ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2653/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2653/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 116 din 20 martie

2009, Tribunalul Prahova,

secția penală, în

baza art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu

aplicabilă

art. 21 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul D.P., la 7 ani și 6 luni

închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b)

și e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și e) C.

pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă accesorie.

În baza 350 C. proc. pen., s-a menținut

măsura arestării preventive dispusă împotriva inculpatului, iar în baza art. 88

C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării

preventive a inculpatului de la 19 august 2008 la zi.

Prin aceeași sentință, s-a luat act că partea

vătămată D.I. nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal

împotriva inculpatului, neavând pretenții materiale sau morale de la acesta.

S-a luat act că Spitalul Județean Ploiești –

S.M.L., nu a exercitat acțiune civilă în cadrul procesului penal împotriva

inculpatului.

A fost admisă acțiunea civilă exercitată în

cadrul procesului penal de Spitalul Județean de Urgență Ploiești și a fost

obligat inculpatul să plătească acestei unități spitalicești suma de 1016,21

lei, cu titlu de

despăgubiri civile,

reprezentând cheltuieli ocazionate de internarea părții

vătămate D.I. la

acest spital în perioada 17 august - 22 august 2008, sumă la care se va adăuga

și dobânda legală calculată in condițiile O.G. 9/2000 până la achitarea

integrală a debitului datorat de inculpat.

În baza dispozițiile art.

118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat

un cuțit cu lungimea de 29,5 cm. cu lamă de metal în

lungime de 18 cm și mâner din lemn, folosit de acesta la comiterea

infracțiunii.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul

a reținut în fapt că inculpatul D.P. locuia în aceeași curte, dar în locuințe

separate în comuna Plopu, sat Nisipoasa cu fiul său, partea vătămată D.I., iar

în ultimii ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, sus-numiții se

certau, se insultau și se amenințau reciproc, menținând o permanentă stare

conflictuală.

Astfel, în seara zilei de 17 august 2008

inculpatul, care se afla în locuința sa, l-a strigat pe fiul său, care tocmai

venise din sat unde prestase munci necalificate, să-l certe, motivând că „i-ar

fi furat pâinea”.

S-a reținut că partea vătămată a mers în

camera unde locuia tatăl său și imediat s-au angajat într-un conflict verbal în

cursul căruia inculpatul, a luat de pe o masă un cuțit cu care l-a lovit în

piept pe fiul său, D.I., care însă a reușit să fugă în curtea locuinței, dar a

fost în continuare urmărit de inculpatul D.P., care l-a prins, l-a trântit la

pământ și l-a mai lovit de două ori cu cuțitul în abdomen și piept.

Prima instanță a mai reținut că inculpatul a

fost oprit din acțiunile sale de ginerele său, martorul B.G., care, alertat de

țipetele disperate ale victimei, a venit la fața

locului și imediat a intervenit

in conflict.

S-a constatat că urmare loviturilor de cuțit

aplicate, partea

vătămată D.I. a suferit

leziuni traumatice ce au necesitat 35 - 40 zile

îngrijiri medicale și

care i-au pus viața în primejdie.

Prima instanță a constatat că, în drept,

fapta inculpatului care la data de 17 august 2008 a lovit partea vătămată D.I.

cu trei lovituri de cuțit, în condițiile precizate mai sus, punându-i viața în

primejdie întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la

infracțiunea de omor calificat prevăzută și pedepsită

de dispozițiile art. 20 C. pen., raportat

la dispozițiile art. 174 –

art. 175 lit. c) C. pen., texte de lege, în baza cărora a dispus condamnarea

inculpatului pedeapsa închisorii.

Din materialul probator

administrat (declarațiile inculpatului care a

recunoscut săvârșirea infracțiunii, ce s-a coroborat

cu declarația părții vătămate D.I., dar și cu declarațiile martorilor B.G., B.M.

și D.I., precum și cu concluziile raportului de expertiză medico-legală

efectuată în cauză, din care a reieșit că plăgile prin înjunghiere în

hipocondrul drept au fost produse cu un cuțit și au necesitat pentru vindecare

circa 35 - 40 zile îngrijiri medicale, iar aceste leziuni au pus în pericol

viața victimei) s-a constatat că a rezultat cu certitudine vinovăția

inculpatului în săvârșirea acestei infracțiuni.

