ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1095/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1095/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 138 din 26 martie

2012, Tribunalul Constanța a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea

încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului P.G. din art. 7

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 C. pen. în art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. (actul material din 3

septembrie  2010).

S-a respins cererea

formulată de parchet de reținere a infracțiunii în formă continuată prev.de

art. 41 alin. (2) C. pen. (actele materiale din 13 august 2010 și 3 septembrie

2010).

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu aplicarea

art. 68 alin. (2) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul P.G. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 19 din

Legea nr. 78/2000 a constatat că cele 2 bancnote de câte 50 RON puse la

dispoziția denunțătorului au fost recuperate de organele judiciare.

În baza art. 25 C.

pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) -

art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul P.G. la pedeapsa de 6 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă.

În baza art. 71 C. pen.

a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., și exercițiul

dreptului de a exercita o funcție publică, prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen.

În baza art. 81 - 82

C. pen. a dispus pentru inculpatul P.G. suspendarea condiționată a executării

pedepsei de 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6

luni, ce va curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., a constatat că pe durata suspendării condiționate a executării

pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C.

proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 246 C.

pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen. a condamnat pe

inculpatul V.I.D. la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În baza art. 289 C.

pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 C. pen. a condamnat pe

inculpatul V.I.D. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 31 C.

pen. raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) - art. 76 C.

pen. a condamnat pe inculpatul V.I.D. la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual.

În baza art. 33 lit.

a) - art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul

V.I.D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 luni închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., și

exercițiul dreptului de a exercita o funcție publică, prev de art. 64 lit. c)

C. pen.

În baza art. 81 - 82

C. pen. a dispus pentru inculpatul V.I.D. suspendarea condiționată a executării

pedepsei de 2 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 2

luni, ce curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., a constatat că pe durata suspendării condiționate a executării

pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C.

proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 191

alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpați să plătească statului câte 750

RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că inculpații P.G. și V.I.D. erau

încadrați, în cursul anului 2010, în funcția de controlori trafic auto în

cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri, funcții în baza cărora aveau

ca atribuții de serviciu verificarea respectării legislației rutiere de către

transportatori și de a aplica sancțiuni în temeiul O.G. nr. 43/1997.

La data de 31 august

2010, martorul denunțător F.Ș. a formulat un denunț împotriva inculpatului

P.G., în care arăta că acesta, în calitate de funcționar public, a pretins și

primit la data de 12 august 2010 două sticle de whisky marca J.B., în schimbul

acceptului său de a trece prin punctul de control trafic Palas, un transport

agabaritic fără a avea autorizație specială de transport.

Conform declarațiilor

martorului, acesta desfășura activități de agent transport în cadrul SC T. 02

S. SA Agigea, și în această calitate avea atribuții de asigurare a încărcării,

descărcării autovehiculelor, escortarea transporturilor agabaritice,

repartizarea autovehiculelor și utilajelor din parcul auto diferiților

beneficiari.

La data de 12 august

2010 martorul a trebuit să efectueze un transport agabaritic, pe o rută ce nu

depășea 500 m în interiorul Municipiului Constanța.

În vederea obținerii

autorizației speciale de transport, F.Ș. s-a deplasat la D.R.D.P. Constanța

unde a luat legătura cu funcționara desemnată pentru eliberarea autorizațiilor

speciale de transport -martora B.C. F.Ș. arată că B.C. a invocat că nu poate

elibera autorizația specială de transport întrucât distanța de deplasare este

foarte scurtă și nu poate stabili valoarea de taxare, apoi i-a comunicat că în

punctul de control se afla de serviciu P.G., din cadrul DRDP.

F.Ș. a arătat că s-a

deplasat la punctul de control Palas unde a discutat cu inculpatul P.G., și în

final acesta i-a permis trecerea cu transportul agabaritic. Din declarațiile

martorului F.Ș., ale martorului F.M. și din cuprinsul scrisorii de transport

nr. 2146 din 12 august 2010, tribunalul a reținut că la data de 12 august 2010

s-a efectuat transportul cu trailer a unei macarale, pe ruta Valu lui Traian

-centură Constanța - Cumpăna.

De asemenea, martorul

F.Ș. a arătat că în schimbul trecerii transportului pe drumul public fără

achitarea taxei, i s-a sugerat de către inculpatul P.G. oferirea unui beneficiu

material. Astfel, cei doi au convenit ca F.Ș. să-l contacteze pe P.G. a doua

zi, aspect ce se confirmă implicit prin declarațiile martorei B.C., în partea

în care aceasta relatează că a fost sunată de P.G., care i-a cerut să-l

contacteze pe F. și să-i solicite să ia legătura telefonic cu el. Or,

tribunalul a reținut că aceasta s-a întâmplat a doua zi după data de 12 august

2010, și inculpatul P.G. nu a indicat o justificare pertinentă a interesului de

a fi contactat de F.Ș.

Conform susținerilor

martorului F.Ș., acesta s-a întâlnit cu inculpatul P.G. la data de 14 august

2010 și i-a înmânat cu acea ocazie două sticle de whisky marca J.B., pe care le

avea acasă de la un eveniment onomastic anterior.

La data de 02

septembrie 2010 ora 10,24, martorul F.Ș. s-a deplasat la punctul de control

trafic auto unde își exercita atribuțiile de serviciu inculpatul P.G., aflat în

zona stației P. situată la intrarea în municipiului Constanța pe b-dul I.C.

Brătianu (intrarea dinspre Valu lui Traian) unde l-a abordat pe acesta

comunicându-i că are de efectuat un transport de la zona de șantier a

autostrăzii, martorul referindu-se că transportul este "tot ca data

trecută”, respectiv transportarea unui utilaj greu (macara) pe un trailer.

Sensul discuției a

fost ca inculpatul să permită martorului transportul fără a obține autorizație

specială de transport, iar în cadrul acestei discuții P.G. a încuviințat

efectuarea acestui transport, cu condiția ca martorul să-i dea anterior un

telefon, pentru ca nu cumva în acel moment să fie cineva care verifică

activitatea inculpatului, și astfel să constate neîndeplinirea atribuțiilor de

serviciu de către acesta, sau să constate lipsa autorizației speciale de

transport.

