ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1095/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1095/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor
de față,
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 138 din 26 martie
2012, Tribunalul Constanța a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea
încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului P.G. din art. 7
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 C. pen. în art. 7 alin. (1) din Legea
nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. (actul material din 3
septembrie 2010).
S-a respins cererea
formulată de parchet de reținere a infracțiunii în formă continuată prev.de
art. 41 alin. (2) C. pen. (actele materiale din 13 august 2010 și 3 septembrie
2010).
În baza art. 11 pct.
2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu aplicarea
art. 68 alin. (2) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul P.G. sub aspectul
săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 7 alin. (1) din
Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen.
În baza art. 19 din
Legea nr. 78/2000 a constatat că cele 2 bancnote de câte 50 RON puse la
dispoziția denunțătorului au fost recuperate de organele judiciare.
În baza art. 25 C.
pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) -
art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul P.G. la pedeapsa de 6 luni închisoare
pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă.
În baza art. 71 C. pen.
a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., și exercițiul
dreptului de a exercita o funcție publică, prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen.
În baza art. 81 - 82
C. pen. a dispus pentru inculpatul P.G. suspendarea condiționată a executării
pedepsei de 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6
luni, ce va curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În baza art. 71 alin.
(5) C. pen., a constatat că pe durata suspendării condiționate a executării
pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 359 C.
proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 246 C.
pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen. a condamnat pe
inculpatul V.I.D. la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
În baza art. 289 C.
pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 C. pen. a condamnat pe
inculpatul V.I.D. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii de fals intelectual.
În baza art. 31 C.
pen. raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) - art. 76 C.
pen. a condamnat pe inculpatul V.I.D. la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual.
În baza art. 33 lit.
a) - art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul
V.I.D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 luni închisoare.
În baza art. 71 C.
pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., și
exercițiul dreptului de a exercita o funcție publică, prev de art. 64 lit. c)
C. pen.
În baza art. 81 - 82
C. pen. a dispus pentru inculpatul V.I.D. suspendarea condiționată a executării
pedepsei de 2 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 2
luni, ce curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În baza art. 71 alin.
(5) C. pen., a constatat că pe durata suspendării condiționate a executării
pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 359 C.
proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 191
alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpați să plătească statului câte 750
RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a reținut că inculpații P.G. și V.I.D. erau
încadrați, în cursul anului 2010, în funcția de controlori trafic auto în
cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri, funcții în baza cărora aveau
ca atribuții de serviciu verificarea respectării legislației rutiere de către
transportatori și de a aplica sancțiuni în temeiul O.G. nr. 43/1997.
La data de 31 august
2010, martorul denunțător F.Ș. a formulat un denunț împotriva inculpatului
P.G., în care arăta că acesta, în calitate de funcționar public, a pretins și
primit la data de 12 august 2010 două sticle de whisky marca J.B., în schimbul
acceptului său de a trece prin punctul de control trafic Palas, un transport
agabaritic fără a avea autorizație specială de transport.
Conform declarațiilor
martorului, acesta desfășura activități de agent transport în cadrul SC T. 02
S. SA Agigea, și în această calitate avea atribuții de asigurare a încărcării,
descărcării autovehiculelor, escortarea transporturilor agabaritice,
repartizarea autovehiculelor și utilajelor din parcul auto diferiților
beneficiari.
La data de 12 august
2010 martorul a trebuit să efectueze un transport agabaritic, pe o rută ce nu
depășea 500 m în interiorul Municipiului Constanța.
În vederea obținerii
autorizației speciale de transport, F.Ș. s-a deplasat la D.R.D.P. Constanța
unde a luat legătura cu funcționara desemnată pentru eliberarea autorizațiilor
speciale de transport -martora B.C. F.Ș. arată că B.C. a invocat că nu poate
elibera autorizația specială de transport întrucât distanța de deplasare este
foarte scurtă și nu poate stabili valoarea de taxare, apoi i-a comunicat că în
punctul de control se afla de serviciu P.G., din cadrul DRDP.
F.Ș. a arătat că s-a
deplasat la punctul de control Palas unde a discutat cu inculpatul P.G., și în
final acesta i-a permis trecerea cu transportul agabaritic. Din declarațiile
martorului F.Ș., ale martorului F.M. și din cuprinsul scrisorii de transport
nr. 2146 din 12 august 2010, tribunalul a reținut că la data de 12 august 2010
s-a efectuat transportul cu trailer a unei macarale, pe ruta Valu lui Traian
-centură Constanța - Cumpăna.
De asemenea, martorul
F.Ș. a arătat că în schimbul trecerii transportului pe drumul public fără
achitarea taxei, i s-a sugerat de către inculpatul P.G. oferirea unui beneficiu
material. Astfel, cei doi au convenit ca F.Ș. să-l contacteze pe P.G. a doua
zi, aspect ce se confirmă implicit prin declarațiile martorei B.C., în partea
în care aceasta relatează că a fost sunată de P.G., care i-a cerut să-l
contacteze pe F. și să-i solicite să ia legătura telefonic cu el. Or,
tribunalul a reținut că aceasta s-a întâmplat a doua zi după data de 12 august
2010, și inculpatul P.G. nu a indicat o justificare pertinentă a interesului de
a fi contactat de F.Ș.
Conform susținerilor
martorului F.Ș., acesta s-a întâlnit cu inculpatul P.G. la data de 14 august
2010 și i-a înmânat cu acea ocazie două sticle de whisky marca J.B., pe care le
avea acasă de la un eveniment onomastic anterior.
La data de 02
septembrie 2010 ora 10,24, martorul F.Ș. s-a deplasat la punctul de control
trafic auto unde își exercita atribuțiile de serviciu inculpatul P.G., aflat în
zona stației P. situată la intrarea în municipiului Constanța pe b-dul I.C.
Brătianu (intrarea dinspre Valu lui Traian) unde l-a abordat pe acesta
comunicându-i că are de efectuat un transport de la zona de șantier a
autostrăzii, martorul referindu-se că transportul este "tot ca data
trecută”, respectiv transportarea unui utilaj greu (macara) pe un trailer.
