ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2436/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.V. a solicitat obligarea pârâtei A.N.R.P., la fixarea de termene fixe pentru plata sumei de 941.144,06 RON cu titlu de despăgubire, reprezentând echivalentul imobilului autorilor săi, situat în Galați, str. R.A., precum și obligarea pârâtei la plata dobânzilor și dividendelor, în raport cu indicele de inflație la data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că a parcurs toate procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură, ajungând la etapa emiterii titlului de plată, că a obținut titlul de despăgubiri pentru suma totală de 941.144,06 RON, prin decizia pentru stabilirea despăgubirilor nr. 3625 din 5 decembrie 2008, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și că opțiunea înregistrată la A.N.R.P. din 5 februarie 2009 se află încă în lucru, astfel încât nu cunoaște data la care se va face plata efectivă. În dovedirea susținerilor sale, reclamantul s-a folosit de proba cu înscrisuri, făcând dovada că a parcurs toate etapele în vederea primirii despăgubirilor.

La dosar a fost depus titlul de conversie din 11 februarie 2009, emis de autoritatea pârâtă pentru suma de 441.144,06 RON, reprezentând tot atâtea acțiuni la valoarea nominală de câte un RON, precum și cererea de opțiune, prin care reclamantul a optat pentru despăgubiri în numerar de 500.000 RON și acțiuni în valoare de 441.144,06 RON. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, cu motivarea că neplata sumelor stabilite nu s-a datorat relei credințe, ci respectării ordinii înregistrării cererilor și existenței disponibilităților bănești; că plata despăgubirilor este condiționată de acordarea de despăgubiri pentru solicitanții care au depus anterior cereri de opțiuni, înregistrate înaintea reclamantului.

2. Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 145 din 1 iunie 2010 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în cauza dedusă judecății reclamantul nu a făcut dovada existenței unui drept proteguit de lege, așa încât soluția de respingere a acțiunii sale se impune pentru următoarele considerente: Potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și H.G.

nr. 361/2005, emiterea titlurilor de plată se face în ordinea înregistrării cererilor de opțiune, în termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților bănești în contul A.N.R.P., iar din precizările pârâtei, invocate și de reclamant în acțiune, rezultă că plata despăgubirilor în numerar s-a realizat, în limita disponibilităților financiare, până la dosarul de opțiune înregistrat cu nr. 03912 din 22 aprilie 2008, reclamantul având înregistrat dosarul sub nr. 09557 din 5 februarie 2009. Astfel, instanța de fond a constatat că nu pot fi stabilite termene fixe pentru plata despăgubirilor, atâta vreme cât legea nu o face, condiționând plata de ordinea cronologică a înregistrării dosarelor și de existența disponibilului în cont și a apreciat că, raportat la acest aspect, nici pretențiile reclamantului referitoare la plata de dobânzi și despăgubiri nu pot fi primite, deoarece doar sumele de bani exigibile pot produce majorări de întârziere.

3. Recursul exercitat de reclamant. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamantul G.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea căii de atac se arată, în esență, că sentința nu este motivată în fapt și în drept, instanța neanalizând argumentele prezentate de recurentul-reclamant și întemeindu-se exclusiv pe prevederile Legii nr. 247/2005, act normativ caracterizat prin lipsa unor termene clare de soluționare, lipsă de transparență a activității Fondului „Proprietatea” și lipsa unui control asupra acestuia. În drept, recurentul-reclamant a invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 (text abrogat) și art. 304 1 C. proc. civ., dar nu și-a structurat motivele de recurs potrivit temeiurilor indicate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată calea de atac întemeiată, în limitele și pentru motivele ce vor fi expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante. Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând, în esență, refuzul A.N.R.P. de a efectua actele și operațiunile administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 81/2007, în vederea plății sumei stabilite cu titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Galați, str. R.A. (în prezent str. N.L.), expropriat și demolat în cursul anului 1981. În raporturile cu A.N.R.P., recurentul-reclamant a acționat și în calitate de reprezentant al comoștenitorilor G.T., G.L.S.

și G.E., conform procurii autentificate cu nr. 870 din 14 noiembrie 2009 la Biroul Notarial Public A.Z. din Galați. Suma de 941.144,06 RON, cuvenită cu titlu de despăgubiri, a fost stabilită prin decizia reprezentând titlul de despăgubire din 5 decembrie 2008, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în favoarea tuturor persoanelor menționate mai sus, în temeiul art. 13 alin. (1) și art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Cererea de opțiune pentru suma de 500.000 RON în numerar și 441.144,06 RON în acțiuni a fost înregistrată cu nr. 09557 din 5 februarie 2009 și la scurt timp, după aceea, A.N.R.P.

a emis decizia reprezentând titlul de conversie nr. 233 din 11 februarie 2009 pentru suma de 441.144,06 RON, convertită în tot atâtea acțiuni, în valoare de 1 RON fiecare, la Fondul „Proprietatea”. În ceea ce privește suma datorată în numerar, de la data respectivă și până la învestirea primei instanțe, adică timp de peste un an, nu a mai fost dispusă nicio măsură, apărarea A.N.R.P. la fondul cauzei fiind centrată pe ideea lipsei disponibilului bănesc, pentru emiterea titlului de plată și a lipsei unui temei legal pentru cererile accesorii referitoare la dobânzi, dividende și actualizarea cu indicele de inflație.