În final cei doi au

schimbat jumătăți de frază în sensul că F.Ș. îl va contacta telefonic pe

inculpat, acesta încuviințând de principiu intenția martorului, dar fără să

fixeze o dată sau oră, și de asemenea fără să facă vreo solicitare martorului.

În aceeași zi, la ora

13,55, martorul F.Ș. a revenit la punctul de control trafic auto, solicitând să

fie lăsat să vorbească cu inculpatul, căruia i-a comunicat faptul că

transportul a trecut, și solicitând să îl contacteze ulterior pe inculpat,

întrebându-l când anume ar putea să îl sune, iar inculpatul răspunzându-i că a

doua zi se află în același loc, de dimineață până la ora 14. Tribunalul a

reținut, cu privire la aceste aspecte, că întreaga inițiativă de contactare

pentru solicitarea încuviințării transportului și pentru o întâlnire ulterioară

a aparținut martorului F.Ș.

La data de 03

septembrie 2010, orele 11,10 -11,11, martorul F.Ș. s-a deplasat la aceeași

locație, unde inculpatul P.G. desfășura activități de control trafic auto, și

după un schimb de cuvinte, în care inculpatul l-a întrebat pe martor ce are la

el, acesta i-a oferit o sumă de bani, aspect care rezultă în mod expres din

reproșul inculpatului "Ce dracu faci mă, umbli cu banii așa?”. Discuțiile

din data de 02 septembrie și 03 septembrie  2010 au fost înregistrate audio și

video cu aparatură tehnică aflată asupra martorului, întrucât acesta, la data

de 31 august 2010 formulase plângere penală împotriva inculpatului P.G.,

denunțând aspectele referitoare la fapta din 12 august 2010.

După ce martorul a

plecat din locul respectiv, la ora 11,15 au intervenit organele de urmărire

penală, care au constatat că inculpatul se afla în posesia a două bancnote de

câte 50 RON, ale căror serii erau notate în procesul-verbal încheiat de aceste

organe. Rezultă din procesele verbale încheiate, coroborate cu susținerile

inculpatului din momentul depistării sale, că cele două bancnote au fost

înmânate de organul de urmărire penală martorului F.Ș., pentru ca acesta să le

înmâneze inculpatului, lucru ce s-a și întâmplat. Declarația martorului P.F.M.,

coleg de serviciu cu inculpatul P. și aflat la fața locului, nu infirmă, ci

confirmă implicit primirea banilor de către P.G., în mod direct, excluzând

apărarea acestuia în sensul că a găsit banii pe jos după plecarea lui F.

Astfel, martorul a indicat faptul că între momentul în care F.Ș. a plecat și

momentul în care a intervenit organul de urmărire penală, nu a existat o

perioadă în care P.G. să se dea jos din mașină, să aibă timp să găsească

bancnotele de 50 RON, și aceasta fără a fi văzut de P.F.M.

Inculpatul a susținut

în momentul intervenției poliției, ca și în cursul procesului, că l-a

împrumutat pe F.Ș. în ziua anterioară, pentru ca acesta să-și cumpere rovignetă,

iar F.Ș. i-a returnat o parte din împrumutul acordat.

Tribunalul a reținut

că aceste susțineri sunt neadevărate, întrucât contextul în care s-a petrecut

înmânarea banilor, relațiile anterioare neutre dintre cei doi, infirmă

posibilitatea unui împrumut acordat de inculpat martorului.

Cu privire la această

faptă, tribunalul a reținut că, în cursul judecății, martorul F.Ș. a declarat

că în realitate, la data de 02 septembrie  2010 nu a efectuat nici un transport

agabaritic care să impună obținerea unei autorizații de transport specială.

Acest fapt rezultă implicit și din aceea că martorul nu a indicat existența

vreunor înscrisuri sau martori care să confirme efectuarea transportului

respectiv, spre deosebire de transportul din 12 august 2010 care este dovedit

atât cu scrisoarea de transport cât și cu declarația șoferului trailerului,

P.F.M.

Având în vedere

aceste date, precum și faptul că la data de 30 august 2010 martorul formulase

plângere penală pentru o infracțiune de corupție împotriva inculpatului, tribunalul

reține că activitățile din datele de 02 și 03 septembrie 2010 au fost efectuate

de martor, la solicitarea organului de urmărire penală, cu scopul de a se

dovedi comportamentul ilegal al inculpatului în ceea ce privește exercitarea

atribuțiilor de serviciu. Astfel se explică faptul că atât la data de 02

septembrie  2010, cât și la data de 03 septembrie  2010, martorul F.Ș. avea

montată aparatură tehnică de înregistrare pe corpul său.

Potrivit art. 68

alin. (2) C. proc. pen., este oprit a determina o persoană să săvârșească sau

să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe.

În cazul faptei din

03 septembrie  2010, tribunalul a reținut că inculpatul P.G. a fost determinat

prin intervenții repetate ale martorului F.Ș., să săvârșească o faptă de luare

de mită, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu cu privire

la o activitate de transport inexistentă. Astfel, singurul scop avut în vedere

de martor în cadrul activităților din 02 și 03 septembrie  2010 a fost acela de

a-l determina pe P.G. să accepte luarea unei sume de bani reprezentând mită

pentru acceptarea tranzitării unui presupus transport agabaritic fără achitarea

autorizației speciale de transport, deci de a obține probe spre a demonstra

comportamentul anterior al acestuia.