Sensul discuției a
fost ca inculpatul să permită martorului transportul fără a obține autorizație
specială de transport, iar în cadrul acestei discuții P.G. a încuviințat
efectuarea acestui transport, cu condiția ca martorul să-i dea anterior un
telefon, pentru ca nu cumva în acel moment să fie cineva care verifică
activitatea inculpatului, și astfel să constate neîndeplinirea atribuțiilor de
serviciu de către acesta, sau să constate lipsa autorizației speciale de
transport.
În final cei doi au
schimbat jumătăți de frază în sensul că F.Ș. îl va contacta telefonic pe
inculpat, acesta încuviințând de principiu intenția martorului, dar fără să
fixeze o dată sau oră, și de asemenea fără să facă vreo solicitare martorului.
În aceeași zi, la ora
13,55, martorul F.Ș. a revenit la punctul de control trafic auto, solicitând să
fie lăsat să vorbească cu inculpatul, căruia i-a comunicat faptul că
transportul a trecut, și solicitând să îl contacteze ulterior pe inculpat,
întrebându-l când anume ar putea să îl sune, iar inculpatul răspunzându-i că a
doua zi se află în același loc, de dimineață până la ora 14. Tribunalul a
reținut, cu privire la aceste aspecte, că întreaga inițiativă de contactare
pentru solicitarea încuviințării transportului și pentru o întâlnire ulterioară
a aparținut martorului F.Ș.
La data de 03
septembrie 2010, orele 11,10 -11,11, martorul F.Ș. s-a deplasat la aceeași
locație, unde inculpatul P.G. desfășura activități de control trafic auto, și
după un schimb de cuvinte, în care inculpatul l-a întrebat pe martor ce are la
el, acesta i-a oferit o sumă de bani, aspect care rezultă în mod expres din
reproșul inculpatului "Ce dracu faci mă, umbli cu banii așa?”. Discuțiile
din data de 02 septembrie și 03 septembrie 2010 au fost înregistrate audio și
video cu aparatură tehnică aflată asupra martorului, întrucât acesta, la data
de 31 august 2010 formulase plângere penală împotriva inculpatului P.G.,
denunțând aspectele referitoare la fapta din 12 august 2010.
După ce martorul a
plecat din locul respectiv, la ora 11,15 au intervenit organele de urmărire
penală, care au constatat că inculpatul se afla în posesia a două bancnote de
câte 50 RON, ale căror serii erau notate în procesul-verbal încheiat de aceste
organe. Rezultă din procesele verbale încheiate, coroborate cu susținerile
inculpatului din momentul depistării sale, că cele două bancnote au fost
înmânate de organul de urmărire penală martorului F.Ș., pentru ca acesta să le
înmâneze inculpatului, lucru ce s-a și întâmplat. Declarația martorului P.F.M.,
coleg de serviciu cu inculpatul P. și aflat la fața locului, nu infirmă, ci
confirmă implicit primirea banilor de către P.G., în mod direct, excluzând
apărarea acestuia în sensul că a găsit banii pe jos după plecarea lui F.
Astfel, martorul a indicat faptul că între momentul în care F.Ș. a plecat și
momentul în care a intervenit organul de urmărire penală, nu a existat o
perioadă în care P.G. să se dea jos din mașină, să aibă timp să găsească
bancnotele de 50 RON, și aceasta fără a fi văzut de P.F.M.
Inculpatul a susținut
în momentul intervenției poliției, ca și în cursul procesului, că l-a
împrumutat pe F.Ș. în ziua anterioară, pentru ca acesta să-și cumpere rovignetă,
iar F.Ș. i-a returnat o parte din împrumutul acordat.
Tribunalul a reținut
că aceste susțineri sunt neadevărate, întrucât contextul în care s-a petrecut
înmânarea banilor, relațiile anterioare neutre dintre cei doi, infirmă
posibilitatea unui împrumut acordat de inculpat martorului.
Cu privire la această
faptă, tribunalul a reținut că, în cursul judecății, martorul F.Ș. a declarat
că în realitate, la data de 02 septembrie 2010 nu a efectuat nici un transport
agabaritic care să impună obținerea unei autorizații de transport specială.
Acest fapt rezultă implicit și din aceea că martorul nu a indicat existența
vreunor înscrisuri sau martori care să confirme efectuarea transportului
respectiv, spre deosebire de transportul din 12 august 2010 care este dovedit
atât cu scrisoarea de transport cât și cu declarația șoferului trailerului,
P.F.M.
Având în vedere
aceste date, precum și faptul că la data de 30 august 2010 martorul formulase
plângere penală pentru o infracțiune de corupție împotriva inculpatului, tribunalul
reține că activitățile din datele de 02 și 03 septembrie 2010 au fost efectuate
de martor, la solicitarea organului de urmărire penală, cu scopul de a se
dovedi comportamentul ilegal al inculpatului în ceea ce privește exercitarea
atribuțiilor de serviciu. Astfel se explică faptul că atât la data de 02
septembrie 2010, cât și la data de 03 septembrie 2010, martorul F.Ș. avea
montată aparatură tehnică de înregistrare pe corpul său.
Potrivit art. 68
alin. (2) C. proc. pen., este oprit a determina o persoană să săvârșească sau
să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe.
În cazul faptei din
03 septembrie 2010, tribunalul a reținut că inculpatul P.G. a fost determinat
prin intervenții repetate ale martorului F.Ș., să săvârșească o faptă de luare
de mită, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu cu privire
la o activitate de transport inexistentă. Astfel, singurul scop avut în vedere
de martor în cadrul activităților din 02 și 03 septembrie 2010 a fost acela de
a-l determina pe P.G. să accepte luarea unei sume de bani reprezentând mită
pentru acceptarea tranzitării unui presupus transport agabaritic fără achitarea
autorizației speciale de transport, deci de a obține probe spre a demonstra
comportamentul anterior al acestuia.
Având în vedere
întrunirea condițiilor prevăzute de art. 68 alin. (2) C. proc. pen., tribunalul
a înlăturat din complexul probator mijloacele de probă referitoare la
activitățile desfășurate de inculpat la datele de 02 și 03 septembrie 2010,
conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen.
