ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2436/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2436/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul

G.V. a solicitat obligarea pârâtei A.N.R.P., la fixarea de termene fixe pentru plata

sumei de 941.144,06 RON cu titlu de despăgubire, reprezentând echivalentul imobilului

autorilor săi, situat în Galați, str. R.A., precum și obligarea pârâtei la plata

dobânzilor și dividendelor, în raport cu indicele de inflație la data plății efective.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a susținut că a parcurs toate procedurile administrative pentru acordarea

despăgubirilor aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură, ajungând la

etapa emiterii titlului de plată, că a obținut titlul de despăgubiri pentru suma

totală de 941.144,06 RON, prin decizia pentru stabilirea despăgubirilor nr. 3625

din 5 decembrie 2008, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

și că opțiunea înregistrată la A.N.R.P. din 5 februarie 2009 se află încă în lucru,

astfel încât nu cunoaște data la care se va face plata efectivă.

În dovedirea susținerilor

sale, reclamantul s-a folosit de proba cu înscrisuri, făcând dovada că a parcurs

toate etapele în vederea primirii despăgubirilor. La dosar a fost depus titlul de

conversie din 11 februarie 2009, emis de autoritatea pârâtă pentru suma de 441.144,06

RON, reprezentând tot atâtea acțiuni la valoarea nominală de câte un RON, precum

și cererea de opțiune, prin care reclamantul a optat pentru despăgubiri în numerar

de 500.000 RON și acțiuni în valoare de 441.144,06 RON.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, pârâta a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, cu motivarea că

neplata sumelor stabilite nu s-a datorat relei credințe, ci respectării ordinii

înregistrării cererilor și existenței disponibilităților bănești; că plata despăgubirilor

este condiționată de acordarea de despăgubiri pentru solicitanții care au depus

anterior cereri de opțiuni, înregistrate înaintea reclamantului.

Prin sentința nr. 145

din 1 iunie 2010 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal,

a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că în cauza dedusă judecății reclamantul nu

a făcut dovada existenței unui drept proteguit de lege, așa încât soluția de respingere

a acțiunii sale se impune pentru următoarele considerente:

Potrivit Titlului VII

din Legea nr. 247/2005 și H.G. nr. 361/2005, emiterea titlurilor de plată se face

în ordinea înregistrării cererilor de opțiune, în termen de 15 zile de la data existenței

disponibilităților bănești în contul A.N.R.P., iar din precizările pârâtei, invocate

și de reclamant în acțiune, rezultă că plata despăgubirilor în numerar s-a realizat,

în limita disponibilităților financiare, până la dosarul de opțiune înregistrat

cu nr. 03912 din 22 aprilie 2008, reclamantul având înregistrat dosarul sub nr.

09557 din 5 februarie 2009.

Astfel, instanța de fond

a constatat că nu pot fi stabilite termene fixe pentru plata despăgubirilor, atâta

vreme cât legea nu o face, condiționând plata de ordinea cronologică a înregistrării

dosarelor și de existența disponibilului în cont și a apreciat că, raportat la acest

aspect, nici pretențiile reclamantului referitoare la plata de dobânzi și despăgubiri

nu pot fi primite, deoarece doar sumele de bani exigibile pot produce majorări de

întârziere.

de reclamant.

Împotriva hotărârii instanței

de fond a declarat recurs reclamantul G.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de atac

se arată, în esență, că sentința nu este motivată în fapt și în drept, instanța

neanalizând argumentele prezentate de recurentul-reclamant și întemeindu-se exclusiv

pe prevederile Legii nr. 247/2005, act normativ caracterizat prin lipsa unor termene

clare de soluționare, lipsă de transparență a activității Fondului „Proprietatea”

și lipsa unui control asupra acestuia.

În drept, recurentul-reclamant

a invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 (text abrogat) și art. 304

1

C. proc. civ., dar nu și-a structurat motivele de recurs potrivit temeiurilor indicate.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului.

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată calea de atac întemeiată, în limitele și pentru motivele ce

vor fi expuse în continuare.

de drept relevante.

Recurentul-reclamant a

învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând, în esență, refuzul

A.N.R.P. de a efectua actele și operațiunile administrative prevăzute în Titlul

VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 81/2007, în vederea

plății sumei stabilite cu titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Galați,

str. R.A. (în prezent str. N.L.), expropriat și demolat în cursul anului 1981.