Având în vedere

întrunirea condițiilor prevăzute de art. 68 alin. (2) C. proc. pen., tribunalul

a înlăturat din complexul probator mijloacele de probă referitoare la

activitățile desfășurate de inculpat la datele de 02 și 03 septembrie  2010,

conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Totodată, tribunalul

a reținut că nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii

de luare de mită, întrucât fapta de primire de bani…a funcționarului public

trebuie realizată în scopul de a … nu îndeplini un act privitor la îndatoririle

sale de serviciu. În speță, din situația de fapt stabilită rezultă că nu a

existat în realitate o îndatorire de serviciu a inculpatului P.G., la data de

02 septembrie 2010, pe care acesta să nu o fi realizat-o, în referire la un

transport agabaritic efectuat de martorul F.Ș., câtă vreme transportul

respectiv a fost fictiv.

Din examinarea

conținutului rechizitoriului, tribunalul a reținut că inculpatul P.G. a fost

trimis în judecată strict pentru fapta din 03 septembrie  2010, și nu a fost

trimis în judecată pentru fapta din 12 august 2010.

Față de situația de

fapt reținută, instanța de fond a admis cererea de schimbare a încadrării

juridice a infracțiunii de luare de mită în sensul reținerii dispozițiilor art.

7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și a art. 254 alin. (2) C. pen. având în

vedere calitatea de organ de control a inculpatului P.G.

Reținând că

inculpatul a fost determinat să comită infracțiunea de luare de mită din data

de 3 septembrie  2010 iar probele au fost obținute în mod nelegal, tribunalul a

dispus achitarea, iar pentru fapta din 12 august 2010 a reținut că inculpatul

P.G. nu a fost trimis în judecată și cu privire la această faptă.

Cu privire la

inculpatul V.I.D., s-a reținut că la data de 29 iunie 2010, aflându-se la un

punct de control trafic auto, a efectuat cântărirea ansamblului auto compus din

autocamionul "Y" și remorca "Z", aparținând SC T.C. SRL,

fiind eliberat bonul de cântar nr. 1578 și constatând că masa cântărită pe osie

depășește limita legală admisă. Față de această situație, inculpatul a emis

procesul-verbal de contravenție nr. 3500801, prin care a aplicat amendă de

30.000 RON societății SC T.C. SRL administrată de martorul G.A.

Despre emiterea

procesului-verbal de contravenție și aplicarea amenzii, martorul G.A. a aflat

de la șoferul autocamionului (acesta refuzând să semneze procesul-verbal),

motiv pentru care s-a deplasat la punctul de control și a purtat o discuție în

contradictoriu cu inculpatul V.I.D. asupra corectitudinii aplicării amenzii.

Despre această discuție relatează în declarațiile sale martorul G.A. Prin

urmare, rezultă că martorul G.A. a cunoscut atât data încheierii

procesului-verbal de contravenție, motivul aplicării sancțiunii precum și

valoarea importantă a amenzii aplicate.

Conform susținerilor

martorului E.I., ulterior emiterii procesului-verbal de contravenție acesta a

fost predat pentru a fi comunicat prin poștă societății contraveniente. Din

declarațiile martorului G.A., precum și din conținutul procesului-verbal de

contravenție, tribunalul reține că adresa sediului societății SC T.C. SRL a

fost preluată din licența de transport emisă pentru societatea comercială

respectivă, această adresă fiind una veche, care între timp fusese schimbată și

fusese comunicată la Oficiul Registrului Comerțului, însă modificarea

respectivă nu operase și pe formularul de licență de transport.

Astfel, rezultă că

adresa anterioară a societății a fost Constanța, strada I.A. iar adresa

sediului la data încheierii procesului-verbal de contravenție și la data

comunicării acestuia, era Constanța, strada M.

În consecință,

procesul-verbal de contravenție a fost comunicat prin poștă la o adresă de la

care SC T.C. SRL se mutase, prin adresa nr. AV 2366 din 06 iulie 2010, iar

Poșta l-a returnat către DRDP cu această mențiune la data de 22 iulie 2010.

În această situație,

după verificarea sediului actual al SC T.C. SRL, șeful de serviciu E.I. a

dispus recomunicarea procesului-verbal de contravenție la noul sediu -ce

coincide cu domiciliul martorilor G.A. și G.Ț. - prin intermediul inculpatului

V.I.D. În acest sens, martorul arată că, în situația returnării de către poștă

a proceselor verbale de contravenție, sarcina recomunicării acestora prin agent

procedural revenea lucrătorului DRDP care a încheiat procesul-verbal de

contravenție, în speță acesta fiind inculpatul V.I.D.

Inculpatul V.I.D. a

încheiat un proces verbal de afișare a procesului-verbal de contravenție, din

care rezultă că la data de 26 iulie 2010 s-a deplasat la sediul din strada M.

al societății contraveniente și a comunicat prin afișare acel Proces-verbal de

contravenție nr. 3500801 din 29 iunie 2010, precum și tichetul de cântar nr.

1578.

În acest

proces-verbal s-a mai menționat că la afișare a asistat martora B.C.,

menționându-se datele de identificare ale acesteia, iar procesul-verbal de

afișare fiind semnat de martoră.

Tribunalul a reținut

că procesul-verbal de contravenție trebuia comunicat contravenientei în termen

de 30 de zile de la încheiere, conform art. 14 din O.G. nr. 2/2001, în caz

contrar fiind incidente dispozițiile privind constatarea prescripției

executării sancțiunii aplicate.

Din declarațiile

martorilor G.A. și G.Ț., tribunalul a reținut că administratorul SC T.C. SRL,

cunoscând încheierea procesului-verbal și data încheierii, a urmărit

comunicarea lui, având interes pentru a-l contesta, și în acest scop și-a

atenționat soția să verifice zilnic cutia poștală. Tribunalul a mai reținut și

împrejurarea că G.A. a putut aprecia că are șanse reale de a i se admite

plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție, având în vedere că

depășirea masei pe osie a fost de numai 500 kg - de la 11.500 kg admis legal,

la 12.000 kg constatat -și de asemenea avea interes în formularea plângerii,

suma amenzii fiind importantă - 30.000 RON.

Față de aceste

aspecte, instanța de fond a reținut ca fiind reale susținerile celor doi

martori, confirmate parțial și implicit și de declarația martorei P.E., în

sensul că au urmărit zilnic comunicarea procesului-verbal de contravenție.

