ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2653/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 116 din 20 martie 2009, Tribunalul Prahova, secția penală, în baza art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicabilă art. 21 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul D.P., la 7 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară. În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă accesorie. În baza 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive dispusă împotriva inculpatului, iar în baza art. 88 C. proc.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 19 august 2008 la zi. Prin aceeași sentință, s-a luat act că partea vătămată D.I. nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal împotriva inculpatului, neavând pretenții materiale sau morale de la acesta. S-a luat act că Spitalul Județean Ploiești – S.M.L., nu a exercitat acțiune civilă în cadrul procesului penal împotriva inculpatului. A fost admisă acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de Spitalul Județean de Urgență Ploiești și a fost obligat inculpatul să plătească acestei unități spitalicești suma de 1016,21 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli ocazionate de internarea părții vătămate D.I.

la acest spital în perioada 17 august - 22 august 2008, sumă la care se va adăuga și dobânda legală calculată in condițiile O.G. 9/2000 până la achitarea integrală a debitului datorat de inculpat. În baza dispozițiile art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat un cuțit cu lungimea de 29,5 cm. cu lamă de metal în lungime de 18 cm și mâner din lemn, folosit de acesta la comiterea infracțiunii. Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut în fapt că inculpatul D.P. locuia în aceeași curte, dar în locuințe separate în comuna Plopu, sat Nisipoasa cu fiul său, partea vătămată D.I., iar în ultimii ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, sus-numiții se certau, se insultau și se amenințau reciproc, menținând o permanentă stare conflictuală.

Astfel, în seara zilei de 17 august 2008 inculpatul, care se afla în locuința sa, l-a strigat pe fiul său, care tocmai venise din sat unde prestase munci necalificate, să-l certe, motivând că „i-ar fi furat pâinea”. S-a reținut că partea vătămată a mers în camera unde locuia tatăl său și imediat s-au angajat într-un conflict verbal în cursul căruia inculpatul, a luat de pe o masă un cuțit cu care l-a lovit în piept pe fiul său, D.I., care însă a reușit să fugă în curtea locuinței, dar a fost în continuare urmărit de inculpatul D.P., care l-a prins, l-a trântit la pământ și l-a mai lovit de două ori cu cuțitul în abdomen și piept. Prima instanță a mai reținut că inculpatul a fost oprit din acțiunile sale de ginerele său, martorul B.G., care, alertat de țipetele disperate ale victimei, a venit la fața locului și imediat a intervenit in conflict.

S-a constatat că urmare loviturilor de cuțit aplicate, partea vătămată D.I. a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 35 - 40 zile îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie. Prima instanță a constatat că, în drept, fapta inculpatului care la data de 17 august 2008 a lovit partea vătămată D.I. cu trei lovituri de cuțit, în condițiile precizate mai sus, punându-i viața în primejdie întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 20 C. pen., raportat la dispozițiile art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., texte de lege, în baza cărora a dispus condamnarea inculpatului pedeapsa închisorii.

Din materialul probator administrat (declarațiile inculpatului care a recunoscut săvârșirea infracțiunii, ce s-a coroborat cu declarația părții vătămate D.I., dar și cu declarațiile martorilor B.G., B.M. și D.I., precum și cu concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuată în cauză, din care a reieșit că plăgile prin înjunghiere în hipocondrul drept au fost produse cu un cuțit și au necesitat pentru vindecare circa 35 - 40 zile îngrijiri medicale, iar aceste leziuni au pus în pericol viața victimei) s-a constatat că a rezultat cu certitudine vinovăția inculpatului în săvârșirea acestei infracțiuni.

Tribunalul Prahova a reținut circumstanța agravantă a omorului prevăzută de art. 175 lit. c) C. pen., constatând că în speță este vorba o infracțiune de omor în forma calificată, acțiunea de ucidere fiind îndreptată de către inculpat împotriva fiului sau D.I., astfel cum a rezultat din certificatul de naștere existent la dosar și, pe cale de consecință, în baza dispozițiile art. 20 C. pen., cu aplicabilă dispozițiile art. 21 alin. (2) C. pen., raportat la dispozițiile art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii în regim privativ de libertate.