Totodată, tribunalul
a reținut că nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii
de luare de mită, întrucât fapta de primire de bani…a funcționarului public
trebuie realizată în scopul de a … nu îndeplini un act privitor la îndatoririle
sale de serviciu. În speță, din situația de fapt stabilită rezultă că nu a
existat în realitate o îndatorire de serviciu a inculpatului P.G., la data de
02 septembrie 2010, pe care acesta să nu o fi realizat-o, în referire la un
transport agabaritic efectuat de martorul F.Ș., câtă vreme transportul
respectiv a fost fictiv.
Din examinarea
conținutului rechizitoriului, tribunalul a reținut că inculpatul P.G. a fost
trimis în judecată strict pentru fapta din 03 septembrie 2010, și nu a fost
trimis în judecată pentru fapta din 12 august 2010.
Față de situația de
fapt reținută, instanța de fond a admis cererea de schimbare a încadrării
juridice a infracțiunii de luare de mită în sensul reținerii dispozițiilor art.
7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și a art. 254 alin. (2) C. pen. având în
vedere calitatea de organ de control a inculpatului P.G.
Reținând că
inculpatul a fost determinat să comită infracțiunea de luare de mită din data
de 3 septembrie 2010 iar probele au fost obținute în mod nelegal, tribunalul a
dispus achitarea, iar pentru fapta din 12 august 2010 a reținut că inculpatul
P.G. nu a fost trimis în judecată și cu privire la această faptă.
Cu privire la
inculpatul V.I.D., s-a reținut că la data de 29 iunie 2010, aflându-se la un
punct de control trafic auto, a efectuat cântărirea ansamblului auto compus din
autocamionul "Y" și remorca "Z", aparținând SC T.C. SRL,
fiind eliberat bonul de cântar nr. 1578 și constatând că masa cântărită pe osie
depășește limita legală admisă. Față de această situație, inculpatul a emis
procesul-verbal de contravenție nr. 3500801, prin care a aplicat amendă de
30.000 RON societății SC T.C. SRL administrată de martorul G.A.
Despre emiterea
procesului-verbal de contravenție și aplicarea amenzii, martorul G.A. a aflat
de la șoferul autocamionului (acesta refuzând să semneze procesul-verbal),
motiv pentru care s-a deplasat la punctul de control și a purtat o discuție în
contradictoriu cu inculpatul V.I.D. asupra corectitudinii aplicării amenzii.
Despre această discuție relatează în declarațiile sale martorul G.A. Prin
urmare, rezultă că martorul G.A. a cunoscut atât data încheierii
procesului-verbal de contravenție, motivul aplicării sancțiunii precum și
valoarea importantă a amenzii aplicate.
Conform susținerilor
martorului E.I., ulterior emiterii procesului-verbal de contravenție acesta a
fost predat pentru a fi comunicat prin poștă societății contraveniente. Din
declarațiile martorului G.A., precum și din conținutul procesului-verbal de
contravenție, tribunalul reține că adresa sediului societății SC T.C. SRL a
fost preluată din licența de transport emisă pentru societatea comercială
respectivă, această adresă fiind una veche, care între timp fusese schimbată și
fusese comunicată la Oficiul Registrului Comerțului, însă modificarea
respectivă nu operase și pe formularul de licență de transport.
Astfel, rezultă că
adresa anterioară a societății a fost Constanța, strada I.A. iar adresa
sediului la data încheierii procesului-verbal de contravenție și la data
comunicării acestuia, era Constanța, strada M.
În consecință,
procesul-verbal de contravenție a fost comunicat prin poștă la o adresă de la
care SC T.C. SRL se mutase, prin adresa nr. AV 2366 din 06 iulie 2010, iar
Poșta l-a returnat către DRDP cu această mențiune la data de 22 iulie 2010.
În această situație,
după verificarea sediului actual al SC T.C. SRL, șeful de serviciu E.I. a
dispus recomunicarea procesului-verbal de contravenție la noul sediu -ce
coincide cu domiciliul martorilor G.A. și G.Ț. - prin intermediul inculpatului
V.I.D. În acest sens, martorul arată că, în situația returnării de către poștă
a proceselor verbale de contravenție, sarcina recomunicării acestora prin agent
procedural revenea lucrătorului DRDP care a încheiat procesul-verbal de
contravenție, în speță acesta fiind inculpatul V.I.D.
Inculpatul V.I.D. a
încheiat un proces verbal de afișare a procesului-verbal de contravenție, din
care rezultă că la data de 26 iulie 2010 s-a deplasat la sediul din strada M.
al societății contraveniente și a comunicat prin afișare acel Proces-verbal de
contravenție nr. 3500801 din 29 iunie 2010, precum și tichetul de cântar nr.
1578.
În acest
proces-verbal s-a mai menționat că la afișare a asistat martora B.C.,
menționându-se datele de identificare ale acesteia, iar procesul-verbal de
afișare fiind semnat de martoră.
Tribunalul a reținut
că procesul-verbal de contravenție trebuia comunicat contravenientei în termen
de 30 de zile de la încheiere, conform art. 14 din O.G. nr. 2/2001, în caz
contrar fiind incidente dispozițiile privind constatarea prescripției
executării sancțiunii aplicate.
Din declarațiile
martorilor G.A. și G.Ț., tribunalul a reținut că administratorul SC T.C. SRL,
cunoscând încheierea procesului-verbal și data încheierii, a urmărit
comunicarea lui, având interes pentru a-l contesta, și în acest scop și-a
atenționat soția să verifice zilnic cutia poștală. Tribunalul a mai reținut și
împrejurarea că G.A. a putut aprecia că are șanse reale de a i se admite
plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție, având în vedere că
depășirea masei pe osie a fost de numai 500 kg - de la 11.500 kg admis legal,
la 12.000 kg constatat -și de asemenea avea interes în formularea plângerii,
suma amenzii fiind importantă - 30.000 RON.
Față de aceste
aspecte, instanța de fond a reținut ca fiind reale susținerile celor doi
martori, confirmate parțial și implicit și de declarația martorei P.E., în
sensul că au urmărit zilnic comunicarea procesului-verbal de contravenție.