Astfel fiind, rezultă din probele administrate că procesul-verbal de

contravenție a fost comunicat prin depunere în cutia poștală a martorului G.A.,

la data de 05 august 2010. La acea dată, martora P.E. a sesizat un bărbat care

a introdus ceva în cutia poștală, apoi a fost întrebată de G.Ț. - contrar

comportamentului anterior obișnuit al acestei martore - dacă a observat pe

cineva depunând acel înscris în cutia poștală. Faptul că G.Ț. a apelat la

martoră în acea zi pentru a afla mai multe informații dovedește că într-adevăr

fusese preocupată de comunicarea procesului-verbal de contravenție, și că la

data de 05 august 2010 era prima dată când avea în posesie acest proces-verbal.

În ce privește

mențiunile din procesul-verbal de afișare încheiat de inculpatul V.I.D.,

privind data afișării procesului-verbal de contravenție și persoana care a

asistat la această operațiune, tribunalul a arătat că acestea sunt nereale,

pentru următoarele considerente:

- inculpatul a

menționat în scris că a făcut afișarea la data de 26 iulie 2010, aspect care nu

se confirmă, câtă vreme rezultă din adresa DRDP că martora B.C. s-a aflat în

concediu de odihnă până la data de 27 iulie 2010 inclusiv, deci prima sa zi de

lucru a fost 28 iulie 2010. Or, tot martora declară în mod constant că,

ulterior venirii sale din concediul de odihnă, inculpatul a venit la biroul ei

și i-a solicitat să semneze un proces-verbal de afișare - cel referitor la SC

T.C. SRL. Prin urmare, acest aspect se putea realiza cel mai devreme la data de

28 iulie 2010, rezultând că data de 26 iulie 2010 înscrisă pe actul de afișare

este falsă. Apărarea inculpatului V.I.D. potrivit căreia avea în posesie de

dinainte un exemplar de proces-verbal de afișare semnat în alb de martoră, pe

care l-ar fi putut astfel încheia real la data de 26 iulie 2010, este

contrazisă de declarația martorei B.C., care își amintește în mod cert faptul

că inculpatul i-a solicitat semnarea acelui proces-verbal de afișare, deci

acesta nu avea unul semnat de dinainte, pentru că într-o asemenea situație nu

mai era necesar să apeleze la semnătura martorei. Inculpatul nu a contestat

declarațiile martorei și nu a solicitat să facă dovezi în sensul că relatarea

martorei privind semnarea procesului-verbal după ce s-a întors din concediu,

este nereală.

- martora B.C. a

declarat că în realitate nu s-a deplasat și nu a asistat la afișarea

procesului-verbal de contravenție, declarație susținută și de inculpat.

În ce privește

apărarea inculpatului V.I.D. potrivit căreia s-a deplasat în mod real la data

de 26 iulie 2010 la sediul SC T.C. SRL din strada M., unde a,,comunicat”

procesul-verbal de contravenție prin aruncarea acestuia peste gard, în curtea

imobilului, tribunalul o va înlătura ca fiind nesinceră, pentru considerentele

următoare:

- procedeul aruncării

pe sol a unui înscris - cum ar fi un proces-verbal de contravenție -cu intenția

de a fi găsit de destinatar, este neverosimil, întrucât orice persoană care ar

intenționa un asemenea gest își reprezintă faptul că înscrisul respectiv s-ar

putea deteriora de la intemperii, ar putea fi luat de vânt, ar putea trece

neobservat fiind purtat în iarbă, etc. Nu rezultă din nici o probă că

inculpatul cunoștea programul persoanelor care locuiau în imobilul de pe strada

M., astfel încât să fie sigur că în scurt timp cineva din imobil va descoperi

pe jos procesul-verbal de contravenție. În fapt, inculpatul nu cunoștea nici

faptul că la acea adresă locuiește curent martorul G.A., deoarece singura

informație obținută de la Registrul Comerțului a fost aceea că la adresa

respectivă este stabilit. sediul SC T.C. SRL, dar asta nu însemna automat că și

administratorul acestei firme își are domiciliul permanent la aceeași adresă.

- s-a dovedit că, la

data de 05 august 2010 inculpatul a introdus procesul-verbal de contravenție în

cutia poștală amplasată la gardul de la stradă al imobilului, astfel încât nu

există nici o explicație logică a faptului că nu a procedat în același mod și

la data de 26 iulie 2010.

- susținerea

inculpatului că a aruncat peste gard procesul-verbal, în loc să sune la intrare

și să înmâneze actul unei persoane din imobil pentru că avusese un conflict

verbal cu G.A., și dorea să evite o nouă dispută - este nefondată, întrucât

inculpatul nu cunoștea dacă martorul locuiește la acea adresă sau dacă la

momentul respectiv se afla în imobil, cum de altfel nu rezultă nici existența

comportamentului violent verbal al martorului G.A., care să-l determine pe

inculpat să procedeze astfel cum susține, pentru a evita o nouă confruntare

verbală cu martorul.

Un alt aspect pe care

îl semnalează martorul G.A. și pe care inculpatul V.I.D. îl confirmă implicit

în declarația sa, este acela că, după trecerea perioadei de 30 de zile în care

procesul-verbal trebuia comunicat, martorul s-a întâlnit cu un angajat al DRDP

(Z.N.) căruia i-a cerut explicații asupra faptului că nu i s-a comunicat

procesul-verbal de contravenție, și susținând că nu a primit un astfel de

proces-verbal. Rezultă că acel angajat l-a sesizat pe inculpatul V.I.D. asupra

acestui aspect, și în acel moment inculpatul s-a sesizat despre faptul că

procesul-verbal nu fusese recomunicat, luând decizia de a face comunicarea

respectivă. Or, astfel fiind, rezultă că această recomunicare s-a realizat după

scurgerea perioadei de 30 de zile prevăzută de lege, confirmându-se și în acest

mod că inculpatul a comunicat pentru prima dată procesul-verbal la data de 05

august 2010, și deci a încheiat în fals procesul-verbal prin care atestă, în

calitate de agent procedural, că acea comunicare s-ar fi realizat la 26 iulie

2010, în prezența martorei B.C.