Tribunalul Prahova a reținut circumstanța

agravantă a omorului

prevăzută de art. 175 lit.

c) C. pen., constatând că în speță este vorba

o infracțiune de omor în

forma calificată, acțiunea de ucidere fiind îndreptată de către inculpat

împotriva fiului sau D.I., astfel cum a rezultat din certificatul de naștere

existent la dosar și, pe

cale de

consecință, în baza dispozițiile art. 20 C. pen., cu aplicabilă dispozițiile art.

21

alin. (2) C. pen., raportat la dispozițiile art. 174 – art. 175 lit. c)

C. pen., a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii în regim

privativ de libertate.

Deși prima instanță a constatat că,

într-adevăr, între părți au existat anterior mai multe conflicte, (unele iscate

de atitudinea necorespunzătoare a fiului inculpatului), rezultate din

plângerile depuse la dosar, dar și din declarațiile martorilor, la data

comiterii infracțiunii, inculpatul a fost cel care a declanșat întregul

conflict, în sensul că l-a

chemat pe fiul

său pentru a-i cere socoteală, după care, nefiind mulțumit

de

răspunsurile acestuia, a procedat la lovirea acestuia cu trei lovituri de

cuțit, care așa cum s-a relevat, i-au pus viața în primejdie, situație în care

nu s-a putut reține incidența circumstanței atenuante a provocării, întrucât

față de modul de derulare al conflictului, partea vătămată nu a amenințat sau

agresat inculpatul pentru a-i insufla acestuia o stare de temere sub imperiul

căruia să comită infracțiunea din cauza penală de față.

La individualizarea judiciară a pedepsei,

prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 52 și 72 C. pen., limitele de

pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, modalitatea concretă de

săvârșire a infracțiunii precum și gradul de pericol social deosebit al faptei

penale săvârșite de către inculpat, acesta lovind victima cu trei lovituri de

cuțit, punându-i viața în primejdie, dar și circumstanțele personale ale

inculpatului care a recunoscut și regretat comiterea infracțiunii, nu are

antecedente penale și era cunoscut în colectivitatea din care provine ca având

un comportament civilizat.

De asemenea, în raport de gradul de pericol

social al faptei penale săvârșite de inculpat, de circumstanțele reale cât și

de cele personale ale inculpatului precizate anterior, instanța de fond a

apreciat că scopul preventiv educativ cât și cel sancționator al pedepsei ce

urmează a fi aplicată inculpatului, se poate atinge prin aplicarea unei pedepse

cu închisoarea ce urmează a fi executată în regim privativ de libertate, dat

fiind gradul de pericol social deosebit al faptei penale comise de inculpat,

pedeapsa pe care a orientat-o la minimul special

prevăzut de textele de lege incriminatoare, datorită circumstanțelor

reale

în care a avut loc săvârșirea infracțiunii și mai ales a circumstanțelor

atenuante reținute în favoarea inculpatului, la care s-a făcut referire pe larg

mai sus.

La aprecierea modului de aplicare a pedepsei

accesorii prima

instanță a avut în vedere

și practica constantă C.E.D.O. în materie (cauza

H. contra Marii Britanii)

și a apreciat, ținând seama de criteriile arătate și de principiul

proporționalității, constatând că nu se justifică interzicerea dreptului de a

alege a inculpatului nici pe perioada executării pedepsei principale și nici

după aceea, cu titlul de pedeapsă complementară.

Pentru aceleași

argumente instanța a interzis cu titlul de pedeapsă

complementară inculpatului numai drepturile prevăzută

de art. 64 lit. a), b), și e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege,

pedeapsa complementară care se va executa după executarea pedepsei principale,

în condițiile prevăzută de art. 66 C. pen.

Având în vedere gradul de pericol social

deosebit al faptei penale comise de inculpat, instanța a apreciat că subzistau

în continuare temeiurile avute în vedere cu ocazia arestării preventive a

acestuia, existând pericolul social concret pentru ordinea publică, motive

pentru care în temeiul dispozițiile art. 350 C. proc. pen., a menținut starea

de arest a inculpatului, iar în temeiul dispozițiile art. 88 C. proc. pen., a

scăzut din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și arestării preventive

începând cu data de 19 august 2008 la zi.

