ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 80/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 429 din 23 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 14187/118/2010 inculpatul N.L. a fost condamnat astfel: - 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. cu aplic. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 80 C. pen., - 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism fără a poseda permis de conducere prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicat, art. 37 lit. b) C. pen., cu aplic. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. În baza art. 334 C. proc.

pen. în referire la art 320 1 alin. (6) C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei cu privire la inculpatul N.L. din infracțiunea de instigare la favorizarea infractorului, prevăzută de art. 25 C. pen. rap. al art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 25 rap. la art. 260 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., text în baza căruia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 8 opt luni închisoare. În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. s-a dispus interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii din data de 22 octombrie 2010. În baza art. 334 C. proc. pen. art 320 1 alin. (6) C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei cu privire la inculpatul S.C.F., din infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., în infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. i 1 ) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului S.C.F. pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen., întrucât a intervenit o cauză de nepedepsire. În baza art. 118 lit. b) C. proc.

pen. s-a dispus confiscarea specială, în folosul statului a unei bancnote de 100 euro, pentru care s-a depus chitanța privind consemnarea la C. Bank, potrivit dovezii din data de 25 octombrie 2010. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că în data de 24 septembrie 2010, orele 23 : 30, inculpatul N.L. a condus un autoturism pe un drum public, fără a avea permis de conducere, apoi l-a instigat pe inculpatul S.C.F. să declare mincinos, în scopul propriei exonerări de răspundere penală, promițând și dând totodată bani lucrătorului de poliție, pentru a-l determina să facă un act contrar îndatoririlor de serviciu. La data de 21 octombrie 2010 a fost înregistrat denunțului penal formulat de numita G.D.C.

- lucrător de poliție în cadrul Postului de Poliție M.K. în referire la inculpatul N.L. privind determinarea acesteia la săvârșirea unei infracțiuni de corupție, flagrantul fiind realizat a doua zi, 22 octombrie 2010. Astfel, în jurul orelor 11 : 15 la sediul postului de poliție s-au prezentat inculpatul N.L. însoțit de inculpatul S.C.F. cu solicitarea adresată martorului denunțător, să procedeze la audierea acestora în acord cu interesul ilicit al celui dintâi inculpat. Fiind instigat în acest sens de N.L. în scopul de a-l salva pe acesta de dosarul de urmărire penală în care era învinuit pentru infracțiunea rutieră prev. de art. 86 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., inculpatul S.C.F. a declarat că în data de 24 septembrie 2010 el ar fi condus autoturismul și nu inculpatul N.L.

De asemenea, audiat fiind și inculpatul N.L. a declarat în același sens după care cei doi au părăsit pentru scurt timp sediul poliției. Potrivit ofertei de corupere anterioare, inculpatul N.L. s-a deplasat la Agenția Băncii B.M.K. de unde a extras dintr-un cont personal suma de 200 euro, primind chitanța corespunzătoare, aflată la dosar. După circa 10 minute de la prima plecare din sediul postului de poliție, inculpatul N.L. s-a întors și a remis lucrătorului de poliție suma de 100 euro fiind înregistrat încă odată în timp ce menționa că acesta este prețul pentru a se înlocui actele din dosarul de urmărire penală cu aceste declarații mincinoase, spre a fi exonerat de răspundere. S-a procedat la constatarea săvârșirii faptei în regim de flagrant, apoi dosarul a fost reunit cu cel privind infracțiunea rutieră și cartat sub același număr unic de înregistrare.

Având în vedere conjunctura și locul în care s-au petrecut faptele, probatoriul administrat de organul de urmărire penala și însușit de inculpați respectiv denunțul penal, 2 CD-uri înregistrări, proces-verbal de depistare în flagrant, declarații martori, declarații inculpați, proces-verbal de prezentare material de urmărire penală, tribunalul a reținut că nu există posibilitatea ca infracțiunile să fie săvârșite de alte persoane decât inculpații. În aceste condiții, probele strânse în cursul urmăririi penale sunt suficiente și apte pentru a stabili întreaga situație de fapt și a permite pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice. Față de probatoriul existent instanța de fond a apreciat că faptele inculpatului N.L.

care, la data de 24 septembrie 2010, orele 23 : 30, a condus autoturismul menționat pe drum public, fără a avea permis de conducere, promițînd și dând totodată bani lucrătorului de poliție, pentru a-l determina să facă un act contrar îndatoririlor de serviciu, aceste fapte fiind săvârșite în data de 21 și 22 octombrie 2010, săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere fără permis, prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., dare de mită, prev. de disp. art. 255 C. pen. și instigare la infracțiunea de mărturie mincinoasă prev de art. 25 rap. la art. 260 C. pen. prin schimbarea de încadrare juridică din infracțiunea prev. de art. 25 rap.