Astfel fiind, rezultă din probele administrate că procesul-verbal de
contravenție a fost comunicat prin depunere în cutia poștală a martorului G.A.,
la data de 05 august 2010. La acea dată, martora P.E. a sesizat un bărbat care
a introdus ceva în cutia poștală, apoi a fost întrebată de G.Ț. - contrar
comportamentului anterior obișnuit al acestei martore - dacă a observat pe
cineva depunând acel înscris în cutia poștală. Faptul că G.Ț. a apelat la
martoră în acea zi pentru a afla mai multe informații dovedește că într-adevăr
fusese preocupată de comunicarea procesului-verbal de contravenție, și că la
data de 05 august 2010 era prima dată când avea în posesie acest proces-verbal.
În ce privește
mențiunile din procesul-verbal de afișare încheiat de inculpatul V.I.D.,
privind data afișării procesului-verbal de contravenție și persoana care a
asistat la această operațiune, tribunalul a arătat că acestea sunt nereale,
pentru următoarele considerente:
- inculpatul a
menționat în scris că a făcut afișarea la data de 26 iulie 2010, aspect care nu
se confirmă, câtă vreme rezultă din adresa DRDP că martora B.C. s-a aflat în
concediu de odihnă până la data de 27 iulie 2010 inclusiv, deci prima sa zi de
lucru a fost 28 iulie 2010. Or, tot martora declară în mod constant că,
ulterior venirii sale din concediul de odihnă, inculpatul a venit la biroul ei
și i-a solicitat să semneze un proces-verbal de afișare - cel referitor la SC
T.C. SRL. Prin urmare, acest aspect se putea realiza cel mai devreme la data de
28 iulie 2010, rezultând că data de 26 iulie 2010 înscrisă pe actul de afișare
este falsă. Apărarea inculpatului V.I.D. potrivit căreia avea în posesie de
dinainte un exemplar de proces-verbal de afișare semnat în alb de martoră, pe
care l-ar fi putut astfel încheia real la data de 26 iulie 2010, este
contrazisă de declarația martorei B.C., care își amintește în mod cert faptul
că inculpatul i-a solicitat semnarea acelui proces-verbal de afișare, deci
acesta nu avea unul semnat de dinainte, pentru că într-o asemenea situație nu
mai era necesar să apeleze la semnătura martorei. Inculpatul nu a contestat
declarațiile martorei și nu a solicitat să facă dovezi în sensul că relatarea
martorei privind semnarea procesului-verbal după ce s-a întors din concediu,
este nereală.
- martora B.C. a
declarat că în realitate nu s-a deplasat și nu a asistat la afișarea
procesului-verbal de contravenție, declarație susținută și de inculpat.
În ce privește
apărarea inculpatului V.I.D. potrivit căreia s-a deplasat în mod real la data
de 26 iulie 2010 la sediul SC T.C. SRL din strada M., unde a,,comunicat”
procesul-verbal de contravenție prin aruncarea acestuia peste gard, în curtea
imobilului, tribunalul o va înlătura ca fiind nesinceră, pentru considerentele
următoare:
- procedeul aruncării
pe sol a unui înscris - cum ar fi un proces-verbal de contravenție -cu intenția
de a fi găsit de destinatar, este neverosimil, întrucât orice persoană care ar
intenționa un asemenea gest își reprezintă faptul că înscrisul respectiv s-ar
putea deteriora de la intemperii, ar putea fi luat de vânt, ar putea trece
neobservat fiind purtat în iarbă, etc. Nu rezultă din nici o probă că
inculpatul cunoștea programul persoanelor care locuiau în imobilul de pe strada
M., astfel încât să fie sigur că în scurt timp cineva din imobil va descoperi
pe jos procesul-verbal de contravenție. În fapt, inculpatul nu cunoștea nici
faptul că la acea adresă locuiește curent martorul G.A., deoarece singura
informație obținută de la Registrul Comerțului a fost aceea că la adresa
respectivă este stabilit. sediul SC T.C. SRL, dar asta nu însemna automat că și
administratorul acestei firme își are domiciliul permanent la aceeași adresă.
- s-a dovedit că, la
data de 05 august 2010 inculpatul a introdus procesul-verbal de contravenție în
cutia poștală amplasată la gardul de la stradă al imobilului, astfel încât nu
există nici o explicație logică a faptului că nu a procedat în același mod și
la data de 26 iulie 2010.
- susținerea
inculpatului că a aruncat peste gard procesul-verbal, în loc să sune la intrare
și să înmâneze actul unei persoane din imobil pentru că avusese un conflict
verbal cu G.A., și dorea să evite o nouă dispută - este nefondată, întrucât
inculpatul nu cunoștea dacă martorul locuiește la acea adresă sau dacă la
momentul respectiv se afla în imobil, cum de altfel nu rezultă nici existența
comportamentului violent verbal al martorului G.A., care să-l determine pe
inculpat să procedeze astfel cum susține, pentru a evita o nouă confruntare
verbală cu martorul.
Un alt aspect pe care
îl semnalează martorul G.A. și pe care inculpatul V.I.D. îl confirmă implicit
în declarația sa, este acela că, după trecerea perioadei de 30 de zile în care
procesul-verbal trebuia comunicat, martorul s-a întâlnit cu un angajat al DRDP
(Z.N.) căruia i-a cerut explicații asupra faptului că nu i s-a comunicat
procesul-verbal de contravenție, și susținând că nu a primit un astfel de
proces-verbal. Rezultă că acel angajat l-a sesizat pe inculpatul V.I.D. asupra
acestui aspect, și în acel moment inculpatul s-a sesizat despre faptul că
procesul-verbal nu fusese recomunicat, luând decizia de a face comunicarea
respectivă. Or, astfel fiind, rezultă că această recomunicare s-a realizat după
scurgerea perioadei de 30 de zile prevăzută de lege, confirmându-se și în acest
mod că inculpatul a comunicat pentru prima dată procesul-verbal la data de 05
august 2010, și deci a încheiat în fals procesul-verbal prin care atestă, în
calitate de agent procedural, că acea comunicare s-ar fi realizat la 26 iulie
2010, în prezența martorei B.C.
