ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1330/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.), solicitând instanței să dispună actualizarea cu indicele prețurilor de consum a drepturilor ce i se cuvin din titlul de despăgubire în cuantum de 326,304,80 lei și, în consecință, modificarea titlului de plată Decizia nr. 1156/2008, a titlului de conversie – Decizia nr. 262/2008, actualizarea cu indicele prețurilor de consum a sumei de 128.606,35 lei din titlul de despăgubire și, prin urmare, să modifice Titlul de plată – Decizia nr. 1157/2008 și Titlul de conversie – Decizia nr. 263/2008.

Prin sentința nr. 83 din 21 aprilie 2009, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei ca tardivă. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a apreciat că acțiunea a fost promovată peste termenul de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Mai precis, din borderoul de corespondență depus de pârâtă a rezultat că reclamantei i-au fost comunicate cele două titluri la data de 4 iunie 2008, astfel că, față de data de 5 martie 2009, atunci când a fost înregistrată acțiunea de față, termenul de 6 luni menționat mai sus a fost depășit în mod vădit. Prin decizia nr. 1517 din 17 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de C.A., a casat sentința anterior precizată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea soluției sale, instanța de control judiciar a apreciat că judecătorul nu a verificat excepția tardivității și în raport de titlurile de plată nr. 1156 din 7 octombrie 2008 și nr. 1157 din 7 octombrie 2008, pentru care nu s-a făcut dovada comunicării și care, în mod evident au fost contestate în cadrul termenului legal. În opinia Înaltei Curți, la rejudecare, prima instanță trebuie să se pronunțe și asupra aspectului dacă este necesară respectarea termenului de 6 luni în cazul formulării cererii de actualizare a despăgubirilor, urmând să analizeze și alte excepții invocate și, după caz, să judece fondul litigiului.

Prin sentința nr. 176/F din 1 iulie 2010, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, a admis capătul de cerere privind actualizarea titlurilor de plată, a obligat autoritatea pârâtă să plătească reclamantei sumele de bani stabilite cu titlu de despăgubiri prin deciziile nr. 1156 din 7 octombrie 2008 și nr. 1157 din 7 octombrie 2008 emise de autoritatea pârâtă, actualizate conform indicelui de inflație la data plății efective și a respins capătul de cerere privind actualizarea sumelor de bani stabilite prin titlurile de conversie nr. 262 din 24 aprilie 2008 și nr. 263 din 29 aprilie 2008 emis de autoritatea pârâtă. Pentru a pronunța o asemenea soluție, curtea de apel a constatat că, într-adevăr, titlurile de plată, respectiv, deciziile nr. 1156 din 7 octombrie 2008 și nr. 1157 din 7 octombrie 2008 nu au fost actualizate conform indicelui de inflație.

În concepția primei instanțe, cererile de actualizare a despăgubirilor nu puteau fi tardive, conform art. 11 din Legea nr. 554/2004, din moment ce culpa în neplata sumelor calculate prin aceste despăgubiri revine autorității pârâte. În plus, instanța de fond a apreciat că sumele calculate de reclamantă ca rezultat al actualizării sumelor din titlurile de plată nu puteau fi luate în calcul de judecător, urmând ca autoritatea pârâtă să calculeze actualizarea acestor sume în momentul plății efective. În ceea ce privește titlurile de conversie, curtea de apel a opinat în sensul că acestea nu pot fi actualizate conform indicelui de inflație, întrucât ele sunt certificate A.N.R.P., ce urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, iar beneficiarii vor fi înregistrați în registrul acționarilor acestui fond.