Deși prima instanță a constatat că, într-adevăr, între părți au existat anterior mai multe conflicte, (unele iscate de atitudinea necorespunzătoare a fiului inculpatului), rezultate din plângerile depuse la dosar, dar și din declarațiile martorilor, la data comiterii infracțiunii, inculpatul a fost cel care a declanșat întregul conflict, în sensul că l-a chemat pe fiul său pentru a-i cere socoteală, după care, nefiind mulțumit de răspunsurile acestuia, a procedat la lovirea acestuia cu trei lovituri de cuțit, care așa cum s-a relevat, i-au pus viața în primejdie, situație în care nu s-a putut reține incidența circumstanței atenuante a provocării, întrucât față de modul de derulare al conflictului, partea vătămată nu a amenințat sau agresat inculpatul pentru a-i insufla acestuia o stare de temere sub imperiul căruia să comită infracțiunea din cauza penală de față.

La individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 52 și 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii precum și gradul de pericol social deosebit al faptei penale săvârșite de către inculpat, acesta lovind victima cu trei lovituri de cuțit, punându-i viața în primejdie, dar și circumstanțele personale ale inculpatului care a recunoscut și regretat comiterea infracțiunii, nu are antecedente penale și era cunoscut în colectivitatea din care provine ca având un comportament civilizat.

De asemenea, în raport de gradul de pericol social al faptei penale săvârșite de inculpat, de circumstanțele reale cât și de cele personale ale inculpatului precizate anterior, instanța de fond a apreciat că scopul preventiv educativ cât și cel sancționator al pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, se poate atinge prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea ce urmează a fi executată în regim privativ de libertate, dat fiind gradul de pericol social deosebit al faptei penale comise de inculpat, pedeapsa pe care a orientat-o la minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, datorită circumstanțelor reale în care a avut loc săvârșirea infracțiunii și mai ales a circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului, la care s-a făcut referire pe larg mai sus.

La aprecierea modului de aplicare a pedepsei accesorii prima instanță a avut în vedere și practica constantă C.E.D.O. în materie (cauza H. contra Marii Britanii) și a apreciat, ținând seama de criteriile arătate și de principiul proporționalității, constatând că nu se justifică interzicerea dreptului de a alege a inculpatului nici pe perioada executării pedepsei principale și nici după aceea, cu titlul de pedeapsă complementară. Pentru aceleași argumente instanța a interzis cu titlul de pedeapsă complementară inculpatului numai drepturile prevăzută de art. 64 lit. a), b), și e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pedeapsa complementară care se va executa după executarea pedepsei principale, în condițiile prevăzută de art. 66 C. pen.

Având în vedere gradul de pericol social deosebit al faptei penale comise de inculpat, instanța a apreciat că subzistau în continuare temeiurile avute în vedere cu ocazia arestării preventive a acestuia, existând pericolul social concret pentru ordinea publică, motive pentru care în temeiul dispozițiile art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul dispozițiile art. 88 C. proc. pen., a scăzut din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 19 august 2008 la zi. Referitor la soluționarea laturii civile, prima instanță, în baza dispozițiile art. 14 – art. 15 C. proc. pen., a luat act că partea vătămată D.I. nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, nesolicitând daune materiale sau morale de la acesta din urmă, iar Spitalul Jud. Ploiești – S.M.L.

nu a exercitat acțiunea civilă în cadrul procesului penal împotriva inculpatului. S-a apreciat că prin fapta sa inculpatul a determinat internarea părții vătămate la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, în perioada 17 august - 22 august 2008, iar costul zilelor de spitalizare au însumat 1016,21 lei, iar instanța de fond, având în vedere dispozițiile art. 14 – art. 15 C. proc. pen., art. 998 – art. 999 C. civ.

și art. 313 din Legea nr. 95/2006, care prevăd că persoanele, care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătății altor persoane, răspund potrivit legii și sunt obligate să suporte cheltuielile ocazionate de asistenta medicală acordată victimelor, a admis acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de această unitate spitalicească și, în baza textelor de lege anterior menționate l-a obligat pe inculpat să plătească acestei unități suma de 1016,21 lei, cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli ocazionate de internarea părții vătămate D.I. la acest spital, în perioada arătată, sumă la care a dispus a se adăuga și dobânda legală calculată în condițiile prevăzute de O.G.