Tribunalul a reținut
că prin probele administrate nu s-a stabilit. o intenție preordinată a
inculpatului de a comunica procesul-verbal de contravenție după expirarea
perioadei de 30 de zile prevăzute de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, special
pentru a priva SC T.C. SRL de un drept procesual. În lipsa unor astfel de
probe, rezultă că inculpatul a omis comunicarea în termen a procesului-verbal,
iar ulterior, când a fost sesizat de angajatul DRDP, a încercat să-și acopere
propria neglijență prin încheierea unui proces-verbal de afișare datat astfel
încât să se încadreze în termenul legal de comunicare.
După primirea
procesului-verbal de contravenție la data de 05 august 2010, martorul G.A. a
formulat plângere contravențională la Judecătoria Constanța, la data de 09 august
2010, apoi a formulat plângere penală la data de 12 august 2010, semnalând că
la data de 03 august 2010 a efectuat demersuri la DRDP întrebând de ce nu i s-a
trimis copia procesului-verbal de contravenție, că la data de 05 august 2010 a
găsit la cutia poștală un proces-verbal întocmit de V.D. și datat 26 iulie
2010, dar depus la cutia poștală în ziua de 05 august 2010.
În cadrul plângerii
contravenționale, martorul G.A., în calitate de administrator al SC T.C. SRL, a
invocat prevederile art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, în sensul că
executarea sancțiunii dispuse este prescrisă. Aceeași cerere a fost reiterată
și oral de avocatul societății contraveniente, în ședința din 20 iunie 2011 a
Judecătoriei Constanța.
Prin Sentința civilă
nr. 12476 din 24 iunie 2011, Judecătoria Constanța a admis plângerea
contravențională și a aplicat sancțiunea "avertisment” în locul amenzii de
30.000 RON. În privința excepției prescripției executării sancțiunii, instanța
a reținut că o comunicare tardivă a procesului-verbal nu constituie un motiv de
nelegalitate și implicit de nulitate a procesului-verbal de contravenție, ci o
împrejurare ulterioară încheierii acestuia.
Potrivit art. 14
alin. (1) din O.G. nr. 2/2001"Executarea sancțiunii amenzii
contravenționale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contravenției
nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării
sancțiunii.”
Tribunalul a reținut
că, în conformitate cu acest text, petenta contravenientă SC T.C. SRL avea
dreptul de a invoca - în cadrul unei contestații la executare - excepția
prescripției executării sancțiunii, motivată de comunicarea cu întârziere a
procesului-verbal de contravenție.
În condițiile în care
inculpatul V.I.D. a încheiat un proces-verbal, în calitate de funcționar public
în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin care a atestat în mod nereal că
data comunicării procesului-verbal s-a situat în interiorul termenului prevăzut
de ordonanță, iar acest proces-verbal își produce efectul specific de a face
dovada celor constatate personal de funcționarul respectiv, tribunalul reține
că, pe perioada de la redactarea procesului-verbal și până la rămânerea
irevocabilă a Sentinței civile nr. 12476 din 24 iunie 2011 a Judecătoriei
Constanța, SC T.C. SRL prin administrator a fost lipsită de posibilitatea
exercitării unui drept recunoscut de lege, și anume acela de a beneficia de
prescripția executării amenzii aplicate.
În acest sens, nu
este relevant faptul că instanța a admis plângerea pe fond și a înlocuit amenda
cu un avertisment, deoarece această soluție nu putea fi prevăzută cu
certitudine de petenta contravenientă, fiind doar o chestiune de apreciere a
instanței de judecată. Prin urmare, pe perioada de până la rămânerea
irevocabilă a sancțiunii avertismentului aplicat de instanță, SC T.C. SRL avea
un interes actual de a beneficia de dreptul invocării excepției prescripției
executării sancțiunii.
De altfel, dacă
această prescripție ar fi fost cert conturată -în prezența unui proces-verbal
de afișare întocmit corect - societatea contravenientă ar fi putut aprecia ca
inoportună introducerea unei plângeri contravenționale pe fond, exercitând doar
dreptul de a se opune executării silite prin invocarea prescripției executării,
cu posibilitatea evitării cheltuielilor cu avocatul ales efectuate în procesul
civil.
După formularea
plângerii penale de către martorul G.A. împotriva inculpatului V.I.D., organele
de urmărire penală au dispus citarea martorei B.C., pentru a lămuri prin
declarația acesteia împrejurările în care s-a încheiat procesul-verbal de
afișare semnat de martoră.
Din declarația
martorei și a inculpatului P.G., tribunalul a reținut că a existat o discuție
între cei doi referitoare la citarea martorei la organul de poliție.
Discuția a fost
înregistrată de martoră cu telefonul mobil, și pusă ulterior la dispoziția
organelor de urmărire penală. Această discuție a fost înregistrată pe suport
optic și transcrisă în procesul-verbal încheiat la 03 septembrie 2010.
Având în vedere
caracteristicile ei, această înregistrare întrunește elementele unei
înregistrări a convorbirilor purtate în mediul ambiental, reglementată de art.
91
4
C. proc. pen.
Întrucât martora B.C.
a înregistrat cu un telefon mobil -aparat permis a fi deținut legal - propria
convorbire în mediul ambiental purtată cu o altă persoană, sunt incidente
dispozițiile art. 91
6
alin. (2) C. proc. pen., potrivit
cărora,,Înregistrările prevăzute în prezenta secțiune, efectuate de părți sau
de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile
convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții”. Astfel, tribunalul a
reținut conținutul convorbirii purtate între martoră și inculpatul P.G.,
transcris la dosar, ca mijloc de probă legal admis.
Potrivit conținutului
acestei convorbiri, inculpatul P.G. i-a indicat martorei ce anume trebuie să
vorbească în fața organului de urmărire penală care o citase, astfel:
- i-a indicat să
protesteze față de o presupusă depășire a atribuțiilor acestui organ, care
efectua verificări asupra unui proces-verbal încheiat de DRDP, deși acesta
putea fi contestat în instanța civilă, precum și că Poliția Rutieră nu avea
competențe să se implice în verificarea respectivă;
- a asigurat-o pe
martoră că ea nu răspunde de data înscrisă de V.I.D. pe procesul-verbal,
singurul aspect pe care trebuia să-l confirme martora fiind acela că
procesul-verbal a fost afișat pe poartă.
