectul judecății.

Procedând, în aceste coordonate de principiu, la verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că din modul în care recurentul inculpat D. a formulat motivele de recurs în casație, argumentele dezvoltate sub aspectul pretinsei erori privind nedispunerea încetării procesului penal, ca efect al constatării greșite a neintervenirii prescripției răspunderii penale pentru faptele ce au făcut obiectul judecății, nu se circumscriu nici măcar formal cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., astfel cum a fost reconfigurat prin Decizia Curții Constituționale nr. 50/2025, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025.

Se reține că, în concret, recurentul-inculpat critică mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, susținând că pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat se impunea aplicarea dispozițiilor noului C. pen., și doar în subsidiar solicită instanței de recurs în casație ca, odată stabilită incidența noului C. pen. ca lege penală mai favorabilă, să constate incidența prescripției răspunderii penale.

Or, astfel formulate, aceste critici tind la repunerea în discuție a soluției instanțelor de fond și de apel cu privire la legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, chestiuni care nu pot face obiect de cenzură în recurs în casație, întrucât vizează temeinicia hotărârii recurate, nicidecum legalitatea acesteia, motiv pentru care criticile invocate nu se circumscriu în conținut cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., precum niciunui alt caz de recurs în casație, în condițiile în care constituie un proces complex de analiză asupra împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanței de fond/apel. Totodată, se constată că în acest sens este și jurisprudența constantă a instanței supreme -încheierile nr. 164/RC din 11 iunie 2020, 619/RC din data de 17 octombrie 2024, 38/RC din data de 29 ianuarie 2025, 41/RC din data de 29 ianuarie 2025, 333/RC din data de 05 iunie 2025 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Înalta Curte, judecătorul de filtru, reține că formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, împrejurare ce atrage nerespectarea condiției de admisibilitate prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.. De altfel, invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este cazul în speță.

Ca atare, în raport de motivele cererii de recurs în casație, cazul de casare prev. de art. 438 pct. 8 din C. proc. pen. a fost invocat pur formal, cererea neavând aptitudinea de a declanșa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele cazului de casare invocat.

Pentru considerentele expuse, constatând că cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C., D. și E. împotriva deciziei penale nr. 8/A din data de 13 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2015, nu îndeplinesc condițiile de admisibilitate prev. de art. 435 din C. proc. pen. (recurentele inculpate E. și C.), art. 438 alin. (3) din C. proc. pen. (recurenții inculpați B. și A.) sau, după caz, art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (recurentul inculpat D.), în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte le va respinge, ca inadmisibile, dispunând obligarea acestora, conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., la plata sumei de 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C., D. și E. împotriva deciziei penale nr. 8/A din data de 13 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2015.

Obligă pe recurenți la plata sumei de 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 octombrie 2025.