Referitor la soluționarea laturii civile,

prima instanță, în baza dispozițiile art. 14 – art. 15 C. proc. pen., a luat

act că partea vătămată D.I. nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului

penal, nesolicitând daune materiale sau morale de la acesta din urmă, iar

Spitalul Jud. Ploiești – S.M.L. nu a exercitat acțiunea civilă în cadrul

procesului penal împotriva inculpatului.

S-a apreciat că prin fapta sa inculpatul a

determinat internarea părții vătămate la Spitalul Județean de Urgență Ploiești,

în perioada

17 august - 22 august 2008, iar

costul zilelor de spitalizare au însumat 1016,21 lei, iar instanța de fond,

având în vedere dispozițiile art. 14 – art. 15 C. proc. pen.,

art. 998 –

art. 999 C. civ. și art. 313 din Legea nr. 95/2006, care prevăd că persoanele,

care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătății altor persoane,

răspund potrivit legii și sunt obligate să suporte cheltuielile ocazionate de

asistenta medicală acordată victimelor, a admis acțiunea civilă exercitată în

cadrul procesului penal de această unitate spitalicească și, în baza textelor

de lege anterior menționate l-a obligat pe inculpat să plătească acestei unități

suma de 1016,21 lei, cu titlul de

despăgubiri

civile, reprezentând cheltuieli ocazionate de internarea părții

vătămate

D.I. la acest spital, în perioada arătată, sumă la care a dispus a se adăuga și

dobânda legală calculată în condițiile prevăzute de O.G. nr. 9/2000, până la

achitarea integrală a debitului datorat de către inculpat.

Întrucât infracțiunea de tentativă la omor

calificat a fost săvârșită de inculpat prin folosirea unui cuțit cu care a

lovit-o pe victimă de 3 ori, iar acest corp delict a fost ridicat de organele

de urmărire penală în

vederea confiscării,

prima instanță a luat măsura de siguranță prevăzută

de dispozițiile art.

118 lit. b). C. pen., în sensul că a dispus confiscarea de la inculpat un cuțit

cu lungimea de 29 cm, cu lama de metal în lungime de 18 cm și mâner de lemn,

folosit de acesta la comiterea infracțiunii.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel inculpatul D.P. fără

a-l motiva, în scris, dar a arătat cu ocazia

dezbaterilor orale, că solicită doar individualizarea pedepsei aplicate,

susținând că aceasta este prea mare și că nu s-a reținut circumstanța atenuantă

a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece fiul său (partea

vătămată) este cel care a provocat scandalul soldat cu comiterea infracțiunii

dedusă judecății.

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori

și de familie, prin

decizia penală nr. 66 din 1 iunie 2009, în baza art. 379

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.P.,

împotriva sentinței penale nr. 116 din

20

martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, a menținut starea de

arest

a apelantului inculpat și a dedus din arestarea preventivă de la 19 august 2008

lăzi.

Prin aceeași decizie, instanța de prim

control judiciar l-a obligat pe apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei,

cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, inclusiv a onorariului

apărătorului din oficiu.

Examinând sentința atacată în raport de

probele administrate în cauză, de criticile invocate de apelant, dar și din

oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C.

proc. pen., dar în limitele prevăzută de art. 371 alin. (1) C. proc. pen.,

instanța de prim control judiciar a constatat că situația de fapt a fost corect

reținută de către tribunal și nici nu a fost contestată de către apelant, decât

în parte, susținând că partea vătămată ar fi provocat scandalul „pentru că se

uita urât la el” (declarația inculpatului în apel).

S-a reținut, în esență, că la data de 17

august 2008, între inculpat și fiul său, partea vătămată D.I., cu care locuia

în aceeași curte, dar în casă separată, a izbucnit un incident minor, o

discuție legată de furtul unei bucăți de pâine, după care, pe fondul stării

conflictuale existente între cei doi, inculpatul a luat un cuțit cu care l-a

lovit în torace pe fiul său. Acesta, după lovitura primită, a fugit în curtea

locuinței, dar a fost urmărit și prins din nou de către inculpat, care i-a mai

aplicat încă două lovituri de cuțit în abdomen și torace.