În raporturile cu A.N.R.P.,

recurentul-reclamant a acționat și în calitate de reprezentant al comoștenitorilor

G.T., G.L.S. și G.E., conform procurii autentificate cu nr. 870 din 14

noiembrie 2009 la Biroul Notarial  Public  A.Z. din Galați.

Suma de 941.144,06 RON,

cuvenită cu titlu de despăgubiri, a fost stabilită prin decizia reprezentând titlul

de despăgubire din 5 decembrie 2008, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor în favoarea tuturor persoanelor menționate mai sus, în temeiul

art. 13 alin. (1) și art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind

reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Cererea de opțiune pentru

suma de 500.000 RON în numerar și 441.144,06 RON în acțiuni a fost înregistrată

cu nr. 09557 din 5 februarie 2009 și la scurt timp, după aceea, A.N.R.P. a emis

decizia reprezentând titlul de conversie nr. 233 din 11 februarie 2009 pentru suma

de 441.144,06 RON, convertită în tot atâtea acțiuni, în valoare de 1 RON fiecare,

la Fondul „Proprietatea”.

În ceea ce privește suma

datorată în numerar, de la data respectivă și până la învestirea primei instanțe,

adică timp de peste un an, nu a mai fost dispusă nicio măsură, apărarea A.N.R.P.

la fondul cauzei fiind centrată pe ideea lipsei disponibilului bănesc, pentru emiterea

titlului de plată și a lipsei unui temei legal pentru cererile accesorii referitoare

la dobânzi, dividende și actualizarea cu indicele de inflație.

Contrar soluției la care

s-a oprit judecătorul fondului, instanța de control judiciar constată însă că aceste

apărări nu puteau fi primite în totalitate pentru că, în lipsa unei prevederi legale

exprese și clare, nu există un impediment rezonabil pentru emiterea titlului de

plată într-un termen optim și previzibil de la înregistrarea cererii de opțiune

efectuate potrivit art. 18

1

alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În acest sens, art. 18

2

din actul

menționat prevede următoarele: „Titularul

titlului de despăgubire va proceda astfel:

a)

dacă optează pentru primirea exclusiv de despăgubiri în numerar, se prezintă, personal

sau prin mandatar cu procură autentică, la Direcție, care, după reținerea titlului

de despăgubire în original, îi va transfera despăgubirea în numerar în termen de

15 zile calendaristice de la data existenței disponibilităților financiare

;

b)

dacă optează pentru valorificarea titlului de despăgubire exclusiv prin conversia

acestuia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, se prezintă, personal sau prin

mandatar cu procură autentică, la A.N.R.P., care în baza solicitării exprese a persoanei

despăgubite și după reținerea titlului de despăgubire în original, dispune realizarea

conversiei acestuia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea și instructează depozitarul

central al acțiunilor emise de Fondul Proprietatea să înregistreze persoana despăgubită

în registrul acționarilor Fondului Proprietatea

.

c)

dacă optează pentru primirea de despăgubiri în numerar și acțiuni emise de Fondul

Proprietatea, se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la A.N.R.P.

care, după reținerea titlului de despăgubire în original, eliberează un titlu de

plată pentru suma solicitată de persoana despăgubită și un titlu de conversie, pentru

diferența dintre valoarea înscrisă în titlul de despăgubire și valoarea înscrisă

în titlul de plată. Titlul de plată va fi valorificat conform lit. a), iar titlul

de conversie se va valorifica conform lit. b)”.

Prin urmare, conform prevederilor

art. 18

2

lit. c), atunci când se optează atât pentru despăgubiri în numerar,

cât și pentru acțiuni, cum este cazul în speță, A.N.R.P. eliberează un titlu de

plată și un titlu de conversie pentru diferențe, titlul de plata și titlul de conversie

urmând a fi valorificate ulterior, conform lit. a) și respectiv b).

Legiuitorul primar a condiționat

de existența disponibilităților financiare numai transferul efectiv al sumei [art.

18

2

lit. a)], iar nu și emiterea însăși a titlului de plată [art. 18

2

lit. c)].