nr. 9/2000, până la achitarea integrală a debitului datorat de către inculpat. Întrucât infracțiunea de tentativă la omor calificat a fost săvârșită de inculpat prin folosirea unui cuțit cu care a lovit-o pe victimă de 3 ori, iar acest corp delict a fost ridicat de organele de urmărire penală în vederea confiscării, prima instanță a luat măsura de siguranță prevăzută de dispozițiile art. 118 lit. b). C. pen., în sensul că a dispus confiscarea de la inculpat un cuțit cu lungimea de 29 cm, cu lama de metal în lungime de 18 cm și mâner de lemn, folosit de acesta la comiterea infracțiunii. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul D.P.

fără a-l motiva, în scris, dar a arătat cu ocazia dezbaterilor orale, că solicită doar individualizarea pedepsei aplicate, susținând că aceasta este prea mare și că nu s-a reținut circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece fiul său (partea vătămată) este cel care a provocat scandalul soldat cu comiterea infracțiunii dedusă judecății. Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 66 din 1 iunie 2009, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.P., împotriva sentinței penale nr. 116 din 20 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, a menținut starea de arest a apelantului inculpat și a dedus din arestarea preventivă de la 19 august 2008 lăzi.

Prin aceeași decizie, instanța de prim control judiciar l-a obligat pe apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului din oficiu. Examinând sentința atacată în raport de probele administrate în cauză, de criticile invocate de apelant, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., dar în limitele prevăzută de art. 371 alin. (1) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a constatat că situația de fapt a fost corect reținută de către tribunal și nici nu a fost contestată de către apelant, decât în parte, susținând că partea vătămată ar fi provocat scandalul „pentru că se uita urât la el” (declarația inculpatului în apel).

S-a reținut, în esență, că la data de 17 august 2008, între inculpat și fiul său, partea vătămată D.I., cu care locuia în aceeași curte, dar în casă separată, a izbucnit un incident minor, o discuție legată de furtul unei bucăți de pâine, după care, pe fondul stării conflictuale existente între cei doi, inculpatul a luat un cuțit cu care l-a lovit în torace pe fiul său. Acesta, după lovitura primită, a fugit în curtea locuinței, dar a fost urmărit și prins din nou de către inculpat, care i-a mai aplicat încă două lovituri de cuțit în abdomen și torace. Instanța de apel a mai reținut că leziunile suferite de partea vătămată au necesitat un număr de 35 - 40 zile de îngrijiri medicale, punându-i viața în primejdie, iar referitor la încadrarea juridică a apreciat că, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, ținând seama de obiectul folosit, zonele vizată și intensitatea loviturilor aplicate părții vătămate.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Curtea de Apel Ploiești, secția penală si pentru cauze cu minori si de familie, a reținut că tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., pe care Ie-a interpretat și apreciat în mod judicios, ținând seama de limitele de pedeapsă prevăzute de lege (de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni închisoare), de gradul de pericol social al faptei, de persoana inculpatului, care este în vârstă, nu are antecedente penale, nu este cunoscut cu un comportament antisocial și a recunoscut comiterea faptei, aplicându-i o pedeapsă situată la minimul special prevăzută de lege. S-a apreciat că nu poate fi reținută de instanța de apel susținerea inculpatului, în sensul că pedeapsa este prea mare și că trebuiau reținute circumstanțele atenuante, întrucât, s-a considerat că din modul de comitere al infracțiunii a rezultat că inculpatul a comis fapta cu intenție directă, ceea ce s-a constatat că denotă o periculozitate sporită.

Astfel, s-a reținut că după ce a izbucnit așa-zisa altercație, inculpatul l-a lovit pe fiul său cu cuțitul direct în torace, deși orice om normal și, mai cu seamă unul care este și tată, nu ar fi procedat în acest mod, chiar și în cazul unei altercații de familie, cu atât mai mult cu cât l-a urmărit pe fiul său și l-a mai lovit cu cuțitul de încă două ori, deși acesta nu reprezenta vreun pericol. S-a apreciat că față de aceste împrejurări nu se pot reține în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante și nici scuza provocării, întrucât așa cum a apreciat și tribunalul, nu erau întrunite condițiile art. 73 lit. b) C. pen. Împotriva deciziei penale mai sus-menționată, în termen legal, inculpatul D.P.