la art. 264 C. pen. Referitor la inculpatul S.C.F. instanța a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 264 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 260 C. pen., întrucât fapta acestuia de a declara mincinos că a condus autoturismul inculpatului N.L. la data de 24 septembrie 2010 întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 C. pen. Instanța de fond a mai reținut că în aceeași zi de 22 octombrie 2010, înainte de înaintarea propunerii de arestare preventivă și a se da vreo soluție în dosarul penal privind conducerea fără permis, inculpatul S.C.F. a dat o altă declarație, prin care o retractează pe prima, cu următorul conținut: „(...) Nu am condus nici o mașină B. cu nr. de Germania la data de 24 octombrie 2010, (...) la rugămintea lui N.L.

(...) am dat declarație că am condus mașina, (dar) acest fapt nu este adevărat (...)" astfel că, tribunalul constând că acesta beneficiază de impunitate, a dispus încetarea procesului penal potrivit art. 10 lit. i 1 ) C. proc. pen. Inculpații au solicitat instanței de fond aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. La individuaalizarea judiciară a pedepselor aplicate a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., art. 320 1 C. proc. pen., dar și faptul că inculpatul N.L. a comis faptele în stare de recidivă postcondamnatorie. Împotriva sentinței penale nr. 429 din 23 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 14187/118/2010 a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța care a formulat următoarele critici: - greșita schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului S.C.F.

din infracțiunea prev. de art. 264 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 260 C. pen.; - greșita schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului N.L. din infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 264 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen.; - greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului N.L.; - greșita interzicere dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. a) teza I-a C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie, pentru inculpatul N.L.; - omisiunea obligării inculpatului S.C.F. la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.; - neaplicarea dispozițiilor speciale prev. de art. 255 alin. (4) C. pen.

în referire la art. 254 alin. (3) C. pen. privind confiscarea specială a sumei de 100 euro. Prin decizia penală nr. 82/P Curtea de Apel Constanța a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța numai cu privire la ultimele trei motive de apel. Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului N.L., fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 345 alin. (2) C. proc. pen. pentru pronunțarea unei soluții de condamnare. De altfel, inculpatul N.L. a recunoscut comiterea faptei, solicitând judecarea potrivit procedurii prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției, exclusiv pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, care în speța prezentă oferă elemente suficiente pentru stabilirea stării de fapt.

Pentru inculpatul S.C.F., de asemenea, în mod corect prima instanță a dispus schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina acestuia din infracțiunea prev. de art. 264 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 260 C. pen., încadrare juridică ce influențează în mod direct și stabilirea încadrării juridice pentru fapta inculpatului N.L. de a a-l instiga pe inculpatul S.C.F. să declare mincinos în prezenta cauză penală, în faza de urmărire penală, în scopul propriei exonerări de răspundere penală. Sub aspectul stării de fapt, necontestată în apel, instanța de apel a reținut că în data de 24 septembrie 2010, în jurul orei 23 : 30, inculpatul N.L. a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XX pe drumurile publice de pe raza loc.

M.K., fără a avea permis de conducere, aspect confirmat prin adresa din 08 octombrie 2010 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Constanța. În continuare, în dosarul penal în care era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, inculpatul N.L. a propus audierea numitului S.C.F. pentru a dovedi că acesta din urmă ar fi condus autoturismul în noaptea de 24 septembrie 2010, în acest scop determinându-l pe S.C.F. să declare mincinos în faza organelor de urmărire penală. De asemenea, la data de 22 octombrie 2010 inculpatul N.L. a fost depistat în flagrant la sediul Postului de Poliție M.K., în timp ce a remis lucrătorului de poliție G.D., însărcinat cu soluționarea dosarului penal în care era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, suma de 100 euro pentru ca lucrătorul de poliție să înlocuiască actele din dosarul de urmărire penală cu declarații mincinoase date de S.C.F. și N.L., din care rezulta că nu acesta din urmă ar fi condus autoturismul. De asemenea instanța de apel a reținut că în apel nu s-au formulat critici în ceea ce privește infracțiunile prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 255 alin. (1) C. pen. reținute în sarcina inculpatului N.L., motiv pentru care nu se impune o analiză suplimentară a celor două infracțiuni, mai ales că inculpatul N.L. a solicitat aplicarea procedurii prev. de art. 320 1 C. proc. pen. Curtea a apreciat că în mod corect prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 264 C. pen.