- a încurajat-o pe
martoră să susțină că nu mai ține minte data afișării, pentru că a fost la mai
multe afișări, în condițiile în care martora menționase în fraza anterioară că
știe data înscrisă, de 26, pe procesul-verbal;
- i-a indicat
martorei să susțină că s-a deplasat cu V.I.D. la a fișare, dar că a stat mai
retrasă, la cca 10 metri (întrucât martora indicase anterior posibilitatea ca
imobilul să aibă cameră de supraveghere care să fi surprins momentul când s-a
deplasat acolo "domnul D.”)
- i-a indicat
martorei să susțină că știe că contravenientul este o persoană violentă, care a
venit și la DRDP și a amenințat "în stânga și-n dreapta”, și de aceea a
stat mai retrasă la momentul afișării (la o casă mai în spate).
- i-a indicat
martorei locația și aspectul casei la care să susțină că s-a dus la afișare (o
stradă undeva pe la stadion, cu o poartă., cu un gard pietruit, cu niște fier
forjat)
- a îndemnat-o pe
martoră să meargă cu V.I.D. la locul respectiv pentru a observa topografia,
atenționând-o totodată să nu fie văzuți și să se susțină că s-au dus special
pentru asta.
- i-a indicat
martorei să justifice că în ziua respectivă era în concediu și trecuse pe la
serviciu pentru niște probleme de rezolvat - aspect ce dovedește că inculpatul
știa că la data menționată pe procesul-verbal martora figura în concediu de
odihnă, așa cum rezultă din adresa și foaia de pontaj comunicate de DRDP.
La data de 13 august
2010 martora a dat o declarație olografă la organul de urmărire penală, în
legătură cu plângerea penală depusă de către SC T.C. SRL împotriva lui V.I.D.,
în care a făcut următoarele precizări:
- a mers în mai multe
rânduri împreună cu V.I.D. pentru afișarea unor procese verbale;
- la sfârșitul lunii
iulie a venit la serviciu din timpul liber pentru a rezolva o problemă
personală, s-a întâlnit cu V. care a rugat-o să-l însoțească pentru afișarea
unui proces-verbal;
- s-a deplasat cu
autoturismul inculpatului undeva în zona stadionului;
- inculpatul a
coborât singur din mașină, martora rămânând în mașină
- a văzut poarta
imobilului, acesta având un gard din fier forjat
- a văzut o dată
persoana căreia i s-a afișat procesul-verbal, la sediul DRDP când acesta a avut
o discuție în contradictoriu cu ing E.
Tribunalul a arătat
că, în această declarație, martora a urmat aproape cuvânt cu cuvânt indicațiile
inculpatului P.G., în ce privește: faptul că nu mai ține minte data afișării
pentru că a fost la mai multe afișări; faptul că a mers la serviciu pentru a
rezolva o problemă, fiind în timpul liber (concediu); faptul că s-a deplasat în
zona stadionului; faptul că a stat într-un loc în care nu putea fi eventual
surprinsă de o cameră de supraveghere de la imobilul lui G.; faptul că gardul
imobilului era din fier forjat; faptul că l-ar fi văzut pe G. la DRDP discutând
în contradictoriu. În consecință, tribunalul reține că inculpatul P.G. a avut o
influență reală asupra martorei, în ceea ce privește declarația dată de
aceasta.
Ulterior, martora
B.C. a revenit asupra declarației, arătând în esență că nu s-a deplasat
niciodată pentru a asista la afișarea procesului-verbal de contravenție,
împreună cu V.I.D., ci a cedat cererii acestuia de a semna la birou, în ziua de
28 iulie 2010, acel proces-verbal de afișare. De asemenea, martora a arătat că
inculpatul P.G., a venit la biroul ei de mai multe ori, spunându-i ce anume
trebuia să declare la poliție. Martora a confirmat că s-a deplasat cu
inculpatul V.I.D. pentru a vedea topografia locului unde s-a susținut că a
asistat la afișare, și de asemenea a indicat că V.I.D. a recunoscut într-o
discuție că a făcut acea afișare la data de 5 august 2010 - cum rezultă și din
discuția înregistrată cu P.G.
Tribunalul a reținut
că aceste din urmă susțineri ale martorei B.C. se confirmă prin probele
administrate, astfel încât rezultă că prima declarație a martorei, dată asupra
unor aspecte esențiale asupra cărora a fost întrebată, este mincinoasă.
Reținând că din
probele dosarului rezultă vinovăția inculpatului P.G. sub aspectul comiterii
infracțiunii prevăzute de art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. și a
inculpatului V.I.D. sub aspectul comiterii infracțiunilor prev.de art. 246 C.
pen., art. 289 C. pen. și art. 31 C. pen. raportat la art. 289 C. pen.,
instanța de fond a dispus condamnarea inculpaților la pedepse cu închisoarea la
individualizarea cărora a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C.
pen.
Considerând că scopul
educativ al pedepselor poate fi atins fără privare de libertate, instanța de
fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor pentru ambii
inculpați.
Împotriva acestei
sentințe au declarat apel în termen legal prevăzut de art. 363 C. proc. pen.,
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpații P.G. și V.D.I.
Parchetul a criticat
greșita achitare a inculpatului P.G. pentru infracțiunea de luare de mită,
precum și netemeinicia pedepselor aplicate celor doi inculpați.
În apelul său
inculpatul P.G. a criticat greșita să condamnare pentru comiterea infracțiunii
de instigare la mărturie mincinoasă, arătând că nu a influențat în nici un mod
declarația martorei B.C.
Criticile formulate
de inculpatul V.D.I., vizează greșita sa condamnare pentru faptele ce i se
rețin în sarcină, arătând că faptelor le lipsește unul din elementele
constitutive, solicitând achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În subsidiar a
solicitat achitarea sa pe motiv că faptele nu prezintă gradul de pericol social
al unei infracțiuni.