a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele menționate în memoriul depus la dosar și susținute oral de apărătorul desemnat din oficiu, motive detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii. Astfel, recurentul inculpat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și, în esență, a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, pe fond, în rejudecare, urmare reaprecierii materialului probator administrat, funcție de circumstanțele personale și față de poziția procesuală a inculpatului, să se acorde o mai largă eficiență circumstanțelor atenuante prin reținerea și a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

și, pe cale de consecință, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, urmând a fi avute în vedere vârsta înaintată a inculpatului, dar și starea sa precară de sănătate. Recursul formulat de inculpatul D.P. este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că atât instanța de fond cât și instanța de prim control judiciar au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare, procedând, de asemenea, la o justă individualizare a pedepsei aplicate, funcție de criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen.

Astfel, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că atât prima instanță cât și instanța de prim control judiciar au procedat corect atunci când au orientat la minimul special și au aplicat și, respectiv, au menținut, pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, apreciind-o ca fiind suficientă și corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., întrucât aceasta, atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, este aptă să atingă scopul preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., în condițiile în care nu s-a justificat reținerea incidenței dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., nefiind dovedită starea de eventuală tulburare ce i-ar fi putut fi indusă inculpatului de către acțiunea presupus provocatorie a părții vătămate D.I., fiul său.

Astfel, în cauza supusă analizei, se constată că inculpatul a recunoscut și regretat constant, încă din faza de urmărire penală, fapta săvârșită, nuanțându-și însă poziția și încercând să acrediteze ideea unei provocări din partea fiului său, situație nesusținută de niciun suport probator, întrucât declarațiile martorilor din lucrări ce se coroborează cu declarațiile părții vătămate, dar și cu celelalte probatorii administrate în cauză, (inclusiv cu raportul medico-legal efectuat în cauză care a relevat că leziunile produse i-au pus viața părții vătămate în primejdie, rănile produse necesitând pentru vindecare un număr de 35 - 40 de zile) au condus spre concluzia vinovăției inculpatului în săvârșirea faptei astfel cum a fost descrisă în actul de inculpare.

Se mai reține că ambele instanțe au procedat corect atunci când, în mod justificat, au constatat că fapta inculpatului D.P., care în data de 17 august 2008, pe fondul unei stări conflictuale preexistente, în urma unui incident minor, produs de suspiciunea că fiul său i-ar fi furat o bucată de pâine, a luat un cuțit și l-a lovit inițial în zona toracelui pe fiul său, iar după aceea, deși partea vătămată nu a ripostat și a fugit în curte, nemaiprezentând vreun pericol, totuși l-a urmărit și i-a mai aplicat încă două lovituri de cuțit în zone vitale ale corpului (torace și abdomen) întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raporta la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.

De asemenea, se constată că, atât instanța de fond cât si instanța de prim control judiciar, chiar dacă au constatat că inculpatul este infractor primar, că acesta a avut o conduită corespunzătoare anterior săvârșirii faptei, că pe parcursul procesului penal acesta a regretat constant săvârșirea faptei, totuși nu au putut ignora împrejurarea că fapta pentru care a fost dedus judecății afectează grav valori sociale ocrotite de legea penală, precum viața și sănătatea omului și au ținut cont și de toate celelalte împrejurări ce constituie circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, apreciind justificat că pedeapsa stabilită la minimul special prevăzut de legea penală respectiv de 7 ani și 6 luni închisoare, este îndestulătoare pentru a se atinge scopul prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen., nerelevându-se alte elemente de natură a dispune coborârea acesteia sub limita stabilită anterior.

Așadar, Înalta Curte constată că în cauză, în raport cu natura și gravitatea faptei reținută în sarcina acestuia, ce a acționat atât de violent urmare unui incident minor asupra propriului fiu, precum și față de ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei și de datele ce caracterizează persoana inculpatului, nu se justifică reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special, așa cum, corect, a fost stabilit. În consecință, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și 52 C. pen.

și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acestora. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, urmează a constata că recursul declarat de inculpatul D.P. împotriva deciziei penale nr. 66 din 1 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie este nefondat, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge ca atare. În baza art. 385 17 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.P., durata reținerii și arestării preventive de la 19 august 2008 la 15 iulie 2009. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.P. împotriva deciziei penale nr. 66 din 1 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și arestării preventive de la 19 august 2008 la 15 iulie 2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 iulie 2009.