Tribunalul a reținut

că prin probele administrate nu s-a stabilit. o intenție preordinată a

inculpatului de a comunica procesul-verbal de contravenție după expirarea

perioadei de 30 de zile prevăzute de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, special

pentru a priva SC T.C. SRL de un drept procesual. În lipsa unor astfel de

probe, rezultă că inculpatul a omis comunicarea în termen a procesului-verbal,

iar ulterior, când a fost sesizat de angajatul DRDP, a încercat să-și acopere

propria neglijență prin încheierea unui proces-verbal de afișare datat astfel

încât să se încadreze în termenul legal de comunicare.

După primirea

procesului-verbal de contravenție la data de 05 august 2010, martorul G.A. a

formulat plângere contravențională la Judecătoria Constanța, la data de 09 august

2010, apoi a formulat plângere penală la data de 12 august 2010, semnalând că

la data de 03 august 2010 a efectuat demersuri la DRDP întrebând de ce nu i s-a

trimis copia procesului-verbal de contravenție, că la data de 05 august 2010 a

găsit la cutia poștală un proces-verbal întocmit de V.D. și datat 26 iulie

2010, dar depus la cutia poștală în ziua de 05 august 2010.

În cadrul plângerii

contravenționale, martorul G.A., în calitate de administrator al SC T.C. SRL, a

invocat prevederile art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, în sensul că

executarea sancțiunii dispuse este prescrisă. Aceeași cerere a fost reiterată

și oral de avocatul societății contraveniente, în ședința din 20 iunie 2011 a

Judecătoriei Constanța.

Prin Sentința civilă

nr. 12476 din 24 iunie 2011, Judecătoria Constanța a admis plângerea

contravențională și a aplicat sancțiunea "avertisment” în locul amenzii de

30.000 RON. În privința excepției prescripției executării sancțiunii, instanța

a reținut că o comunicare tardivă a procesului-verbal nu constituie un motiv de

nelegalitate și implicit de nulitate a procesului-verbal de contravenție, ci o

împrejurare ulterioară încheierii acestuia.

Potrivit art. 14

alin. (1) din O.G. nr. 2/2001"Executarea sancțiunii amenzii

contravenționale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contravenției

nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării

sancțiunii.”

Tribunalul a reținut

că, în conformitate cu acest text, petenta contravenientă SC T.C. SRL avea

dreptul de a invoca - în cadrul unei contestații la executare - excepția

prescripției executării sancțiunii, motivată de comunicarea cu întârziere a

procesului-verbal de contravenție.

În condițiile în care

inculpatul V.I.D. a încheiat un proces-verbal, în calitate de funcționar public

în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin care a atestat în mod nereal că

data comunicării procesului-verbal s-a situat în interiorul termenului prevăzut

de ordonanță, iar acest proces-verbal își produce efectul specific de a face

dovada celor constatate personal de funcționarul respectiv, tribunalul reține

că, pe perioada de la redactarea procesului-verbal și până la rămânerea

irevocabilă a Sentinței civile nr. 12476 din 24 iunie 2011 a Judecătoriei

Constanța, SC T.C. SRL prin administrator a fost lipsită de posibilitatea

exercitării unui drept recunoscut de lege, și anume acela de a beneficia de

prescripția executării amenzii aplicate.

În acest sens, nu

este relevant faptul că instanța a admis plângerea pe fond și a înlocuit amenda

cu un avertisment, deoarece această soluție nu putea fi prevăzută cu

certitudine de petenta contravenientă, fiind doar o chestiune de apreciere a

instanței de judecată. Prin urmare, pe perioada de până la rămânerea

irevocabilă a sancțiunii avertismentului aplicat de instanță, SC T.C. SRL avea

un interes actual de a beneficia de dreptul invocării excepției prescripției

executării sancțiunii.

De altfel, dacă

această prescripție ar fi fost cert conturată -în prezența unui proces-verbal

de afișare întocmit corect - societatea contravenientă ar fi putut aprecia ca

inoportună introducerea unei plângeri contravenționale pe fond, exercitând doar

dreptul de a se opune executării silite prin invocarea prescripției executării,

cu posibilitatea evitării cheltuielilor cu avocatul ales efectuate în procesul

civil.

După formularea

plângerii penale de către martorul G.A. împotriva inculpatului V.I.D., organele

de urmărire penală au dispus citarea martorei B.C., pentru a lămuri prin

declarația acesteia împrejurările în care s-a încheiat procesul-verbal de

afișare semnat de martoră.

Din declarația

martorei și a inculpatului P.G., tribunalul a reținut că a existat o discuție

între cei doi referitoare la citarea martorei la organul de poliție.

Discuția a fost

înregistrată de martoră cu telefonul mobil, și pusă ulterior la dispoziția

organelor de urmărire penală. Această discuție a fost înregistrată pe suport

optic și transcrisă în procesul-verbal încheiat la 03 septembrie 2010.

Având în vedere

caracteristicile ei, această înregistrare întrunește elementele unei

înregistrări a convorbirilor purtate în mediul ambiental, reglementată de art.

91

4

C. proc. pen.

Întrucât martora B.C.

a înregistrat cu un telefon mobil -aparat permis a fi deținut legal - propria

convorbire în mediul ambiental purtată cu o altă persoană, sunt incidente

dispozițiile art. 91

6

alin. (2) C. proc. pen., potrivit

cărora,,Înregistrările prevăzute în prezenta secțiune, efectuate de părți sau

de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile

convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții”. Astfel, tribunalul a

reținut conținutul convorbirii purtate între martoră și inculpatul P.G.,

transcris la dosar, ca mijloc de probă legal admis.