Instanța de apel a mai reținut că leziunile

suferite de partea vătămată au necesitat un număr de 35 - 40 zile de îngrijiri

medicale, punându-i viața în primejdie, iar referitor la încadrarea juridică a

apreciat că, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tentativă de omor calificat, ținând seama de obiectul folosit,

zonele vizată și intensitatea loviturilor aplicate părții vătămate.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei,

Curtea de Apel Ploiești, secția penală si pentru cauze cu minori si de familie,

a

reținut că tribunalul a avut în vedere

dispozițiile art. 72 C. pen., pe care Ie-a

interpretat și apreciat în

mod judicios, ținând seama de limitele de pedeapsă prevăzute de lege (de la 7

ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni închisoare), de gradul de pericol social al

faptei, de persoana inculpatului, care este în vârstă, nu are antecedente

penale, nu este cunoscut cu un comportament antisocial și a recunoscut

comiterea faptei, aplicându-i o pedeapsă situată la minimul special prevăzută

de lege.

S-a apreciat că nu

poate fi reținută de instanța de apel susținerea

inculpatului, în sensul că pedeapsa este prea mare și

că trebuiau reținute circumstanțele atenuante, întrucât, s-a considerat că din

modul de comitere al infracțiunii a rezultat că inculpatul a comis fapta cu

intenție directă, ceea ce s-a constatat că denotă o periculozitate sporită.

Astfel, s-a reținut că după ce a izbucnit

așa-zisa altercație, inculpatul l-a lovit pe fiul său cu cuțitul direct în

torace, deși orice om

normal și, mai cu

seamă unul care este și tată, nu ar fi procedat în acest

mod, chiar și

în cazul unei altercații de familie, cu atât mai mult cu cât l-a urmărit pe

fiul său și l-a mai lovit cu cuțitul de încă două ori, deși acesta nu

reprezenta vreun pericol.

S-a apreciat că față de aceste împrejurări nu

se pot reține în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante și nici scuza

provocării, întrucât așa cum a apreciat și tribunalul, nu erau întrunite

condițiile art. 73 lit. b) C. pen.

Împotriva deciziei penale mai sus-menționată,

în termen legal, inculpatul D.P. a declarat recurs, criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate pentru motivele menționate în memoriul depus la

dosar și susținute oral de apărătorul desemnat din oficiu, motive detaliate în

cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Astfel, recurentul inculpat, prin apărătorul

desemnat din oficiu, a

invocat dispozițiile art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen. și,

în esență, a solicitat

admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, pe fond, în rejudecare,

urmare reaprecierii materialului probator administrat, funcție de

circumstanțele personale și față de poziția procesuală a inculpatului, să se

acorde o mai largă eficiență circumstanțelor atenuante prin reținerea și a

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. și, pe cale de consecință, să se dispună

reducerea

cuantumului pedepsei sub minimul

special prevăzut de lege, urmând a fi

avute în vedere vârsta înaintată a

inculpatului, dar și starea sa precară de sănătate.

Recursul formulat de inculpatul D.P. este nefondat,

pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând motivele de recurs

invocate, cât

și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin

(3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că atât instanța de fond cât și

instanța de prim control judiciar au reținut în mod corect situația de fapt și

au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a

ansamblului probator administrat în cauză, dând

faptei comisă de acesta

încadrarea juridică corespunzătoare, procedând,

de asemenea, la o justă individualizare a pedepsei aplicate, funcție de

criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen.

Astfel, potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții

generale a codului, de

limitele de pedeapsă

fixate in partea specială, de gradul de pericol social

al faptei

săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că

pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte,

analizând actele și

lucrările dosarului,

constată că atât prima instanță cât și instanța de prim

control judiciar

au procedat corect atunci când au orientat la minimul special și au aplicat și,

respectiv, au menținut, pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, apreciind-o ca

fiind suficientă și corespunzătoare

criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., întrucât aceasta, atât sub

aspectul

cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, este aptă să atingă

scopul preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art.

