ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 348/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2032 din 21 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefundat, recursul declarat de M.G. împotriva Deciziei Civile nr. 1197 din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut, în esență, că după cum în mod corect s-a reținut prin decizia atacată, actul a cărei nelegalitate a fost invocată pe cale de excepție, în speță N.C.D.C.E.J. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, reprezintă un act procedural îndeplinit în cadrul procedurii disciplinare, așadar un act premergător hotărârilor emise de intimații - pârâții.

S-a apreciat că atare acte premergătoare, acte ce nu pot face obiectul unei acțiuni de competența instanțelor judecătorești de contencios administrativ, sunt susceptibile de a fi atacate odată cu actul sau decizia definitivă dată, instanța fiind competentă, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, să se pronunțe și asupra legalității actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății. S-a constatat că prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, recurentul a lăsat la aprecierea instanței analizarea legalității notei în speță ca excepție, sau pe fondul cauzei, ca motiv de nulitate a actelor atacate. În atare condiții, Înalta Curte a apreciat că în mod corect instanța a procedat la analiza legalității actului premergător în cadrul motivelor de recurs, iar nu separat, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte a respins și critica cu privire la existența unei discriminări, întrucât dispozițiile C.A.D.O.L.F. referitoare la interzicerea discriminării, se referă la exercitarea unor drepturi și libertăți recunoscute de Convenție, astfel cum prevede chiar textul, nefiind vorba de situații de genul celei ce face obiectul litigiului de fată. Prin Decizia nr. 3485 din 29 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de M.G. împotriva Deciziei nr. 2032 din 21 mai 2008 pronunțată de aceeași instanță. Pentru a pronunța această decizie, s-a reținut că din perspectiva art. 317 C. proc. civ., critica formulată cu privire la încălcarea regulilor de competență nu poate fi primită.

În ceea ce privește art. 318 C. proc. civ., s-a apreciat, de asemenea, că este nefondată pentru că, așa cum rezultă din conținutul deciziei civile nr. 2032 din 21 mai 2008, motivele din recurs privitoare la prevederile menționate de către contestator au fost examinate de către instanța de recurs. S-a mai reținut că, în legătură cu ipoteza descrisă în teza a Il-a a art. 318 C. proc. civ., instanța de recurs nu este obligată să răspundă la toate argumentele ridicate de parte în dezvoltarea unui motiv de recurs, aceasta fiind îndrituită să grupeze argumentele părții și să răspundă la motivul de casare printr-un argument comun, în acest sens instanța supremă răspunzând în decizia contestată criticii relative la încălcarea normelor ce protejează drepturile omului la un proces echitabil, la nediscriminare și a accesului la instanță, cu respectarea dublului grad de jurisdicție.

Împotriva Deciziei nr. 3485 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, M.G. a formulat contestație în anulare. Contestatorul a criticat decizia atacată, pe temeiul art. 317 pct. 2 C. proc. civ., în sensul că prin decizia civilă nr. 2032 din 21 mai 2008, fiind respins recursul, ca nefundat, a încălcat dispozițiile de ordine publică privitoare la competență. În motivarea căii de atac, se arată că prin soluționarea cauzei din dosarul nr. 6525/59/2006 și a pronunțării Deciziei nr. 2032 din 21 mai 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra recursului vizând excepția de nelegalitate pe care contestatorul a invocat-o în fața Curții de Apel Timișoara, deși nu era competentă de judece recursul.

Examinând contestația în anulare formulată de către M.G., prin prisma prevederilor art. 317 și 318 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a o respinge pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare. Art. 318 C. proc. civ., deschide calea contestației în anulare pentru două motive, ce pot fi valorificate însă numai împotriva hotărârilor instanțelor de recurs. Or, hotărârea atacată, nefiind pronunțată în recurs, ci într-o altă contestație în anulare promovată de aceeași parte, nu este susceptibilă de exercițiul căii de atac promovate. Poate constitui obiect al contestației în anulare speciale numai o hotărâre pronunțată în recurs, or, în cauză, hotărârea a cărei retractare se solicită a fost pronunțată în contestație în anulare.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să respingă contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de M.G. împotriva Deciziei nr. 3485 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2011.