Potrivit conținutului

acestei convorbiri, inculpatul P.G. i-a indicat martorei ce anume trebuie să

vorbească în fața organului de urmărire penală care o citase, astfel:

- i-a indicat să

protesteze față de o presupusă depășire a atribuțiilor acestui organ, care

efectua verificări asupra unui proces-verbal încheiat de DRDP, deși acesta

putea fi contestat în instanța civilă, precum și că Poliția Rutieră nu avea

competențe să se implice în verificarea respectivă;

- a asigurat-o pe

martoră că ea nu răspunde de data înscrisă de V.I.D. pe procesul-verbal,

singurul aspect pe care trebuia să-l confirme martora fiind acela că

procesul-verbal a fost afișat pe poartă.

- a încurajat-o pe

martoră să susțină că nu mai ține minte data afișării, pentru că a fost la mai

multe afișări, în condițiile în care martora menționase în fraza anterioară că

știe data înscrisă, de 26, pe procesul-verbal;

- i-a indicat

martorei să susțină că s-a deplasat cu V.I.D. la a fișare, dar că a stat mai

retrasă, la cca 10 metri (întrucât martora indicase anterior posibilitatea ca

imobilul să aibă cameră de supraveghere care să fi surprins momentul când s-a

deplasat acolo "domnul D.”)

- i-a indicat

martorei să susțină că știe că contravenientul este o persoană violentă, care a

venit și la DRDP și a amenințat "în stânga și-n dreapta”, și de aceea a

stat mai retrasă la momentul afișării (la o casă mai în spate).

- i-a indicat

martorei locația și aspectul casei la care să susțină că s-a dus la afișare (o

stradă undeva pe la stadion, cu o poartă., cu un gard pietruit, cu niște fier

forjat)

- a îndemnat-o pe

martoră să meargă cu V.I.D. la locul respectiv pentru a observa topografia,

atenționând-o totodată să nu fie văzuți și să se susțină că s-au dus special

pentru asta.

- i-a indicat

martorei să justifice că în ziua respectivă era în concediu și trecuse pe la

serviciu pentru niște probleme de rezolvat - aspect ce dovedește că inculpatul

știa că la data menționată pe procesul-verbal martora figura în concediu de

odihnă, așa cum rezultă din adresa și foaia de pontaj comunicate de DRDP.

La data de 13 august

2010 martora a dat o declarație olografă la organul de urmărire penală, în

legătură cu plângerea penală depusă de către SC T.C. SRL împotriva lui V.I.D.,

în care a făcut următoarele precizări:

- a mers în mai multe

rânduri împreună cu V.I.D. pentru afișarea unor procese verbale;

- la sfârșitul lunii

iulie a venit la serviciu din timpul liber pentru a rezolva o problemă

personală, s-a întâlnit cu V. care a rugat-o să-l însoțească pentru afișarea

unui proces-verbal;

- s-a deplasat cu

autoturismul inculpatului undeva în zona stadionului;

- inculpatul a

coborât singur din mașină, martora rămânând în mașină

- a văzut poarta

imobilului, acesta având un gard din fier forjat

- a văzut o dată

persoana căreia i s-a afișat procesul-verbal, la sediul DRDP când acesta a avut

o discuție în contradictoriu cu ing E.

Tribunalul a arătat

că, în această declarație, martora a urmat aproape cuvânt cu cuvânt indicațiile

inculpatului P.G., în ce privește: faptul că nu mai ține minte data afișării

pentru că a fost la mai multe afișări; faptul că a mers la serviciu pentru a

rezolva o problemă, fiind în timpul liber (concediu); faptul că s-a deplasat în

zona stadionului; faptul că a stat într-un loc în care nu putea fi eventual

surprinsă de o cameră de supraveghere de la imobilul lui G.; faptul că gardul

imobilului era din fier forjat; faptul că l-ar fi văzut pe G. la DRDP discutând

în contradictoriu. În consecință, tribunalul reține că inculpatul P.G. a avut o

influență reală asupra martorei, în ceea ce privește declarația dată de

aceasta.

Ulterior, martora

B.C. a revenit asupra declarației, arătând în esență că nu s-a deplasat

niciodată pentru a asista la afișarea procesului-verbal de contravenție,

împreună cu V.I.D., ci a cedat cererii acestuia de a semna la birou, în ziua de

28 iulie 2010, acel proces-verbal de afișare. De asemenea, martora a arătat că

inculpatul P.G., a venit la biroul ei de mai multe ori, spunându-i ce anume

trebuia să declare la poliție. Martora a confirmat că s-a deplasat cu

inculpatul V.I.D. pentru a vedea topografia locului unde s-a susținut că a

asistat la afișare, și de asemenea a indicat că V.I.D. a recunoscut într-o

discuție că a făcut acea afișare la data de 5 august 2010 - cum rezultă și din

discuția înregistrată cu P.G.

Tribunalul a reținut

că aceste din urmă susțineri ale martorei B.C. se confirmă prin probele

administrate, astfel încât rezultă că prima declarație a martorei, dată asupra

unor aspecte esențiale asupra cărora a fost întrebată, este mincinoasă.

Reținând că din

probele dosarului rezultă vinovăția inculpatului P.G. sub aspectul comiterii

infracțiunii prevăzute de art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. și a

inculpatului V.I.D. sub aspectul comiterii infracțiunilor prev.de art. 246 C.

pen., art. 289 C. pen. și art. 31 C. pen. raportat la art. 289 C. pen.,

instanța de fond a dispus condamnarea inculpaților la pedepse cu închisoarea la

individualizarea cărora a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen.

Considerând că scopul

educativ al pedepselor poate fi atins fără privare de libertate, instanța de

fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor pentru ambii

inculpați.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel în termen legal prevăzut de art. 363 C. proc. pen.,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpații P.G. și V.D.I.

Parchetul a criticat

greșita achitare a inculpatului P.G. pentru infracțiunea de luare de mită,

precum și netemeinicia pedepselor aplicate celor doi inculpați.

În apelul său

inculpatul P.G. a criticat greșita să condamnare pentru comiterea infracțiunii

de instigare la mărturie mincinoasă, arătând că nu a influențat în nici un mod

declarația martorei B.C.