52 C. pen., în condițiile în care nu s-a justificat reținerea incidenței

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., nefiind dovedită starea de eventuală

tulburare ce i-ar fi putut fi indusă inculpatului de către acțiunea presupus

provocatorie a părții vătămate D.I., fiul său.

Astfel, în cauza supusă analizei, se constată

că inculpatul a recunoscut și regretat constant, încă din faza de urmărire

penală, fapta săvârșită, nuanțându-și însă poziția și încercând să acrediteze

ideea unei provocări din partea fiului său, situație nesusținută de niciun

suport probator, întrucât declarațiile martorilor din lucrări ce se coroborează

cu declarațiile părții vătămate, dar și cu celelalte probatorii administrate în

cauză, (inclusiv cu raportul medico-legal efectuat

în cauză care a relevat

că leziunile produse i-au pus viața părții

vătămate în primejdie, rănile produse necesitând pentru vindecare un număr de

35 - 40 de zile) au condus spre concluzia vinovăției inculpatului în săvârșirea

faptei astfel cum a fost descrisă în actul de inculpare.

Se mai reține că ambele instanțe au procedat

corect atunci când, în mod justificat, au constatat că fapta inculpatului D.P.,

care în data de 17 august 2008, pe fondul unei stări conflictuale preexistente,

în urma unui incident minor, produs de suspiciunea că fiul său i-ar fi furat o

bucată de pâine, a luat un cuțit și l-a lovit inițial în zona toracelui pe fiul

său, iar după aceea, deși partea vătămată nu a ripostat și a fugit în curte,

nemaiprezentând vreun pericol, totuși l-a urmărit și i-a mai aplicat încă două

lovituri de cuțit în zone vitale ale corpului (torace și abdomen) întrunește

elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat,

prevăzută de art. 20 C. pen., raporta la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.

De asemenea, se constată că, atât instanța de

fond cât si instanța de prim control judiciar, chiar dacă au constatat că

inculpatul este infractor primar, că acesta a avut o conduită corespunzătoare

anterior săvârșirii faptei, că pe parcursul procesului penal acesta a regretat

constant săvârșirea faptei, totuși nu au putut ignora împrejurarea că fapta

pentru care a fost dedus judecății afectează grav valori sociale ocrotite de

legea penală, precum viața și sănătatea omului și au ținut cont și de toate

celelalte împrejurări ce constituie circumstanțele reale ale săvârșirii faptei,

apreciind justificat că pedeapsa stabilită la minimul special prevăzut de legea

penală respectiv de 7 ani și 6 luni închisoare, este îndestulătoare pentru a se

atinge scopul prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen., nerelevându-se alte

elemente de natură a dispune coborârea acesteia sub limita stabilită anterior.

Așadar, Înalta Curte constată că în cauză, în

raport cu natura și gravitatea faptei reținută în sarcina acestuia, ce a

acționat atât de violent urmare unui incident minor asupra propriului fiu,

precum și față

de ansamblul tuturor

împrejurărilor cauzei și de datele ce caracterizează

persoana

inculpatului, nu se justifică reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special,

așa cum, corect, a fost stabilit.

În consecință, manifestările nejustificate de

clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel

de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii

societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și

aplicarea legii.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată

că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului nu ar fi temeinică,

lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și 52 C. pen. și creând o vădită

disproporție între scopul și rezultatul acestora.

Față de cele menționate

mai sus, Înalta Curte, urmează a constata

că recursul declarat de inculpatul D.P. împotriva

deciziei penale nr. 66 din 1 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie este nefondat, astfel că, în

conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., îl va respinge ca atare.

În baza art. 385

17

C. proc. pen.,

se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.P., durata reținerii și

arestării preventive de la 19 august 2008 la 15 iulie 2009.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va

obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat,

inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul D.P.

împotriva deciziei penale nr. 66 din 1 iunie 2009 a Curții de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată recurentului inculpat, durata reținerii

și arestării preventive de la 19 august 2008 la 15

iulie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 iulie 2009.