Prin Decizia penală
nr. 141/P din 29 octombrie 2012, Curtea de Apel Constanța, în baza art. 379
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul formulat de
inculpatul P.G. împotriva Sentinței penale nr. 138 din 26 martie 2012
pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 11244/118/2011.
În baza art. 379 pct.
2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă
tribunalul Constanța și inculpatul V.D.I. împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 382
alin. (2) C. proc. pen. a desființat în parte Sentința penală apelată, numai cu
privire la inculpatul V.D.I. și, rejudecând:
În baza art. 334 C.
proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina
inculpatului V.D.I. din infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289
C. pen. și art. 31 C. pen. raportat la art. 289 C pen. în infracțiunea
prevăzută de art. 289 C. pen.
În baza art. 289 C.
pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. e) C.
pen. a condamnat pe inculpatul V.D.I. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.
În baza art. 81 C.
pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 luni
închisoare aplicată inculpatului V.D.I., pe o perioadă de 2 ani și 2 luni,
termen de încercare stabilit. în condițiile art. 82 C. pen.
A menținut celelalte
dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin
prezentei decizii.
În baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul P.G. la plata sumei de 300 RON
cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc.
pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat la soluționarea apelurilor
au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța
această decizie, instanța de prim control judiciar a reținut că soluția de
achitare a inculpatului P.G. sub aspectul infracțiunii de luare de mită este
corectă cât timp nu rezultă împrejurarea că primirea de către inculpatul P.G. a
sumei de 100 RON a fost condiționată de îndeplinirea sau neîndeplinirea vreunui
act privitor la îndatoririle sale de serviciu, mai ales că transportul
respectiv nu a avut loc.
Referitor la
criticile formulate de inculpatul P.G. cu referire la greșita sa condamnare
pentru instigare la infracțiunea de mărturie mincinoasă reține instanța de prim
control judiciar că nu sunt întemeiate, probele administrate în cauză relevând
existența elementelor constitutive ale acestei infracțiuni.
Cu privire la
infracțiunile reținute în sarcina inculpatului V.D.I. a reținut instanța de
prim control judiciar că sunt întemeiate atât apelul parchetului cât și al
inculpatului numai cu privire la încadrarea juridică a celor trei infracțiuni
reținute în sarcina inculpatului.
În raport de situația
de fapt ce rezultă din conținutul probelor administrate în cauză, reține
instanța de apel că în sarcina inculpatului V.D.I. nu poate fi reținută decât o
singură infracțiune prev.de art. 289 C. pen.
Cu privire la
infracțiunea prev.de art. 246 C. pen. se apreciază că are un caracter
subsidiar, ceea ce înseamnă că abuzul săvârșit de un funcționar public sau de
alt funcționar se încadrează în prevederile art. 246 C. pen. numai dacă acest
abuz nu are o incriminare distinctă în codul penal.
În ceea ce privește
infracțiunea de participație improprie la fals intelectual Curtea de Apel
Constanța a apreciat că această faptă se circumscrie elementelor constitutive
ale infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. în sensul că au
fost atestate necorespunzător, fapte asupra cărora se face mențiunea că s-au
petrecut întru-totul.
În raport de
argumentele prezentate, a apreciat instanța de prim control judiciar că în
sarcina inculpatul V.D.I. va reține o singură infracțiune prev. de art. 289 C.
pen. sens în care a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei.
Criticile formulate
de parchet cu privire la netemeinicia pedepselor aplicate inculpaților au fost
apreciate ca nefondate, reținând instanța de prim control judiciar că pedepsele
aplicate de instanța fondului au fost bine dozate în raport de criteriile prev.
de art. 72 C. pen.
Împotriva acestei
decizii au declarat recurs în termenul legal de 10 zile prev. de art. 385
3
C. proc. pen. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpații P.G.
și V.I.D.
Criticile formulate
de parchet vizează greșita achitare a inculpatului P.G. pentru infracțiunea
prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1)
și (2) C. pen. - caz de casare prev. de art. 385
9
pct. 18 C. proc.
pen.
Se susține de către
parchet că în situația unui transport agabaritic inexistent, inculpatul P.G. a
condiționat trecerea acestuia pe calea publică de primirea sumei de 100 RON
anterior efectuării traseului, astfel că acest aspect are mai puțină relevanță
în condițiile în care inculpatul își crease o practică de a primi sume de bani
în scopul de a nu-și îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu.
Criticile parchetului
vizează și greșita încadrare juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului
V.I.D. - caz de casare prev. de art. 385
9
pct. 17 C. proc. pen.
Din acest punct de
vedere Parchetul susține că în mod eronat instanța de control judiciar a
apreciat că infracțiunea de abuz în serviciu are un caracter subsidiar față de
infracțiunea de fals intelectual.
Se arată că din
probele dosarului rezultă că au avut loc două acțiuni distincte ale
inculpatului V.I.D., una proprie de fals intelectual, iar alta de determinare a
unei alte persoane de a semna procesul-verbal în vederea producerii aceleiași
consecințe juridice, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale
infracțiunilor prev. de art. 289 C. pen. și art. 31 alin. (2) C. pen. raportat
la art. 289 C. pen.
Referitor la
absorbția infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. în aceeași infracțiune unică
prev. de art. 289 C. pen., se arată că motivarea instanței de fond este
neconvingătoare și în contradicție cu materialul probator administrat în cauză,
fapt pentru care parchetul solicită a se menține, soluția dispusă de instanța
de fond în privința inculpatului V.I.D.
Parchetul formulează
critici și în considerarea cazului de casare prev. de art. 385
9
pct.
14 C. proc. pen., arătând că pedepsele aplicate inculpaților sunt prea blânde
în raport de activitatea infracțională ce li se reține în sarcină.
Recurentul inculpat
P.G. invocă cazul de casare prev. de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen.
arătând că s-a omis o eroare gravă de fapt ce a avut drept consecință greșita
sa condamnare pentru infracțiunea prev. de art. 25 raportat la art. 260 C.
pen., sens în care solicită achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a)
raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Recurentul inculpat
V.I.D., în susținerea recursului său invocă cazul de casare prev. de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen. și solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a)
raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 289
C. pen. iar în subsidiar, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat
la art. 10 lit. b
1
) C. proc. pen., solicitând a se reține că fapta
nu prezintă gradul de pericol social concret al unei infracțiuni.
