ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 348/2011

Asupra

contestației în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr.

2032 din 21 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefundat, recursul

declarat de M.G. împotriva Deciziei Civile nr. 1197 din 13 decembrie 2007 a

Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut, în esență, că după cum în

mod corect s-a reținut prin decizia atacată, actul a cărei nelegalitate a fost

invocată pe cale de excepție, în speță N.C.D.C.E.J. de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, reprezintă un act procedural îndeplinit în cadrul procedurii

disciplinare, așadar un act premergător hotărârilor emise de intimații -

pârâții.

S-a apreciat că

atare acte premergătoare, acte ce nu pot face obiectul unei acțiuni de

competența instanțelor judecătorești de contencios administrativ, sunt

susceptibile de a fi atacate odată cu actul sau decizia definitivă dată,

instanța fiind competentă, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, să se pronunțe și asupra legalității actelor sau

operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus

judecății.

S-a constatat

că prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, recurentul a lăsat la

aprecierea instanței analizarea legalității notei în speță ca excepție, sau pe

fondul cauzei, ca motiv de nulitate a actelor atacate.

În atare condiții,

Înalta Curte a apreciat că în mod corect instanța a procedat la analiza

legalității actului premergător în cadrul motivelor de recurs, iar nu separat,

în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte a

respins și critica cu privire la existența unei discriminări, întrucât

dispozițiile C.A.D.O.L.F. referitoare la interzicerea discriminării, se referă

la exercitarea unor drepturi și libertăți recunoscute de Convenție, astfel cum

prevede chiar textul, nefiind vorba de situații de genul celei ce face obiectul

litigiului de fată.

Prin Decizia nr.

3485 din 29 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, contestația în

anulare formulată de M.G. împotriva Deciziei nr. 2032 din 21 mai 2008

pronunțată de aceeași instanță.

Pentru a

pronunța această decizie, s-a reținut că din perspectiva art. 317 C. proc. civ.,

critica formulată cu privire la încălcarea regulilor de competență nu poate fi

primită.

În ceea ce

privește art. 318 C. proc. civ., s-a apreciat, de asemenea, că este nefondată

pentru că, așa cum rezultă din conținutul deciziei civile nr. 2032 din 21 mai 2008,

motivele din recurs privitoare la prevederile menționate de către contestator

au fost examinate de către instanța de recurs.

S-a mai reținut

că, în legătură cu ipoteza descrisă în teza a Il-a a art. 318 C. proc. civ.,

instanța de recurs nu este obligată să răspundă la toate argumentele ridicate

de parte în dezvoltarea unui motiv de recurs, aceasta fiind îndrituită să

grupeze argumentele părții și să răspundă la motivul de casare printr-un

argument comun, în acest sens instanța supremă răspunzând în decizia contestată

criticii relative la încălcarea normelor ce protejează drepturile omului la un

proces echitabil, la nediscriminare și a accesului la instanță, cu respectarea

dublului grad de jurisdicție.

Împotriva

Deciziei nr. 3485 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, M.G. a formulat contestație în

anulare.

Contestatorul a

criticat decizia atacată, pe temeiul art. 317 pct. 2 C. proc. civ., în sensul

că prin decizia civilă nr. 2032 din 21 mai 2008, fiind respins recursul, ca nefundat,

a încălcat dispozițiile de ordine publică privitoare la competență.

În motivarea

căii de atac, se arată că prin soluționarea cauzei din dosarul nr. 6525/59/2006

și a pronunțării Deciziei nr. 2032 din 21 mai 2008, Înalta Curte de Casație și

Justiție s-a pronunțat asupra recursului vizând excepția de nelegalitate pe

care contestatorul a invocat-o în fața Curții de Apel Timișoara, deși nu era

competentă de judece recursul.

Examinând

contestația în anulare formulată de către M.G., prin prisma prevederilor art. 317

și 318 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a o respinge pentru argumentele ce

vor fi expuse în continuare.

Art. 318 C.

proc. civ., deschide calea contestației în anulare pentru două motive, ce pot

fi valorificate însă numai împotriva hotărârilor instanțelor de recurs.

Or, hotărârea

atacată, nefiind pronunțată în recurs, ci într-o altă contestație în anulare

promovată de aceeași parte, nu este susceptibilă de exercițiul căii de atac

promovate.

Poate constitui

obiect al contestației în anulare speciale numai o hotărâre pronunțată în

recurs, or, în cauză, hotărârea a cărei retractare se solicită a fost

pronunțată în contestație în anulare.

În consecință,

pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să respingă contestația în

anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de M.G. împotriva Deciziei nr. 3485 din 29

iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2011.