Aceeași este concluzia

care se desprinde și din dispozițiile art. 18

2

pct. 1

lit. c) și art. 18

2

pct. 4 din Normele metodologice modificate prin H.G.

nr. 128/2008.

Împrejurarea că ultima

dintre normele administrative menționate face referire la ordinea înregistrării

cererii cererilor de opțiune nu poate paraliza, în sine, un demers judiciar al persoanei

care se consideră vătămată prin neemiterea titlului, pentru că rolul ei este acela

de a ordona activitatea autorității, iar nu de a înfrânge principiul soluționări

cauzelor într-un termen rezonabil, garanție a dreptului la un proces echitabil prevăzut

în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și componentă a dreptului

la o bună administrare, statuat în ordinea juridică a Uniunii Europene, prin Carta

drepturilor fundamentale .

În plus, Înalta Curte

are în vedere împrejurarea că, potrivit definițiilor legale cuprinse în art. 3

lit. h) și i) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, titlurile de plată și titlurile

de conversie sunt acte juridice emise în numele și pe seama Statului Român, care

încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra acestuia din urmă, fiind

menite să consolideze dreptul la un bun în accepțiunea art. 1 din Protocolul

nr. 1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale, în timp ce plata sumei cuvenite în numerar, atribuirea acțiunilor

și celelalte operațiuni ulterioare țin de punerea în executare a acestor acte juridice.

În speță, nu se pune problema

incidenței O.U.G. nr. 62/2010, pentru că aceasta nu era încă în vigoare nici la

data înregistrării cererii de opțiuni, nici la data pronunțării sentinței.

Prin urmare, considerând

întemeiat recursul sub acest aspect, instanța de control judiciar va modifica sentința

în sensul obligării A.N.R.P. la emiterea titlului de plată.

În ceea ce privește celelalte

capete de cerere, având ca obiect fixarea unor termene de plată și de eliberare

a acțiunilor, calcularea și plata dobânzilor și actualizarea despăgubirii cu indicele

de inflație la data plății efective, comunicarea și plata dividendelor și a dobânzilor

aferente, evaluând în ansamblu circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei, Înalta

Curte constată că soluția instanței de fond este corectă.

Fără a ignora dreptul

persoanelor în cauză la o despăgubire justă și echitabilă, Curtea reține că argumentul

lipsei disponibilităților bănești, în raport cu numărul mare de opțiuni înregistrate

și cu data emiterii titlului de despăgubire al recurentului-reclamant, este de natură

să justifice conduita autorității intimate, încadrându-se în limitele unui echilibru

rezonabil între dreptul individual al părții și interesul general.

Este adevărat că lipsa

disponibilităților financiare nu poate justifica o amânare sine die a plății reparațiilor

pentru că, în caz contrar, dreptul părții ar deveni iluzoriu, dar în practica Curții

Europene a Drepturilor Omului s-a reținut, de asemenea, că în situațiile ce implică

indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri ce pot avea consecințe

economice importante, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare putere

discreționară, nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale,

ci și pentru a dispune de timpul necesar aplicării acestor măsuri (Broniowski c.

Poloniei, hotărârea din 22 iunie 2004). De asemenea, în hotărârea pilot M.A. ș.a.

c. României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reafirmat, de principiu, dreptul

legiuitorului de a dispune de o marjă largă de apreciere pentru a conduce o politică

economică și socială, dar o atingere adusă dreptului de proprietate sau abținerea

de a acționa trebuie să mențină un just echilibru între cerințele de ordin general

ale comunității și imperativul apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Cu toate acestea, luând

în calcul inclusiv dificultățile de ordin economic, Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a considerat, așa cum o făcuse și anterior (e.g. cauza F. c. României), că

înainte de toate, se impun măsuri de ordin general care să garanteze protecția eficientă

a dreptului prevăzut în art. 1 Protocolul 1.

adoptate în recurs.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004

și al art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și

va modifica sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii, conform celor menționate

în cele ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de G.V.  împotriva sentinței nr. 145 din 1 iunie 2010 a Curții de Apel Galați,

secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului G.V.

Obligă pârâta A.N.R.P.

să emită decizia reprezentând titlul de plată pentru suma de 500.000 RON.

Respinge celelalte cereri

formulate de reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 aprilie 2011.