În cazul în care nu
se va da curs acestor apărări, inculpatul V.I.D. invocă cazul de casare prev.
de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen. cu consecința aplicării unei
pedepse într-un cuantum mai mic față de care să se dispună suspendarea
condiționată a executării pedepsei.
Criticile aduse nu
sunt fondate.
Analizând legalitatea
și temeinicia deciziei recurate, prin prisma cazurilor de casare invocate,
conform art. 385
6
alin. (2) C. proc. pen. cât și din perspectiva
dispozițiilor art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen. apreciază Înalta
Curte că recursurile declarate de inculpați și parchet nu sunt fondate, urmând
a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte de
Casație și Justiție reține că situația de fapt a fost temeinic stabilită de
instanța de fond în baza unei analize obiective și judicioase a întregului
ansamblu probator administrat atât în faza de urmărire penală cât și în mod
direct și nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, faptele au fost just
încadrate juridic de instanța de prim control judiciar, în mod corect
reținându-se că sunt întrunite condițiile pentru tragerea la răspundere penală
a inculpaților sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 25 C. pen.
raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. în cazul inculpatului P.G. și art. 289
C. pen. în cazul inculpatului V.I.D.
Motivul de recurs formulat
de parchet referitor la greșita achitare a inculpatului P.G. pentru
infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 7
alin. (1) din Legea nr. 78/2000 -caz de casare prev. de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen. nu este fondat.
Cu privire la această
faptă rezultă că la data de 2 septembrie 2010, martorul F.Ș. s-a deplasat la
locul de muncă al inculpatului P.G. unde i-a comunicat că are de efectuat un
transport al unui utilaj greu iar sensul discuției a fost ca inculpatul să permită
martorului transportul fără a deține autorizație specială de transport. În
cadrul acestei discuții inculpatul P.G. a încuviințat efectuarea acestui
transport cu condiția ca martorul să-i dea anterior un telefon pentru ca nu
cumva în acel moment să fie cineva care-i verifică activitatea și astfel să
constate neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În aceeași zi, la
prânz, martorul F.Ș. revine la punctul de control trafic auto și îi comunică
inculpatului că transportul a trecut, întrebându-l în același timp când să-l
contacteze. Inculpatul P.G. i-a spus martorului să revină a doua zi până la ora
14.00, astfel că a doua zi martorul s-a deplasat la locul de muncă al
inculpatului unde i-a oferit suma de 100 RON, ocazie cu care inculpatul i-a
spus „ce dracu faci mă, umbli cu banii așa?”.
Toate discuțiile au
fost înregistrate audio și video cu aparatura tehnică aflată asupra martorului,
întrucât aceasta formulase plângere penală împotriva inculpatului P.G.
denunțând aspectele referitoare la fapta din 12 august 2010.
Înalta Curte reține
că soluția de achitare dispusă de instanța de fond și menținută și de instanța
de apel cu privire la infracțiunea de luare de mită reținută în sarcina
inculpatului P.G., este legală și temeinică, criticile formulate de parchet sub
acest aspect fiind nefondate și lipsite de puterea de a determina adoptarea
unei soluții contrare celei adoptate de instanțele inferioare.
Toate probele
invocate de parchet pentru dovedirea infracțiunii de luare de mită pretins a fi
comisă de inculpatul P.G., au fost obținute cu încălcarea dispozițiilor art. 64
alin. (2) C. pen., fapt pentru care apreciază Înalta Curte că în mod corect au
fost înlăturate din ansamblul probator.
Rezultă din actele
dosarului că inculpatul P.G. a fost „determinat” să comită fapta de luare de
mită, martorul denunțător F.Ș. audiat în faza de cercetare judecătorească
arătând că, după formularea denunțului „s-a pus la cale un flagrant” în sensul
de a invoca un transport fictiv pentru care trebuia să plătească o taxă
specială. Arată martorul că s-a deplasat trei zile la rând la locul de muncă al
inculpatului și abia în a treia zi a reușit să-l determine pe inculpat să
primească suma de 100 RON.
Totodată martorul
declară că nici un moment inculpatul nu a solicitat expres anumite bunuri sau
beneficii referitoare la permisiunea de a trece transportul.
Față de împrejurarea
că în realitate nu a existat nici un transport agabaritic, martorul denunțător
nu a solicitat vreo autorizație de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri
pentru efectuarea unui transport special nu se poate reține că inculpatul P.G.
a pretins sau primit bani sau alte foloase ori a acceptat promisiunea unor
astfel de foloase sau nu o respinge în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini
ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu
sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, singura concluzie
care se impune este aceea de neîndeplinire a elementelor constitutive ale
infracțiunii de luare de mită cu consecința achitării inculpatului pentru
această infracțiune.
Dispozițiile art. 68
alin. (2) C. proc. pen. sunt incidente în cauză, rezultând cu prisosință că
inculpatul a fost determinat să comită fapta în scopul obținerii probelor.
Jurisprudența Curții
Europene a Drepturilor Omului invocată de parchet în susținerea acestui motiv
de recurs nu își găsește aplicare în cauza dedusă judecății.
Din probele dosarului
nu rezultă că inculpatul P.G. avea predispoziție de a comite infracțiunea,
situație ce ar fi dat legitimitate activităților desfășurate de organele de
urmărire penală.
Așa cum în mod corect
a reținut instanța de fond, inculpatul nu a fost trimis în judecată și pentru
fapta din 12 august 2010 constând în aceea că ar fi primit cu titlu de mită 2
sticle de whisky de la denunțător, faptă care de altfel nu a fost dovedită în
nici un mod, declarațiile martorului denunțător nefiind confirmate de probele
administrate în cauză.
De asemenea martorul
denunțător a declarat în fața instanței de fond cu ocazia audierii că nici un
moment inculpatul P.G. nu i-a pretins în mod expres bunuri sau bani cu titlu de
mită, singurele expresii folosite de acesta fiind „mai târziu” sau „o să
vedem”.
Din nici o
manifestare a inculpatului P.G. nu rezultă intenția acestu