în infracțiunea prev. de art. 260 C. pen., pentru inculpatul S.C.F., respectiv din infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 264 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen., pentru inculpatul N.L. Deși inculpații N.L. și S.C.F. au apelat la procedura judecății în cazul recunoașterii vinovăției, schimbarea încadrării juridice este posibilă, dispozițiile art. 320 1 alin. (6) C. proc. pen. menționând expres posibilitatea schimbării încadrării juridice în procedura simplificată de judecată. În privința inculpatului S.C.F. care a apelat la procedura prev. de art. 320 1 C. proc. pen., Curtea de Apel a reținut că o asemenea recunoaștere ar conduce automat la pronunțarea unei soluții de condamnare, ceea ce ar contraveni principiului legalității procesului penal, reglementat de art. 2 alin. (1) C. proc.

pen., precum și principiului legalității incriminării prevăzut de art. 2 C. pen. În măsura în care pentru infracțiunea dedusă judecății se constată existența unei cauze egale de împiedicare a punerii în mișcare sau de exercitare a acțiunii penale, conform art. 10 alin. (1) C. proc. pen., a cărei incidență este evidentă și independentă de necesitatea desfășurarea unei judecăți tipice, trebuie acceptat că și în cazul procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. se poate pronunța o altă soluție decât cea de condamnare. O astfel de ipoteza se regăsește în speța de față, când pentru infracțiunea prev. de art. 260 C. pen. comisă de inculpatul S.C.F. este incidență cauza de nepedepsire prev. de art. 260 alin. (2) C. pen., întrucât inculpatul S.C.F.

și-a retras mărturia înainte de a se produce arestarea inculpatului sau de o se pronunța o soluția în cauză (inculpatul S.C.F. și-a retras mărturia mincinoasă tot în data de 22 octombrie 2010, când dăduse și declarația mincinoasă). Cauza de nepedepsire este aplicabilă independent de necesitatea administrării altor probe, așa încât în mod corect prima instanță a dispus față de inculpatul S.C.F. încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 260 C. pen., în procedura prev. de art. 320 1 C. proc. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. i 1 ) C. proc. pen. și art. 260 alin. (2) C. pen. Individualizarea pedepselor aplicate inculpatului N.L.

corespunde criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., dându-se eficiență circumstanțelor reale de comitere a faptelor, datelor personale și conduitei procesuale a inculpatului. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul și funcțiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ atât circumstanțele reale de comitere a faptei, cât și circumstanțele personale ale inculpatului.

Mai trebuie avut în vedere că pedeapsa are în principal scopul prevenirii de infracțiuni, potrivit art. 52 C. pen., care însă nu se formează exclusiv pe baza caracterului puternic represiv al sancțiunii penale. Scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, atât din punct de vedere al prevenției speciale, cât și a prevenției generale, se realizează prin intermediul funcțiilor pedepsei, care are un caracter de constrângere, de reeducare, de exemplaritate și de eliminare, pedeapsă care însă trebuie adaptată faptei și persoanei făptuitorului. Curtea a apreciat că prin aplicarea unor pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile comise se poate atinge scopul prev. de art. 52 C. pen.

Curtea a constatat că apelul procurorului este întemeiat din perspectiva greșitei interziceri a dreptului de a alege prevăzut de art. 64 lit. a) teza I-a C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie, pentru inculpatul N.L., a omisiunii obligării inculpatului S.C.F. la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și a neaplicării dispozițiilor speciale prevăzute de art. 255 alin. (4) C. pen. în referire la art. 254 alin. (3) C. pen. privind confiscarea specială a sumei de 100 euro. Potrivit art. 71 C. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006 publicată în M. Of. nr. 601/12.07.2006, condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen.

din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Instanța poate dispune și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d), e) C. pen., ținând seama de gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei, persoana inculpatului, interesele copilului sau ale persoanei aflate sub tutela sau curatelă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii a statuat că interzicerea absolută a dreptului de vot al unui condamnat indiferent de circumstanțele în care a fost săvârșită fapta, constituie o încălcare a art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (potrivit căruia înaltele părți contractante se angajează să organizeze la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în condiții care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ).