În consecință, respectivele acțiuni vor urma un regim special, specific societăților pe acțiuni. Împotriva acestei hotărâri judecătorești au fost promovate în termen legal recursuri de către ambele părți. Recurenta-reclamantă C.A. a solicitat admiterea recursului său, în sensul admiterii acțiunii sale, iar recurenta-pârâtă A.N.R.P. a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., casarea sentinței atacate, în totalitate, în sensul respingerii obligației de reactualizare a sumelor de bani stabilite prin deciziile nr. 1156 din 7 octombrie 2008 și nr. 1157 din 7 octombrie 2008 emise de A.N.R.P., iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În dezvoltarea căii extraordinare de atac, recurenta-reclamantă susține că partea adversă nu a ținut seama de H.G.

nr. 128 din 06 februarie 2008 care, în urma modificării Normelor Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, introduce prevederea ca, începând cu apariția acestei Hotărârii de Guvern, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va emite titluri de despăgubire, al căror cuantum de despăgubire consemnate/propuse va fi actualizat cu indicele de inflație, așa cum prevede pct. 16.15 din noile Norme Metodologice. În plus, aceeași recurentă arată că prima instanță nu a ținut seama de modificarea art. 18 din vechile Norme. În opinia recurentei-reclamante, dreptul de a indexa titluri cu indicele de inflație îl avea și îl are și după apariția H.G. nr. 128/2008 numai Comisia Centrală, iar nu A.N.P.R.

Pe de altă parte, recurenta C.A. invocă insistența cu care a pledat în fața instanțelor de judecată, în sensul obligării A.N.R.P, la prezentarea tabelului pentru a se vedea dacă, în prezent, titlurile sunt indexate cu indicele de inflație de către aceeași Comisie Centrală. În fine, recurenta mai menționează că A.N.R.P. refuză să prezinte tabelul solicitat. O critică adusă hotărârii atacate vizează nejudecarea veritabilă a fondului pricinii. Recurenta-reclamantă mai precizează că, din actele dosarului, respectiv cele două operațiuni, dar și din plafonul maxim prevăzut de 500.000 lei până la care despăgubirea se face numai în numerar, rezultă ilegalitatea emiterii acestor titluri de conversie, motiv pentru care nici nu le-a contestat la vremea respectivă, considerându-le ca emise din eroare.

În motivarea recursului său, A.N.R.P, menționează că instanța de fond a apreciat greșit natura juridică a presupusei sale obligații, în condițiile în care judecătorul a obligat-o în mod eronat la plata sumei de bani stabilite cu titlul de despăgubiri, prin deciziile nr. 1156 din 7 octombrie 2008 și nr. 1157 din 7 octombrie 2008 emise de A.N.R.P., actualizate conform indicelui de inflație la data plății efective. În altă ordine de idei, în dispozițiile legale în materie nu sunt prevăzute reglementări pentru plata dobânzii legale pentru sumele de bani stabilite, prin deciziile emise de către Comisia Centrală, în raport de rata inflației, de cursul euro, etc. De asemenea, au fost invocate prevederile art. 2 din O.G.

nr. 9/2000. Cu alte cuvinte, Titlul VIII din Legea nr. 247/2005, în temeiul căruia A.N.R.P. își desfășoară activitatea, nu reglementează acordarea dobânzii legale și a valorii inflației calculată asupra sumelor stabilite cu titlu de despăgubire prin hotărârile definitive și irevocabile emise de către instanța de judecată. În opinia recurentei-pârâte, având în vedere că valorile despăgubitoare acordate intimatei-reclamante au fost stabilite în mod definitiv prin titlul de despăgubire, între acest titlu și cel de plată nu pot exista neconcordanțe, iar A.N.R.P. nu are ca atribuții legale actualizarea sumelor de bani stabilite prin deciziile emise de către Comisia Centrală. În plus, recurenta-pârâtă învederează că plata despăgubirilor în numerar corespunzătoare celei de-a doua tranșe aferente celor două titluri de plată s-a efectuat.

Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, respingerea recursului depus de recurenta-reclamantă ca nefondat. Totodată, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanța de control judiciar consideră că recursul pârâtei este întemeiat, iar în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va modifica în parte sentința, în sensul că va respinge capătul de cerere privind actualizarea titlurilor de plată și va menține celelalte dispoziții ale hotărârii judecătorești.