Criticile formulate

de inculpatul V.D.I., vizează greșita sa condamnare pentru faptele ce i se

rețin în sarcină, arătând că faptelor le lipsește unul din elementele

constitutive, solicitând achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar a

solicitat achitarea sa pe motiv că faptele nu prezintă gradul de pericol social

al unei infracțiuni.

Prin Decizia penală

nr. 141/P din 29 octombrie 2012, Curtea de Apel Constanța, în baza art. 379

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul formulat de

inculpatul P.G. împotriva Sentinței penale nr. 138 din 26 martie 2012

pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 11244/118/2011.

În baza art. 379 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă

tribunalul Constanța și inculpatul V.D.I. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 382

alin. (2) C. proc. pen. a desființat în parte Sentința penală apelată, numai cu

privire la inculpatul V.D.I. și, rejudecând:

În baza art. 334 C.

proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina

inculpatului V.D.I. din infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289

C. pen. și art. 31 C. pen. raportat la art. 289 C pen. în infracțiunea

prevăzută de art. 289 C. pen.

În baza art. 289 C.

pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. e) C.

pen. a condamnat pe inculpatul V.D.I. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 81 C.

pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 luni

închisoare aplicată inculpatului V.D.I., pe o perioadă de 2 ani și 2 luni,

termen de încercare stabilit. în condițiile art. 82 C. pen.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin

prezentei decizii.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul P.G. la plata sumei de 300 RON

cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat la soluționarea apelurilor

au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de prim control judiciar a reținut că soluția de

achitare a inculpatului P.G. sub aspectul infracțiunii de luare de mită este

corectă cât timp nu rezultă împrejurarea că primirea de către inculpatul P.G. a

sumei de 100 RON a fost condiționată de îndeplinirea sau neîndeplinirea vreunui

act privitor la îndatoririle sale de serviciu, mai ales că transportul

respectiv nu a avut loc.

Referitor la

criticile formulate de inculpatul P.G. cu referire la greșita sa condamnare

pentru instigare la infracțiunea de mărturie mincinoasă reține instanța de prim

control judiciar că nu sunt întemeiate, probele administrate în cauză relevând

existența elementelor constitutive ale acestei infracțiuni.

Cu privire la

infracțiunile reținute în sarcina inculpatului V.D.I. a reținut instanța de

prim control judiciar că sunt întemeiate atât apelul parchetului cât și al

inculpatului numai cu privire la încadrarea juridică a celor trei infracțiuni

reținute în sarcina inculpatului.

În raport de situația

de fapt ce rezultă din conținutul probelor administrate în cauză, reține

instanța de apel că în sarcina inculpatului V.D.I. nu poate fi reținută decât o

singură infracțiune prev.de art. 289 C. pen.

Cu privire la

infracțiunea prev.de art. 246 C. pen. se apreciază că are un caracter

subsidiar, ceea ce înseamnă că abuzul săvârșit de un funcționar public sau de

alt funcționar se încadrează în prevederile art. 246 C. pen. numai dacă acest

abuz nu are o incriminare distinctă în codul penal.

În ceea ce privește

infracțiunea de participație improprie la fals intelectual Curtea de Apel

Constanța a apreciat că această faptă se circumscrie elementelor constitutive

ale infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. în sensul că au

fost atestate necorespunzător, fapte asupra cărora se face mențiunea că s-au

petrecut întru-totul.

În raport de

argumentele prezentate, a apreciat instanța de prim control judiciar că în

sarcina inculpatul V.D.I. va reține o singură infracțiune prev. de art. 289 C.

pen. sens în care a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei.

Criticile formulate

de parchet cu privire la netemeinicia pedepselor aplicate inculpaților au fost

apreciate ca nefondate, reținând instanța de prim control judiciar că pedepsele

aplicate de instanța fondului au fost bine dozate în raport de criteriile prev.

de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs în termenul legal de 10 zile prev. de art. 385

3

C. proc. pen. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpații P.G.

și V.I.D.

Criticile formulate

de parchet vizează greșita achitare a inculpatului P.G. pentru infracțiunea

prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1)

și (2) C. pen. - caz de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen.

Se susține de către

parchet că în situația unui transport agabaritic inexistent, inculpatul P.G. a

condiționat trecerea acestuia pe calea publică de primirea sumei de 100 RON

anterior efectuării traseului, astfel că acest aspect are mai puțină relevanță

în condițiile în care inculpatul își crease o practică de a primi sume de bani

în scopul de a nu-și îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu.

Criticile parchetului

vizează și greșita încadrare juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului

V.I.D. - caz de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Din acest punct de

vedere Parchetul susține că în mod eronat instanța de control judiciar a

apreciat că infracțiunea de abuz în serviciu are un caracter subsidiar față de

infracțiunea de fals intelectual.

Se arată că din

probele dosarului rezultă că au avut loc două acțiuni distincte ale

inculpatului V.I.D., una proprie de fals intelectual, iar alta de determinare a

unei alte persoane de a semna procesul-verbal în vederea producerii aceleiași

consecințe juridice, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor prev. de art. 289 C. pen. și art. 31 alin. (2) C. pen. raportat

la art. 289 C. pen.

Referitor la

absorbția infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. în aceeași infracțiune unică

prev. de art. 289 C. pen., se arată că motivarea instanței de fond este

neconvingătoare și în contradicție cu materialul probator administrat în cauză,

fapt pentru care parchetul solicită a se menține, soluția dispusă de instanța

de fond în privința inculpatului V.I.D.

Parchetul formulează

critici și în considerarea cazului de casare prev. de art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen., arătând că pedepsele aplicate inculpaților sunt prea blânde

în raport de activitatea infracțională ce li se reține în sarcină.

Recurentul inculpat

P.G. invocă cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

arătând că s-a omis o eroare gravă de fapt ce a avut drept consecință greșita

sa condamnare pentru infracțiunea prev. de art. 25 raportat la art. 260 C.

pen., sens în care solicită achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Recurentul inculpat

V.I.D., în susținerea recursului său invocă cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 289

C. pen. iar în subsidiar, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., solicitând a se reține că fapta

nu prezintă gradul de pericol social concret al unei infracțiuni.