Contrar soluției la care s-a oprit judecătorul fondului, instanța de control judiciar constată însă că aceste apărări nu puteau fi primite în totalitate pentru că, în lipsa unei prevederi legale exprese și clare, nu există un impediment rezonabil pentru emiterea titlului de plată într-un termen optim și previzibil de la înregistrarea cererii de opțiune efectuate potrivit art. 18 1 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În acest sens, art. 18 2 din actul menționat prevede următoarele: „Titularul titlului de despăgubire va proceda astfel: a) dacă optează pentru primirea exclusiv de despăgubiri în numerar, se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Direcție, care, după reținerea titlului de despăgubire în original, îi va transfera despăgubirea în numerar în termen de 15 zile calendaristice de la data existenței disponibilităților financiare ; b) dacă optează pentru valorificarea titlului de despăgubire exclusiv prin conversia acestuia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la A.N.R.P., care în baza solicitării exprese a persoanei despăgubite și după reținerea titlului de despăgubire în original, dispune realizarea conversiei acestuia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea și instructează depozitarul central al acțiunilor emise de Fondul Proprietatea să înregistreze persoana despăgubită în registrul acționarilor Fondului Proprietatea . c) dacă optează pentru primirea de despăgubiri în numerar și acțiuni emise de Fondul Proprietatea, se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la A.N.R.P.

care, după reținerea titlului de despăgubire în original, eliberează un titlu de plată pentru suma solicitată de persoana despăgubită și un titlu de conversie, pentru diferența dintre valoarea înscrisă în titlul de despăgubire și valoarea înscrisă în titlul de plată. Titlul de plată va fi valorificat conform lit. a), iar titlul de conversie se va valorifica conform lit. b)”. Prin urmare, conform prevederilor art. 18 2 lit. c), atunci când se optează atât pentru despăgubiri în numerar, cât și pentru acțiuni, cum este cazul în speță, A.N.R.P.

eliberează un titlu de plată și un titlu de conversie pentru diferențe, titlul de plata și titlul de conversie urmând a fi valorificate ulterior, conform lit. a) și respectiv b). Legiuitorul primar a condiționat de existența disponibilităților financiare numai transferul efectiv al sumei [art. 18 2 lit. a)], iar nu și emiterea însăși a titlului de plată [art. 18 2 lit. c)]. Aceeași este concluzia care se desprinde și din dispozițiile art. 18 2 pct. 1 lit. c) și art. 18 2 pct. 4 din Normele metodologice modificate prin H.G. nr. 128/2008.

Împrejurarea că ultima dintre normele administrative menționate face referire la ordinea înregistrării cererii cererilor de opțiune nu poate paraliza, în sine, un demers judiciar al persoanei care se consideră vătămată prin neemiterea titlului, pentru că rolul ei este acela de a ordona activitatea autorității, iar nu de a înfrânge principiul soluționări cauzelor într-un termen rezonabil, garanție a dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și componentă a dreptului la o bună administrare, statuat în ordinea juridică a Uniunii Europene, prin Carta drepturilor fundamentale . În plus, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că, potrivit definițiilor legale cuprinse în art. 3 lit. h) și i) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, titlurile de plată și titlurile de conversie sunt acte juridice emise în numele și pe seama Statului Român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra acestuia din urmă, fiind menite să consolideze dreptul la un bun în accepțiunea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, în timp ce plata sumei cuvenite în numerar, atribuirea acțiunilor și celelalte operațiuni ulterioare țin de punerea în executare a acestor acte juridice.

În speță, nu se pune problema incidenței O.U.G. nr. 62/2010, pentru că aceasta nu era încă în vigoare nici la data înregistrării cererii de opțiuni, nici la data pronunțării sentinței. Prin urmare, considerând întemeiat recursul sub acest aspect, instanța de control judiciar va modifica sentința în sensul obligării A.N.R.P. la emiterea titlului de plată. În ceea ce privește celelalte capete de cerere, având ca obiect fixarea unor termene de plată și de eliberare a acțiunilor, calcularea și plata dobânzilor și actualizarea despăgubirii cu indicele de inflație la data plății efective, comunicarea și plata dividendelor și a dobânzilor aferente, evaluând în ansamblu circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este corectă.

Fără a ignora dreptul persoanelor în cauză la o despăgubire justă și echitabilă, Curtea reține că argumentul lipsei disponibilităților bănești, în raport cu numărul mare de opțiuni înregistrate și cu data emiterii titlului de despăgubire al recurentului-reclamant, este de natură să justifice conduita autorității intimate, încadrându-se în limitele unui echilibru rezonabil între dreptul individual al părții și interesul general.

Este adevărat că lipsa disponibilităților financiare nu poate justifica o amânare sine die a plății reparațiilor pentru că, în caz contrar, dreptul părții ar deveni iluzoriu, dar în practica Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut, de asemenea, că în situațiile ce implică indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri ce pot avea consecințe economice importante, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară, nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale, ci și pentru a dispune de timpul necesar aplicării acestor măsuri (Broniowski c. Poloniei, hotărârea din 22 iunie 2004). De asemenea, în hotărârea pilot M.A. ș.a.

c. României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reafirmat, de principiu, dreptul legiuitorului de a dispune de o marjă largă de apreciere pentru a conduce o politică economică și socială, dar o atingere adusă dreptului de proprietate sau abținerea de a acționa trebuie să mențină un just echilibru între cerințele de ordin general ale comunității și imperativul apărării drepturilor fundamentale ale individului. Cu toate acestea, luând în calcul inclusiv dificultățile de ordin economic, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat, așa cum o făcuse și anterior (e.g. cauza F. c. României), că înainte de toate, se impun măsuri de ordin general care să garanteze protecția eficientă a dreptului prevăzut în art. 1 Protocolul 1. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii, conform celor menționate în cele ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de G.V. împotriva sentinței nr. 145 din 1 iunie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului G.V. Obligă pârâta A.N.R.P. să emită decizia reprezentând titlul de plată pentru suma de 500.000 RON. Respinge celelalte cereri formulate de reclamant. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2011.