La pronunțarea acestei decizii, Înalta Curte are în vedere considerentele care vor fi expuse în continuare. Cât privește situația de fapt, a rezultat din actele dosarului că a fost dată decizia nr. 1126 din 24 octombrie 2006 de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care a fost emis titlul de despăgubire în favoarea recurentei-reclamante, reprezentând valorile stabilite de autoritățile judecătorești competente prin hotărâri definitive și irevocabile. În temeiul acestui act administrativ, au fost emise titlurile de plată în favoarea persoanei fizice în cauză, respectiv decizia nr. 1156 din 7 octombrie 2008, pentru suma de 229.000 lei și decizia nr. 1157 din 7 octombrie 2008 pentru suma de 90.250 lei, care au fost întocmite de A.N.R.P.

În baza opțiunilor exprimate, aceeași autoritate publică a emis titlurile de conversie – deciziile nr. 262 din 24 aprilie 2008 și nr. 263 din 29 aprilie 2008, în favoarea recurentei-reclamante. Actele normative existente în materie – reprezentate de H.G. nr. 128/2008, Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 81/20076 și H.G. nr. 1095/2005 – nu cuprind dispoziții exprese în sensul plății dobânzii legale pentru sumele de bani stabilite prin deciziile emise de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în raport de rata inflației, de cursul euro, etc. În plus, nu trebuie ignorat art. 2 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 356/2002, care prevede că, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală.

Însă, așa cum susține în mod corect recurenta-pârâtă, în conținutul Legii nr. 247/2005 – Titlul VII, care reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, nu există dispoziții referitoare la plata unor asemenea dobânzi. Așadar, reglementarea de mai sus, care organizează activitatea desfășurată de A.N.P.R., nu precizează acordarea dobânzii legale și a valorii inflației calculată asupra sumelor stabilite cu titlu de despăgubire prin hotărârile definitive și irevocabile emise de către instanța de judecată. În consecință, în contextul în care valoarea despăgubirilor acordate recurentei-reclamante a fost stabilită în mod definitiv prin titlul de despăgubire, între acest titlu și cel de plată nu pot apare neconcordanțe.

Pe de altă parte, A.N.R.P. nu are ca atribuții legale actualizarea sumelor de bani stabilite prin deciziile emise de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Ca atare, soluția recurată cu privire la plata sumei de bani stabilite cu titlu de despăgubiri, prin deciziile nr. 1156 și nr. 1157 din 7 octombrie 2008 emise de A.N.R.P. către reclamantă, sumă actualizată conform indicelui de inflație la data plății efective, este lipsită de temei legal. În altă ordine de idei, instanța de control judiciar constată că, în speță, au fost plătite ambele tranșe de despăgubiri recurentei-reclamante (a se vedea extrasele de cont din 10 octombrie 2008 – fila 34 din dosarul nr. 314/44/2009 al primei instanțe de fond și din 16 iulie 2010 – fila 10 din dosarul nr. 679/44/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, aflat în al doilea ciclu procesual).

Totodată, este de menționat faptul că atât titlurile de plată, cât și cele de conversie nu au fost contestate de către persoana beneficiară în termenul legal la instanța de contencios administrativ (a se vedea recunoașterile reclamantei existente în motivele sale de recurs). Pe cale de consecință, criticile recurentei-reclamante referitoare la fondul cauzei nu mai prezintă nicio relevanță juridică. În raport de argumentele prezentate anterior, Înalta Curte va respinge recursul declarat de C.A. ca nefondat, va admite recursul formulat de A.N.R.P., va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge capătul de cerere privind actualizarea titlurilor de plată și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.A. împotriva sentinței nr. 176/F din 1 iulie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva aceleiași sentințe. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind actualizarea titlurilor de plată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 martie 2011.