În cazul în care nu

se va da curs acestor apărări, inculpatul V.I.D. invocă cazul de casare prev.

de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. cu consecința aplicării unei

pedepse într-un cuantum mai mic față de care să se dispună suspendarea

condiționată a executării pedepsei.

Criticile aduse nu

sunt fondate.

Analizând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate, prin prisma cazurilor de casare invocate,

conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen. cât și din perspectiva

dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. apreciază Înalta

Curte că recursurile declarate de inculpați și parchet nu sunt fondate, urmând

a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte de

Casație și Justiție reține că situația de fapt a fost temeinic stabilită de

instanța de fond în baza unei analize obiective și judicioase a întregului

ansamblu probator administrat atât în faza de urmărire penală cât și în mod

direct și nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, faptele au fost just

încadrate juridic de instanța de prim control judiciar, în mod corect

reținându-se că sunt întrunite condițiile pentru tragerea la răspundere penală

a inculpaților sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 25 C. pen.

raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. în cazul inculpatului P.G. și art. 289

C. pen. în cazul inculpatului V.I.D.

Motivul de recurs formulat

de parchet referitor la greșita achitare a inculpatului P.G. pentru

infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 -caz de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. nu este fondat.

Cu privire la această

faptă rezultă că la data de 2 septembrie  2010, martorul F.Ș. s-a deplasat la

locul de muncă al inculpatului P.G. unde i-a comunicat că are de efectuat un

transport al unui utilaj greu iar sensul discuției a fost ca inculpatul să permită

martorului transportul fără a deține autorizație specială de transport. În

cadrul acestei discuții inculpatul P.G. a încuviințat efectuarea acestui

transport cu condiția ca martorul să-i dea anterior un telefon pentru ca nu

cumva în acel moment să fie cineva care-i verifică activitatea și astfel să

constate neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

În aceeași zi, la

prânz, martorul F.Ș. revine la punctul de control trafic auto și îi comunică

inculpatului că transportul a trecut, întrebându-l în același timp când să-l

contacteze. Inculpatul P.G. i-a spus martorului să revină a doua zi până la ora

14.00, astfel că a doua zi martorul s-a deplasat la locul de muncă al

inculpatului unde i-a oferit suma de 100 RON, ocazie cu care inculpatul i-a

spus „ce dracu faci mă, umbli cu banii așa?”.

Toate discuțiile au

fost înregistrate audio și video cu aparatura tehnică aflată asupra martorului,

întrucât aceasta formulase plângere penală împotriva inculpatului P.G.

denunțând aspectele referitoare la fapta din 12 august 2010.

Înalta Curte reține

că soluția de achitare dispusă de instanța de fond și menținută și de instanța

de apel cu privire la infracțiunea de luare de mită reținută în sarcina

inculpatului P.G., este legală și temeinică, criticile formulate de parchet sub

acest aspect fiind nefondate și lipsite de puterea de a determina adoptarea

unei soluții contrare celei adoptate de instanțele inferioare.

Toate probele

invocate de parchet pentru dovedirea infracțiunii de luare de mită pretins a fi

comisă de inculpatul P.G., au fost obținute cu încălcarea dispozițiilor art. 64

alin. (2) C. pen., fapt pentru care apreciază Înalta Curte că în mod corect au

fost înlăturate din ansamblul probator.

Rezultă din actele

dosarului că inculpatul P.G. a fost „determinat” să comită fapta de luare de

mită, martorul denunțător F.Ș. audiat în faza de cercetare judecătorească

arătând că, după formularea denunțului „s-a pus la cale un flagrant” în sensul

de a invoca un transport fictiv pentru care trebuia să plătească o taxă

specială. Arată martorul că s-a deplasat trei zile la rând la locul de muncă al

inculpatului și abia în a treia zi a reușit să-l determine pe inculpat să

primească suma de 100 RON.

Totodată martorul

declară că nici un moment inculpatul nu a solicitat expres anumite bunuri sau

beneficii referitoare la permisiunea de a trece transportul.

Față de împrejurarea

că în realitate nu a existat nici un transport agabaritic, martorul denunțător

nu a solicitat vreo autorizație de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri

pentru efectuarea unui transport special nu se poate reține că inculpatul P.G.

a pretins sau primit bani sau alte foloase ori a acceptat promisiunea unor

astfel de foloase sau nu o respinge în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini

ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu

sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, singura concluzie

care se impune este aceea de neîndeplinire a elementelor constitutive ale

infracțiunii de luare de mită cu consecința achitării inculpatului pentru

această infracțiune.

Dispozițiile art. 68

alin. (2) C. proc. pen. sunt incidente în cauză, rezultând cu prisosință că

inculpatul a fost determinat să comită fapta în scopul obținerii probelor.

Jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului invocată de parchet în susținerea acestui motiv

de recurs nu își găsește aplicare în cauza dedusă judecății.

Din probele dosarului

nu rezultă că inculpatul P.G. avea predispoziție de a comite infracțiunea,

situație ce ar fi dat legitimitate activităților desfășurate de organele de

urmărire penală.

Așa cum în mod corect

a reținut instanța de fond, inculpatul nu a fost trimis în judecată și pentru

fapta din 12 august 2010 constând în aceea că ar fi primit cu titlu de mită 2

sticle de whisky de la denunțător, faptă care de altfel nu a fost dovedită în

nici un mod, declarațiile martorului denunțător nefiind confirmate de probele

administrate în cauză.

De asemenea martorul

denunțător a declarat în fața instanței de fond cu ocazia audierii că nici un

moment inculpatul P.G. nu i-a pretins în mod expres bunuri sau bani cu titlu de

mită, singurele expresii folosite de acesta fiind „mai târziu” sau „o să

vedem”.

Din nici o

manifestare a inculpatului P.G. nu rezultă intenția acestu