S-a constatat faptul că dreptul de a alege prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen. poate fi interzis, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care are legătură cu infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului și circumstanțele speței impun această ingerință în drepturile civile ale persoanei, întocmai cum se prevede în legislația internă interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d), e) C. pen. De asemenea, prin decizia nr. LXXIV(74)/2007 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I – c) C. pen.

nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen. Prima instanță a interzis inculpatului N.L., cu titlu de pedeapsă accesorie, dreptul de a alege prevăzut de art. 64 lit. a) teza I-a C. pen., însă această pedeapsă nu este justificată în raport de natura și gravitatea infracțiunilor comise, lipsa oricărei legături obiective între faptele comise și exercitarea dreptului de a alege, precum și a unei motivații a primei instanțe care să justifice aplicarea pedepsei accesorii, urmând a fi înlăturată. Prima instanță a aplicat măsura de siguranță a confiscării speciale a sumei de 100 euro în temeiul dispoziției generale prevăzută de art. 118 C. pen., însă pentru confiscarea specială a sumei de bani, a valorilor sau a oricăror bunuri ce au făcut obiectul dării de mită este prevăzut un text de lege special, respectiv art. 255 alin. (4) C. pen.

în referire la art. 254 alin. (3) C. pen., care prin natura sa derogatorie trebuie aplicat în detrimentul dispoziției generale. Față de inculpatul S.C.F. prima instanță a dispus în mod corect încetarea procesului penal, întrucât există o cauză de nepedepsire, însă a omis să facă aplicarea dispozițiilor art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., care prevăd că, în caz de încetare a procesului penal, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate de inculpat, dacă există o cauză de nepedepsire, neregularitate ce urmează a fi îndreptată de instanța de control judiciar. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul N.L., întrucât hotărârea este netemeinică și nelegală, cale de atac nemotivată în scris.

În fața instanței de recurs apărătorul desemnat din oficiu al recurentului-inculpat a solicitat admiterea recursului casarea deciziei pronunțate de instanța de apel și, rejudecând să se procedeze la o reindividualizare a pedepsei ținându-se cont de împrejurările reale de comitere a faptei invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Examinând recursul prin prisma dispozițiilor art. 385 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente: Nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 C. proc. pen., deci și inculpatul, nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede o astfel de cale de atac, potrivit dispozițiilor art. 385 1 alin. (4) teza I C. proc.

pen. Totuși, persoanele arătate mai sus, pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu a folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare, conform art. 385 1 alin. (4) teza II C. proc. pen. În speță inculpatul a fost condamnat, în primă instanță, prin sentința penală nr. 429 din 23 decembrie 2010 a Tribunalului Constanța. Împotriva acestei hotărâri inculpatul nu a folosit calea de atac a apelului. în cauză numai Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a declarat apel, care a fost admis în parte. Prin admiterea apelului parchetului și desființarea în parte a sentinței atacate, modificările aduse sentinței sunt legate de greșita interzicere a dreptului de a alege prevăzut de art. 64 lit. a) teza I-a C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie, pentru inculpatul N.L., a omisiunii obligării inculpatului S.C.F.

la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și a neaplicării dispozițiilor speciale prevăzute de art. 255 alin. (4) C. pen. în referire la art. 254 alin. (3) C. pen. privind confiscarea specială a sumei de 100 euro, neoperând astfel o schimbare a încadrării juridice în sensul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. sau o nouă condamnare. Împrejurarea ca instanța de apel, a înlăturat pedeapsa accesorie și a dispus confiscarea unei sume ce a făcut obiectul infracțiunii de dare de mită nu echivalează cu o modificare a sentinței în sensul la care se referă dispozițiile legale enunțate. Prin urmare, inculpatul care nu a declarat apel, este ținut să declare recurs împotriva deciziei pronunțată de tribunal, numai în limita modificării operate asupra sentinței, or, inculpatul nu a criticat aceaste modificări.

Orice critică în afara acestei modificări, deci peste limita permisă de textul de lege, justifică pe deplin concluzia că decizia pronunțată în acest mod de tribunal, în condițiile în care inculpatul nu a atacat sentința cu privire la condamnare, respectiv la modalitatea de executare a pedepsei, nu poate fi atacată cu recurs potrivit dispozițiile art. 385 1 alin. (4) teza II interpretate per a contrario, recursul de față fiind inadmisibil. Față de prioritatea în examinare a acestei împrejurări de drept, apare inutilă analizarea pe fond a criticii referitoare la greșita individualizare a pedepsei, în raport cu disp. art. 72 și 52 C. penal. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul N.L. împotriva deciziei penale nr. 82/P din 28 iunie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 17 ianuarie 2012.